Actualitate Recomandări

Ovidiu Crețu, după inundații: Niciodată nu o să fim pregătiți la ce ne poate da natura sau Dumnezeu

Ploile care au lăsat urme adânci în sute de case din Bistrița și din localitățile componente – în special Viișoara, Sărata, Slătinița, Ghinda și Unirea – au scos la iveală ”lucruri pe care, în perioada liniștită care a fost înainte, nu le-a observat nimeni”, a spus primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, în ședința Consiliului Local de joi, când s-a declarat satisfăcut că Podul Berăriei, pentru care multă lume l-a criticat, a rezistat puhoiului de pe Bistrița Ardeleană, fiind supraînălțat.

”Am avut o perioadă extrem de dificilă pentru oraș și localitățile componente. Vremea care a fost acum nu a avut precedent decât în 1970 când au fost inundații în municipiu, când nivelul râului Bistrița a fost până la nivelul podului. Acum ne-am dat seama de lucruri pe care, în perioada liniștită care a fost înainte, nu le-a observat nimeni. Mai întâi, terenurile agricole între Bistrița și Unirea, respectiv între Bistrița și Viișoara sau zona Zăvoaie – și care aveau o rețea bine pusă la punct de șanțuri de drenaj-  toate șanțurile respective de pe terenuri private au fost acoperite, s-au făcut case, gazon, curți. Acum, apa nu are pe unde să se scurgă. Când am dat în folosință Podul Berăriei, mi s-a atras atenția că l-am înălțat foarte mult. Acum s-a dovedit că ce s-a proiectat a fost în regulă pentru că a asigurat trecerea pentru că altfel riscam să rămânem fără el. Sigur o situație dificilă în tot orașul, și în Mihai Viteazul, și pe Codrului, și pe Cuza Vodă, și pe George Enescu, și în zona drumului național, dar, mă rog, niciodată nu o să fim pregătiți la ce ne poate da natura sau Dumnezeu, dar trebuie să ne facem treburile noastre, alea pe care le putem realiza și lucrurile să se îmbunătățească”, a spus Ovidiu Crețu.

”Domnule primar, când ați văzut ce se întâmplă, primul lucru pe care trebuia să îl faceți era acela de a da un comunicat de presă să informați cetățenii cui să se adreseze și la ce telefoane să sune. Avem SVSU, avem administrator public, iar cetățenii sună la presă să întrebe ce să facă și cine intervine. Avem și un site al Primăriei Bistrița care practic este imposibil de utilizat. Țineți de ani de zile pe acel site Declarația de la Bistrița în loc să afișați pe prima pagină, mai ales în situații de urgență cum au fost cele petrecute, numere de telefon de intervenție pe care cetățenii să le găsească cu ușurință și unde să se poată adresa. Cred că, în era tehnologiilor digitale, site-ul Primăriei Bistrița trebuie actualizat ca să devină un instrument de comunicare cu cetățenii și nu doar un instrument de laudă cu ce am făcut cândva. Altfel, declarația permanentă și reală a Bistriței este neputința administrării acestui oraș”, a spus Ioan Peteleu (PNL).

Primarul a fost întrebat dacă se vor aloca bani pentru canalizarea de pe strada Mihai Viteazul: ”Canalizarea pe Mihai Viteazul este în stand-by datorită finanțării, a bugetului. La ora actuală nu putem spune. O să vedem la rectificarea din vară dacă putem să alocăm, dacă vor exista surse de finanțare”, a răspuns edilul.

Consilierul PSD Gheorghe Sabău, care locuiește pe strada Mihai Viteazul, nu a pomenit nimic despre necesitatea urgentării lucrării care să rezolve problema canalizării, dar a avut altă cerere. ”Aș pune în discuție o problemă legată de Mihai Viteazul, fiind o porțiune mai joasă, partea dintre ramificația din deal și biserica ortodoxă, unde se adună apa în cantități mai mari. Sigur că noi, care locuim acolo, știm că există proiectul, se va rezolva problema, dar spunem noi că s-ar putea limita efectele apei în zonă printr-o intervenție a celor de la Situații de Urgență și a Poliției, în sensul de a fi blocată circulația pe zona respectivă existând varianta Tănase Tudoran, un mic ocol, dar se poate merge în orice parte a orașului. Fiecare cetățean încearcă să blocheze un pic intrarea apei în curte, dar în momentul în care se circulă cu mijloace auto se fac valuri și trec peste toate obstacolele. Dacă stă liniștită apa, nu intră așa de repede în curțile oamenilor”

”Eu am fost pe Mihai Viteazul și era blocată circulația. În legătură cu intervențiile la inundații, vreau să vă spun că în toată perioada respectivă, și eu și cei doi viceprimari, și administratorul public am fost printre oameni. Cei care au avut probleme trebuiau să sune la 112 pentru că noi am colaborat și cu ISU și cu celelalte instituții care au atribuții în zona aceasta. Sunt guri de evacuare, Gării, Republicii, care nu funcționează foarte bine. Au fost desfundate de Aquabis de mai multe ori, se colmatează foarte repede, Nu avem altceva decât să-i rugăm să intervină din nou”, a spus Crețu, răspunzându-i consilierului Ioan Peteleu (PNL).

Totuși, problemele ridicate în special de consilierii opoziției după ce ploile au lovit cumplit gospodăriile oamenilor în special ale celor din localitățile componente nu au fost nici pe departe din categoria unor investiții majore, ci țineau mai degrabă de buna gospodărire a orașului.

Ioan Radu Uță – delegat Sărata: ”În urma ploilor abundente, cred că pot să afirm că la Sărata a fost cea mai gravă situație cu inundațiile. Vă rog să nu mă contraziceți, probabil că nu ați văzut exact momentul când apele erau foarte învolburate. Am avut chiar și sinistrați. Apele au luat-o razna de la Parcul Industrial, nu căutăm vinovați, dar cred că ar trebui constituită o comisie din partea Primăriei. Mă ofer voluntar în această comisie să rezolvăm problemele majore pe care le avem în Sărata. Și pe domeniul public din centrul satului, și în partea de deal apele au luat-o razna. S-au construit case pe pășuni, nu vreau să acuz pe nimeni de nimic, dar am fost îngrozit de problemele despre care noi nu știam că sunt dar erau. Cred că ar fi momentul să discutăm de o evaluare și să rezolvăm problema pentru că stăm cu frică mare pentru alte ploi care vor veni. Râul Bistrița avea o lățime de 400 de metri la Sărata, iar pe margine chiar și 1,20-1,50 metri adâncime. Zilnic mă abordează cetățenii legat de acest subiect. Nu avem nici canalizare”.

Ioan Someșan – delegat Ghinda: ”A fost o ploaie mai mare și toată lumea a avut de suferit, dar urgența cea mai mare în Ghinda este în capătul din sus al satului trebuie neapărat făcută o traversare pentru că toate apele care vin dinspre livadă, toate au intrat în beciurile și curțile oamenilor. Nu s-a putut face asfaltarea, am înțeles, dar un tub să preia apa trebuie să se găsească. Sunt atâtea case acolo și am văzut oamenii plângând pentru că toată munca lor s-a dus. Pe de altă parte, avertizările de la meteorologi sunt exacte și cel puțin cu două-trei zile înainte se anunță că vine vijelia, dar și înaintate de asta, când e vremea bună, cred că se găsește un buldoexcavator care să meargă și să desfunde șanturile. Eu înțeleg că oamenii ar trebui să le întrețină, dar odată făcute, nimeni nu va merge cu hârlețul să aranjeze șanțurile. Dacă șanțurile erau arajate, molozul și pământul luat de acolo, efectele inundațiilor ar fi fost la mai puțin de jumătate. Eu vă dau un exemplu din Ghinda: un om care are sculele necesare nu și-a făcut șanțurile, iar vecinul de vizavi săracul a rămas fără nimic. L-am rugat o dată, l-am rugat a doua oraă, a treia oară ne-am înțeles cu vecinii să mergem să ne apucăm noi de lucru. S-a pucat el și le-a făcut, iar a doua ploaie nu s-a mai întâmplat. Eu am solicitat Poliția Locală să vină în Ghinda acum doi ani. A venit o dată și i-a dat termen, a mai venit încă o dată și i-a dat alt termen, iar a treia oară nu a mai venit să-i dea sancțiune. Dacă vă e milă de cei care nu își fac treaba, atunci suportăm consecințele toți. Eu nu sunt inginer, dar drumul are două părți. Pe partea stângă cum mergi spre Ghinda există șanțuri, pe partea dreaptă, nimic. Toate casele de pe partea dreaptă au fost inundate. Eu nu cred că nu se poate găsi o soluție. Oamenii aceștia nu au canalizare, șanțuri nu există și toată apa li se duce în curte, în beciuri și le spală grădinile. Trebuie găsită o solție și aici. Trebuie adusă piatră că drumurile sunt impracticabile”.

Maftei Pop – Slătinița: ”La Slătinița, nu s-a intervenit prea repede fiind așa de grave problemele pe municipiu, dar domnul viceprimar Niculae s-a implicat și cu scosul apei din fântâni. În vreo două zile a venit și autogrederul și am nivelat străzile. A venit și buldoexcavatorul, dar a trebuit de urgență să se retragă, mai este nevoie de el. Sperăm să nu mai vină atât de multă apă. Singura nemulțumire pe care o am, având în vedere că Slătinița nu e alimentată cu apă potabilă, se putea interveni ca în 2006-2007 cu apă potabilă. Erau atunci tot așa colmatate fântânile și s-a adus apă cu cisterna. Nu cred că se cheltuiau atâția bănuți să nu aducem apă la oameni și acum. Aș fi putut contribui și eu cu puțin, dar nici eu nu am cine știe ce venit, dar asta se putea face”.

Constantin Rus – Unirea: ”O zonă din Unirea e tot inundată. Și acum oamenii au apă prin beciuri, prin curte. De aceea, vă rog respectuos luați legătura cu Aquabis să vină cu un program de rezolvarea situației de criză, iar pe termen lung să schimbe traseul unei conducte din Unirea. De data aceasta, având în vedere mulțimea de probleme care au existat în această perioadă, vă rog respectuos măcar să văd o hârtie scrisă către Aquabis prin care să aibă în vedere să vină acolo săptămânal să desfunde acea canalizare. E aproape de Bistrița”

12 comentarii

  • Dnu Cretu and compania mai traiti ?! V ați trezit ?! Nu ați facut nimic pt comunitate in ceea ce privește canalizarea si apa. Cand un cetățean cere autorizație scrie in certif urbanism ca utilitatile le suporta cetățeanul. Pai care este rolul Primăriei ?! Utilități nu… drumuri nu… nimic dnu Cretu… rolul primăriei este zero barat. Ați vizitat multe tari, din păcate nu ați învățat nimic din ce ați vazut/trăit. Cum ar trebui sa fie primăvara ?! Întreb doar – Fara precipitații?’ Sau cum?! Găsiți scuze la orice… la pârtie scuze, la canalizare scuze… la cacat in casele oamenilor scuze.. la inundații scuze… pai pt scuze sunteți platiti in primărie ?! Ca sa auzim scuze… iarăși aveți in plan numai cacaturi de realizat in oraș…. parcuri si zone de agrement … pt ce ?! Orașul e de toata jena, cum ploua putin e ștrand in tot orașul . Bine ca arătați cu degetul spre Aquabis, pai numai ei au rol in rețelele de apa si canal la nivel local ?! Primăria e de paie, ea oare nu are niciun rol legat de calitatea vieții ?! Ne ați facut pârtie, orașul
    E plin de mere, struti si lunari de plastic … numai tâmpenii visati noaptea … Horor sunteți pentru comunitate… va rugam sa ne lăsați … ne am saturat de aroganta Dvs si de planurile mărețe pe care le aveți … la pensie fuga …

    • Are dreptate taranu’: cu ce primar ne-o batut Dumnezo’ nu ne putem bate.
      Doua lucruri îs nemuritoare, prostia si hotia.
      Pe noi ne-o batut cu amândoua.

  • Primare Ovidut ai grait bine, exact ca un ficior de popa. De data asta nota 10 si mai trageti si clopotele ca sa nu bata geata. Nu e de ras, intrebati-l pe Costica Rus ca e profesor de fizica si va spune el mecanismul prin care se sparg norii. Totusi consider ca prioritatea nr 1 in B-ta sunt NEWARLANDUL si SANIA de VARA si AQU ALANDUL lui zmauu .De ploat a mai ploua tare si peste o luna si la anu. Cu norii nu te poti pune mai ales cand esti si prost si nu dai bani.

    • ma bucur ca ai gasit solutia salvatoare!
      abia astept sa scapam de inundatii….batand clopotele!
      ce solutii salvatoare au unii ca imi vine sa-mi bag……..in toti astia care traiesc degeaba….

  • …VREAU DOAR O INTREBARE SA-TI PUN
    apele de ploaie din bistrita cum se colecteaza????
    -prin conductele de la aquabis sigur nu pentru ca din calcule rezulta ca e sub dimensionata datorita vizibilitatii pe strazile bistritei cand ploua
    – prin santuri sau rigole care nu exista….
    HABAR NU AI PE CE LUME TRAIESTI…..SI TE-AI PUS PRIMAR SA NE ….FW……. INTELIGENTA!

  • Cica o rezistat podul Berariei……..

    Baaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
    Tu esti luat cu capuuuuuuuuu?

    Ce dracu de ape o fost sa puna in pericol hidoshenia aia de nu.i mai functioneaza ledurile fixate pe stalpii de iluminat stradal vopsiti in culoare de voma de camila gestanta?
    Cum pana corbului sa ia apa un pod cacat de voi in urma cu 2 ani?
    Apa n.a fost sub el un pericol ingineru lu” peste prajit.
    Pfuaiiiiiii……
    Cu ce cacaturi de realizari vine defectu asta……..
    Antivomitive Must.
    Must inseamna neaparat pentru voi comunisti dreaq
    Mai erau 7 metri beiiiiii pana la pod……………………………..
    Pe verticalaaaaaaa
    Vertical…….cuvant in avara lexicului vostru
    Lexic….cautati dreaq in dictionar ca nu meritati sa fiti destupati
    economistu” lu peshte prajit
    Si ala de pe Mihai Viteazu…Tace…Altu”

  • Și sub umbrelă. Să nu uităm de intervenția lui glorioasă de sub o umbrelă. Ce să facă și el? E de 15%

  • ghici ghicitoarea mea: cînd ai 15% demisionezi sau îți faci poză prefăcându-te că nu ai înțeles ce bătaie ai luat?

  • Domnule primar, într-adevăr Bistrița nu a fost pregătită pentru calamități.
    Cea mai mare calamitate pentru Bistrița în ultimii 10 ani a fost chiar primarul Crețu, de 3 ani secondat de vicele Niculae-zis și Wanabe.
    Proiecte aberante, bani risipiți pe tot felul de prostii, de la mărunțișuri gen cușca veverițelor, mere, struți și ouă de plastic, până la proiectul faraonic pârtie de schi la șes. Problemele importante ale urbei au rămas nerezolvate: străzi de pământ, fără utilități, canalizare ineficientă, gunoaie peste tot, funcționari slab pregătiți plătiți cu foarte mulți bani de la buget.
    Urât sfârșit de mandat OT Crețu!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui paradox romanesc Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS