Octavian Harşian despre jaful de la locuinţa sa din Dumitra: A fost unul armat, dar nu sunt speriat

Holistic

Omul de afaceri Octavian Harşian, a cărui locuinţă din Dumitra a fost călcată în noaptea de marţi spre miercuri de trei indivizi care i-au furat bani din casă şi l-au legat, a declarat pentru Timp Online că, în realitate, a fost vorba de un jaf armat întrucât respectivii aveau la ei cuţite şi aparate cu electroşocuri.

„Tot ce aţi scris este corect, cu menţiunea că nu au incendiat nicio maşină dintre ale noastre, ci a lor. Au venit cu o maşină fără numere căreia i-au dat foc după ce au plecat de la noi. S-au dus cu alta direct într-un bar în Dej. Jaful a avut loc noaptea la ora 3.30, au intrat pe geamul de la bucătărie, au primit informaţii de la cineva şi au venit peste noi în timp ce dormeam. Au strigat tare: Poliţia! Ne-au legat să nu dăm telefon la 112″, a spus Octavian Harşian.

După ce fiul său a reuşit să se dezlege şi să sune la 112, Octavian Harşian spune că a urmat o întreagă epopee: „Să nu mai zic de 112. Călin cumva s-a desfăcut şi a sunat la 112 dar respectivii au anunţat abia după 30 de minute Poliţia Năsăud şi la al doilea apel la 112 – că a mai dat un prieten de-al nostru telefon- abia atunci au anunţat. Cei din Bistriţa i-au rugat pe cei din Năsăud să spună că au recepţionat primul apel şi că au luat măsuri de la primul apel, dar cei din Năsăud, corecţi, au spus că nu pot minţi şi că au primit apelul de la 112  după o jumătate de oră. Adică nici 112 nu s-a mişcat”.

Întrebat pe cine suspectează că ar fi autorii faptei, el a răspuns: „indivizi care fură în străinătate şi vin şi îşi fac concediile aici. Acum toţi sunt veniţi acasă”.

„Au ştiut exact să vină la noi, dar s-au cam înşelat fiindcă nu au ştiut că, dacă avem firme, avem şi credite, nu bani cash ţinuţi la ţeşcherea. Sunt nişte proşti. Erau cu cagule, aveau la ei cuţite. Practic a fost jaf armat, atâta timp cât aveau arme albe şi electroşocuri. Vă daţi seama că dacă îi băgau un electroşoc la nevastă-mea care are 55 de kg şi 77 de ani, o omora. S-a speriat toată lumea în afară de mine. Eu nu m-am speriat că am feelingul să fiu sănătos şi asta mă ţine să fac afaceri. I-am lăsat să-şi facă treaba că ştiam că nu au de luat decât pensia mea pe care o pun acolo în sertar. Nu m-am gândit niciodată că sunt oameni atât de proşti care să creadă că, dacă avem firme, nu avem şi credite şi că am avea stocuri de bani în casă. Era exact pensia mea şi a nevestei mele pe care le adunăm, bani de înmormântare”, a spus el.

Octavian Harşian a spus că locuinţa sa nu avea sistem de alarmă. „Eu am avut drept de port-armă, dar nu mi-am făcut viză acum doi-trei ani şi mi-au ridicat pistolul. Acum trebuie să îmi iau iar, dar până atunci am de gând să nu las aceste lucruri să treacă aşa”.

Este decis să scrie Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului General de Poliţie şi chiar ministrului de Interne, Carmen Dan, întrucât crede că nu este corect ca, într-o comună aşa de mare cum e Dumitra, poliţiştii să plece acasă la ora 16.00 ca nişte simpli funcţionari şi să nu există niciun om al legii care să patruleze noaptea.

„Eu nu prea sunt speriat pentru că eu nu cred că hoţul se întoarce a doua oară în acelaşi loc, dar am vorbit cu un avocat. Eu fac o adresă cu tot ce s-a întâmplat către Poliţia Bistriţa, către IGPR şi către doamna ministru Carmen Dan pentru că nu se poate ca, în Dumitra, o localitate atât de mare, să nu fie un poliţist noaptea la post. Nu se poate. Dumitra are numai clădirea, dar nu mai are poliţişti, numai din aceştia care merg la serviciu cum merge orice funcţionar dimineaţa la 9.00 şi pleacă la 16.00. Pe vremuri, erau trei poliţişti şi în fiecare noapte unul patrula. Pe lângă el, pe uliţe laterale era pază obştească. Nici asta nu se mai face. Cu toate că am înţeles că Dumitra are un paznic obştesc plătit de primărie, dar atât. E doar plătit. Eu fac adresa aceasta vineri, o trimit la Poliţia Bistriţa, la IGPR şi ministrei Carmen Dan. Nu e primul jaf făcut în Dumitra. Au mai fost poate sub altă formă. Nu există la atâtea taxe şi impozite pe care le dau numai eu. De pe agricultură ţin nu ştiu câţi bugetari şi de ce să nu ţin în Dumitra şi doi poliţişti?”, a spus el.

Întrebat cum evoluează ancheta, Octavian Harşian a spus că nu are nicio informaţie certă de la Poliţie. „Criminaliştii mi-au umplut acum toată casa de prafuri negre. Am ţinut ieri patru femei acolo să facă curat că prafurile acelea sunt foarte volatile. Nu ştiu în ce stadiu e Poliţia”.

Reamintim că locuinţa familie Harşian de la Dumitra a fost spartă de trei indivizi care au furat bani şi i-au legat pe omul de afaceri şi pe fiul său.

Cei doi au afaceri în domeniul agriculturii şi în imobiliare.

Foto: arhivă

Cristiana Sabău

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Google Ads

Comentarii

  1. Golani de occident

    Baietii care se dau cu bolizi scumpi prin oras se dau mari meseriasi dincolo dar ei dau in cap si se fac gazde peste noapte. De astia de la 112 ce sa zic… niste incompetenti… sau poate au fost pe blat cu golanii

    (17)
  2. FLORIN

    Domnul TAVI felicitari pentru optimismul dumneavoastra debordant. Ati procedat ca la carte.Cu pistolul erau poate probleme mult mai mari,cu pastrarea in seif ,sub perna etc.Se vad oamenii cu caracter puternic dintr-o zona curata cum este localitatea ARDAN.

    (5)
  3. iulia

    pai paznicu din Dumitra nu poate pazi localitateaDumitra,omu e ocupat cu vacile care le are in gospodarie cand termina treaba e obosit omusi se pune la somn,a reusit de a facuto si pe nevastasa laptareasa tot in Dumitra,asta cu ajutoru Primarului din Comuna, (BĂLÂJAN), iar cu paza e numai pe statu de plat ca prin sat nu il vede nimeni.

    (3)
    • Shdg

      Vaca domnului , paznicul nu păzește casele oamenilor …cui ii trebuie paza la casa sa-si angajeze un paznic ca sunt suficiente firme care asigura paza contra cost .

      (4)
    • lacrimioara

      Paznicul nu asigura paza caselor din sat ….cui ii trebuie paza la casa sa-si angajeze o firma ca sunt destule care asigura paza ….iar in cazul acesta sunt destui ,,lingăi,, care se plimba pe langa ,,domnul ,, si il storc de bani ….sa stea langa poarta si sa-l păzească .

      (2)
    • Alfa

      Ce idioata poti fi .in loc sa scri domnului Harseanu un cuvînt de încurajare pe tine te preocupa viata personala a paznicului .Ai fi vrut să te puna pe tine laptareasa ?? La cît de deșteaptă esti ar fi bn să-ți deschizi propria laptarie caci colectati destul lapte.

      (0)
  4. Calin

    Păcat că se întâmplă lucruri din astea. In rest totul e cancan. Fiți tare dl. Harsianu in continuare! Sper că poliția să-și facă treba până la urmă și să-i prindă pe făptași! Mulți din cei care comentează aici și în afara, nu cred că ar fi reacționat la fel de pozitiv că dvs.

    (2)
  5. Alfa

    Idioata mai poti fi .mare e grădină domnului .ce înțelegi tu prin paza obștească ca trebuie sa te păzească pe tine si pe mata in special.si ce ai fi vrut să te puna pe tine laptareasa la cît lapte colectati voi ar trebui sa va deschideți voi o laptarie a voastră

    (0)
    • Iuliaser

      Idioat esti tu maicata si toata familia ta de pristi,te ascunI sub un nume fals cacatule ce pute urat,daca paznicu era la Primarie si isi facea treaba el putea sa opreasca finca diatanta e mica,nimeni nu a spus sa pazeasca casele din sat.

      (0)
    • Lacrimioara

      Iuliaser , tare te mai preocupa viata paznicului …..du-te la cateva ore de limba romana si invata sa scrii ….si daca tot ti-e asa de mila de ,,domnul ,, te rog insistent sa stai plop la poarta lui :)))

      (0)
  6. Cristian Berari

    Octavian Harșian e un caracter aparte. Are o minte brici, o perspicacitate aparte, dar mai ales un stil de viață foarte optimist. Oamenii puternici nu pot fi înfrânți. Nici măcar de tâlhari.

    (5)
  7. Emil Mocian

    Desi am aflat mai tarziu de acesta talharie, sunt deosebit de consternat pentru faptul ca OAMENI ca Tavi Si Calin, care au un caracter deosebit si o moralitate molipsitoare, in sensul ca foarte multa lume a beneficiat de aceste insusiri , au fost victimile unor nechibzuiti si fara Dumnezeu. Sunt alaturi de ei si ma rog Bunului Dumnezeu ca acesti neoameni (talhartii) sa fie depistati si sa-si primeasca pedeapsa.

    (1)
  8. Moldovan

    să-ți fie rusine esti cel mai mare evazionist din europa ,spune la populatie cat spirt ai vandut la negru.cati oameni au murit din cauza ta ?

    (1)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.