Actualitate

Nicio medie de 10 la Bacalaureat. Cu ce note a promovat Bac-ul fiica deputatului Ioan Oltean, Maria

Ca şi acum un an, niciun elev din Bistriţa-Năsăud care a susţinut examenul de Bacalaureat nu a luat media 10. Dacă în 2013 cea mai mare medie a fost 9,91, de această dată o absolventă a Colegiului Naţional ”Liviu Rebreanu” Bistriţa a obţinut 9,96. Tot la CNLR a dat Bac-ul şi fiica vicepreşedintelui PDL Ioan Oltean.

S-au înscris la examenul de Bacalaureat 2.486 de candidaţi, dintre care 2.115 din actuala promoţie iar 371 din cele anterioare.

12 elevi au luat medii de minim 9,80, iar 221 de minim 9. Cea mai mare medie pe judeţ a fost obţinută de Alexandra Turcu de la Colegiului Naţional ”Liviu Rebreanu” din Bistriţa, 9,96. Andreea Ganea de la Colegiul Naţional ”Andrei Mureşanu” Bistriţa a luat 9,91, Cezara Zăgrean-Tuza, tot de la CNAM, a obţinut 9,88, iar Ilinca Mare, Ştefania Todea (ambele CNLR) şi Nicoleta Țuţuruga (Colegiul Naţional ”George Coşbuc” Năsăud) au luat 9,85.

Maria Oltean, fiica preşedintelui PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a obţinut 9,40, medie cu care a încheiat a 88-a la nivelul judeţului. Ea a luat 9,40 la limba română, 10 la istorie şi 8,8 la geografie.

Au reuşit să promoveze Bacalaureatul, cu o medie de minim 6, 1.418 elevi. Contestaţiile vor fi rezolvate până în 11 iulie, când se anunţă rezultatele finale.

Centrele de examen au funcţionat la Colegiul Naţional “Liviu Rebreanu” Bistriţa, Colegiul Naţional “Andrei Mureşanu” Bistriţa, Colegiul Tehnic “Grigore Moisil” Bistriţa, Colegiul Tehnic InfoEl Bistriţa, Colegiul Naţional “Petru Rareş” Beclean, Colegiul Naţional “George Coşbuc” Năsăud şi la Liceul Teoretic “Solomon Haliţă” din Sîngeorz-Băi, lucrările fiind corectate în trei centre: Liceul cu Program Sportiv Bistriţa, Liceul Tehnologic Forestier Bistriţa şi la Liceul Teoretic Sanitar Bistriţa.

Anul trecut, promovabilitatea la bacalaureat, sesiunea de vară, a fost de 60,23%.

Foto: arhivă

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS