Ovidiu Creţu: Scriem o pagină frumoasă de istorie. Am reuşit să aducem europenismul la noi acasă

Holistic
Primarul Bistriţei, Ovidiu Creşu, a spus că ”se scrie îngrijit şi frumos, cu cerneală albastră, culoarea optimismului, o nouă pagină de istorie”: ”Cei care vor citi paginile scrise de noi cu siguranţă se vor bucura”. Biserica Evanghelică a fost plină la slujba oficiată de Episcopul Reinhart Guib şi preotul paroh JD Krauss.

La slujba de la Biserica Evanghelică, mulţi dintre cei aproximativ 150 de saşi veniţi din Germania şi Austria pentru a participa la evenimentele dedicate împlinirii a 70 de ani de la exod au purtat costume populare tradiţionale.

Primarul Ovidiu Creţu: ”Scriem împreună o nouă pagină de istorie, o scriem îngrijit şi frumos, cu cerneală albastră, culoarea optimismului, aşa cum erau scrise cronicile vechi, chiar cu ornamente la colţurile paginii. Ne zâmbim atunci când ne privim în ochi pentru că sufletele noastre se bucură: suntem împreună într-o perioadă binecuvântată de Dumnezeu. Am reuşit să realizăm lucruri frumoase împreună, pentru Bistriţa, pentru locuitorii de ieri şi de azi, pentru urmaşii noştri. Ne-am adunat să scriem această pagină frumoasă de istorie cu gândul la mai multe pagini, scrise cu lacrimi şi sânge în urmă cu 70 de ani, pagini triste care n-am vrea să fi existat. Ne simţim trişti gândindu-ne la acele vremuri. Toţi am vrea să să schimbăm acele pagini, dar istoria nu se poate rescrie, noi o scriem pe cea de astăzi. Cei care vor citi paginile scrise de noi cu siguranţă se vor bucura, vor fi mândri de ceea ce citesc, de cei care au fost înaintea lor, de noi, care am reuşit să aducem europenismul la noi acasă, în Bistriţa. Prin cultură, civilizaţie, prin ce am reuşit să facem din punct de vedere material pentru oraş. Cel mai important lucru, reabilitarea, încă nu totală, a Bisericii Evanghelice. Şi putem privi optimişti spre bolţi, să ne zâmbim, credem că avem un viitor frumos aici, pe care ne străduim să-l realizăm, iar urmaşii să poată avea o aducere aminte cu bucurie referitoare la noi. Urmaşii saşilor trebuie să ştie că originile lor sunt aici la Bistriţa, că pot fi mândri de strămoşii lor, care au construit timp de 800 de ani un oraş care a atins civilizaţia de vârf a Europei de multe ori în istoria sa.

Am mai scris pagini de istorie şi în perioada trecută. Una dintre ele, cu litere de aur, a fost anul trecut, când am sărbătorit 450 de ani de la reconstrucţia acestei biserici. A fost un moment înălţător pentru toată lumea şi am avut un eveniment cu totul special. Pentru prima dată în lume, întâistătătorii bisericilor istorice din Transilvania au semnat un angajament de bună convieţuire. A fost un moment excepţional, materializat prin Declaraţia de la Bistriţa, unică. E un moment crucial în istoria bistriţenilor faptul că aici s-au petrecut lucruri la care alţii nici nu îndrăznesc să se gândească. Îi înmânez cu această ocazie Episcopului Reinhart Guib originalul Declaraţiei de la Bistriţa.

Bistriţa a fost şi a saşilor, şi a românilor, şi a ungurilor, şi a altor minorităţi, şi a evanghelicilor, şi a catolicilor, şi a ortodocşilor. Ne mândrim că suntem multietnici şi multiconfesionali. Ne mândrim cu cultura noastră, cu faptul că în Bistriţa etniile au trăit în pace şi şi-au îmbogăţit viaţa fiecăruia. Ne mândrim că suntem o parte a Europei şi spiritul european care a fost la el acasă în Bistriţa dorim să-l transmitem şi celor care vor veni după noi. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”.

Episcopul Bisericii Evanghelice CA, Reinhart Guib: ”Au fost zile deosebite, dedicate celor care au pătimit în urmă cu 70 de ani. Atunci a fost un eveniment dramatic în viaţa saşilor, în viaţa Bistriţei, un moment de răscruce în istoria noastră. A fost greu pentru cei care au plecat în necunoscut, dar şi pentru cei care s-au întors. Oamenii aceia şi-au clădit un rost în Germania, Austria şi în Transilvania cei care au decis să rămână. Niciunul n-a uitat de unde a plecat. Acele vremuri nu ne-au putut despărţi ca şi comunitate. Bistriţa este un teren propice pentru a clădi un viitor de comuniune şi credinţă”.

Preotul paroh al Bisericii Evanghelice CA Bistriţa, Johann Dieter Krauss: ”Ne-a adunat un eveniment traumatic de acum 70 de ani: evacuarea unei mari părţi a comunităţii săseşti din această zonă. Acele momente au schimbat cursul istoriei unei etnii. În aceste zile am fost martorii unor mărturii cutremurătoare ale unei generaţii în faţa căreia ne înclinăm cu respect. A fost unul dintre cele mai grele momente ale comunităţii noastre”.

AICI MAI MULTE FOTOGRAFII

1 krauss guib 14 sep 2 slujba sasi biserica evanghelica 14 sep 3 ovidiu cretu biserica evanghelica 14 sep 4 reinhart guib ovidiu cretu 14 sep

Eugen Gheorghe

A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Eugen Gheorghe

Google Ads-sub articol

Comentarii

  1. un prwst

    Ovidiu Creţu: Scriem o pagină frumoasă de istorie. Am reuşit să aducem europenismul la noi acasă….doar atat am citit…RESTUL E CAN-CAN! .. ADICA PRETUL CARBURANTULUI ….ACCIZE EUROPENE….PRET UTILITATI …..DOBANZI…. DRUMURI…. ???

    (0)
  2. roman

    POATE SE DERANJEAZA PRIMARUL SI NE FACE O VIZITA PE STR. R.C. BUCUR SA VADA EUROPENISM: GROPI, PRAF, INTUNERIC BEZNA ETC. SA I ADUCA EVENTUAL SI PE MUSAFIRI, SA SE CONVINGA.

    (0)
  3. Florin Popa

    Europenismul asta de doi lei a lui musiu Cretu incepe sa devina agasant. Si, pentru ca e de bon ton sa se scoata in fata doar spoielile de tot felul, ce poarta marca primarului, io, din auzite, mai intreb ce europenism e in mintea acestui om, ce cu mare gratie face cam numai ce vrea muschii lui, gandind in termenii de baronas de PSD, caruia toata lumea ar trebui sa-i faca sluj, nimeni n-are ce gandi altfel, ca-i dusman al poporului si cu poporu’ nu te pui, frate!
    O actiune profund europeana e, par examplu, increderea cu care a fost dezinvestit actualul viceprimar PNL, d-l Peteleu, caruia, in numele gandirii profund europene, i s-au retras toate delegarile atribuite pana acum, pe motiv de neconcordanta cu viziunea multilateral dezvoltata a mamutului PSD, lasandu-l doar cu fonctia, in rest, poate sa taie frunze la caini… si, mai inteleg ca s-a dat si dispozitie ca numele acestuia sa nu mai apara pe nici un act al primariei… atributiile domnului viceprimar fiind delegate administratorului public, pe care habar n-am cum il cheama.
    Si tot acestui administrator public i s-a dat, inteleg, masina de servivciu a secretarului primariei, madam Gaftone, careia i-au fost retrase si ‘mneaei toate delegarile de supervizare, cu exceptia celei ce tine de compartimentul juridic, imposibil de revocat, ca tine de lege, si al femeilor de serviciu din primarie. Amu’, nu ca nu merita madam Gaftone, care ii de foarte multe ori pe dinafara functiei marete ce o ocupa, dar orisicum, nu prea da bine autoritarismul asta cu europenismul promovat pe toate caile. Si-s convins ca primarele nostru nu-i capabil doar de atat… atata am auzit eu. Is convins ca de-i iese PSD-ului pasenta cu Ponta presedinte, o sa vedem de ce ii in stare cu mult mai mult, ca doar nu ne-ar strica atitudini de gen Mazare si in orasul nostru, asta ca sa stim cine-i stapanul!

    (0)
  4. Tic

    Te pomenesti ca il vreti pe Vasile Moldovan inapoi, sa mai puna niste bile de beton prin oras. Cam atat a ramas dupa el: bilele de beton si biserica arsa. Actualul primar are o lista lunga de realizari cu care poate sta demn in fata oricarui platitor de taxe din Bistrita.

    (0)
    • Dionisiu Darida

      Daca acest oras se rezuma la cei doi, Moldovan si Cretu, apoi suntem pierduti Ticule!

      (0)
  5. elisabeta

    Il criticați voi pe actualul primar, dar a scris foarte bine si mult pt orașul nostru. Pt cei care nu înțeleg:exista o listă mare cu tot ce s-a facut pt oras…nu suntem orbi, vedem si suntem încântați de Bistrița! !!

    (0)
    • Dionisiu Darida

      Nu sunteti orbi doamna, intr-adevar, aveti o alta deficienta…. nu prea va folositi de organul care se cheama creier!

      (0)
  6. Alina Moldovan

    Am o prietena ce locuieste pe N.Titulescu, nr 20. Sambata am vazut si eu „spectacolul” de la Casa cu Lei. Langa casa Loredanei, la nr 18, este focar de infectie. A fost chemat Sanipidul, deratizarea din cadrul primariei, dar degeaba. Soarecii si sobolanii sunt la ei acasa. Cladirea este parasita si este monument istoric, dar autoritatile nu se implica. De ce nu i-a adus domnul primar pe sasii veniti sa isi revada istoria, sa intre si in casa minunata ce este la doi pasi de Casa cu Lei ?

    (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.