Actualitate

O imagine cu Munţii Rodnei, realizată de bistriţeanul Ciprian Mireşan, poza zilei în National Geographic

„O dimineaţă de iarnă în Munţii Rodnei”, imagine realizată de bistriţeanul Ciprian Mireşan, fotograf amator în vârstă de 40 de ani, este poza zilei la National Geographic, fiind inclusă în galeria Editor’s Spotlight și de asemenea în galeria Editor’ Favorites.

 „De prin 2005 am început să fac poze cu un aparat compact digital. Abia în 2010 am reuşit să îmi cumpăr un aparat DSLR şi cam de atunci am început mai serios să fac fotografii, de natură, peisaje. În general, când am puţin timp în weekend prefer să merg undeva prin munţi. Pentru această fotografie, am mers în Pasul Rotunda şi de acolo am urcat pe jos pe traseul care duce spre Lacul Lala şi Vârful Ineuţ. Fotografia (foto principal) este de pe acest traseu de lângă Pasul Rotunda. E o satisfacţie personală să văd că fotografia mea e prima în topul făcut de editorii de la National Geografic pe baza aprecierilor pe care le-au primit fotografiile”, a declarat Ciprian Mireşan pentru Timp Online.

Pe Facebook, el şi-a exprimat recunoştinţa faţă de cei care au apreciat fotografia lui: „Vă mulțumesc pentru susținerea și aprecierea voastră. Fotografia Morning winter în the mountains a obținut primul loc în Daily Dozen National Geografic din data de 05 ianuarie 2017 și acum este inclusă în galeria Editor’s Spotlight și de asemenea în galeria Editor’ Favorites”.

Mai multe fotografii realizate de Ciprian Mireşan găsiţi pe blogul lui.

5 comentarii

  • Asemenea oameni merită sincer să fie apreciaţi ! Fotografiile dlui Ciprian MIREŞAN pot deveni vederi, pot alcătui un album de artă, pot ilustra paginile unui ghid turistic al judeţului Bistriţa-Năsăud dedicat Munţilor Rodnei, pot îndemna turiştii din alte locuri să ne viziteze. Cine îl poate ajuta în acest sens? Felicitări!

    • E greu de spus. Trăim în epoca în care toată lumea se „serveşte” cu fotografiile altora ca şi cum le aparţin. E adevărat că îşi mai aduc aminte câteodată să scrie „foto credit”, dar e ca şi cum ai fura din casa cuiva şi îi laşi apoi un bilet cu „mulţumesc”. Tot furt e, dar unul un pic mai elegant.

  • Dreptul de proprietate intelectuală asupra unor astfel de realizări – de altfel admirabile şi excepţionale – este greu (imposibil) de protejat, iar la urma urmei nu este nici în interesul autorului să restricţioneze accesul la opera sa.
    Azi când toţi „produc” de toate şi pun pe net – şi mai bune şi mai rele – nu mai stă nimeni să ceară voie să vadă ori să folosească o astfel de muncă a altcuiva.
    S-ar cuveni totuşi să le fim recunoscători, măcar moral, autorilor – citându-le paternitatea operei.
    Respect !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS