Oliv Mircea despre scandalul „Veriga” de la Sîngeorz-Băi: Primarul, îndreptăţit să îşi protejeze comunitatea

Holistic

(INTERVIU) Scandalul „Veriga lipsă” de la Sîngeorz-Băi a scos la iveală multe probleme legate de monumentele aflate pe domeniul public al oraşelor şi comunelor. Dincolo de supărarea artistului Maxim Dumitraş că administraţia locală a dat jos o lucrare care îi aparţine, ies la iveală lucruri mult mai importante şi mai grave cum ar fi: concursurile de proiecte artistice cărora li se cunoaşte din start câştigătorul, adesea prieten cu primarul, amplasarea monumentelor în anumite locuri fiindcă aşa vrea cineva, nu pentru că aceasta ar fi şi dorinţa comunităţii, ignorarea opiniei unui arhitect pe care, de altfel, nici nu se deranjează să îl consulte cineva sau utilizarea materialelor de proastă calitate, degradabile în timp. Despre toate acestea, Timp Online a discutat cu Oliv Mircea, critic de artă.

Ca om care aţi fost implicat în managementul cultural ce părere aveţi despre felul în care este gestionată problema patrimoniului cultural, în special a monumentelor de for public? 

Oliv Mircea: Această discuţie e binevenită, dar ea ar fi trebuit purtată mai apăsat şi de-a lungul anilor. Atunci când e vorba de spaţiul public, întotdeauna avem un comanditar şi un artist care execută o comandă, dar, cu toate acestea, după părerea mea, nu trebuie să fie doar cei doi factori implicaţi în luarea deciziilor, trebuie ca şi contextul cultural, ca şi oamenii locului să aibă un cuvânt de spus.

Să vorbim concret despre cazul oraşului Sîngeorz-Băi. 

Acolo s-au desfăşurat, de-a lungul anilor, tabere de sculptură la care au fost invitate personalităţi marcante. Părerea mea este că, la sfârşitul acelor tabere, exista un beneficiar, care era Muzeul de Artă Comparată, exista Primăria, care era finanţatorul, exista un spaţiu public care cred că era negociat pentru amplasarea respectivelor lucrări şi probabil că trebuia să fie acolo, de fapt sigur ar fi trebuit să fie, un arhitect care să asume responsabilitatea amplasării respectivelor lucrări. De regulă, acesta este arhitectul oraşului. Dacă nu există, atunci obligatoriu se face o comandă pentru ca arhitectul să-şi dea acordul în legătură cu amplasamentul lucrărilor.

Credeţi că s-a întâmplat asta? 

Sper, dar, dacă nu s-a întâmplat, atunci toată lumea e în ilegalitate. La Sîngeorz-Băi au fost artişti foarte mari care nu şi-ar fi putut permite să lase în urma lor lucrări care să-i dezonoreze. În momentul în care se încheia câte o tabără, spun asta pentru că am fost acolo, lucrările erau redutabile. Sigur că, după aceea, starea lor depinde de felul în care le protejezi de intemperii, dacă le neglijezi şi le laşi sub perdeaua de frunze de toamnă, de îngheţş-dezgheţ. Toate pot face dintr-o lucrare iniţial frumoasă o lucrare foarte urâtă. Aşa s-a întâmplat, cred, şi cu lucrarea lui Maxim Dumitraş care a fost, de curând, demontată de Primărie. Dacă există o hotărâre a Consiliului Local privind demontarea acelei lucrări, cred că se află în legalitate. E bun public, iar comunitatea locală hotărăşte prin CL şi primar în legătură cu soarta acelei lucrări.

Cum vedeţi lucrul acesta în calitate de critic de artă?

Eu deplâng o asemenea situaţie pentru că, în mod normal, ne chinuim atât de mult să punem în spaţiul public lucrări care reprezintă frumuseţea, un fel de a fi al divinităţii. Noi l-am pus pe Dumnezeu în parc şi, după aceea, îl luăm că ne temem să nu ne cadă în cap sau să nu ne omoare cum s-a întâmplat la Timişoara. E trist că se întâmplă astfel de lucruri, dar omul este principala valoare, iar dacă exista un pericol în legătură cu acele lucrări, cum spune presa pe care eu o citesc, atunci e firesc să fie demontate acele lucrări şi probabil regândit tot amplasamentul folosindu-se toate etapele legale de data aceasta: studiu de amplasament, arhitectul, comisia monumentelor, organismele judeţene care îşi dau acordul, dar şi comunitatea. Comunităţii trebuie să îi placă acel lucru.

Să ne gândim: oraşul Sîngeorz-Băi a avut o istorie intrinsecă uluitoare: l-a avut pe Coşbuc acolo în momentul în care era fugar în Transilvania, l-a avut pe Slavici, pe Caragiale, nume de cea mai mare calitate. Oraşul ca atare are numele Sîngeorz, un Sfântul Gheorghe omorând balaurul nu există acolo, ceea ce ar fi absolut necesar. Sau zeiţa Hebe. Părerea mea este că acolo, liderii comunităţii, ajutaţi şi de alţi oameni din ţară, trebuie să regândească tot spaţiul expoziţional.

Se potrivea „Veriga” la intrarea în oraş, în spaţiul acela? 

Eu cred că nu se potrivea. Acolo e o comunitate aproape rurală, o comunitate în care intelectualii sunt rari şi să vii să le impui o formă simbolică greu decriptabilă e un lucru jignitor la adresa bunului lor simţ local. Sigur că putem avea argumente şi de partea cealaltă. Nici Târgu Jiu nu era un miracol de intelectualitate când Brâncuşi a pus acolo cel mai important monument de artă modernă din lume. Da, dar acolo comanditarul era un privat, familia Tătărăscu, care avea voie să facă ce voia, iar eu sunt convins că actele de amplasament ale complexului de la Târgu Jiu sunt în regulă fiindcă Brâncuşi nu ar fi riscat. Asta dacă e să ne comparăm cu Brâncuşi, dar nu e cazul. Aici suntem într-un loc mult mai simplu. Eu cred că Veriga care leagă cerul de pământ poate arăta şi aşa cum a făcut-o artistul nostru, dar probabil că putea fi şi mult mai simplu. În ce priveşte o efigie care trebuie să reprezinte un oraş, cum era aceasta, probabil că aceea ar fi avut nevoie de un circuit care să se supună unui referendum local, adică la Primărie trebuiau avute în vedere 4-5 variante de „emblema Sîngeorzului”, iar cetăţenii întrebaţi pe care o vor. Există o democraţie a artei, dar aceea trebuie să respecte totuşi legile în vigoare.

Orice putere se legitimează prin arta pe care o face posibilă. Spun asta de 20 de ani. O putere e cu atât mai spectaculoasă şi mai legitimă cu cât promovează lucruri care apoi vor rămâne în istorie. Dacă istoria durează doar 14 ani – din 2004 până în 2017 – când lucrarea aceea a trebuit demontată pentru că prezenta un pericol public, atunci înseamnă că istoria e prea scurtă. Dacă noi aşa ne pregătim pentru marile evenimente ale Centenarului cu framente din acestea de istorie nu e tocmai bine.

Mai e o problemă: când faci un concurs nu trebuie să ştii dinainte câştigătorul. Mă tem că la aceste concursuri care s-au întâmplat acolo la Sîngeorz-Băi câştigătorul s-a ştiut dinainte şi probabil era şi un concurs de împrejurări, că suntem prieteni cu primarul, că suntem nu ştiu cum, şi se pune lucrarea. Probabil că au anunţat concurs, dar, dacă m-aţi fi întrebat atunci, vă puteam spune cine va câştiga.

Un artist, un sculptor, trebuie să fie abil în a pune forma în spaţiu, în a cunoaşte raporturile între forma inventată de el şi spaţiul de acolo. Nu ai voie să deranjezi niciun pomişor din preajma. Trebuie să îl integrezi. Apoi trebuie să ai o formidabilă abilitate tehnologică. Bun, ştii să desenezi forme, să modelezi, dar când lucrarea devine un obiect de artă monumentală, trebuie să ai un studiu de rezistenţă la bază, un studiu de impact la intemperii.

Ştiind că artistul Maxim Dumitraş sculptează piatră, am crezut că şi acest monument e din piatră, dar am aflat că era din fier vechi sudat. 

Aici e problema. În artă nu ai voie să trişezi. Să luăm manuscrisele lui Eminescu şi să vedem că a ales să nu trişeze. Sigur că a plătit scump, dar nu a trişat niciodată. E foarte multă muncă. Celelalte Verigi nu sunt din acelaşi material. Pe bistriţeni îi rog însă să meargă în Piaţa Mihai Eminescu, înspre Biserica Greco-Catolică pentru ca să vadă exemple despre cum nu trebuie să faci acel lucru: una e tot o lucrare a lui Maxim Dumitraş, tot din ciclul ăsta, alta e o lucrare în bronz a lui Irimescu, un bust al lui Mihai Eminescu, lucrare care îi face enorme deservicii lui Eminescu. Ar fi mai bine să nu avem un aşa Eminescu decât să îl avem. Materialul din care e turnat s-a făcut urât de tot. Artistul trebuie să fie atent la toate acestea, iar dacă e onest ar trebui să-şi viziteze din când în când „copilul” şi să-i spună La mulţi ani! Arta nu se face pentru bani, ci pentru ca să introduci în circuitul universal un mit, un simbol, un arhetip.

Trebuie să trăiască şi artistul pe de altă parte. 

Fără doar şi poate, doar că trebuie să aibă acte în regulă ca să trăiască, adică să doarmă liniştit.

Cum vedeţi încheierea acestui conflict de la Sîngeorz-Băi? 

Sper ca acest conflict să nu fie citit în cheie politică, el nu trebuie citit în această cheie, ci trebuie citit în cheia valorii şi a bunului simţ cultural. Dacă ne înţelegem că aşa vom face, iată cum văd mersul mai departe: primarul a avut dreptate să-şi protejeze comunitatea, am înţeles că l-a invitat pe artist la momentul în care a demontat lucrarea, iar artistul a refuzat să vină. După aceea, îmi imaginez că primarul va regândi amplasarea unui semn simbolic acolo pentru oraşul lui şi aşa s-ar cuveni ca primul întrebat în legătură cu felul în care vede acel semn, acelaşi sau altul, ar fi tot Maxim Dumitraş. După care, dacă nu se ajunge la o înţelegere, se organizează un concurs ca şi cum lucrurile ar avea un punct zero în acel moment.

Cum aţi vedea dumneavoastră oraşul Sîngeorz-Băi din punct de vedere artistic? 

Cred că ar trebui să devină un reper foarte important al judeţului Bistriţa-Năsăud. Sună ca un limbaj de lemn, dar vă spun ce înţeleg din asta: la un moment dat s-a pus problema ca CJ, prin Centrul Judeţean pentru Cultură, să ia o locaţie acolo, să repare o clădire din staţiune şi să facă o rezidenţă artistică pentru feluriţi artişti care ar putea veni pe perioade mai îndelungate să lucreze. Dacă e scriitor, să scrie o carte, iar pe cartea aceea să scrie la final: carte scrisă la Sîngeorz-Băi în perioada cutare. După aceea ar trebui sistematizat tot patrimoniul de monumente de for public pe care ei îl au şi care sunt lăsate în paragină. Acolo a fost o lucrare a prietenului meu Grigore Bradea în apropierea Hotelului Hebe despre care nu se ştie de ce s-a degradat. Era un cuib care trebuia curăţat în fiecare an, trebuiau făcute scurgerile de apă. S-a degradat. Era, după părerea lui Paul Neagu, cea mai bună lucrare din acea comunitate de artişti. După aceea sunt lucrări ale unor artişti care nu mai există. Ei trebuie onoraţi măcar în felul acesta, trebuie făcută o carte a acestor monumente. Trebuie văzut ce este al Muzeului de Artă Comparată şi ce este al Primăriei, probabil trebuie despărţite cele două patrimonii. Primarul ar trebui să aibă un inventar al acestor noi lucrări cu responsabilităţi clare despre cine coseşte în jurul lor. Trebuie să aibă pe cineva care să facă un ghidaj în staţiune şi – de ce nu? – să redeschidă sesiuni de tabără pentru ca un artist, trei, cinci, şapte să creeze acolo şi atunci Sîngeorz-Băi redevine minunea de care avem atât de mare nevoie.

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Google Ads-sub articol

Comentarii

  1. Alex

    Felicitari pentru articol si interviu! Toata stima pentru dl. Mircea Oliv care spune lucrurilor pe nume deschis, limpede, informat, exhaustiv ca un adevarat profesionist si om de cultura. Bine ar fi ca cei in drept sa se pronunte in chestiunea lucrarilor de for public sa fie auziti si ascultati de cei care gestioneaza temporar resursele publice. Asemenea lucrari, in timp, formeaza sau deformeaza gustul public. Si, e pacat pentru ca, pentru multi concetateni e singurul contact si interactiune cu arta.

    (0)
  2. tBag

    Oliv e destept …pacat ca sa bagat atunci cu PDL…de atunci nu il mai vad bine in fata ochilor…dar de dastept e ……stie ce spune

    (0)
  3. Adrian

    Penibila dizertatia de mai sus si profund pe langa subiect!
    Dar revenind la subiectul numit ABUZ, scoaterea lucrarii din aplasament, NU trebuie sa insemne demolarea acesteia si trimiterea ei la fier vechi (cum am inteles ca sa intamplat)… acesta este un act de vandalism si abuz foarte grav. Chiar ca este absolut hilara „apologia” autorului, apropo de gestul acestui primar, denotand multe carente in intelegerea subiectului numit DREPTUL DE AUTOR si protejarea PATRIMONIULUI CULTURAL existent!
    Un act de vandalism, ramane un act de vandalism!

    (0)
  4. singeorz bai

    Domnule Oliv Mircea, pentru buna informare a domniei tale si a altor aparatori vajnici ai primarului sa stiti ca NU EXISTA hotarare de CL pentru demontarea acelei verigi. A fost STRICT DECIZIA PRIMARULUI!!!! Cat despre pericolul public haideti sa nu mai vorbim. O zi buna!

    (0)
  5. mihai rogobete

    Conform ideii asupra oportunității Verigii, în Sîngeorz-Băi, capodoperele Literaturii universale ar trebui „demontate” din bibliotecile așezării, că n-au priză la sensibilitatea locală.

    (0)
  6. Mircea

    De la un om care a trăit de pe realizările artiștilor plastici din Bistrita cum este Mircea Oliv , nu ma asteptam la o astfel de abordare . Dar cand dealungul timpului ai slujit un partid ca si PDL , Inteleg reacția subiectivă si jenantă chiar . Pana la urma cine este Mircea Oliv. Artist Plastic? Nici vorba . Ă scris vreun eseu sau vreo carte despre arte , etc . Nici vorba ! Si atunci despre ce vorbim ? Despre un individ in conflict cu maestru Maxim care si-a permis cu multi ani in urma sa -i spuna printre altele ca el , Mircea Oliv traieste prin artiștii Bistriteni si nu invers . O atitudine absolut jenantă din partea lui Mircea Oliv

    (0)
  7. Mircea

    Domnul Mircea Oliv ne poate vorbi si despre realizările sale ceva ?
    A scris vreun eseu sau o carte despre arta modernă din Transilvania de exemplu ?
    Sa crești doar pe umărul unor artisti pe care îi aclami uneori si ii critici pe la spate este josnic .
    Acum vine si face si pe mediatorul problemei de la Sangeorz Bai in spatiul public .

    (0)
  8. Marcel

    Dna Cristiana
    Pot sa va spun ca niciun artist plastic din Bistrița nu este de acord cu punctul de vedere al dlui Mircea Oliv. Chiar va rog sa verificați acest lucru .
    Mai mult , pot sa va spun ca nici nu se simt reprezentați de acest „critic de arta ”
    Ceea ce face domnia sa astăzi nu are legatura cu arta si cu cei care se exprima in arta județeană.
    Stim si ce este in spate si va rog sa analizați corect acest aspect .
    În arta nu putem vorbi de materiale scumpe sai ieftine …..etc . Vorbim de arta punct. De viziune , creație și ce a vrut să exprime artistul indiferent ca e un mesaj pe o perioadă scurtă sau mai lungă în timp .

    (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.