Recomandări Social

Hram la Mănăstirea Cormaia în prezența Mitropolitului Andrei. Șeful CJ, la slujbă (FOTO)

ACTUALIZARE De Praznicul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, IPS Andrei Andreicuț, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului a slujit la Mănăstirea Cormaia cu ocazia hramului așezământului monahal.

Din soborul de preoți și diaconi au făcut parte exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, arhim. Dumitru Cobzaru, și protopopul de Năsăud, pr. Ioan Dâmbu, slujba fiind oficiată pe altarul de vară al mănăstirii, situat în apropierea bisericuței de lemn.

În cadrul cuvântului de învățătură IPS le-a vorbit credincioșilor despre întreita misiune a Sfântului Ioan Botezătorul, aceea de Prooroc, Apostol şi Mucenic. La finalul slujbei, Mitropolitul Clujului le-a mulțumit tuturor celor care au fost prezenți la hramul mănăstirii Cormaia, felicitând obștea monahală și pe toți cei care s-au implicat în buna desfășurare a praznicului. De asemenea, a binecuvântat noua clădire a obştii monahale, care cuprinde o trapeză şi chilii pentru viețuitoarele de aici și a conferit distincția „Crucea Transilvană” lui Ioan Negrușier, pentru sprijinul dat Bisericii şi comunităţii. Totodată, ierarhul a înmânat diplome de aleasă cinstire celor care sprijină aşezământul monahal.

La slujbă a asistat și președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan. ”Astăzi creștinii celebrează martiriul Sfântului Ioan Botezătorul, iar eu am avut bucuria ca împreună cu câteva sute de credincioși și IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei să ne rugăm la Mănăstirea Cormaia. Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul este ultima mare sărbătoare din acest an bisericesc. Ziua Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul este o zi de post. Ni se cere să postim in această zi, pe de o parte ca să nu ne asemănam cu Irod, care din cauza ospățului fără măsură, a cerut ca Salomeea sa-i danseze si drept răsplată i-a oferit capul Sfântului Ioan Botezătorul, iar pe de altă parte, ca sa ne asemănăm cu viața înfrânată a Sfântului Ioan Botezătorul”, a postat el pe Facebook.

Aici puteți vedea un album foto.

Mănăstirea Cormaia a fost reînfiinţată în anul 1994, pe o veche vatră monahală, de către Mitropolitul Bartolomeu, cu destinația mănăstire de călugărițe. În cadrul ansamblului mănăstiresc a fost construită o biserică din zid ce poartă hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”.

La Mănăstirea Cormaia mai există şi o bisericuţă din lemn, cu hramul „Buna Vestire”, construită în anul 1636 de călugării ortodocşi veniţi de la mănăstirile Neamţ şi Putna. Acest locaş de cult păstrează până astăzi opere de artă valoroase, între care icoane ale pictorului Tudor Zugravu.

În anul 1762, mănăstirea a fost incendiată și călugării prigoniți, însă bisericuța din lemn a fost salvată. În 2004, bisericuța a fost resfințită de ÎPS Bartolomeu, iar în 2014 pictura a fost restaurată integral.

În ianuarie 2015, mănăstirea de pe Valea Pleșei din Cormaia, la 5 km distanță de Sîngeorz-Băi, unde viețuiesc 26 de maici a primit o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina. Mănăstirea de maici este condusă de stareța Ecaterina Ghiran și îl are ca duhovnic pe părintele Nicodim Sângeorzan.

Foto: Facebook Radu Moldovan

4 comentarii

  • Degeaba dați dislike-uri la vorbele Papei pentru că are dreptate, în general. Și da, o lume fără religii nu poate fi decât o lume mai bună.

  • Da… marxismul voia sa aduca civilizatia pe acest pamant, desfiintand religia si credinta si am vazut ce a iesit… Mai, Francesco, esti din anii `50… Ii faci invidiosi pe alde Nicolski si Gheorghiu Dej, care au ticluit si un decret in acest sens… Bolsevici civilizati… fain, n-am ce zice… tembelilor!

  • Zeleo sti si tu foarte bine vorba care circula in epoca „marelui Justinian Patriarhul” celebratul anului: „Capitane nu fi trist garda merge inainte prin Partidul Comunist”. Astazi garda merge inainte prin BOR si PSD. Lucru dovedit cu prisosinta de celebrarea unor fosti legionari ajunsi apoi comunisti si pietre pe care s-a cladit national ortodoxia zilelor noastre ca Nicolae Balan si numitul Patriarh Rosu. Comunistii romani, ca si pesedistii de astazi nu si-au propus niciodata sa desfinteze religia si credinta. Doar sa le faca sa lucreze in interesul lor. Au scos in afara legii doar cultele pe care nu au putut sa le supuna. Asa ca, las-o mai moale cu acuzatiile de bolshevism. Bolsevicii sunt in poza si apara ca in toti cei 70 de ani precedent in egala masura pravila slava, bolsevismul si nationalismul rupt in cur.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS