Recomandări Social

Nicolae Moldovan: Zi istorică pentru Beclean

”Este o zi extrem de importantă pentru orașul Beclean, zi istorică aș putea spune! Am semnat într-o ședință organizată la Turda contractul de finanțare europeană în valoare de 5 milioane de euro, prin intermediul ADR NV, pentru proiectul „Drumul Gării din Beclean. Îmbunătățirea mobilității urbane a orașului Beclean”. Vă asigur că acest proiect a fost gândit în așa fel încât să ajute enorm la decongestionarea traficului din Beclean prin introducerea semaforizării acolo unde este nevoie, crearea pistelor de biciclete pe rute alternative, achiziționarea unor microbuze electrice și montarea stațiilor de alimentare electrică în punctele cheie, precum și asfaltarea unor străzi importante din Beclean și realizarea propriu-zisă a unor rute prin care să se poată evita traficul din centrul orașului”, a menționat într-o postare pe Facebook primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan.

El a adăugat: ”Am participat la această întrunire alături de primarii din Turda, Carei și Dej, iar cu noi au fost și reprezentanți ai Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest, cu ajutorul cărora am obținut finanțarea cu fonduri europene. Proiectul semnat azi, 14 iunie, în favoarea Becleanului deschide lungul șir de proiecte pregătite în ultima vreme de administrația locală pentru finanțare europeană, printre care se numără reabilitarea termică a blocurilor, iluminatul public stradal cu leduri, Casa de Cultură „Liviu Rebreanu”, Centrul recreativ „Legacy”, sau Centrul de Zi pentru vârstnici. Vă anunț că săptămâna viitoare în ședința de Consiliu Local vom solicita aprobarea pentru proiectul de modernizare al Grădiniței ”Albă ca Zăpada” și pentru cel al construcției unui bloc social în oraș. Toate aceste planuri ale administrației publice locale din Beclean ajută la modernizarea completă a orașului în folosul cetățenilor și sper din suflet să reușim să aducem un confort în plus tuturor beclenarilor”.

   

Prin proiectul ”Drumul Gării din Beclean. Îmbunătățirea mobilității urbane a orașului Beclean”, suma de aproape 5 milioane de euro va fi investită pentru modernizări de străzi inclusiv cu facilități pentru pietoni și bicicliști, achiziționarea de mijloace de transport electrice, realizarea unei zone pietonale, noii trasee de transport în comun. Proiectul este unul amplu și cuprinde asfaltare de străzi, piste de biciclete, montare de semafoare, fibră optică, camere video, stații de autobuz, autobuze ecologice, construcția de depou, biciclete, lampadare, piatră naturală în Piața Mare și pe Aleea Gării, servere, trotuare, borduri, indicatoare, rastele de biciclete, statii de încărcare electrică pentru autoturisme, spații verzi, bănci, pergole, etc. Printre altele, se va înființa o companie de transport local, se vor achiziționa cinci autobuze electrice, se va implementa sistem de e-ticketing, se vor face noi stații de transport public și o autobază, dar și stații de încărcare, se vor moderniza străzile Codrului, Horea, Morii, Bobâlna, Grigore Silași, Petru Maior, IP Reteganul pentru susținerea transportului public, vor apărea noi trasee de transport în oraș, inclusiv până la Băile Figa, zonă pietonală pe str. Parcului – bazinul de înot.

”Drumul Gării din Beclean. Îmbunătățirea mobilității urbane a orașului Beclean”

Oraşul Beclean va implementa un proiect care transformă din temelii infrastructura stradală şi rutieră a localităţii, cu modernizări semnificative ale arterelor de transport, semaforizare inteligentă în mai multe puncte de trafic aglomerate din oraş, crearea unor variante ocolitoare de trafic rutier prin oraş, achiziționarea de mijloace de transport în comun electrice, înfiinţarea unor stații moderne și crearea unor trasee pentru pistele de biciclete.

Proiectul este primul din seria de zece proiecte cu finanţare europeană, în valoare toatală de circa 30 de milioane de euro, depuse la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest de către Primăria oraşului Beclean şi care urmează să se materializeze în perioada 2018-2020.

Cu o valoare totală de 4,9 milioane de euro, accesate prin Programul Operaţional Regional, proiectul ce va fi implementat la Beclean va reprezenta o etapă semnificativă în descongestionarea şi fluidizarea traficului rutier prin localitate. Este vorba despre un proiect esenţial pentru descongestionarea şi fluidizarea traficului rutier din oraş, pentru dezvoltarea mobilității locuitorilor orașului și pentru funcționalitatea sistemului de transport local, indiferent de modalitatea de deplasare utilizată. Acesta vizează o mai bună funcționalitate și crearea de legături mai eficiente și cu localitățile din zonă, în contextul în care Becleanul a devenit de câţiva ani o destinaţie turistică importantă din nordul Transilvaniei şi este o localitate în dezvoltare continuă, fiind în acelaşi timp şi centrul Grupului de Acţiune Locală ,,Ţinutul Haiducilor”.

Proiectul care va fi derulat la Beclean va aduce soluțiile atât de aşteptate de către comunitatea locală în ceea ce priveşte dezvoltarea transportului public, semaforizarea unor trasee rutiere ce traversează oraşul, crearea unor variante ocolitoare pentru fluidizarea traficului din oraş, pentru modernizarea şi extinderea infrastructurii pentru pietoni și a infrastructurii pentru biciclete, a formelor de transport ecologic, a transportului cu autovehiculul propriu, având în vedere o creștere a siguranței traficului și o mai bună mobilitate a beclenarilor, care să aibă la dispoziție mai multe modalități de transport.

Acest proiect a fost gândit în așa fel încât să ajute enorm la decongestionarea traficului din Beclean prin introducerea semaforizării acolo unde este nevoie, crearea pistelor de biciclete pe rute alternative, achiziționarea unor microbuze electrice și montarea stațiilor de alimentare electrică în punctele cheie, precum și asfaltarea unor străzi importante din Beclean și realizarea propriu-zisă a unor rute prin care să se poată evita traficul din centrul orașului.

Proiectul ,,Drumul Gării din Beclean. Îmbunătăţirea mobilităţii urbane a oraşului Beclean” va materializa un set de obiective de investiţii şi măsuri tehnice cum ar fi crearea unor variante rutiere ocolitoare, semaforizare inteligentă a traficului rutier din oraş, îmbunătățirea rutelor de transport public, extinderea rețelelor pentru bicicliști, implementarea unor trasee de transport ecologic, trasee de transport turistic, reorganizarea și crearea de noi locuri de parcare, amenajări pentru siguranța pietonilor sau noi reglementări rutiere.

Administraţia locală beclenară va realiza prin proiectul ,,Drumul Gării din Beclean. Îmbunătăţirea mobilităţii urbane a oraşului Beclean” câteva elemente esenţiale pentru fluidizarea traficului rutier şi pietonal: 1. la intrarea în oraş dinspre Bistriţa se va amenaja o zonă semaforizată şi va fi un traseu de ocolire al centrului oraşului, peste calea ferată spre Figa pe străzile Horea – Codrului – Gheorghe Doja şi se intră în DN17 la intersecţia cu Rusu de Jos. 2. a doua variantă de ocolire porneşte tot din zona semaforizată la intrarea în Beclean dinspre Bistriţa, urmând străzile : Crişan (pe lângă calea ferată) – Gară – Autogară, iar intrarea pe DN17 se va face pe strada Liviu Rebreanu sau prin construirea unui pod peste Meleş şi apoi pe Gheorghe Doja şi se intră în DN17 la intersecţia cu Rusu de Jos. 3. a treia variantă rutieră ocolitoare porneşte din aceeaşi zonă semaforizată, pe străzile Ion Pop Reteganul, pe lângă Dig, pe strada Petru Maior, cu posibilitatea ieşirii în DN17 pe strada Parcului şi strada Someşului.

4 comentarii

  • Bravo ! In plus am auzit ca faceti si o PARCARE SUPRATERANA intre blocuri si nu desfintand un parc asa cum se vrea la noi la municipiu. Si la noi in Bistrita se mineralizeaza Piata Centrala tot cu atatea milioane de euro. Prioritatea numaru unu la noi este taierea copacilor, desfintarea rondourilor si scosul ierbii in care se pisa gandacii. Astfel mineralizarea PIETEI va oferi un confort sporit bistritenilor care se vor coace la soare si se vor incalzi la picioare la 50 de grade. Tratamentul va fi unul optim pe timp de vara pt. reumatismul de la degete si nu va mai trebui sa venim la voi la FIGA. Desi avem si noi ape sarate si namol bun la SARATA si SLATINITA, aceste valori naturale nu ne intereseaza absolut deloc, pt ca sunt frecventate de regula de pensionari si cetateni cu venituri mici, si ei trebuie doar sa stea cuminti, sa faca piata si sa voteze disciplinat pe cei care le da 10 lei in plus la penzie din patru in patru ani.

  • Nu era mai bine ca primul/principalul proiect sa fie o sosea de centura care sa ocoleasca Becleanul ?
    Nu cred ca va fi vreun mare avantaj pentru cei care tranziteaza acest oras.

  • Faceti dracu ceva, un catun greu de tranversat semafoare cu buton inaintea unei centuri in idea ca de centura nu sunt banuti, avem banuti sa ne spalam transpiratia acumulata in traversarea uimitoarei metropole !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS