Actualitate

Peste 140 de polițiști acționează zilnic în această perioadă cu temperaturi scăzute extreme

Având în vedere condiţiile meteo extreme, în această perioadă, la nivel judeţean, peste 140 de poliţişti acţionează zilnic, pe trei schimburi, pentru siguranța dumneavoastră şi pentru prevenirea evenimentelor rutiere.

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud recomandă conducătorilor de vehicule, cât şi pietonilor să manifeste maximă prudenţă în trafic și să respecte regulile de circulaţie.

De asemenea, reamintește faptul că le este interzisă circulaţia bicicliştilor atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă sau zăpadă.

Poliţiştii rutieri recomandă conducătorilor auto:

 Înainte de a porni într-o călătorie, interesaţi-vă cu privire la condiţiile de deplasare existente pe traseul pe care urmează să îl parcurgeţi.

 La pornire, pentru a evita patinarea roţilor şi derapajul, demaraţi uşor şi acceleraţi progresiv.

 Pe porţiunile acoperite cu ninsoare sau polei este indicat să nu viraţi şi să frânaţi în acelaşi timp! Evitaţi să acţionaţi brusc frâna şi mecanismele de direcţie, deoarece puteţi derapa foarte uşor! Folosiţi cu precădere frâna de motor!

 Întotdeauna trebuie păstrată în mers o distanță suficientă față de partenerii de trafic, pentru a putea opri autoturismul în condiții de siguranță în caz că acest lucru este necesar.

 De asemenea, curăţaţi în permanenţă farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare!

 Utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. Autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante. În afara de sancționarea cu amendă, polițiștii rutieri vor reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberând șoferului o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

Poliţiştii recomandă pietonilor să evite, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă. Asiguraţi-vă temeinic şi traversaţi drumurile numai după ce sunteţi siguri că o puteţi face în condiţii de siguranţă!

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui alt scop au ei Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS