Actualitate

Ce planuri are Primăria Bistriţa cu Stadionul Jean Pădureanu, devenit o ruină

Stadionul „Jean Pădureanu”, „Gloria”, ridicat în urmă cu 88 de ani, este o ruină după ce clubul a intrat în faliment. Aflat într-o zonă ultracentrală, având parcul pe o parte şi râul Bistriţa pe de altă parte, terenul pe care se află stadionul este râvnit de dezvoltatorii imobioliari care ar putea ridica aici locuinţe extrem de scumpe. În acelaşi timp însă, administraţia oraşului nu ar vrea să piardă oportunitatea de a extinde parcul, devenit neîncăpător după modernizare.

„Nu mă feresc să o spun: ideea mea este să reconstruim Stadionul Jean Pădureanu în Wonderland, unde avem o suprafaţă considerabilă de teren, unde vom avea variante de a merge cu maşina şi de a face parcări în jurul stadionului cum au toate arenele moderne. A repara acest stadion înseamnă 2-3 milioane de euro un câştig financiar faţă de 10-15 milioane de euro cât presupune amenajarea unei arene moderne în Wonderland cu parcări şi cu tot ce trebuie”, a spus viceprimarul Cristian Niculae.

Potrivit acestuia, Parcul Municipal trebuie extins până la 9,5 hectare: „Dacă noi, Primăria Bistriţa, vom cădea de acord cu executorul judecătoresc şi vom cumpăra acest stadion, vom vedea care va fi soluţia atunci. Eu cred că Parcul Municipal trebuie extins. Dacă mergem în aceste zile călduroase prin parc vedem că nu mai sunt locuri pe bănci şi pe alei. Este plin parcul, am putea dubla suprafaţa parcului şi cred că toată lumea şi-ar dori acest lucru cu ieşire la zona de promenadă de pe malul râului care va fi amenajată cu un proiect spectaculos. Cred că Bistriţa merită o arenă modernă, o arenă în care să poţi merge într-o parcare. Avem 280 de hectare  în Wonderland exact pentru sport şi agrement şi cred că acolo e locul unei arene moderne care să se numească tot Jean Pădureanu”, a spus Cristian Niculae.

În anul 1929, conducerea clubului Gloria a obținut un teren în apropierea uzinei electrice pentru amenajarea unei arene sportive. Stadionul a fost inaugurat la data de 29 mai 1930, în cadrul unui eveniment care a inclus și un meci de fotbal între Gloria și echipa liceului din Năsăud.

În 2008, stadionul a beneficiat de o serie de lucrări de modernizare, în urma cărora a fost dotat cu instalație de nocturnă, instalații de irigat și de încălzire a gazonului, tabelă de marcaj electronică și sistem electronic de acces și ticketing.

Baza sportivă Gloria cuprinde și un teren secundar de fotbal, pentru antrenamente, dotat cu instalație de nocturnă. Complexul mai conține un mini-hotel, precum și un teren cu gazon sintetic.

În ianuarie 2013, denumirea stadionului a fost schimbată din Stadionul „Municipal Gloria” în Stadionul „Jean Pădureanu”, în onoarea fostului jucător și președinte de club Jean Pădureanu.

29 comentarii

  • Construiti stadionul pe acelasi loc! Daca renuntati la terenul de sintetic si la cladirea csm-ului, puteti extinde parcul cu un pos spre padurea codrisor.

    • DE CE SA RECONSTRUIESTI CEVA CE AI, STADIONUL RAMANE ACOLO, ORICUM NICI DE ECHIPA NUA TI AVUT GRIJA CE VA MAI TREBUIE??????????(CARE-I SMENU) FACETIVA PARC IN WONDERLAND SA VA PLIMBATI ACOLO CAT VRETI

    • Ideea de a extinde parcul este foarte buna, chiar asa e, de fiecare cand merg in parc este plin, copii, caini, n ai o banca libera, indiferent ca mergi in timpul saptamanii sau in weekend.
      Referitor la stadion, e o idee buna din privinta investitiei, dar daca se poate ar fi preferabil sa ramana unde e si acum…

  • Orice bani investiti in ruina sunt pierduti. Stadionul refacut, modern, cu acoperisuri mutabile sau partiale, cu o tribuna flexibila, podea mutabila peste terenul sintetic putea deveni pe linga teren sportiv si centru cultural pentru concerte, teatru de vara, si alte evenimente culturale de anvergura sub cerul liber la alegere.

    • De acord, dar in acelasi loc, nu la dracu-n praznic. Parcul poate fi extins pe malurile raului Bistrita si in padurea Codrisor.

    • stadionul e solid
      modernizati fara sa distrugeti structurile solide
      se demodeaza mobilierul din plastic
      modernizare cu extinderea parcului in zona raului
      de la cine „”se cumpara””?? GLORIA nu e societate comerciala.
      schimbati denumirea stadionului in STADION MUNICIPAL.'”Aici sunt banii d-voastra””
      paziti-l sa nu se fure
      „”VOM FI IARASI CE AM FOST SI MAI MULT DECAT ATAT””

    • Walter, perfect de acord cu tine doar ca o sa se demoleze si in foarte scurt timp o sa apara un asa zis mostenitor care o sa revendice erenul, timp de multi ani nu o sa se oata face nimic pentru ca terenul o sa fiein litigiu iar in zece ani o sa avem langa parc niste blocui de toata frumusetea construite de firmele de prestigiu din oras!

  • Nu construiți un stadin mare!
    In linkul de mai jos puteți vedea care este media spectatorilor la meciurile din Liga 1.
    795-3500 de spectatori în medie, stadioanele sunt „umplute” la diar 20% din capacitate.
    Doar 3 echipe adună mai mult de 3500 spectatori pe stadioane: FCSB, Steaua şi CFR Cluj
    http://lpf2.ro/html/clasament_spectatori
    Un club de Liga1 din Danemarca va construi un stadion nou, prntru că stadionul vechi nu corespunde cerințelor DBU (FRF).
    Bugetat 58 miilioane DKK (8 milioane €).
    La licitatie s-au prezentat 7 firme de construcții, iar cea mai mică ofertă de realizare a construcției a fost de 82 milioane de DKK. (11milioane€).
    https://www.helsingor.dk/politik/byudvikling-og-planlaegning/anlaegsprojekter/nyt-stadion/
    Un stadion de 15 milioane de euro la Bistrita mi se pare prea mare şi prea scump.
    Bugetat la 7 milioane, aoar cheltuieli neprevăzute etc. şi se ajunge la 10 milioane prețul final.

    • poi da, dar daca-l repara pe asta cu 2-3 milioane parandaratul e mic… la unul nou de 10-15 miloane și ciuguleala e pe masura

  • In toate orasele importante stadionul este in oras- asa oamenii pot participa usor la diferite evenimente sportive/culturale . Primaria sa-l modernizeze sau sa-l reconstruiasca pastrand amplasamentul actual. Daca parcul este aglomerat/ neincapator inseamna ca e nevoie de spatii verzi si in alte locuri din oras . Cetatenii nu se duc masiv la wonderland pentru ca nu se pot deplasa in plimbare pana acolo, lucru care ar fi valabil si pentru mersul la stadion. Mi-e teama ca scenariul este altul, adica se urmareste, in final, construirea unui complex imobiliar in centrul orasului.

  • Startul pentru imobiliare în parc este dat. La nr.6 un bloc cu trei nivele, apoi urmează sigur și altele. Parcul va fi sufocat de activitatea șantierelor și menținerea lui va fi anacronică. Hotelul de cinci stele de la un cap, este dat ca exemplu de bună dezvoltare a orașului, chiar dacă falimentul timpuriu dovedește contrariul. Bistrița are toate șansele de a deveni o aglomerare urbană de nelocuit. Fără dezvoltare periferică, fără industrie cu patronate locale, va intra rapid în colaps la o criză serioasă. Orașul este deja îmbătrânit, fără creșe, școlile vor fi populate de copiii din cartiere și satele vecine, forța de muncă pregătită pentru export.

  • Indiferent care ar fi solutia aleasa, tinand cont ca valoarea proiectului depaseste cateva milioane de euro, ea ar trebui supusa unei dezbateri publice urmate de un referendum.
    Referendum electronic, ca la cel prevazut de lege participarea e irelevanta.

    • Daca tot se dorea extinderea, pt ca era o certitudine ca populatia orasului se mareste, nu concesionau terenul de zgura pt Lidl….de ce s-a dat spre Gloria sa ajunga la straini…? Si acum cei care au facut bani din tranzactii cu logistica clubului vor inca un tort….Gresesc in ceea ce spun, iertare si corectati-ma. Plus ca mai erau proprietati pe langa parc pe care municipalitatea trebuia sa le achizitioneze pt extinderea parcului…inclusive cu terasa Corrida este o intrebare….

  • De acord ce zice vicele Cristian Niculae. Si asa datorita tantalailor de fosti primari si consilieri parcul a pierdut o suprafata considerabila pe ambele capete unde s-a construit LIDL si Metropolis. Atunci era momentul sa castigi cel putin 1.5 ha de loc. A sosit timpul sa creasca suprafata parcului dar in acest caz nu trebuie dat nici o autorizatie de constructie in locul Stadionului. Din partea mea demolati-l. si faceti parc cu extindere si mai mare spre Padurea CODRISOR.

  • Ce dezbatere publică sau referendun să mai faci, când nu ai stadion în oraş.
    Este clar pentru toată lumea că nu poți să ai un oraş reşedință de județ fără stadion. Nu este nevoie de referendum.
    Un stadion construit in Wonderland costă 10 mil. €. Ca să construieşti un stadion nou, in locul ruinei actualului stadion, trebuie să cumperi ruina cu 9 mil €, să o demolezi 1 mil. €, şi să construieşti un stadion nou cu 10 mil€.
    Preț total 20 mil€.

    • Principial, Adriane, principial.
      Pentru orice investiție ce depășește 1-2 milioane de euro.

  • Eu prin dezvoltare imobiliara inteleg ca inseamna un ansamblu de blocuri medii si mari (6-10) etaje care formeaza un complex rezidential. Un rahatel de ala de 3 etaje nu se poate numi bloc, poate o casa mai mare. Oricum ar fii, parcul nu merita umbrit de blocuri, trebuie sa fie un sistem foarte bine pus la punct daca se vor blocuri, sa fie construite la periferiile parcului nu in parcul in sine. Legat de stadion, e cu doua taisuri si anume: e greu sa refaci un stadion asa vechi, sa-l petecesti. Nu merita, mai bine se construieste unul nou si extinzi parcul. Parerea mea e ca si parcul trebuie sa aiba o suprafata pietonala mai lata, pentru ca ne cam inghesuim pe un metru latime, la cat e de aglomerat. Pe de alta parte, sa construiesti un stadion nou in wonderland, singurul lucru bun e ca e nou. Ca sa duci lume la stadion pentru concerte sau evenimente, trebuie dezvoltata zona extraordinar de bine si transportul in comun la fel, ca oricum romanul decat sa faca 2 pasi in plus, mai bine renunta, asa ca ar fi greu. Si o ultima chestie la care vreau sa fac referinta, daca se urmeaza dezvoltarea wonderland-ului, sa se organizeze ma oameni si ceva concerte mai prinzatoare la public. Da-le-n mama lor de concerte populare ca ne e plin podul. Hai sa aducem si noi un artist din cand in cand de pe plan international, sa mai shimbam si noi aerul asta de costum popular. Chiar numai pentru cei de varsta a doua a treia facem evenimente? Un lucru bun organizat, e Way too far rock festival.. o excelenta idee la care am vazut ca si-a anuntat prezenta multa lume, anul acesta. E un inceput !

  • in sfarsit sunt de acord cu un proiect, cam au dreptate cu extinderea parcului si crearea unui noi stadion in alta parte, daca vreti o arenă care sa poata susține jocuri sportive si concerte de anvergură trebuie construită altundeva, nu e spatiu acolo, nu există infrastructura care sa suporte un stadion de 20000 de oameni, intr-adevar e păcat ca nu o sa fie in centrul orasului sau intr-o zona mai centrală dar asta nu conteaza foarte mult ca orașul se dezvolta si e deja destul de sufocat. si sincer ar fi o prostie sa modernizeze stadionul, pentru că e o ruină ….

  • 1.Viceprimarul vrea promenada de malul drept al raului . Primarul vrea “centura” si trafic greu pe malul stang !
    Mai e cineva intreg la cap in primaria aia ?
    2. Stadionul sa fie rascumparat de primarie , exact la pretul la care i l-a vandut lui Padureanu .
    Adica gratis !
    3. Nu va e rusine sa vorbiti de necesitatea extinderii parcului cu 1,5 ha ,cand la Sigmir ,pe Valea Boilor si la Slatinita , Primaria prin Ocolul silvic municipal , a ras de pe fata pamantului zeci de hectare de padure seculara ( stejar) ?
    In Germania ati fi fost inpuscati pentru aceasta crima ecologica !

  • Nu i rea ideea, ar putea iesi un parc minunat odata cu extinderea, exact de ceeea ce avem nevoie ..alternativa este stadionul de la Colegiul National Liviu Rebreanu, pt cei ce fac antrenamente ..iar restul au parcul la dispozitie mult mai mare si mai frumos..

  • acuma toti care in tinerete au jucat chiar si o miuta acolo o sa deplanga stadionul da rnu putem sa ramanem blocati intrecut ..pe cine ar ajuta acolo niste blocuri? acolo trebuie sa fie o parte noua de parc. Toata lumea l-a criticat pe Cretu cand a vrut sa faca parcul, am participat la sedinta publica de atunci si lumea era furioasa…dupa atatia ani vad ca nu s-a schimbat mentalitatea cu nimic

  • E foarte bine ca se doreste extinderea parcului municipal,chiar daca se va demola stadionul, atat timp cat se va construi un altul mai mare, pe care-l putem folosi pt multe alte activități si atat timp cat nu se vor construi blocuri acolo.

  • Daca in urma unor studii de fezabilitate efectuate de specialiști în domeniu va reiesi faptul că structura de rezistenta a stadionului este degradată și trebuie demolat atunci clar că soluția cea mai favorabilă orașului nostru ar fi relocarea . In primul rand că stadioanele sunt înafara orașelor in orice colt civilizat de lume, și în al doilea rând pentru faptul că toată lumea are mașina și e extrem de dificil sa parchezi in centrul orașului în ziua de azi. Plus poluarea. Deci nu e o idee rea .

    • Ioana, ai fost la Cluj? Stadionul a fost reconstruit in acelasi loc, langa el s-a construit sala polivalenta. S-au facut parcari subterane si sub sala si sub stadion.
      Si Clujul este unul dintre cele mai civilizate orase din Romania.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS