Actualitate

O nouă veste bună de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa. Ce se va întâmpla de luni (FOTO)

„O nouă veste bună de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița pentru părinții care au nevoie de servicii medicale de urgență pentru copii. De luni, Unitatea de Primiri Urgențe și SMURD pediatrie se mută în casă nouă, părăsind vechea locație, unde vor începe lucrările de amenajare a recepției și a serviciului centralizat de internări. Proiectul a fost astfel conceput încat pediatria să fie integrată și în legatură directă cu UPU-SMURD adulți”, a scris pe Facebook preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan.

 


Potrivit acestuia, „prima parte din proiectul de reamenajare a circuitelor medicale de la parterul spitalului în vederea amplasarii unui aparat CT şi a unui RMN se apropie de finalizare. Ele vor fi operaționale până la începutul lunii viitoare”.

„Valoarea integrală a investiției este de 3.2 milioane de lei și presupune introducerea unui nou sistem de distribuție a fluidelor medicale, placarea integrală a pereților, ușilor și a mâinii curente cu material cu efect permanent bactericid, realizarea sistemului de alarmare la incendiu, sistem de ventilație, sistem de supraveghere video, etc. Prin acest proiect fluxurile de pacienți vor fi eficientizate și micii pacienți de la Pediatrie vor avea condiții foarte bune în Spitalul Judeţean. Felicitări partenerilor mei în aceste proiecte importante: managerului Gabriel Lazany, echipei manageriale și personalului medical!”, a completat el.

Sursa foto: Facebook Radu Moldovan

12 comentarii

  • Sunt multi oameni care au conceput si realizat aceste proiecte , care ar trebui felicitati . O sa amintesc doar doua nume : Prof . univ . dr Mircea Gelu Buta si Gabriel Lazany . Radu Moldovan si le asuma degeaba pentru ca nu fac parte nici din viziunea si nici din munca lui . Asa-i la PSD : unii seamana si altii culeg .

    • da, aveti dreptate, in schimb dumneavoastra aveti foarte multe realizari!!!! nici macar asa de bun simt nu puteti recunoaste faptul ca sub conducerea PDL actual PNl spitalul era o mizerie!!!! nu au fost ajutati niciodata cu nimic, policlinica era un dezastr s.a.m.d. Dar cred ca va doare rau sa recunoasteti si cu jumatate de gura ca Presedintele unui consiliu judetean are un rol major in sustinerea unor astfel de proiecte. Depinde cine este presedinte intradevar!!!!din partea mea poate fi oricine de la orice partid sau fara partid, si in mod cert voi aprecia orice sustinere intr-un demers care are beneficii pentru noi cei din judet!!!!

  • Oameni buni , in loc sa va bucurati ca datorita sprijinului consilului judetean se pot face aceste lucruri d-voastra va axati doar pe parte politica si aruncati mortu’ in gradina vecinului. Rai putem fi unii oameni. Poate sa fi fost proiectul lu Buta dar daca nu erau banuti sa sprijine proiectul pana la capat era degeaba . Medicii si cadrele medicale sunt f buni in comparatie cu alte tari doar ca noi romanii ne plangem de orice. Da domnul presedinte se poate lauda ca a putut sa ajunga sa finalizeze acest proiect tocmai pt voi oamenii sa aveti parte de ingrijiri si investigatii ca si in occident . Multumim domnul presedinte al consilului judetean pt tot ceea ce faceti pt Bistrita si pt toate proiectele care le sustineti! Numai bine.

  • Nu vreau sa fiu Gică Contra,apreciez sincer orice lucru care e spre folosul oamenilor si mai ales a celor bolnavi sau neajutorati,dar din păcate cu toate dotarile făcute din bani publici metehnele unora rămân Azi dacă vrei sa faci un CT,un RMN sau orice alt control trebuie sa astepti luni de zile,sau sa plătești bani multi la aceiași medici dar la Cabinetele private.O spun cu mâna pe inima si in cunostintă de cauză, nu odata am platit pentru sotie ,deși amândoi platim CAS atat din salar cat si din mica afacere.Nu inchei ci PAREREA MEA ci cu DUREREA MEA!

  • Cand se fac in al doisprezecelea ceas lucruri normale, care trebuiau demult facute, si ne laudam cu ele ca si cum am fi luat premiul Nobel – si asta pe bani multi, multi, repetat dati, pe motiv ca nu poti refuza sanatatea, nu te poti lauda.
    Apoi, asta cu sprijinul Consiliului judetean, nu difera de cea cu sprijinul partidului, comunist desigur.
    Pai cine trebuia s-o faca ? Nu-i spital judetean, in administrarea CJ?
    Nu ne rupem limba de lemn oricate curruri am pupa ?

  • În speranța că domnul Gabriel Lazany va citi acest comentariu”domnule Lazany ma bucur ca dumneavoastră va ocupați de spital și mi-aș dori din suflet sa verificați și spitalul TBC din Bistrița, de la infirmiere, asistente, la medici pt a vedea cum se comporta cu bieți oameni, e diferența de la cer la pământ fata de spitalul mare unde cadrele medicale se comporta excepțional, și dincolo mai rău decât în vestul sălbatic, dacă pt o zi v-ați putea transforma într-un pacient, bătrân și fără sprijin a-ți putea vedea cu ochi dumneavoastră ce se întâmplă acolo”. MULTA SĂNĂTATE.

  • Nu stiu ce o sa se intimple de luni dar ieri am aflat pe propria experienta caci personalul medica URGENTE UPU BISTRITA nu este competent. DE CE,? Prima experienta am avuto in aceasi zi la Urgente Nasaud unde am ajuns cu bunica mea si unde am fost informat de starea ei de medicul de garda si bunica tratata de persoanele de acolo FOARTE BINE.Dupa care m au trimis la UPU BISTRITA pentru un CT R M N ajunsi acolo am fost intrebat cine sunt si sa semnez pentru ce trebuiau sa i se faca dupa care am fost rugat sa astept in sala de asteptare pentru noi informati.In curs de 20 30 minute au aduso pe bunica de la CT .Am incercat sa aflu ce se intimpla cu ea personalul ma trimis din nou in sala de asteptare cu mentiunea MEDICUL o sa te informeze .Au trecut mai bine de doua ore nici o informatie plictisit si necajit am iesit afara pentru a lua o gura de aier.In acel moment auzind numele bunici mele striginduse intre o persoana a spitalului si una a echipajului de pe ambulanta la care eu incerc sa iau informati.SURPRiZA TOTALA !!!!!!! Au trimiso la Nasaud fara sa imi dea nimeni nici un raspuns dupa mai bine de doua ore de asteptare de la ultima informatie .JENANT UPU BI STRITA…………Am intrat di nou inauntru sa aflu de la persoana care m a trimis in sal de asteptare de ce nu m au informat raspuns NU STIAM CA ARE PE CINEVA ce asteapta in sala dar cind a trebuit semnat au stiut RUSINE!!!!!!!!!!!UPU BISTRITA ….

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS