Actualitate

Parada maşinilor retro. Cum îşi laudă bistriţenii maşinile vechi de o jumătate de secol

(FOTO-VIDEO) Bătrânele Dacii 1300 şi 1100 au rulat, mândre, alături de alte autoturisme vechi, la Parada maşinilor retro, organizată la Bistriţa de Automobil Clubul Român filiala Bistriţa-Năsăud în cadrul Târgului Mare al Bistriţei. Şoferii şi-au dat întâlnire mai întâi la Palatul Culturii unde bistriţenii au putut studia maşinile în interior şi chiar motoarele, iar proprietarii lor le-au explicat cum de mai funcţionează după atât de mulţi ani şi de ce nu renunţă la ele.

Nicolae Moldovan, mecanic din Bistriţa, deţine un model simplu de Dacia 1300, vechi de 41 de ani: „Fiind de meserie mecanic, am îngrijit-o. Pe vremea aceea nu s-au făcut maşini din tinichele. Tabla de pe maşina asta e originală, de 41 de ani. Am cumpărat-o în 17 martie 1976 şi de atunci am folosit-o zi cu zi. Are 510.000 de km pe bord. Acum, la bătrâneţe, am circulat mai puţin. E o maşină puternică şi economică, cu o formă foarte bună. Sunt mulţumit de toate condiţiile chit că nu avem aer condiţionat. Ce mă nemulţumeşte e servodirecţia, că acum la bătrâneţe e cam greu să tragi de volan, dar, în rest, sunt mulţumit de ea. Un francez mi-a dat pe ea 10.000 de euro, dar nu am dat-o că i-o ţin nepotului”.

Un alt proprietar de Dacie, Adrian Stanciu, în vârstă de 27 de ani, a venit cu o Dacia 1300 fabricată în 1973: „Îmi plac maşinile vechi. Demult mi-am dorit o Dacia 1300. Toată lumea a avut Dacie, părinţii mei au avut Dacie şi e un model deosebit. Am cumpărat-o acum doi ani. E refăcută total, dar mai sunt multe de făcut la ea. Nu i-am făcut modificări. Cu ea nu am mers mai tare de 100 de km la oră, dar e capabilă de op viteză mai mare. Nu ştiu cât valorează fiindcă are pentru mine mai mult o valoare sentimentală”.

Adrian Reman (57 de ani) de la Palatul Copiilor a venit la paradă cu o Dacia 1100, fabricată în urmă cu 48 de ani. „Am această maşină din 1968. Am ţinut-o pentru că e frumoasă. E cea mai bună, deocamdată. Nu se strică numai când vrea ea. Din 1968 merge întruna. Eu o folosesc în fiecare săptămână”.

Meşterul popular Sorin Tişa a venit şi el la paradă cu o Skoda 1000MB de 49 de ani, maşină care a fost cumpărată în 1968 de tatăl său, în data de 6 august fiind înmatriculată prima oară. „Am această maşină la suflet, la fel ca şi arta populară pe care o fac. Face parte din familie. Nu am avut probleme mari nicioadtă cu ea. Tatăl meu a folosit-o până în 2001. Până în 2006 a stat nemişcată în garaj, după care am schimbat numerele şi am început să particip la acţiuni ale vehiculelor de epocă. Mi-e dragă”.

Cea mai veche maşină de la paradă a fost însă un Mercedes Coadă de Rândunică cu motor de 1,9 din 1965, adică de 52 de ani, proprietatea lui Ionel Sidor.

„E vechicul istoric şi uşor de întreţinut fiindcă nu mai plăteşti rovignetă. Impozitul e mic, asigurarea e de 100 de lei pe an. Eu o am de doi ani. Sunt foarte mulţumit de ea. Mă simt foarte bine în ea, mă destind la plimbare. Nu are aer condiţionat, dar pentru mine e mai important că e veche, are confortul ei, mă completează la fix pe mine. Dacă ar trebui să cumpăr piese la ea, poate ar fi scumpă de întreţinut, dar, din fericire, nu am avut de cumpărat. Din câte ştiu, astfel de modele s-au vândut şi cu 16.000 de euro şi cu 25.000 de euro. Eu nu vreau să o vând. Ceilalţi şoferi cred că mă invidiază. Lumea întoarce capul după mine, în sensuri chiar dacă nu am prioritate, mă lasă, întind mâna şi-şi fac poze cu maşina mea. Nu am avut parte de niciun eveniment neplăcut în trafic”, a spus Ionel Sidor.

Liviu Orza, directorul sucursalei Automobil Clubul RomânBistriţa-Năsăud: „Toţi aceşti şoferi pe care îi vedeţi au reuşit să păstreze maşinile retro într-o stare bună cu multe investiţii, cu dragoste şi pasiune. Piesele se găsesc din ce în ce mai greu. Le trebuie un spaţiu pentru garare, atelier de întreţinere, reviste. Mulţi dintre ei au cunoştinţe de mecanică, inginerie, tehnice mai precis şi toţi sunt pasionaţi de automobile. La paradă am avut înscrise 22 de maşini, dar prezente sunt 14. Cum am preluat şi judeţul Mureş, am adus la paradă şi maşini de acolo unde sunt mai multe cluburi. Tot ce mi-am propus să fac am reuşit până acum. Urmează să mă ocup de karting şi tuning pentru cei mai tineri”.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS