Actualitate

De ce parte s-a poziţionat PSD Bistriţa-Năsăud în lupta internă din partid

În lupta internă din PSD, preşedintele Liviu Dragnea ar avea de partea lui 19 filiale ale partidului, iar alte 16 împotrivă. Social-democraţii din judeţul Bistriţa-Năsăud s-au situat de partea majorităţii declarându-şi sprijinul pentru actualul șef al PSD alături de Satu Mare, Maramureș, Cluj, Arad, Alba, Sibiu, Brașov, Gorj, Vâlcea, Dolj, Teleorman, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău, Galați, Harghita și Covasna.

Demisia, pe de altă parte, i-o cer filialele București, Ilfov, Timiș, Caraș Severin, Cluj, Suceava, Argeș, Olt, Dâmbovița, Giurgiu, Vaslui, Vrancea, Buzău, Ialomița, Constanța și Brăila, dar şi șefii organizațiilor PSD din sectoarele 1, 2 și 3 ale Capitalei, scrie digi24.ro.

Scrisoarea nemulțumiților din PSD, semnată de vicepremierul Paul Stănescu, primarul Capitalei, Gabriela Firea, și de șeful PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, are printre altele următorul conţinut: „În fața situației de criză, pentru a evita izolarea internațională a țării și pierderea încrederii în PSD, propunem următoarele acțiuni: 1. Demisia imediată a domnului Liviu Nicolae Dragnea din funcția de președinte al Partidului și din funcția de Președinte al Camerei Deputaților. 2. Asigurarea interimatului conducerii PSD de către doamna Viorica Dăncilă, președinte executiv, până la organizarea unui Congres Extraordinar, în prima parte a anului 2019. Democratizarea vieții interne de partid și asigurarea funcționării statutare a structurilor interne (Birou Permanent Național, Comitet Executiv, Consiliul Național, Departamente etc.)”.

Președintele PSD Liviu Dragnea a refuzat să spună cum va acționa, ca răspuns la această scrisoare. El a spus că va vorbi „mult și apăsat în CEx”: „Voi da curs solicitării să citesc acea epistolă. Am înțeles care e cea mai mare supărare – să ne aliniem cu Iohsnnis, SPP, SRI, DNA. Eu, ca președinte, nu voi duce acest partid să devină o unealtă a acestor instituții care nu trebuie să se implice în politică”.

LATER EDIT „Liviu Dragnea va încerca până la ședința Comitetului Executiv Național de vineri să cumpere, cu funcții și bani, susținere în partid, iar dacă nu va demisiona, va fi un haos care se va reflecta în activitatea parlamentară, a Guvernului și a primăriilor”, a declarat la Digi24 fostul premier al României Victor Ponta, președintele partidului Pro România.

Liviu Dragnea „e un om de culise, de subteran, e cel mai bun acolo: negociază, cumpără, vinde funcții, oameni. Nu vă așteptați să iasă cu o poză foarte clară. Până la CEx va încerca să cumpere cu funcții și bani, de la Guvern sau din Parlament, susținere. Acesta e Dragnea. Le va promite membrilor CEx, fiecăruia, că îl pune ministru, preşedinte de comisie, vicepreşedinte la Senat sau Cameră. Dragnea are un mod foarte mercantilist de a face politică: promite funcții și cere obediență”, a declarat Victor Ponta, precizând că îl cunoaște foarte bine pe liderul PSD.

Foto: arhivă timponline.ro 

17 comentarii

    • Exact..asa e condus akm CJ exact ca pe vremea lui Dragnea in Teleorman…nimic nu misca fara sa stie Raducu

  • Cata vreme de partea cealalta e Stanescu parca e „cusuta cu ata alba” razvratirea si dorinta de a face ceva pentru tara. PSD tine poporul cu televizorul intr- o continua disputa si minciuna.

  • E greu să te situezi împotriva celui care a reuşit să te subjuge prin faptul că ţi-a creat o posibilitate să „mânânci o bucată de pâine mai albă şi să rozi un os mai plin de carne”. Nu-ţi vine, să te gândeşti măcar, să-ţi schimbi stăpânul, când te gândeşti că „tot binele pe care-l ai”, în cazul unui eşec al opozanţilor lui Dady, ar putea să ducă la părăsirea acestui „bine” în care te lăfăi. Cred că „baronul de Bistriţa-Năsăud” conştientizează că opozanţii s-au aşezat pe partea „bună”, că Dady se gândeşte numai la propriile interese nu la ale României şi ale „supuşilor”, dar „baronul” crede că. în cazul că-şi dezvăluie ideile sale adevărate, are şi el de pierdut. Sper să nu fie prea târziu, până se va hotărâ să se aşeze de partea „bună”, deoarece zilele lui Dady, ce vorbesc, orele-i sunt numărate! Numai azi, nu-i mâine, când opozanţii vor fi în majoritate, iar consecinţele vor fi dureroase pentru cei care s-au aşezat de partea „minciunii întruchipate”. Încă nu-i târziu, încă se mai poate !!!

  • E bună și criza asta din PSD că scoate Teleormanul din județul nostru. Vom ști pe viitor, la vot, care-s ardeleni și care teleormăneni.

  • Stimati cititori, nu va panicati si nu sperati asa de repede! Este doar sfarsitul verii… si inceputul sfarsitului PSD! Pentru ca mai are inca prevazut in scenariu „munitie” necunoscuta de multime, Liviu Dragnea NU va cadea inca! Cei care il apara inca sau ii vor „iesirea” au motivele lor! Prietenii sau dusmanii lui stiu care sunt ele!
    „Semnalele” publice de sanatate a Partidului Neocomunist Dragnea arata totusi ca nu mai face fata luptelor din exterior cu Presedentia, cu Opozitia, cu Justitia, cu DNA, cu oamenii de afaceri cinstiti si mai ales cu marea masa de cetateni simpli, muncitori, dar fara putere politica. Aceste „semne” au accelerat in mod normal luptele intestine care se petrec azi / se vor petrece maine; sfarsitul lor inca e o mare necunoscuta…
    Marea „familie traditionala” din secolul XXI a PSD-ului, cu iz medical de simptome clare de neocomunism si dictatura are mari probleme interne ce NU merita atat de mult (este exces deja!) propagate pe bani grei de Televiziunile „prietene” si cunoscute de marele public.
    Normal, in unele familii pot aparea neasteptat, prin Codul genetic primit prin evolutia speciilor, o „oaie neagra” cu mari probleme de comportament social. In cadrul lor, „problema” se rezolva in secret si in tacere, fara ingerinte externe. Dupa modul de „exprimare” pe Scena Publica a Tarii, PSD-ul nu prea stie CUM sa rezolve aceasta dilema cu membrul sau de familie ce „conduce” in interior si in Tara intr-un mod „anormal”. Si il numim aici pe FIUL PSD, dl. Liviu Dragnea…
    In alta ordine de iedi… Cu toate dificultatile aparute / asteptate / neasteptate, scenaristii israelieni (au colaboratori si romani!) ai piesei de teatru jucate in Romania isi continua in mod profesionist munca lor pentru a „smulge” ultimii bani din Punga Goala a Tarii. SFARSITUL piesei va fi neasteptat si spectaculos, mai TARE decat cel al serialului de succes „Game of Thrones”, unde in 2019 se sugereaza multe…decese ale personajelor principale.
    Stimati cetateni, NU UITATI „scenele” atat de bine jucate din piesa politica a zilelor noastre, de ieri, de azi sau de maine cand la Referendum-uri sau la Alegerile Legislative veti aplica decizia Dvs, pe Buletinul de VOT!… Gandul zilei: ” In dragoste, victoria barbatului este fuga.” (Napoleon Bonaparte) … Sa aveti toti sanatate, acolo unde sunteti sau veti fi!

  • Bai psdeilor,nu va este rusine sa inrositi harta ardealului cu ciuma rosie spurcata?Se intorc in mormant inaintasii nostri cand vad cine conduce tara asta!!

    • Asa-i ai perfecta dreptate! De cand a ajuns Iohannis, Cioloș, Orban, Sighiartau, Iurșniți si multi multi altii atata s-au intors mortii aia ca au ajuns ventilatoare!

  • ceea ce nu intelege Dragnea este faptul ca PSD se poate scinda in cazul in care el castiga. Toti cei care i-au facut opozitie intr-un fel sau altul vor fi maziliti si asta ii va forta sa plece din partid.

  • Nu vreau sa va supar ,dar poate nu-l cunoașteți foarte bine pe Radu care are trădarea in sange ,in ADN
    A trădat el pe colegul Ponta,pe Geoană ,Pupeza,Marinescu …si lista este lungă.Indiferent cine va castiga va spune ca el a fost de partea lui,iar când va fi momentul ii va infinge cutitul in spate.Mare om,mare caracter.
    PĂREREA MEA!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS