Mostră de ”civilizație” pe str. Colibiței. Containerele goale, gunoiul pe jos (FOTO)

Holistic

Cu toate că au la dispoziție containere în care să depoziteze gunoiul, locuitorii de pe strada Colibiței – la modernizarea căreia se lucrează – preferă să îl arunce direct în stradă și nimeni nu le face nimic.

Potrivit unor fotografii transmise redacției noastre, gunoiul este aruncat în vecinătatea punctului termic. În tot acest timp, la containerele semiîngropate nu se duce nimeni cu gunoiul selectat, așa cum ar trebui.

Peisajul dezolant îi revoltă pe localnicii din zonă care se întreabă unde este Poliția Locală Bistrița, cea care ar trebui să-i amendeze pe necivilizați, sau Garda de Mediu, altă instituție plătită cu bani publici să vegheze la respectarea normelor de mediu.

De altfel, după topirea zăpezii au ieșit la iveală mormane întregi de gunoaie în tot orașul pe care pare că nu le vede nimeni.

Reamintim că, potrivit unei declarații a administratorului public al Bistriței, George Avram, Primăria plătește șase oameni care să verifice starea de salubritate a orașului, asigurată de firma Supercom, aceeași care a câștigat și licitația județeană pentru ridicarea și transportul deșeurilor la depozitul ecologic de la Tărpiu.

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Google Ads-sub articol

Comentarii

  1. radu

    pai daca tot se uita ei dupa politia locala, nu mai bine sa fie la fel de atenti cand cineva arunca gunoiul aiurea si sa-l mustruluiasca bine? sau sa sune la polita locala? sau sa le faca o poza? sau sa faca ceva???? ca tot stam dupa perdele si ne uitam……In tarile civilizate asta se numeste spirit civic la noi se numeste turnatorie si nimeni nu isi asuma nimic din spirit civic.Tooot asteptam sa fie cate un politist la fiecare cos de gunoi, lunga fiecare samburar, in fiecare mijloc de transport…… De aceea unii fac mereu cum vor si ce vor fiindca nimeni nu ia atitudine!!!!!!!!!!Poate azi nu intelege, poate unul comenteaza, dar cu timpul se dezvata!!!!

    (8)
    • Carmen

      Aveți perfectă dreptate!!!! Se pun cu neobrăzare sacii de gunoi lângă cosurile de gunoi de pe stradă!!!Răspunsul este că nu au cum sa-i prindă. De ce nu iau ca model metodele aplicate in alte tări care s-au confruntat inaintea noastră cu problemele astea?

      (4)
  2. Ovidiu Florean

    Consiliul Judetean a facut harcea parcea Sistemul de Management Integrat al Deseurilor . Dupa ce presedintele Liviu Rusu le-a lasat la cheie un proiect din bani europeni de 35 milioane de euro domnii Radu Moldovan si Ioan Tintean si-au rupt urechile cu implementarea datorita incompetentei lor . Supercom a functionat 2 ani jumate cu un pret incorect , nenegociat , nelicitat , umflat cu pompa , care i-a tuns bine de bani pe cetatenii judetului nostru . BN-ul a ajuns un morman de gunoaie , zici ca suntem in India , nu in UE .

    (15)
    • radu

      da si cu ce-i impiedica pe locatari sa isi duca gunoiul la ghena? si sa nu il arunce pe jos????? ce treaba are CJ-ul cu nesimtirea unora.? Acesti indivizi si daca le-ar pune la usa containerul tot l-ar arunca aiurea.

      (4)
  3. citizen

    am asa o nelamurire.
    din prima poza se vede un sir de masini parcate regulamentar pe un spatiu amenajat ca parcare, iar dincolo de ele sunt containerele.
    intrebarea mea este urmatoarea: pe unde are acces masina Supercom ca sa ridice gunoiul? se chinuie sa goleasca containerele PESTE masinile parcate sau îl cheama pe viceprimar sa-si mai faca niste poze cu ei?
    astia care au proiectat reabilitarea acestei strazi au fost beti sau asa le-a dat lor cu virgula la amplasarea acelor containere?

    (6)
  4. Nea Ion

    E adevarat ,constiinta si curatenia nu-i punctul forte pentru multi,dar in acest caz vina apartine autoritatilor,care au permis Supercomului sa faca serviciul de colectare a deseurilor fara sa detina masini cu macara sa poata ridica si din containerele semiingropate.Motivele le cunoastem foarte bine…
    PAREREA MEA!

    (2)
  5. Balan Marius -ecologist PV

    Camere de luat vederi si amenzi consistente in EURO sa nu mai aiba bani de pita si de doftorii, doar asa se mai poate face curatenie si liniste in domeniu. Gata cu populismele socialiste , adica sa nu suparam electoratu de doi bani !

    (9)
    • Astronautul Vesel

      De ce în euro și nu în lire sterline, să îi ardem pe fraieri? Credeți că e mai greu să plătești o amendă de 100 euro decât una de 474 lei? 🙂

      (0)
  6. Nelu

    Ar trebui creată o firmă pt unii oameni mai puturosi să le ducă gunoiul ,să le facă curățenia in fața casei si de ce nu si in curte fiindcă ei plătesc impozite și taxe. Ei să poată sta să barfeasca sau să pandeasca ce fac vecinii lor.Ii bătaie de joc ce fac unii .Nu trebuie să ne fie mila de ei,trebuie filmați și trimise înregistrările la poliția locală. Să vină cu mașină plină cu saci de gunoi si să îi pună grămadă lângă tomberon. Niste nespălati si needucati.

    (6)
  7. timpul

    Da punctul termic va place cum arata ? Municipalitatea ce zice ? Ala nu este gunoi ? Nu poate fi demolat si facuta parcare? S-au alceva. Este gunoi vizavi de gunoi.

    (2)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.