Pasionații de robotică, așteptați din nou la Beclean. Două serii de Summer Camp Esentza

Holistic

La Beclean au început pregătirile pentru Tabăra Națională de Robotică 2019, eveniment ce va fi găzduit de Colegiul Național ”Petru Rareș” și care va avea două serii anul acesta, ambele în luna iulie. ”Deși este vacanță voluntarii se întâlnesc în fiecare zi pentru a pune la punct detaliile taberei”, scrie revista Esentza. Iată și logo-ul taberei la care vor participa echipe de FTC din toată țara:

”Ești pregătit să explorezi limitele universului și ale imaginației împreună cu noi? Vara aceasta, Esentza Robotics, Esentza Revolution și Nație Prin Educație invită echipele de FTC din toată țara să vină în Beclean și să petreacă o săptămână de neuitat, construind roboții viitorului, dar mai ales, creând amintiri de neuitat. Ne bucurăm să vă avem din nou în orașul nostru, și suntem siguri că #EsentzaSummerCamp va fi cea mai bogată experiență din vacanța de vară.”, anunță Estentza Robotics.

Tabărăa va avea loc la Colegiul Național „Petru Rareș” Beclean. Prima ediție va fi între 8 – 14 iulie, iar cea de-a doua ediție între 15 – 21 iulie.

Întrucât firma Megatitan este principalul sponsor al celor de la Esentza Robotics, compania condusă de Nelu Bălan a primit nota 10 de la elevi pentru implicarea ei în procesul de educație.

Anul trecut, Tabăra Națională de Robotică găzduită la Beclean s-a bucurat de un succes răsunător în ambele serii.

„Nouă ne place să spunem că, în Anul Centenarului, am reușit să aducem toate echipele de robotică ale ţării, chiar în inima ei, în Inima României, în Transilvania. Fiecare echipă a fost primită de un voluntar, care a avut grijă că fiecare participant să simtă că a ajuns într-un loc plin de căldură și liniște, unde poate învață niște lucruri importante, într-un mod inedit, și folositoare pentru viitorul roboticii pe care îl reprezintă. Deschiderea oficială a taberei s-a desfăşurat în Parcul Central al orașului. Am ajuns acolo printr-un marș sincronizat pornit din campusul școlii, în care fiecare echipă a îmbrăcat tricoul personalizat al acesteia și a dat dovadă de unitate, seriozitate și unicitate. Ajunși în Parcul Central, am avut ocazia să ascultăm cuvintele prețioase rostite de personalităţile orașului și nu numai, iar echipele au avut ocazia să se prezinte în față tuturor când le-au fost înmânate mapele taberei. A fost un început de succes. Esentza Robotics nu poate decât să afirme că va face tot posibilul că toată tabăra să fie la fel de inedită și că va asigura o bună stare și o experiență de neuitat tuturor participanților!”, au scris  atunci pe Facebook cei de la Esentza Robotics.

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Google Ads-sub articol

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.