Social

Păţania unui american din Carolina de Nord care gonea pe DN 17

Un tânăr de 24 de ani, cetăţean al statului Carolina de Nord, care a încercat puterea maşinii pe care o conducea pe DN 17, a avut parte de o zi de duminică plină de ghinion. Oprit de poliţişti pentru depăşirea vitezei legale, şoferul nu a putut prezenta un permis de conducere internațional, motiv pentru care s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud s-a întâmplat duminică, la Șieu Sfântu, şoferul fiind oprit în cadrul acțiunilor preventive desfășurate de polițiștii Serviciului Rutier.

Pe cât de goale au fost secţiile de votare, pe atât de aglomerate au fost şoselele, sfârşitul de săptămână fiind plin cu evenimente rutiere.

Sâmbătă, un bărbat de 30 de ani din Jelna, în timp ce conducea un autoturism pe direcția de mers Orheiul Bistriței – Jelna pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, într-o curbă la stânga, a ieșit în afara părții carosabile în șanţul de pe partea dreapta a sensului de mers. În urma impactului, șoferul a fost rănit. Acesta a fot testat de polițiști cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. I s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Tot sâmbătă, un tânăr de 27 de ani din Mireş, în timp ce conducea un autoturism pe DC 39 între localitățile Piatra şi Mireş, într-o curbă la stânga nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un capăt de pod din beton situat pe partea stânga a direcției sale de mers, după care s-a răsturnat. În urma accidentului, șoferul a fost rănit ușor. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii din Beclean i-au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

În aceeaşi zi, polițiștii l-au oprit în trafic, pentru control, pe un bărbat de 42 de ani din Cozmești, județul Iași, care conducea un autoturism pe DN 17 prin localitatea Coldău, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului.

Duminică, pe DJ 172, în localitatea Mogoșeni, un bătrân de 90 de ani din localitate care se deplasa pe o bicicletă, nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcției de mers spre stânga și a fost acroșat și accidentat ușor de un autoturism care circula pe aceeași direcție de mers și care era angajat în depășirea regulamentară a acestuia. Atât biciclistul cât și conducătorul auto au fost testați alcoolscop, rezultatul fiind negativ. Polițiștii din Năsăud au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

În aceeaşi zi, un tânăr de 18 ani din Livezile a condus un autovehicul pe raza municipiului Bistrița, iar în urma unor șicanări în trafic, ar fi fost lovit cu pumnul în zona feței de către un bărbat de 27 ani, din Bistrița care conducea un autoturism în aceeași zonă. În urma verificărilor efectuate, polițiștii de la ordine publică au stabilit că bărbatul de 27 ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, a fost înregistrat dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

Tot duminică, pe DJ 172 D prin Colibița, un tânăr de 19 ani din Prundu Bîrgăului în timp ce conducea un ATV, a pierdut controlul acestuia, intrând în coliziune cu un autoturism, parcat în fața unui imobil. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Foto: arhivă

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS