Actualitate

Pesta porcină, la granița cu Bistrița-Năsăud! Măsuri imediate: filtre rutiere, închiderea târgurilor

În Dealul Ştefăniţei, la intrarea în judeţul Bistriţa-Năsăud dinspre Maramureş, pe DN 17 C, poliţiştii opresc maşinile şi le verifică. Filtrul a fost instituit marţi după apariţia a trei focare de pestă porcină africană în comuna Ieud din județul Maramureș, la granița cu judeţul nostru.

Potrivit unui comunicat al Instituţiei Prefectului, astfel de filtre vor fi amplasate și în alte zone de la granița cu județul Maramureș considerate ca fiind de risc.

Totodată, târgurile de animale sunt închise, vânzarea de animale vii fiind interzisă. Deocamdată, în Bistriţa-Năsăud nu a fost depistat niciun caz de îmbolnăvire cu pestă porcină africană.

Iată comunicatul Instituţiei Prefectului:

”În contextul confirmării apariției a trei focare de pestă porcină africană în comuna Ieud din județul Maramureș, la granița cu județul nostru, pentru luarea unor măsuri de prevenție în vederea împiedicării răspândirii PPA în Bistrița-Năsăud, prefectul Ovidiu Frenț a convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor, în calitate de președinte al acestuia. Precizăm că în acest moment nu există cazuri confirmate sau cazuri de suspiciune de pestă porcină africană (PPA) pe raza județului Bistrița-Năsăud, însă membrii CLCB, pentru a preîntâmpina apariția acesteia, au luat următoarele măsuri:

• Controale în scopul prevenirii și combaterii activităților de comercializare ilegală a suinelor, efectuate de echipe mixte formate din reprezentanți ai DSVSA Bistrița-Năsăud, IJP Bistrița-Năsăud și IJJ Bistrița-Năsăud.

• Monitorizarea traficului rutier și a circulației suinelor. În acest sens, este amplasat un filtru rutier de control pe DN 17 C, respectiv în Dealul Ștefăniței, începând de astăzi, asigurat de IPJ BN, urmând ca, pe o perioadă nedeterminată, astfel de filtre să fie amplasate și în alte zone de la granița cu județul Maramureș sau pe alte căi de acces dinspre județul Maramureș spre Bistrița-Năsăud, zone considerate ca fiind de risc.

• Târgurile de animale autorizate privind vânzarea/cumpărarea animalelor vii au fost suspendate, până la dispariția riscului PPA.

• IJJ, în colaborare cu DSVSA, vor verifica târgurile neautorizate pentru comercializarea animalelor, pentru a verifica dacă se respectă regulamentul de funcționare și măsurile impuse pentru prevenirea PPA, atât în incinta, cât și în preajma acestora.

• DSVSA verificară implementarea măsurilor de biosecuritate de către agenții economici crescători de suine.

• Mediatizarea măsurilor specifice pentru prevenirea răspândirii virusului pestei porcine africane.

Pesta porcină africană nu afectează omul, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având însă impact la nivel social din punct de vedere economic.

Crescătorii de porcine din județ, atunci când constată modificări în starea de sănătate a animalelor pe care le dețin, trebuie să anunțe imediat medicul veterinar împuternicit de liberă practică din localitate și/sau Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Conform dispoziţiei Secretarului de Stat şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 553/24.07.2018 privind aplicarea măsurilor specifice pentru prevenirea răspândirii virusului pestei porcine africane, măsurile de prevenire și împiedicare a răspândirii PPA sunt:

• Pesta Porcină Africană este o boală virală;
• În mod obișnuit este mortală pentru porcii domesticiți și mistreți;
• Nu există vaccin sau tratament pentru această boală;
• Din această cauză provoacă serioase probleme socio-economice în țările afectate;
• Virusul rezistă câteva luni în mediul înconjurător și în cadavre;
• Prepararea sau afumarea cărnii nu distruge virusul;
• Oamenii nu se îmbolnăvesc, dar ajută la răspândirea virusului prin hainele sau echipamentele contaminate;
• Semnele clinice ale bolii sunt variabile și nu sunt ușor de recunoscut;
• Animalele afectate pot avea unul sau mai multe semne clinice, după cum urmează:
• Febră mare, apatie și imposibilitatea de a sta în picioare;
• Vomă, diaree, uneori cu sânge;
• Pete roșii-albăstrui pe piele, în special în zonele urechilor și a râtului;
• Tuse și respirație îngreunată;
• Avorturi spontane, nașteri de fetuși morți și nesiguranță în mers a purceilor;
• Majoritatea animalelor infectate mor în 10 zile;
• Contaminarea animalelor sănătoase se poate produce în multe feluri:
• Prin contactul direct al porcilor sănătoși cu cei bolnavi;
• Prin hrănirea acestora cu resturi alimentare contaminate;
• Contactul cu materiale contaminate;
• Contactul cu oameni care poartă haine și încălțăminte contaminate;
• Nu deplasați animalele din fermă sau gospodărie;
• Întotdeauna schimbați-vă îmbrăcămintea și încălțămintea atunci când părăsiți ferma sau gospodăria;
• Înaintea de a achiziționa furaje, așternut și porci, asigurați-vă că acestea provin din unități verificate, care au implementat toată măsurile de siguranță pentru a evita pătrunderea virusului;
• Asigurați-vă că porcii din gospodăria dumneavoastră nu intră în contact cu mistreții sau cu porcii din alte gospodării;
• Niciodată să nu hrăniți porcii cu resturi alimentare;
• Evitați creșterea porcilor în padocurile exterioare, în zonele în care evoluează Pesta Porcină Africană;
• Achiziția, transportul cărnii și a preparatelor din carne de porc din zonele infectate pot răspândi virusul;
• Vânătorii și cânii acestora nu trebuie să vină în contact cu porcii domesticiți după vânătoare;
• Fermierii sau vânătorii să nu arunce pe câmp sau în pădure resturi rezultate în urma eviscerării carcaselor de porci domesticiții sau mistreți;
• Nu aruncați resturi alimentare sau gunoi în zonele care pot fi frecventate de mistreți;
• Contactați medicul veterinar dacă găsiți cadavrele de mistreți chiar dacă în zonă nu evoluează pesta porcină africană”.

7 comentarii

  • Si unde mai pui ca cei de la AJVPS au depistat pe malul raului Bistrita si Sieu zeci de saci cu intestine de animale. A fost sesizata si Garda de Mediu. Asteptam sa ni sa spuna cine este faptuitorul.

    • Poate nu reuseste…, dar pana una-alta, reuseste sa omoare toti porcii din gospodarii! Traiasca Kaufland!!!

  • Ce fel de controale?! are politistul ceva microscop iar masinile cu virus sunt intoarse in zona de unde au venit?
    Exact la granita cu BN aparata sa indice virusul daca depaseste graficul de 80-120 nanometri? Sau o fi ca la H5N1…
    Aveti si date exacte sau doar sumar de presa pentru ocuparea teritoriului cu aceat virus pe care nu il puteti demonstra? Aveti inregistrari cu suine infeatate, sau doar declaratii de la veterinarii obligati s-o faca?!

    • In carnea tinuta la 56 grade celsius timp de 70 minute nu s-a mai descoperit virus activ, iar la 60 grade in maxim 20 de minute virusul se inactiveaza.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui pescarul Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS