Actualitate Recomandări

Peste 200 de bistriţeni la protest. Oamenii au scandat: Nu corupţiei! Jos cu hoţii!

(FOTO-VIDEO) Peste 200 de persoane s-au adunat în faţa Palatului Administrativ din Bistriţa să protesteze împotriva modificărilor pe care guvernanţii vor să le aducă legilor Justiţiei, dar şi a guvernanţilor. Manifestanţii au scandat „PSD – ciuma roşie” şi l-au huiduit pe primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, surprins cu maşina de serviciu în vacanţă, în străinătate.

Preşedintele Asociaţiei Bistriţa Civică, Adrian Florin Chereji, s-a adresat participanţilor printr-o portavoce, iar mulţimea a scandat: „Nu corupţiei!”, „Jos cu hoţii!”.


„Ne aflăm aici din solidaritate cu bistriţeanul Antal Francisc, care s-a alăturat la Tîrgu Mureş Marşului pentru democraţie, Marşului speranţei care a început de la Cluj pentru a ajunge azi la marele miting din Bucureşti. Antal Francisc a parcurs pe jos 350 de kilometri. Cred că ne-ar fi crăpat obrazul de ruşine dacă noi măcar atâta lucru nu am fi făcut să ieşim în Bistriţa. Apoi, situaţia ţării este mult mai gravă decât acum un an cu Ordonanţa 13. De bine, de rău, atunci situaţia economică era cât de cât în regulă. Acum, din cauza prostiilor pe care le-au făcut pentru acţiunile de modificare a legilor Justiţiei, nu s-au gândit deloc la bunul mers al economiei, doar cum să-şi pună oamenii în poziţii cheie şi cum să treacă prin Parlament legile care măcelăresc Codurile, pun stavilă luptei anticorupţie. Mai e şi un alt motiv: eu nu mai pot accepta ca în fruntea ţării să fie promovaţi oameni numai pe criterii de clientelă politică, de obedienţă, cu niciun pic de merit profesional. (…) Avem şi noi un exemplu aici: îl promovează pe domnul Deneş, care alt merit în afară de a fi fratele primarului performant de la Beclean nu are ca să ajungă ministru la Ape şi Păduri. Cu oameni de-ăştia nu are cum să meargă ţara bine. De ce spunem NU hotărât corupţiei? Pentru că avem un exemplu deosebit de elocvent pe plan local. Cum să fim de acord să se toace banii bugetului local pe excursia primarului în vacanţă, în Austria? Cum a arătat oraşul în aceste două zile? O apă şi o fleşcăraie fiindcă ei au trimis toţi oamenii la pârtia de schi să-şi poată porni această realizare megalomanică pe care vrea să o vadă pusă în funcţiune măcar pentru o săptămână. Nu putem fi de acord cu aşa ceva. Oamenii ar trebui să se mobilizeze pentru dezbaterile pe buget fiindcă sunt foarte multe aberaţii trecute în bugetul local pe 2018″, a declarat presei Adrian Florin Chereji.

30 comentarii

  • Iar o iei pe aratura mai Chereji! Dupa ce beneficiezi de bani de la bugetul local ,ti-ai dat demisia din consiliu, fiind incompatibil , ma mir ca nu ți-e rusine! Ce tupeu! Portavocea cui esti?

  • Inainte de-a iesi din casa, cititi art 16 si art 381 din Codul de procedura penala. Avem un Cod Penal din 1968, cu mici modificari de-a lungul timpului, modificari aduse in folosul infractorilor si nu in folosul victimelor. Adoptati de urgenta Codul Penal si Codul de Procedura Penala din Germania ! Ca tot ne vrem democrati !

  • un mare FASS !! nu se va face nimic , si nu se va schimba nimic din vorbe.
    trebuie actiune.
    nu multi pot sa faca asta.

    o sa vedeti de ce ……!!!

  • 200 de persoane nu reprezintă Bistrita .200 de persoane reprezintă prietenii ,rudele , persoanelor cu funcții in partidele din opoziție gen PNL ,USR membrii ai organizatiilor
    PNL si USR din comunele unde organizatiile lor au castigat primariile , persoane care speră că încet pas cu pas vor reuși să rupă din electoratul PSD ului si poate printr-o minune vor ajunge astfel la putere unde bineinteles ca nu vor reuși să facă mai nimic ……de ce ? pentru-ca si atunci se va afla un alt partid in opozitie care bineinteles va ieși si el in strada reprezentând tot Bistrita si uite asa vom continua la nesfârșit barfind încontinuu indiferent ce va face bun cel de la putere Succes Domnilor tineti-o tot as la nesfârșit….de asta ne merge in general noua Românilor foarte bine…….

    • Fiecare persoană se reprezintă pe ea, numa cei care au fost votați reprezintă o comunitate.
      Ai dreptate Bistrița este persoana care folosește mașinile Bistriței, sunt cei care nu-i curată drumurile, cei care nu-i luminează autogara, Bistrița este pârtie de schi nefuncțională, viitoare pasarelă și multe alte lucruri făcute în pripă!
      Rudele care protestează nu sunt Bistrița, Bistrița sunt rudele și cumetriile de până la gradul patru, angajate în administrația locală.Bistrita nu sunt ei , ăștia de cer cinste, seriozitate și profesionalism.Sunt cei care rulează în 4X4 prin țări străine,cei care taie panglici la investițiile păguboase de milioane de euro.
      Și mai sunt cei la care dacă nu le cade le picură ori măcar speră la asta!
      Cine ești tu sa spui din anonimat cine este Bistrița?
      Vino in fața acestor oameni și nu te mai ascunde!
      Bistrița nu înseamnă șobolani lași și fricoși!
      Electoratul PSD???
      Pomanagii…fie de ulei și faină fie de lucrări babane făcute prost și scump!
      Superscoooomp!

  • În seara asta sunt mândru că sunt sorosist, cherejist, bălanist. Sunt mândru și că pot fi consăteanul Monicăi Macovei. Nu aștept de la voi nici laude, nici mulțumiri. Ce ne spune Ciuma roșie din Bistrița despre modul în care a fost primit prim-ministrul Japoniei de către Ciuma roșie de la București?

  • Cele două sute de persoane arată clar că Bistrița nu mai este o adunătură de guvizi manipulată din umbră de crețovizi.

  • Dala, apasă pedala! Cheamă și pe ceilalți crețovizi. Toți ai voștri. Roșii, roșii, roșii. Ai văzut caracațița de la Timișoara cu toți ai voștri?

  • pentru că îmi vine să vomit când văd în primul rând și cei care se dau lideri ai mișcării niște foști comuniști, turnători, fii de foști procurori comuniști, fost angajat la ascultat telefoane, persoane care și-au făcut casa fără autorizație, manipulatori, vechi și actuali turnători. Dacă nu o să-i mai vad pe ăștia cu pancarte și dând interviu, o să ies și eu la protest și cred că atunci, când nu o să mai văd persoanele astea dubioase, o să fie prezenți mulți mai mulți, ca mine

    • O mare aroganta sa nu vezi ca pe langa cei enumerati de tine mai exista si alti cetateni!
      Asta ca sa nu te fac prost pe fata!

  • Sunt frumosi oamenii care protesteaza…dar ati fost 164, numarati, intr-un oras de 75.000. Din cei 164, liberali cu carnet, chereji si balan…astia sunt oamenii reprezentativi ai orasului??? Ca sa nu mai spun ca pe coruptiaucide.ro e plin de minciuni. Cititi inainte de a iesi in strada pentru ce strigati!

  • AIA 200 NU O AVUT DE DAT LA ZAPADA??
    AM FOST 1000LA BUCURESTI DE 4 ORI IN ULTIMII 4 ANI, PROTESTE FACEM
    PENTRU CE VIN ALTII MAI NETREBNICI DECAT ASTIA DIN POLITICA

    PROTESTELE SUNT PRAF IN OCHII PROSTILOR, realitatea zilelor noastre

  • Sincer cu Balan siChereji in plin plan a fost din start compromis asa zisul protest.Daca atatia oameni au putut scoate pedelisti penelisti sorosisti atunci este jale pentru iei.Eu ced ca daca era ceva serios ieseau mai multi .Oamenii si-au dat seama de unele manevre sorosiste iar panelistii au intrat in jocul useristilor.Oare toti romanii sant prosti iar numai iei sant desteptii lumii?Au ajuns pana acolo incat sau folosit de unii oameni cu deficiente de vedere mai bine zis orbi sa sensibilizeze lumea,mai mult decat jenant,oribil.

  • Mihaita tata. Balan si Chereji fac deliciul tuturor manifestatiilor. Este nevoie de ei de fiecare data . Bursucii ca tine stau in vizuina si spurca. Este o mare diferenta intre tine si ei. La primii doi se vede verticalitatea , la tine lasitatea. Nici dracu nu iti mai spala mintea cu soros al tau.

    • Da, verticalitatea turnătorului comunist, de la vechea Securitate, aflat apoi în serviciul lui Iliescu, Băsescu și acum a statului paralel a lui Dragnea, acel „democrat” care a turnat și i-a servit pe toți, a manipulat și a dezinformat, a celor care au avut grija ca prin așa zisa implicare a lor civică, să compromită ideea de civism și de implicare a bistrițenilor cinstiți. Când nu o să-i mai vedem pe acești papagali, acești lupi în blană de oaie, când nu o să-i mai vedem pe acești troliu bătrâni în spațiul public bistrițean, o să vedem mai multă lume la manifestații, până atunci orice manifestație e din start compromisă

  • De ce esti tu asa de prost ? Acesti batrani in spatiul public cum le spui tu au sange-n instalatie si striga si pentru tine care esti un neica nimeni fara identitate. Vai de numele tau.

  • Domnule participant se vede de la o posta ce fel de om esti,jignesti cum au facut si cum mai fac pedelistii si mai nou cei de la USR.Cine , nu este cu noi sant comunsti,ciuma rosie etc.Din fericire pentru Romania voi santeti nesemnificativi.Daca aveati dreptate in tot ceea ce spuneati fiti sigur ca in strada nu erau cativa Bistriteni ci tot orasul.Daca ai tinere de minte pe vremea aliatului vostru Base in stada erau mult mai multi oameni.Cat despre Balan si marele folclorist dansator Chereji toata lumea corecta stie cine au fost si cine sant.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS