Actualitate

Ministrul Finanțelor anunță la Bistrița o posibilă amnistie fiscală. Mesaj pentru Iohannis

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, s-a întâlnit la Bistrița cu angajații Administrației Județene a Finanțelor Publice unde s-au discutat ”lucruri punctuale legate de reorganizare, restructurare și problemele cu care se confruntă cei din sistem”, a precizat președintele CJ și al PSD BN, Radu Moldovan. Eugen Teodorovici mai are în program participarea la deschiderea Zilelor orașului Beclean, o întâlnire cu reprezentanții mediului de afaceri și prezența la Școala de Pregătire Politică a TSD Bistrița-Năsăud.

”Am vorbit cu colegii de la structura locală a Fiscului, le-am spus care sunt liniile pe care mergem și care se referă la partea de reformă a sistemului, simplificare, eficientizare, respect față de contribuabili. Le spun oamenilor de afaceri că Guvernul a lansat o schemă de ajutor de stat, de sprijin pentru investiții noi, cu un nou mecanism, mai simplu și mai accesibil. Plafonul a coborât de la 10 la 3 milioane de euro și lărgim posibilitatea de investiții și pentru companii mai mici, în special cele românești. La întâlnirea cu colegii mai tineri din partid le voi spune să profite de experiența seniorilor, dar să treacă prin filtrul propriu orice decizie. Lumea așteaptă de la noi o abordare nouă, modernă, europeană”, a spus Eugen Teodorovici într-o conferință de presă.


”Vești bune venite de la Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici. Prima veste bună: simplificarea recuperării taxei auto, prin completarea unei cereri pe care un funcționar din cadrul ANAF o verifică și pe loc i se va elibera un document pe baza căruia șoferii își vor recupera suma de bani de la un alt ghișeu din cadrul ANAF sau de la Trezorerie. A doua veste bună: trecem la o nouă etapă prin care vom reduce birocrația și timpii de așteptare pentru depunerea declarațiilor fiscale pentru care nu va mai fi necesară deplasarea la sediul agențiilor ANAF sau la oficiile poștale, ci se pot depune online, prin accesarea site-ului www.anaf.ro. Suntem în epoca în care tehnologia și digitalizarea este la îndemâna oricui, iar România trebuie să țină pasul cu lumea modernă”, a concluzionat Radu Moldovan.

Întâlnire cu mediul de afaceri

Radu Moldovan: ”Mediul de afaceri este motorul unei comunități și al unei țări. Un mediu de afaceri sănătos poate apărea doar în asociere cu un mediu public deschis și cu o gândire progresistă. Astăzi, Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanții mediului de afaceri alături de care a identificat problemele cu care se confruntă aceștia. Eugen Teodorovici este un ministru care înțelege foarte bine acest mediu și sunt convins că discuțiile de astăzi nu vor rămâne fără ecou. Este vital să existe o bună colaborare și înțelegere între stat și mediul de afaceri, iar modificările pe care domnul ministru le-a făcut și le propune, întăresc această colaborare. Suntem în situația în care România are nevoie de liniște pentru a putea să-și construiască drumul spre viitor și am încredere deplină în profesionalismul domnului ministru și al echipei sale”.

”Ar fi corect și moral ca președintele Iohannis să plătească statului”

Preşedintele României Klaus Iohannis ar trebui să plătească statului suma de peste 1,2 milioane lei încasată din chiria imobilului din strada Nicolae Bălcescu din Sibiu, deşi statul nu este încă proprietarul acelui imobil, a declarat Eugen Teodorovici.

El a menționat că, în mod firesc, statul ar trebui să recupereze chiriile încasate de familia Iohannis: ”De asta este şi preşedintele României, pentru că este unic în România, presupun, de asta a fost ales de populaţie, să fie un exemplu pentru noi toţi. Tocmai de asta ar fi bine să fie dânsul o pildă de urmat în lucrurile bune şi e bine să facă o astfel de plată. Eu, dacă aş fi în poziţia domniei sale, asta aş face, pentru că în perioada 2001-2015 te-ai folosit de nişte bani, banii aceia te-ai îndestulat cu ei, te-ai îmbogăţit nejust”.

”Instanţa a anulat modul în care s-a făcut transferul acelui imobil către familia Iohannis. Se poartă discuţia cine este acum proprietarul acelui imobil: fie statul român, fie o altă persoană care a depus o acţiune în instanţă. Sigur, domnul Iohannis nu mai are niciun fel de drept asupra acelui imobil. Suma totală de 2,6 milioane de lei, reprezentând chiria încasată de familia Iohannis şi un alt proprietar, ar trebui să fie recuperată de statul român. Este clar că acel imobil nu mai aparţine familiei Iohannis, deci suma încasată drept chirie trebuie returnată statului român. Ar fi corect şi moral, din partea preşedintelui Iohannis, să plătească imediat suma respectivă statului român. Ar fi un exemplu pentru toţi românii. Când tu știi că trebuie să dai suma, fii model și plătește statului român. Trebuie să fie un model pentru noi toți. Ar fi bine să fie o pildă de urmat. Eu asta aș face. Fiecare zi de întârziere va atrage și dobânzi”, a spus Teodorovici.

Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen Iohannis, au pierdut definitiv casa din centrul municipiului Sibiu, unde funcţionează sediul unei bănci, în noiembrie 2015, în urma unei decizii a Curţii de Apel Braşov, după un proces care a durat mai mult de 16 ani.

Amnistie fiscală

Eugen Teodorovici a spus că ”este e în lucru un astfel de mecanism” privind o amnistie fiscală, dar că abia de acum înainte urmează să se discute la nivelul coaliției și al Guvernului. ”Vom discuta în următoarele zile la nivelul coaliției și la nivel de Guvern pentru a vedea exact dacă o astfel de măsură poate fi aplicată și pentru ce cazuri. Nu are nicio legătură cu domnul președinte Iohannis. Mai mult, lui nu i se aplică o eventuală amnistie pentru că acelea sunt venituri din chirii”.

”Amnistia fiscală este un subiect pe care îl avem în lucru la nivelul Ministerului de Finanțe. Este un posibil mecanism pentru a stimula partea de economie românească. Vom discuta în următoarele zile la nivelul conducerii Comisiei și la nivel de Guvern pentru a vedea dacă o astfel de măsură poate fi aplicată și care vor fi efectele”, a spus Teodorovici, care a precizat că amnistia nu are prag, iar persoanele vizate de această măsură „pot să scape de penalități și jumătate din dobânzi cum a fost în 2015”: ”Se poate decide dacă cei care sunt în situaţia aceasta, dacă-şi achită, cum a fost în 2015 până la un moment în timp, principalul, să li se şteargă, să spunem, penalităţile şi jumătate din dobânzi. Atunci s-a dat maximum ce se poate da”.

Încetarea detaşărilor la ANAF pentru persoane din alte structuri ale statului

”Am găsit, din păcate, persoane detaşate de la alte structuri ale statului pe anumite funcţii de conducere la ANAF, exact în zona de trimitere a unor sesizări către parchete. Şi am spus, uzând şi de experienţa mea ca auditor, că este un conflict cras de interese. Cu alte cuvinte, am cerut şefului ANAF să înceteze detaşarea acestor persoane, adică retrimiterea lor în structurile din care proveneau. Avem cam 300 şi ceva de inspectori fiscali care astăzi sunt detaşaţi la parchete, pentru a ajuta parchetele în activităţile lor curente, lucru care la fel am cerut să înceteze, în sensul că ori toţi cei 300 şi ceva rămân la parchete şi am modificat schema de funcţionare, cu posturile să rămână acolo şi să întrerupem orice fel de legătură, ori dacă se întorc, dar nu îmi doresc acest lucru, să poată să o facă, dar să nu mai fie această detaşare şi încrengătură între instituţii. Avem legile care sunt clare şi transparente pentru toată lumea şi acţionăm în baza acelor legi. Protocoalele nu se justifică”, a mai declarat ministrul Finanțelor.

12 comentarii

  • Orlando furioso tocmai ne explică pe canale cum Iohannis le-a furat banii românilor. Acest lucru l-ar putea face și la Colibița pentru PSD tineret, uz intern. Important este la Bistrița, ca să nu fure alții mai mult decât furăm noi.

  • Ultima reduta a ciumei rosii este Iohannis!!Daca vreti sa modernizati statul,faceti autostrazi,informatizati sistemele statului invechit(unde zac votantii ciumei).Nici nu-si dau seama ciumatii cat de mici au ajuns sa fie in ochii oamenilor.Poti sa dai cat vrei in stanga si in dreapta ca lumea nu suporta hotii si penalii care formeaza actuala ciuma bubonica rosie!!O sa vada la urmatoarele alegeri!!

  • 1. „Lumea așteaptă de la noi (PSD) o abordare nouă, modernă, europeană”. Vezi bine că de la voi și numai de la voi, că voi faceți cum faceți și tot spre Europa ne trageți. Păi este un nume mai european ca Teodorovici Bacalbașa?
    2. „Preşedintele României Klaus Iohannis ar trebui să plătească statului suma de peste 1,2 milioane lei încasată din chiria imobilului din Sibiu, deşi statul nu este încă proprietarul acelui imobil”. Păi dacă statul român nu e proprietarul mai bine să-i plătească suma lui Dragnea care a declanșat această acțiune: Cățel, comanda la mine! Vorba lui Băsescu, decât să vă ocupați de asemenea prostii mai bine ați face o comisie privind ferma de porci din Teleorman.

  • Voi vorbiti de lucruri sfinte cand voi sunteti niste incompetenti… daca un om de rand are de platit taxe nu este informat imediat ca are de plata. Ei fiind statul ii lasa sa treaca anii sa se adune banii cu penalizari si dupa ce creste suma de cateva ori atunci baietii camatari informeaza cetateanul ca are de platit niste taxe. Deci domnilor incompetenti lasati locul pentru alti mai profesionisti si mergeti cu totii la crescut oi. Informati cetateanul lunar ca are de platit asa cum fac furnizorii de servicii nu ascundeti acest lucru si pe urma dupa 8 -10 ani aruncati informatia ca are de platit… sunteti execrabili voi astia de la stat. Nu aveti nici un respect pt cetateni.

  • Parameciul reprezintă cel mai evoluat gen dintre protistele animaloide. Corp este alungit, de forma unui ”pantofior„. Pe fața ventrală a corpului prezintă o depresiune oblică numită peristom, în capătul peristomului se află citostomul. Paramecii au un mod de nutriție holozoic, pot fi considerate răpitoare. Excreția are loc cu ajutorul vacuolelor contractile, care funcționează ritmic. La început, vacuola crește în talie, până atinge un volum maxim, apoi ea se contractă rapid, eliminând lichidul conținut în mediul ambiant. La parameci, reproducerea se realizează atât pe cale asexuată, cât și sexuată. Asexuat prin diviziune transversală și în condiții nefavorabile ale mediului se pot divide sub un chist. Sexuat prin conjugare. În fiecare exconjugat, sincarionul suferă trei diviziuni succesive și are loc formarea a 8 nuclei, 4 dintre aceștia evoluează în macronucleu, unul în micronucleu, iar 3 se resorb. În continuare parameciul se divide de două ori, rezultând din fiecare exconjugat câte 4 indivizi noi. Cei patru indivizi vor susține prelegeri la școala de vara a TSD.

  • 1.Amnistia fiscala explica prezenta unor asa zisi „oameni de afaceri” bistriteni, datori vanduti cu firme in insolventa,la mitingul psd de la Bucuresti !
    Asta-i mana pe ei in lupta !
    Tradus , inseamna daca esti corect si bun platnic,esti prost !
    2. Cum sa plateasca Iohannis banii catre stat ,daca statul nu este proprietar pe cladirea respectiva? Va plati omul DOAR proprietarului desemnat de instanta,care e posibil sa nu fie statul !Ori te pomenesti ca daca va plateste azi ,o sa-i dati voi banii inapoi la sfarsitul procesului(in caz ca statul pierde)! Buna gluma !
    3. Pe marele avocat al poporului ciorbea si ilustra lui sotie ,Lacrima,cand ii somati sa plateasca datoria catre ANAF ? La robert negoita, primar psd,omul cu cele mai mari datorii din tara la ANAF ,cand il „deranjati „cu o „vizita” ?

  • Numai ca acea casa nu a fost cumparata de la stat de Iohanis ci de la o persoana.De ce ar trebui sa plateasca statului eventuala chirie ?Deocamdata acea casa nu este clar a cui. e.Cel care a gresit a fost un anume functionar care a primit o pedeapsa.

  • După câteva pahare de pălincă domnul ministru Orlando Teodorovici a devenit sfătos . Jumătate din discursul lui se bazează pe ordinul primit de la infractorul Dragnea cu privire la nu ştiu ce chirii încasate de familia Iohannis în Sibiu . Are ocupație ministrul Orlando pe la Beclean şi Colibița , cănd ar trebui să fie la Bucureşti ca să conceapă politici fiscale pentru încurajarea muncii şi a mediului de afaceri . Ei încurajează nemunca şi asistații social .

  • De ce trebuie sa avem parte de tot felul de prosti cocotati pe functii inale, ei nu realizeaza ca palaria e prea mare pentru capul lor mic. Printre alte tampenii acest minisrtu, aflat in functie temporar, vorbeste de recuperarea dela Presedintele Johannis a unor sume de bani datorate statului. In primul rand, la o adica, aceste sume sunt datorate de D-na Johannis, iar statul nu poate dovedii ca e proprietara de drept a locatiei in discutie. Ea a fost odata proprietara, atunci cand a nationalizat-o, dar nu se ia in seama. Acest ministru, inpreuna cu seful lui Dragnea care da dispozitii fara sa aiba habar ce se intampla in jurul lui, e total aerian. Chiar nu ii este jena de cat de prost poate fi?

  • Tot discursul ăsta pregătește suspendarea lui Iohannis: Ideile-forță băgate în capul românilor sunt următoarele:
    1. Iohannis este cel mai mare hoț: Iohannis, după ce a vândut copiii pentru organe, deoarece el nu are copii, apud Gabriela Firea, Iohannis fură banii românilor.
    2. Iohannis nu respectă Constituția. O încalcă în fiecare zi. Deși Curtea Constituțională a cerut un Parlament cu 300 de parlamentari, cu o singură cameră, așa cum a votat populația României la referendum, Iohannis și Codruța se opun acestui lucru etc. etc. Tot felul de prostii. Se va merge pe ideea că populația României este proastă (?) în bună măsură și-i va crede tot ce debitează pesedeul.
    3. La Bistrița părtașii la prediscursul de suspendare sunt Radu Moldovan, Nicolae Anghel. Pană, Doina Pană unde-i? Să ne mai spună că Iohannis este slab, slab, slab și că cumătrul ei, Dragnea este tare, tare, tare…

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Marcel Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS