Actualitate

Oprea îl numeşte pe Ioan Oltean “un deputat” şi îi explică de ce l-a făcut colonel în rezervă

Fostul ministru al Apărării Gabriel Oprea a explicat într-un interviu de ce l-a făcut colonel în rezervă pe Ioan Oltean. Oprea nu îi pomeneşte numele, îl numeşte “un deputat” şi îi aminteşte lui Ioan Oltean că a participat “la un moment greu pentru Armată” şi s-a implicat “în activităţile organizate cu ocazia repatrierii trupurilor a doi militari care au căzut pe câmpul de luptă în Afganistan”.

“De exemplu, am auzit un deputat de Bistriţa care a spus că a primit gradul în rezervă cadou şi că nu i-a folosit la nimic. E drept că avansarea în rezervă nu i-a adus niciun beneficiu. Însă îmi amintesc exact contextul în care l-a primit. A fost vorba despre repatrierea trupurilor a doi militari care au căzut pe câmpul de luptă din Afganistan şi care au fost aduşi acasă, la Bistriţa. La acel moment, atât primarul, prefectul şi preşedintele consiliului judeţean, cât şi parlamentari de Bistriţa, inclusiv cel despre care vorbim, au fost alături de Armată, de militari şi au promis sprijin familiilor celor care şi-au dat viaţa în teatrul de operaţii, luptând pentu pace. Prin participarea lor la acest moment greu alături de Armată şi alături de familiile eroilor şi prin implicarea lor în activităţile organizate, au dat onoare Armatei şi Armata la rândul său le-a dat onoare”, a spus Gabriel Oprea într-un interviu acordat Evenimentului Zilei.

Fostul ministru a comentat astfel o declaraţie a lui Ioan Oltean care a spus că nu a cerut înaintarea sa la gradul de colonel în rezervă, aceasta fiind opera fostului ministru al Apărării Naţionale Gabriel Oprea, pe care a catalogat-o drept „ofertă” şi „dar”.

Deputatul Ioan Oltean  afost întrebat de jurnalişti cum a ajuns colonel în rezervă.

”Cum am ajuns colonel v-aş ruga să-l întrebaţi pe domnul fost ministru Oprea. Dânsul ştie, nu eu”, a spus Ioan Oltean.

Întrebat dacă nu a ştiut că este colonel, Oltean a răspuns: „Sigur că ştiam că sunt colonel, dar n-am solicitat, n-am beneficiat de niciun drept, nici nu ştiu pe unde e livretul militar. A fost o ofertă pe care a făcut-o ministrul Oprea la vremea respectivă, nu numai mie. A fost un dar, nu ştiu cum să-l numesc. Poate nu e termenul cel mai potrivit. Dacă m-a surprins? Da, am fost foarte surprins”.

Ioan Oltean a mai fost întrebat şi la ce îi foloseşte acest titlu.

„La ce îmi foloseşte? La nimic. Nu mi-a folosit şi nu îmi foloseşte la nimic. N-am primit nimic în afară de livret, e vorba de colonel în rezervă. N-am trecut în CV, n-am beneficiat de niciun drept, am şi uitat de acest lucru, nu m-a interesat. N-am făcut nicio poză de grup, nici n-am fost îmbrăcat în haină militară”, a spus el.

Liderul PDL Bistriţa-Năsăud a adăugat apoi că au fost 2700 de înaintări în grad nu numai din rândurile politicienilor PDL, ci şi de la PSD şi PNL.

„Nu vreau să dezvoltăm acest subiect. Eu ştiu că ministrul are această posibilitate de a înainta în grad soldaţii şi ofiţerii în rezervă. În ce condiţii şi de ce a făcut-o, vă rog să-l întrebaţi pe domnul ministru Oprea. Din ce ştiu eu, sunt 2.700 de înaintări în grad, foarte mulţi sunt de la PSD şi de la liberali. Inclusiv primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu (PSD) a fost înaintat în grad în acelaşi grad”, a spus Oltean.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS