Actualitate

”Micul Prinţ” s-a mutat în casă nouă. Diplomă de onoare pentru Ana Dragu

(FOTO) Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism „Micul Prinţ”, condus de Ana Dragu, s-a mutat oficial în casă nouă, respectiv în vechiul sediu al Centrului de Transfuzii Sanguine de pe Bulevardul Independenţei, renovat ulterior de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi transformat în centru pentru recuperarea alcoolicilor anonimi. Printr-o hotărâre a CJ, clădirea a fost atribuită gratuit Asociaţiei Autism Europa care se ocupă, de 10 ani, de terapii pentru copiii cu tulburări din spectrul autist.

„E pentru prima oară când simţim că avem o casă a noastră în mijlocul oraşului. Avem şi o curte, un spaţiu care ne Ana Dragupermite să diversificăm activităţile. Pentru anul acesta avem în plan să începem nişte terapii Ana si Duducomplementare: terapie asistată de animale, terapie prin muzică. De asemenea ne dorim să putem începe un program pentru adolescenţi şi tineri. Noi am început cu un centru de intervenţie timpurie. În ultimii 10 ani au crescut şi copiii, iar la nivel de oraş nu există servicii pentru adolescenţi şi tineri. Dacă părinţii fac eforturi maxime în primii ani şi investesc în intervenţie timpurie, rezultatele sunt bune, dar nu sunt întotdeauna cele pe care le aşteaptă şi atunci suntem contactaţi din toată ţara de părinţi exasperaţi de adolescenţi care, de la 14 ani, stau închişi în casă. Nu există nici centre de zi, nici de respiro. Vrem să ne dezvoltăm pe verticală. Am început cu copii, vrem să mergem pe adolescenţi, pe adulţi, în timp ateliere protejate, poate chiar campusuri în care să poată locui. Numărul copiilor e tot mai amre şi, din păcate, serviciile oferite de stat sunt în continuare inexistente”, a spus Ana Dragu pentru Timp Online.

Ea a explicat că, printr-un proiect pe fonduri norvegiene, la Centrul „Micul Prinţ” sunt oferite servicii pentru 60 de beneficiari, dar, lunar, vin între 80 şi 100 de copii.

„Politica noastră e de integrare în învăţământul de masă, iar lucrul acesta nu se poate face decât asistat. Întotdeauna suntem în căutare de personal, nu prea găsim. În spaţiul acesta avem 10 camere, dar sunt zile în care vor fi insuficiente pentru a împărţi copiii fiecărui terapeut. Am vrea să ne dezvoltăm şi sperăm ca, la un moment dat, să putem etaja spaţiul ca să putem deservi şi mai mulţi copii. În acest moment, noi funcţionăm cu liste de aşteptare. Părinţii trebuie să aştepte să ne mărim capacitatea, să găsim personal dispus să înveţe formele speciale de terapie pe care le facem aici. Eu am adus specialişti din America pentru ca să-i înveţe pe oameni terapia ABA. E o metodă care funcţionează şi care nu se găseşte în altă parte în oraş. Părinţii pot să vină, noi avem o serie de programe gratuite, cum e cel de kinetoterapie, de hipoterapie, aquaterapie, consiliere, evaluare gratuită. Încercăm să oferim cât mai multe servicii gratuite pe lângă cele care sunt contra cost”, a adăugat Ana Dragu.

Întrebată câţi copii cu autism sunt în prezent în judeţ, ea a răspuns că nu se ştie exact, însă asociaţia pe care o conduce vrea să creeze un registru unuic al persoanelor cu autism şi cerinţe educative speciale.

„Ultimele statistici arată că unul din 68 de copii are o tulburare din spectrul autist. Asta nu înseamnă neapărat o formă severă cu retard asociat sau epilepsie. Pur şi simplu arată faptul că unul din 68 de copii are nevoie de asistenţă într-o formă sau alta, el şi familia lui. Oricum sunt subdiagnosticaţi foarte mulţi sau diagnosticaţi greşit. Noi sperăm ca, în viitor, să existe o oarecare monitorizare a acestor copii pe parcursul vieţii pentru că trebuie să ştii cui te adresezi şi câţi beneficiari au nevoie de servicii. Unele instituţii vor arăta că sunt 50-60 în judeţ, ori numai la noi prin centru trec lunar între 80 şi 100 de copii cu tulburări din spectrul autist”, a adăugat Ana Dragu.

Centru Micul print 1 Micul Print 1 Centrul Micul Print 2 Centrul Micul Print 4

La ceremonia de inaugurare a noului sediu a fost o slujbă de sfinţire oficiată de protopopul Alexandru Vidican, apoi preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan,i-a oferit o diplomă de onoare Anei Dragu pentru activitatea de 10 ani în acest domeniu.

„Eu cred că noi avem obligaţia să îi ajutăm pe aceşti copii să rămână membri ai comunităţii şi să nu îi izolăm. Ştim ce s-a întâmplat înainte de Revoluţie şi după ea. De atunci s-au făcut paşi importanţi înainte, iar eu cred că orice copil care suferă de o boală sau alta nu trebuie izolat decât în cazuri excepţionale. (…) Cred că obligaţia noastră a celor ce conducem este să fim foarte atenţi la comunitate şi să îi sprijinim pe cei care aduc plus valoare şi fac lucruri pentru comunitate. Asociaţia Autism Europa şi centrul Micul Prinţ fac astfel de lucruri, iara ceşti oameni minunaţi completează serviciile pe care noi, CJ, prin DGASPC, le oferim oamenilor care au diferite probleme şi atunci am zis că ei merită să dea viaţă acestei clădiri pentru următorii 20 de ani dacă îşi păstrează obiectul de activitate”, a spus diploma Ana 4Emil Radu Moldovan, care i-a oferit Anei Dragu o diplomă de onoare „pentru cei 10 ani în care a fost vârf de lance în promovarea egalităţii de şanse pentru copiii care suferă de tulburări din spectrul autist”. ”Centrul de Resurse și Referințe în Autism ”Micul Prinț” are diploma Ana 2începând de astăzi un nou ”castel”. Bucuria pe care am văzut-o pe chipul micilor ,,prinți” mi-a bucurat inima și sufletul, iar părinții acestor minunați copii au în mine un sprijin și un suport necondiționat. Vreau să o felicit din tot sufletul pe Ana Dragu, pentru munca și implicarea în viața acestor minunați copii și să o asigur de toată susținerea mea și de acum înainte”, a adăugat el pe Facebook.

Ana Dragu a fost felicitată şi încurajată în demersul ei şi de prefectul Ovidiu Frenţ care a salutat în special ideea de voluntariat care stă la baza Asociaţiei Autism Europa.

La ceremonie au participat şi alţi şefi de instituţii, cum ar fi directorul general al DGASPC, Delia Fontul, şefa DSP Bistriţa-Năsăud, dr. Anca Andriţoiu, inspectorul şcolar general Camelia Tabără, inspectorul şef al ISU, Constantin Florea, numeroşi părinţi şi voluntari.

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui ADD Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS