Social

Negrileşti: Tânăr de numai 26 de ani, găsit mort. Lucra în Spania şi venise acasă în concediu

Un tânăr din comuna Negrileşti, care lucra şi locuia în Spania, a decedat la vârsta de 26 de ani. Cristian Sîrb era şofer de TIR şi venise acasă în vacanţă. În 23 august tocmai îşi sărbătorise aniversarea, iar acum se pregătea să se întoarcă la muncă. Nu a mai apucat. A fost găsit fără suflare de familia lui.  

„Cât de nedreaptă e viața uneori și cum pleacă dintre noi oamenii dragi și dornici de a trăi,mereu cu zâmbetul pe buze, așa ai fost tu, Cristi ….dar Dumnezeu a avut nevoie de un Înger și din pacate te a ales pe tine ca să ne veghezi de sus pe toți cei dragi ție!! Dormi în pace, coleg drag! Condoleanțe familiei și putere pentru a trece peste această durere!!”, a scris o prietenă pe pagina sa de Facebook.


„Cristinel, vei rămâne mereu in inimiile noastre, ale tuturor, ai fost un băiat de nota 10 care n-ar fi greşit nimănui cu o vorba, ai fost prietenul tuturor, pentru mine ai fost ca un frate mai mare. Îmi vine greu să cred că nu mai eşti, foarte greu, ai lăsat un gol imens în inimiile noastre. Dumnezeu să te odihnească Cristi, nu te voi uita niciodată!”, a ţinut să scrie un alt prieten.

Despre cauza morţii nimeni nu ştie deocamdată nimic:

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS