Ministrul Apelor și Pădurilor, în zonele afectate de inundații (FOTO)

Holistic

Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, a mers alături de prefectul Ovidiu Frenț, conducerea ISU, ANAR, ABA Someș-Tisa și SGA în comunele calamitate din județul Bistrița-Năsăud, pentru a constata pagubele și a prioritiza lucrările de intervenție pe cursurile de apă, în vederea protejării comunităților, informează Instituția Prefectului.

Autoritățile au vizitat zonele cu probleme: Domnești, pe râul Șieu, pod DJ 154 C, valea Șieu în localitatea Șieu, valea Șieuț în localitatea Șieuț, valea Luț în localitatea Monor.

Până duminică 16 iunie, ora 23.00, județul nostru se află sub avertizare de disconfort termic și manifestări de instabilitate atmosferică. Vremea va fi călduroasă, la orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități cu precădere în zonele de câmpie. Îndeosebi după-amiaza și seara, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată la deal și la munte și local în celelalte regiuni. Vor fi perioade în care va ploua torențial, vor fi descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și izolat 35…40 l/mp.

Eugen Gheorghe

A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Eugen Gheorghe

Google Ads-sub articol

Comentarii

  1. class

    E dezastru! Nici nu vreau sa imi imaginez cum ar arata cartierele Viisoara si Sarata la o astfel de ploaie dacă ar iesi din matca valea ce străbate orasul. Sunt curios sa aflu dacă cei ce se opun sub umbrela ecologismului atat de vehement regularizarii albiilor acestui rau sunt in continuare de aceeasi parere… sa speram ca autoritatile nu se vor impiedica in demersul lor de niste neica nimeni… manati de tot felul de interese infantile…

    (7)
  2. Nelu

    Asta o făcut politicienii noștrii de la revoluție și până în prezent, au defrisat au astupat canalele de desecare, într-un cuvânt au distrus tot. Ce au construit ei sunt lucrari de mântuială dar pe bani multi.

    (19)
  3. Alex

    Cămeșa de pe el e aia de meetingul de acum un an când pesedistii îl susțineau pe Dragnea. Numai vesta e noua că acum albastrul e la moda.

    (13)
  4. ecologistul

    Class mai neica nimeni decat unul care nu are un nume nu trebuie tu sa cauti. Primul neica nimeni esti tu cu o cultura precara despre cum si in ce fel trebuie sa arate o astfel de lucrare. Ecologistii nu se opun daca in proiect vor fi folosite materiale prietenoase cu mediul. Cel putin asa spun cei care vor aviza proiectul ca vor fi folosite in proportie de 80 la suta materiale fara fier si betoane. Sigur ca in dreptul podurilor nu se pune probleme de a nu se folosi si acestea. Las-o moale ca esti prost si nu ai fost prezent la aceste dezbateri.

    (-5)
    • class

      As putea sa iti spun eu cine e o mare proasta… dar poate banuiesti… stiu ati vrea sa împletiti nuiele… atata va duce capul…

      (8)
  5. “Vrăjitorul apelor “

    Acum 80 de ani Victor Schauberger spunea ca direcția in care merge hidrologia europeană este total greșita !
    Sunt absolut convins ca acest pseudoministru al apelor precum si stolul de papagali însoțitori , habar nu au cine a fost si ce a scris acest autodidact !
    Oameni paraleli cu fenomenul dau soluții intr-un domeniu in care nu au nicio competentă !
    Copiati si înțelegeți natura !

    (12)
  6. paradox romanesc

    VREAU SA EXPUN O SITUATIE
    ISU AUTORIZEAZA O ACTIVITATE NOUA DE PRODUCTIE PRIN CARE NE ASIGURA IN BAZA UNOR MASURI LUATE DE ACEL INVESTITOR SA NU AFECTEZE VECINII….
    CAND UN ASTFEL DE INVESTITOR TAIE 10 COPACI DIN PADURE DE CE NU CERE AVIZ ISU IN BAZA UNEI DOCUMENTATII DIN CARE SA REZULTE CA MIE NU IMI AFECTEZA SIGURANTA SI INTEGRITATEA PROPRIETATII MELE????????????????
    ISU…LE
    SA TE VAD
    AI RASPUNS?

    (2)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.