Social

Prima zi cu saboţi galbeni pe roţi. Dacă nu plătiţi parcarea, vă arde la buzunar deblocarea

Nouă şoferi care au parcat în Piaţa Centrală din Bistriţa fără să plătească taxa aferentă staţionării s-au trezit, luni, cu maşinile blocate. După ce au constatat că nu e plătită parcarea, poliţiştii locali au venit cu saboţii galbeni cu care se imobilizează roţile din faţă ale autoturismului, iar şoferii nu mai putut mişca autoturismele de pe loc până nu au plătit taxa de deblocare de 50 de lei şi, eventual, amenda.

Potrivit lui Ovidiu Gabrian, şef Serviciu Rutier din cadrul Poliţiei Locale Bistriţa, printre şoferii blocaţi s-a numărat şi un clujean care îşi achitase taxa prin SMS, însă uitase că are setat pe telefon numărul aferent localităţii de domiciliu.

„Au fost nouă maşini blocate în zona centrală, dar vom schimba zona în fiecare zi, fără să anunţăm, evident. Nu vom spune programul fiindcă nu e în regulă, însă e posibil ca două zile să verificămn acelaşi loc, în a treia în altă parte, o zi ici, o zi colo. Avem 12 saboţi de blocare”, a spus Gabrian.

Întrebat de cât timp e nevoie pentru deblocarea unei maşini, el a răspuns: „Depinde de cât de mare e distanţa de la locul blocării şi cât îi ia respectivului conducător auto să ajungă la sediu sau să dea un telefon. În principiu, trebuie să ajungă la sediul Poliţiei Locale întrucât acolo trebuie făcută nota de deblocare, trebuie plătită taxa de 50 de lei pentru deblocare, iar acestea nu pot fi făcute în stradă. Conducătorul auto nu completează nimic, completează doar agentul constatator. Dacă stabileşte doar avertiment, atunci va primi o chitanţă după achitarea taxei de deblocare, iar dacă va primi şi amendă, două chitanţe. Se pot plăti atât taxa de deblocare, cât şi amenda la Poliţia Locală”.

Potrivit sursei citate, şoferii care au avut maşinile blocate au venit luni la sediul Poliţiei Locale. „Venise şi un clujean care, din eroare, a plătit taxa în Cluj. A uitat că mesageria pe telefonul lui pentru parcare era setată pe Cluj şi a plătit taxa în Cluj. El a spus că îi pare rău că nu a fost atent când a trimis SMS. Nici ceilalţi conducători auto nu au reclamat că nu e în regulă, dar probabil că ne vom întâlni şi cu astfel de situaţii. Astăzi a fost prima zi. E inevitabil să apară nemulţumiţi din diverse motive”, a spus Gabrian.

Şoferii care primesc amendă plătesc suplimentar între 65 de lei şi 300 de lei.  Poliţiştii locali verifică dacă s-a plătit parcarea cu ajutorul unui smartphone. De asemenea, se mai poate verifica de pe un PC conectat la internet de la Dispecerat şi dintr-un birou în cazul în care ar fi multe solicitări de verificare.

Conform Hotărârii CL nr. 141/26.10.2017, constituie contravenţie: a) staţionarea în parcările cu plată fără achitarea tarifului de parcare, respectiv tichet de parcare, abonament, SMS, sau contracte de rezervare; b) staţionarea pe locurile de parcare rezervate prin contract de către agenţi economici; c) staţionarea autovehiculelor în locurile rezervate persoanelor cu handicap; d) staţionarea în spaţiul de parcare cu abonament expirat sau cu abonament eliberat pentru alt autovehicul, sau cu depăşirea timpului de staţionare conferit de tichet; e) neexpunerea de către conducătorii auto la loc vizibil, în interiorul autovehiculului, pe parbriz, a tichetelor şi abonamentelor de parcare astfel încât să permită descifrarea acestora; f) rezervarea locurilor de parcare, prin amplasarea tăbliţei de informare sau inscripţionarea pe carosabil a numărului de înmatriculare a unui autoturism sau a cuvântului „rezervat”, fără a deţine contract de rezervare; g) vandalizarea aparatelor de autotaxare.

Se sancţionează cu amendă de 200 lei pentru persoanele fizice şi de 400 lei pentru persoanele juridice pentru faptele prevăzute la lit. a), b), c), d), e) şi cu amendă de 1.000 lei pentru faptele prevăzute la lit. f) şi g), precum şi cu sancţiuni complementare de blocare şi ridicare a autovehiculului conform Regulamentului privind activitatea de blocare a autovehiculelor oprite sau staţionate neregulamentar, precum şi de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a acestor autovehicule în municipiul Bistriţa, aprobat prin Hotărârea nr. 38/31.03.2011 a Consiliului Local Bistriţa.

Pentru situaţia în care contravenientul nu este de faţă, agentul constatator fixează pe parbriz “Nota de constatare” din al cărui conţinut trebuie sa rezulte fără echivoc fapta săvârşită şi sancţiunea respectivă. În cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deşi prezent, refuză să semneze procesul verbal, comunicarea acestuia precum şi a înştiinţării de plata se face de către agentul constatator în termen de cel mult două luni de la data încheierii, comunicarea procesului verbal şi a înştiinţării de plată se face prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliu sau la sediul contravenientului.

Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului verbal, ori după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute. În cazul neachitării integral a amenzii aplicate, se va trece la executarea silită după 15 zile de la primirea procesului verbal. Împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, contravenientul poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. Contravenientul poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la data luării la cunoştinţă a procesului verbal jumătate din minimul amenzii.

Din acest an, Primăria Bistrița taxează parcările cu plată astfel: a) pentru 30 minute: 1 leu; b) pentru 1 oră: 2 lei; c) prin transmitere SMS: 0,35 euro + TVA/oră, din care se virează Primăriei Bistrița 1,35 lei/SMS; d) pentru 1 zi: 15 lei; e) abonament de parcare: lunar = 70 lei, trimestrial = 180 lei, semestrial = 250 lei, anual = 480 lei. Persoanele care dețin în proprietate un autoturism electric beneficiază de acordarea unui abonament de parcare gratuit; f) contract de rezervare, doar pentru instituțiile bancare și alte instituții sau persoane juridice care, în vederea desfășurării activității, conform legii speciale de funcționare, au dreptul/ obligația de a deține locuri de parcare, un loc pentru fiecare sediu al instituției: 1.200 lei /an.

Zonele parcărilor cu plată:

DENUMIREA ZONEI PARCĂRII NR. LOCURI
Piaţa Centrală 137
Str. Gheorghe Şincai 86
Str. Dornei 74
Str. Nicolae Titulescu 47
Str. George Coşbuc 38
Piaţa Mihai Eminescu – în fata ING 38
Piaţa Petru Rareş (vis-a-vis de Hotel Coroana) 16
Str. 1 Decembrie (Serviciul Paşapoarte – staţia autobus) 31
1 Decembrie (Restaurant Rapsodia) 24
Str. Liviu Rebreanu – înspre Domus 42
Str. Bistricioarei – înspre fostul PT 30
Piaţa Unirii 23
B-dul Decebal nr. 40-42 (în faţa Complexului Hermes) 60
B-dul Decebal nr. 27 (în faţa halei Decebal) 13
B-dul Decebal nr. 46 (în faţa Restaurantului Bulevard) 15
Str. Cuza Vodă (în faţa Pieţei Decebal şi a Hotelului Decebal) 28
Str. Cuza Vodă bl. 25 (în faţa farmaciei) 9
Str. Arţarilor 76
Str. Ursului 55
Str. Crinilor 41
Calea Moldovei – în zona pieţei 61
Str. Alexandru Odobescu 60
Str. Ion Ratiu 23
Str. Alba Iulia 75
B-dul Republicii 117
B-dul Decebal (în faţa Centrului Cultural „Dacia”) 29
Str. Gării (în faţa magazinului Francesca) 6
TOTAL 1.220

19 comentarii

    • pe clujeanul ala care a dat totusi dovada de simt civic nu v-a fost rusine sa-l taxati ?
      nu era destul sa-i dati un avertisment, ca omul a dat dovada de ceva ce voua va lipseste cu desavârsire: BUNUL SIMT !!

  • Foști milițieni, angajați la Poliția locală. Pensie de milițian de 5000 lei și salariu de polițist local de 4000 Lei. Motivant!

  • Tot in zona aia parcare neiluminata ..neterminata ..pavele iti taie cauciucurile dar sa scumpit la 180 lei spune:

    Taxe impozite..parcare la bloc platite marite la 180 lei pe an…parcare oras platita….ce fac e cu bani?? Drumuri nu parcarile neamenajate…la blocul din soatele cinema dacia e plina parcarea cu cei care fac repetetii ..daca ai parcare itiiei adio si unde pui masina la cea cu plata sa vina comunitarii sa iti blocheze roata….tot in zona aia de pe garii nu poti sa iesi cu masina sa mergi la posta vechr doar faca inconjori tot dalasul si pe urma sa ajungi la winmarket in sens…

  • dacă parchez în zona Piața Centrală, Bistrița de unde pot cumpăra tichet de parcare ?
    există o hartă sau o listă cu aparatele, magazinele de unde pot cumpăra tichet de parcare ?

    • se poate si prin sms. dar din cate stiu, sunt ok si aparatele de bilete. Eu doar prin sms platesc, e cel mai lejer.

    • La intersectia dintre A Muresanu si Nasaudului, daca vrei sa mergi spre Sucevei este plin de masini in curba (pe str si pe trotuar) si nu ai vizibilitate. Daca iesi de pe Drumul Dumitrei Vechi pe Drumul Cetatii (pe Centura) in partea dreapta de obicei sunt parcate masini si cum acolo este si un pic de curba si iar nu ai vizibilitate. Daca iesi sa te asiguri sa nu vina nimani din dreapta iesi pe banda celui care vine din stanga. Dar aceste lucruri nu le vad politisti, ei doar sa dea amenzi….

  • de ce nu va intrebati cum ar fi sa respectam totusi regulile???? daca trebuie platit, platesti, daca nu mergi pe jos cativa metrii, daca nu….stai acasa! In toate tarile cu care vreti sa va comparati, parcarile au acelasi regim., si anume pe bani!!!!! poti parca unde vrei, da daca nu platesti, platesti amenda. Ce-i asa greu? cat sa mai avem pretentii doar de a ni se oferi totul pe tava???? E adevarat, banii proveniti din amnzi ar trebui gestionati pentru intretinerea si modernizarea parcarilor, deci trebuie mai mult control asupra cheltuirii banilor, dar in rest, hai sa mai si respectam ordinea!!!!Cat despre parcatul pe trotuar, sunt de acord ca nu au ce cauta masini de nici un fel!

  • Denunt public, in att.d-nlui O.Grabian
    In vecinatatea municipiului, in locul numit „Dealu Cocosului” stationeaza neregulamentar o partie de schi. Va rog sa luati urgent masuri inpotriva celor care au parcat-o acolo ilegal, si au taiat pamglica la deschidere.
    Cu speranta ca cererea mea va fi rezolvata pozitiv, va multumesc anticipat.

  • va tot cacati pe voi, in orice oras se plateste parcarea in zona centrala sau bulevarde. mergi in Cluj, vedeti, platiti parcare? Ca sunt niste ghetouri neiluminate, cu niste parcari periculoase pe care iti ia 4 lei pe ora. Deja sunteti penibili, si aici nu e vorba ca e omu asta primar sau altul de la pnl, care e acelasi rahat. Alt destept , „daca omu vrea sa vina sa viziteze biserica, unde parcheaza?” … in Zalau sa parcheze.. unde? Platesti 1,2 lei pentru parcare si gata ! Deja sunteti penibili, va tot plangeti ca niste femei pe aici din orice rahat. Mergeti in alt oras, vedeti se plateste? Mergeti in Sibiu, in piata mare, vedeti, puteti platii lejer prin sms? Vedeti, gasiti aparat de bilete? Gasiti pe..

  • Daca nu platiti parcarea, nu primim salarizarea ! Ce mama dracului nu se intelege ?No mie o sa-mi blocati PINGELELE pana oi mai umbla eu cu masina pe mosia lui Cretu. O.A se intelege partea centrala a orasului, ca de restul nici n-o auzit.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Dorel Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS