Actualitate

Noaptea reducerilor la Winmarkt, noaptea pe care am aşteptat-o toată vara!

De ce ne place începutul toamnei? Pentru mirosul de struguri copţi, pentru aroma nucilor verzi şi pentru că se dă startul reducerilor! Când? Sâmbătă, 27 august, la ora 18.00. Cât ţine magia? Până la miezul nopţii. Atunci, veţi putea ieşi din complexul Winmarkt cu o garderobă nou-nouţă şi cu o stare de spirit de invidiat.

Pe când era să credem că numai un drum la Cluj sau Mureş ne-ar ajuta să dăm iama printre rafturi şi să ne umplem sacoşele cu lucruri de calitate, dar totodată ieftine, iată că o veste bună îşi face loc: la Winmarkt Măgura Bistriţa, vine noaptea reducerilor care pot ajunge până la 80%! Startul se dă sâmbătă, 27 august, la ora 18.00 ca să aveţi timp până la miezul nopţii să hoinăriţi dintr-un magazin în altul şi să nu rataţi nimic

Da, aţi înţeles bine! Ocazia nu trebuie ratată în ruptul capului, mai ales dacă sunteţi doamne şi domnişoare. În cazul dumneavoastră, cumpărăturile nu pot fi altfel decât o adevărată plăcere. După plimbări printre rafturi, veţi avea parte de o repriză de make-up gratuită şi, evident, de un cocktail în dar din partea gazdelor fiindcă aşa le stă bine celor care îşi respectă oaspeţii, să-i primească cu braţele deschise şi cu masa plină! DJ Ionuţ de la Kiss FM va fi acolo să vă facă seara de neuitat.

Iată câteva informaţii care vă vor ajuta să nu staţi acasă sâmbătă seara. În incinta Complexului Winmarkt găsiţi magazinele Carrefour, Leonardo, House of Art, Bossini, Fox, Jolidon, Hermes Pharma, Domo, DM Drogerie Markt, fast-food Pizzamania, Mobila Dalin etc. Sâmbătă seara, magazinele de jucării de la etajul al treilea vor avea reduceri la jucării de până la 30%.

Aşa că nu mai staţi pe gânduri, pregătiţi-vă sacoşele şi fiţi gata să le umpleţi!  

DE ŞTIUT Complexul comercial Winmarkt Măgura a fost modernizat în întregime în anul 2005, redeschiderea oficială având loc în data de 5 decembrie a aceluiaşi an. Pe cele patru niveluri se găsesc produse de bună calitate, de la bijuterii, cadouri, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru adulţi şi copii până la electronice şi electrocasnice, supermarket, farmacie şi cafenea. Copiii au la dispoziţie un spaţiu de joacă generos, cu jucării pentru toate vârstele. La parter se află supermarketul Carrefour, farmacie, bijuterii, cadouri, florărie, pizzerie/fast-food, drogherie şi gablonţuri. La etajul întâi sunt bijuterii, confecţii, lenjerie, încălţăminte. La etajul al doilea, electronice, electrocasnice, mobilier şi IT, iar la etajul al treilea solar, locul de joacă pentru copii, magazine cu produse pentru copii şi cofetărie.

Winmarkt Măgura se află pe strada Gării nr. 17, Bistriţa şi este deschis de luni până sâmbătă între orele 10.00 şi 21.30, iar duminica între 10.00 şi 20.00.

Portofoliul Winmarkt este format din 15 centre comerciale situate în locaţii centrale din 13 oraşe. Reţeaua de centre comerciale Winmarkt e deţinută de IGD,  o companie italiană.  Winmarkt a lansat un nou concept pe pieţele locale unde activează: spaţii comerciale generoase, moderne şi confortabile, cu un mix de chiriaşi diversificat şi selectat cu grijă, cu zone de fast-food şi cafenele, precum şi cu locuri de joacă pentru copii.

       

1 comentariu

  • Produselor de foarte proasta calitatea la bossin , articole textiles, am cumparat un pantalón destul de scump, mi au dar garantie 15 zile , au trecut 16 , ñu au vrut sa i mai schimbe , dar ñu asta e problema , problema mea e ca sant scumpi si de proasta calitate , ma conzider inselat, pacat ca ñu pot Pune poza

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS