Actualitate Recomandări

Percheziții în Bistrița-Năsăud. Trei persoane bănuite de trafic de minori, duse la audieri

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistriţa-Năsăud, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au făcut astăzi trei percheziţii pe raza județului, la locuințele unor persoane bănuite de trafic de minori.

”Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, în cursul anilor 2016 respectiv 2017, o tânără de 20 de ani din Sigmir şi un bărbat de 63 de ani din localitatea Chiochiș ar fi recrutat o minoră, pe care ar fi găzduit-o şi ar fi determinat-o să practice prostituţia. De asemenea, un tânăr de 22 de ani din Viișoara ar fi recrutat, în cursul anului 2018, o minoră, ar fi găzduit-o și determinat-o să practice prostituția”, informează Inspectoratul de Poliție Bistrița-Năsăud.

Astfel, au fost puse în aplicare trei mandate de aducere, persoanele în cauză fiind conduse la sediul Poliției, în vederea audierii și dispunerii de măsuri legale.

Într-un comunicat DIICOT, se arată că ”în cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada martie 2016 – februarie 2019, suspecta M.M.L. (la acea dată în vârstă de 17 ani) a găzduit şi adăpostit o minoră în vârstă de 14 ani, la locuința sa, în vederea exploatării sexuale a acesteia prin obligarea la practicarea prostituției și realizarea de venituri din această activitate. În primăvara anului 2017, timp de circa două luni de zile, suspectul B.C., în vârstă de 63 de ani, a transportat-o şi a găzduit-o pe minoră în locuinţa sa, unde a exploatat-o sexual, întreţinând relaţii sexuale cu aceasta. În perioada aprilie 2018 – 5 februarie 2019, în baza aceleiași rezoluții infracționale, suspectul M.I.M. a găzduit şi adăpostit o minoră, în vârstă de 12 ani, la locuința sa în vederea exploatării sexuale a acesteia. Astfel, suspectul a transportat-o în mod repetat pe minoră (aproape zilnic, indiferent de condițiile meteorologice), pe șoseaua de centură a municipiului Bistrița, unde a fost obligată să întrețină relații sexuale cu diferite persoane de sex masculin, contracost, sumele de bani obținute fiind însușite de către suspect. Totodată, în aceeași perioadă, suspectul a întreținut relații sexuale cu persoana vătămată minoră în vârstă de 12 ani. Cei 3 suspecți au fost conduși la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud pe baza mandatelor de aducere, urmând a se dispune măsurile legale cu privire la aceștia”.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale și al polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bistriţa-Năsăud.

Foto cu caracter ilustrativ

4 comentarii

  • poi cum vine asta? De 10 luni de zile mosu’ ducea copilu’ pe centura „aproape zilnic, indiferent de conditiile meteorologice” si voi abia acuma l-ati arestat? sa va fie rusine! sunteti la fel de vinovati ca si el! Bine ca aveti salarii din 6 cifre si ca iesiti la pensie la 45 ani…

  • Este un caz fericit, că deși dar au reușit să-i ”dovedească”, dar doar Dumnezeu poate sți, câte cazuri asemănătoare mai există în județ, dar în țară? Iar cei de la DIICOT și Serviciul pentru Acțiuni Speciale n-au efectuat vreo bravură, ei și-au făcut datoria față de banii cu care sunt plîtiți!!!

  • Astept sa vad cum sunt arestati cei care isi chinuie copii la cersit, cei de la DGASP ii vad si nu fac nimic. Zilnic in fata marilor magazine alimentare sunt fie copii, fie mame tinere care isi tin copii mici cate 10 ore in frig. Si aceasta este exploatare de minori, insa nimeni nu face nimic. Rusine celor care primesc salarii pentru a proteja copii si nu actioneaza!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS