Actualitate

Moment istoric: Nicolae Manolescu și-a donat manuscrisele BJ ”George Coșbuc”! Cum explică gestul

Peste 14.000 de file de manuscrise ale academicianului Nicolae Manolescu au ajuns la Biblioteca Județeană „George Coșbuc”, donate de reputatul critic și istoric literar. Este vorba de manuscrisele celebrelor „Teme”, ale „Cronicilor literare” din „Contemporanul”, „România literară”, „Steaua”, „Ateneu” și ale mai multora dintre volumele scrise de Nicolae Manolescu, precum „Arca lui Noe”, „Cititul și scrisul”, o mare parte din „Istoria critică a Literaturii Române”, etc.

Într-un emoționant text care însoțește donația, intitulat de către autor „Amurgul manuscriselor”, Nicolae Manolescu își explică gestul.

„Aceia care lasă în urmă scrieri de mână sunt cei, nici aceștia toți, care fac parte din generația noastră. Cei de după noi scriu pe computer. Am scris toată viața cu creionul, cu stiloul, cu pixul. Până când, aflat la Paris vreme de nouă ani, am fost obligat să scriu pe computer, care îmi facilita expedierea textelor în țară. Manuscrisele cronicilor mele au rămas în mare parte în redacția „Contemporanului” sau a „României literare”. Ca și o parte din „Teme”. Manuscrisele cărților le-am păstrat, cine mai știe de ce. Dar de la „Istoria critică” (mare sau mică) încoace, nu mai am decât printuri (șpalturile de odinioară), când le mai am și pe acelea. Manuscrisele le-am purtat cu mine întreaga viață, nu neapărat crezând în valoarea lor după moartea mea, dar poate dintr-o obligație neconștientă pe de-a-ntregul față de fiul și de fiica mea, în ideea că vor dori cândva să-mi cunoască scrisul de mână. Nu m-am gândit decât de curând că vremea manuscriselor a apus. Și că ale mele se vor afla printre ultimele.

O întâmplare fericită a făcut să descopăr Biblioteca Județeană „G. Coșbuc” de la Bistrița și pe directorul ei, poetul și preotul Ioan Pintea. După câteva ore petrecute în atmosfera ei unică, m-am decis să-mi donez manuscrisele (în acel moment nu țineam minte câte aveam și nici măcar unde se aflau!) minunatei instituții. Acum ele se află pe mâini bune. Iar eu stau liniștit că nu se vor pierde, cel puțin pe durata vieții Bibliotecii bistrițene, care e, în orice caz, mai lungă decât a noastră.

Îți mulțumesc de a le fi acceptat, dragă prietene Ioan Pintea”.

Nicolae Manolescu s-a aflat la Bistrița în 2016 cu prilejul sărbătoririi a 150 de ani de la nașterea poetului George Coșbuc și, în acest an, la „Turnirul de poezie” desfășurat la Colibița, manifestări organizate de Biblioteca Județeană „George Coșbuc”, patronate de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.

Directorul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, scriitorul Ioan Pintea ne-a declarat: „Îi suntem peste măsură recunoscători d-lui Nicolae Manolescu, pentru donația inestimabilă pe care a făcut-o bibliotecii noastre. E un gest cu adevărat istoric. Nu numai de istorie literară. Pur și simplu istoric. E impresionant să vezi „Cronicile literare”, „Temele”, etc, dar mai ales volume întregi precum „Arca lui Noe”, „Cititul și scrisul”, „Fereastra și vitraliul”, „Introducere în opera lui Alexandru Odobescu”, etc, scrise de mâna marelui critic. Totul scris de mână, într-o caligrafie frumoasă, precisă, impecabilă. Aproape nimic dactilografiat. Toate manuscrisele au fost clasificate, înregistrate filă cu filă, de către colega noastră Adriana Zăgrean de la secția Prelucrare. Pregătim condiții optime de păstrare, vom deschide o expoziție „Donația de manuscrise Nicolae Manolescu” și, deja, am început să lucrăm la un catalog (documentar/album) reprezentativ, pe măsura acestei donații, pe care sperăm să-l edităm cât mai curând. Anul viitor vom începe transferul pe suport digital, pentru ca toți cititorii și toți cei interesați să le poată accesa”.

Foto arhivă: Simpozionul ”Coșbuc 150”

11 comentarii

  • E dovada de inapoiere culturala prezenta politicului la toate evenimentele. Eu daca as fi presedinte CJ nu as sta o secunda la birou. M-as sui in masina si as bate toate drumurile judetene sa vad care sunt problemele reale. Dar poate acestea nu exista, poate toate functioneaza bine in judet. SI oricum, nu sunt presedinte de CJ, pentru ca mi-a placut cartea, ce sa-i fac…

  • Iară nu-i bine…Daca da, de ce… dacă nu, de ce… Orice se face, vin liberalii si simioncii si comentează… Ar trebui să vă ziceți partidul soacrelor din Romania!

    • daca si asta-i liberal…..
      mai citeste ce parere are grupul „Reformisti” despre totalitarismul acestui individ în cadrul Uniunii Scriitorilor ca sa te lamuresti ca este exact la fel ca ceilalti indivizi înghesuiti la microfon.
      e o vorba – cine se aseamana, se aduna….

  • Un act cultural de o valoare inestimabilă , umbrit cum nu se putea altfel de prezența unor rândași comuniști care nu au citit măcar 3 rânduri scrise de Manolescu. Oare chiar trebuie să fie politicul omniprezent la orice eveniment social, cultural , medical , tehnologic, etc? Unde ați mai văzut așa ceva ?

  • Anticomunismul și antipesedismul nu înseamnă antiromânism, stimabile. Din contră, înseamnă patriotism desăvârșit și sănătate spirituală .

  • Comentati aici si habar n-aveți despre ce este vorba. In pozele de aici, nu e momentul in care Dl N. Manolescu anunță donația, ci este momentul aniversar de la Centrul Cultural DACIA la sărbătorirea celor 150 de ani de la nașterea poetului George Coșbuc, și unde Nicolae Manolescu primea Premiul ”George Coșbuc” pentru întreaga activitate. deși nu e social-democrat, din contra, marele critic literar a primit acest premiu fără ca cei din conducerea social-democrată să se opună, din contra au susținut acest demers. Aceasta inseamnă bun simț, echilibru și înțelepciune. Ce ati fi comentat voi, pni-iștii frustrați si cei ce vă țineți mari intelectuali, dacă oficialitățile administrative ale Județului (indiferent de partid) nu ar fi fost prezente la această manifestare??? Nu sunt PSD-ist și nu mor după ei, dar trebuie să recunosc că ceea ce au realizat cei din echipa de la Consiliul Județean pentru actul cultural din Bistrița Năsăud în ultimii 5 ani, nu au realizat alții în 20: Muzeul arată impecabil, Biblioteca în sediu nou, modern plus construcția unei clădiri nou-nouțe pentru sala de lectură, mediatecă sau depozite moderne de carte, Centrul Cultural DACIA transformat intr-o bijuterie dintr-o ruină, acțiuni culturale de mare anvergură, etc. Numai cine nu vrea nu vede adevărul și preferă sa facă pe orbii… Una-i una cu partidele, și alta-i să recunoști ADEVĂRUL. Sincer!!!

  • E o imagine puternică , arhetipală ce transcende imaginea asta.
    Un rege contemporan al literelor românești în relație de subordonare la un rege local politic.
    Priviți posturile și gesturile.

  • Da’ fostul colaborator al Securitatii, IPS Andreicutz ce cata pe acolo? Astepta bufetul de dupa? O dat cu tamaie pe manuscrise sa nu le manance ciupercile si mucegaiul. Are in contract un numar de ore pe sapatmana pe care trebuie sa le presteze pentru Radu si psd? Nu-l mai suporta nimeni in Cluj?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS