Social

De ce votăm una şi iese alta. Cum arată procesele verbale întocmite într-o secţie de votare din comuna Şieu Odorhei

„Dacă se produce o fraudă serioasă într-o secție de vot, nu este votul multiplu. Este momentul numărătorii voturilor”, scrie fostul secretar general al PSD, Miron Mirea în cartea „Campanii electorale 1996 – 2014”. Cu toate că ne aflăm în 2016, când statul român se laudă că are un „corp al experţilor electorali”, ceea ce se întâmplă în anumite secţii de votare, în special la ţară, demonstrează că metodele de mult ştiute sunt aplicate în continuare.

Să luăm ca exemplu Secţia 261 din Şieu Odorhei. La încheierea scrutinului de duminică, după ce s-au numărat voturile, membrii secţiei de votare condusă de Lenuţa Şerban şi având ca locţiitor pe Lavosz Oana, din care au mai făcut parte următorii reprezentanţi ai partidelor Grigore Cornel Sălăgean – UNPR, Grigore Vasile Pop – PSD, Mihaiela Hortenzia Kincses – PNL, Claudiu Câmpan – ALDE şi Ilona Gălăţan – UDMR au întocmit procesul verbal privind consemnarea rezultatelor votării pentru CJ, Primar şi Consiliul Local în mai multe exemplare, unul pentru a fi predat Biroului de Circumscripţie Şieu Odorhei şi altele pentru reprezentanţii partidelor. În mod normal, fiind vorba de nişte experţi electorali, bine pregătiţi şi retribuiţi de stat pentru activitatea lor, toate procesele verbale ar fi trebuit să fie identice şi asumate de toţi membrii secţiei de votare, fără corecturi şi mâzgălituri.

În ce priveşte această secţie, exemplarul care a fost dat reprezentantului PNL arată ca şi în fotografiile de mai jos. Este vorba de fila unu din Anexa 3 care are, în total două foi capsate, ultima având ştampila secţiei de votare şi semnăturile tuturor membrilor secţiei de votare.

proces verbal 1 proces verbal 2 proces verbal 4 prices verbal 3

Cu aceste procese verbale, membrii Secţiei 261 Şieu Odorhei s-au prezentat la Biroul Local de Circumscripţie unde s-a desprins prin filă capsată, plină de mâzgălituri şi corecturi, şi s-a întocmit un proces verbal „curat” cu care „experţii electorali” să se prezinte la Biroul Electoral Judeţean.

Preşedintele PNL Şieu Odorhei, Jenor Beudean, a declarat pentru Timp Online că, din informaţiile sale, corecturile pe procesele verbale s-au făcut la Biroul de Circumscripţie unde s-au adunat preşedinţii celor şapte secţii de votare existente în comună.

„Acolo ei au constat că un anumit partid nu are majoritatea de care are nevoie în consiliu şi că i-ar mai trebui trei voturi, să zicem, moment în care se scriu alte cifre pe aceste procese verbale după bunul plac al partidelor. Preşedinţii de secţii sunt cam aceiaşi de 20 de ani. Când ajung la Biroul de Circumscripţie, scot prima pagină, o aruncă, modifică ce au de modificat şi o capsează de fila a doua cu semnături. Dacă această anexă era pe o pagină A3 şi nu pe două file A4, nu puteau fi desprinse filele şi recapsate. Membrii secţiei de votare au recunoscut că prima pagină, cea cu corecturi şi ştersături pe care o avem noi, au desprins-o de pe fila a doua şi au aruncat-o. Toate acestea s-au întâmplat la Biroul de Circumscripţie. La BEJ nu arată aşa procesul verbal. Din secţia de votare, procesele verbale au plecat aşa, cu corecturi, cu ce vedeţi. De exemplu, pe un proces verbal, cel pentru alegerea CJ, iniţial au fost trecute 22 de voturi nule, apoi s-a corectat şi au ajuns la 29. Pe procesul verbal pentru CL, iniţial s-au scris 22 de voturi nule şi s-a ajuns apoi la 23”, a declarat Jenor Beudean.

Avocatul George Gaftone, care se ocupă de această speţă, a declarat la rândul lui că procesul verbal întocmit în secţia de votare nu are voie să fie modificat ulterior fiind vorba de un document ce are aplicată ştampila de control a secţiei de votare, respectiv semnăturile preşedintelui, locţiitorului şi a reprezentanţilor partidelor.

„Legiutorul ar fi trebuit să menţioneze că e obligatorie semnătura pe fiecare pagină fiindcă altfel prima filă se poate scoate şi modifica, cum s-a întâmplat şi la Telciu, de exemplu. În acest caz, la Şieu Odorhei, întrucât avem aceste procese verbale, cât şi cel de circumscripţie, vom cere să fie comparate „, a declarat Gaftone.

PNL a contestat rezultatul alegerilor la Şieu Odorhei şi a cerut renumărarea voturilor întrucât reprezentanţii acestui partid consideră că aveau suficiente voturi pentru a obţine patru fotolii de consilieri locali, însă după corecturile făcute la Biroul de Circumscripţie a ajuns să aibă doar trei.

Într-o postare pe Facebook, plină de greşeli de ortografie, preşedinta secţiei de votare, Lenuţa Şerban a scris: „Dragii mei penelisti, oare a-ti avut mult de cautat prin tomberon pana a-ti gasit procesul acela verbal, care clar nu a fost procesul verbal final ? Dupa parerea mea,un document oficial nu apare mototolit, sau oare asa e moda mai nou? Pe bune acum, hai sa analizam toate ciornele din primarie, poate,poate mai gasim ceva gresit in ele, daca in documentele oficiale nu putem gasi . Sunteti penibili, invatati macar sa pierdeti cu demnitate!

NOTĂ: Între timp, postarea a fost ştearsă

 

Dincolo de faptul că preşedintele unei secţii de votare trebuie să fie imparţial şi neafiliat politic, în calitate de reprezentant al statului intitulat „expert electoral” nu are voie să facă niciun fel de consideraţii de tipul „sunteţi penibili”, „învăţaţi să pierdeţi cu demnitate!” la adresa niciunui competitor electoral. În plus, informaţiile vehiculate de această doamnă care vrea să-şi scuze incompetenţa sunt false. Procesele verbale fotografiate de noi nu sunt mototolite şi nici măcar îndoite, dovadă că nu au fost scoase din niciun coş de gunoi. Sunt documente oficiale pe care această doamnă şi-a pus semnătura şi ştampila de control a secţiei de votare.

Timp Online cere Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud şi Autorităţii Electorale Permanente să o sancţioneze pe această individă şi să o excludă din corpul experţilor electorali pentru că a dat dovadă de partizanat politic şi a recunoscut, implicit, prin postarea sa de pe Facebook, că nu şi-a făcut datoria pentru care a fost plătită cu bani publici. De asemenea, cerem să-i fie retrasă retribuţia pentru modul total neprofesionist în care a gestionat etapa de după încheierea procesului de votare şi modul şi mai neprofesionist în care a înţeles să se comporte după ce a aflat că munca ei ilustră a fost contestată.

26 comentarii

  • Draga mea Lenuta! Sunt un PSD-ist inrait, dar de data asta nu pot ignora faptul ca de multe ori, presedinti in sectiile de vot, sunt oameni care nu au ce cauta acolo. E inadmisibil sa te prezinti cu astfel de procese verbale la Biroul de Circumscriptie Electorala. Macar atat bun simt, sa-l mai scrii o data…corect. Intr-o alta ordine de idei, presedinti in sectiile de vot sunt absolventi de Drept sau Administratie Publica. Cu siguranta nu te incadrezi la categoria asta, tinand cont de faptul ca habar nu ai sa scrii. Pe facebookul tau, la un comentariu „inteligent” pe care l-ai scris, „ati” se scrie legat, nicidecum asa cum l-ai scris tu „a-ti”. Sper sa fie ultima data cand mai intri intr-o sectie de vot, altfel decat in calitate de elector.

    • Las-o baltă ! Hoțul strigă Hoții ! Asta e soră cu a lui Nicușor Dan căruia i-au plecat observatorii la concert si apoi a vrut renumărare !

    • LENUTA nu cred ca tu ai putut spune asa ceva.In tomberon nu am putut cauta ca acolo locuieste si pazeste sotul tau.Bine ca nu sint penibili pesedistiI, ori dupa studiile tale au promis….. ceva..FONCTIE… nu mai este bine ospatar ori din ospatar se poate ajunge OM MARE.TU STII DESTUL DE MULT CUM ESTE CU DEMNITATEA LA Odorhei. Stii ca la primaria odorhei nu au pastorit cei mai demni oameni.Posibil sa fi fost indemnata de rusinea invatamintului si a politicii locale.PACAT DE TINE.

    • Când au scris PNL istii cu greșeli nu ați publicat nimic :))))) era plin fb in campanie de analfabeți care militau pentru
      Dolha

    • Stimate domn, când te împăunezi cu titlul de expert, măcar arată că îl meriţi. Oricum, nu despre gramatică e vorba aici, cât despre partizanat politic. Pe cât de atent sunteţi, pe atât v-a scăpat această nuanţă.

    • Ce vă mai place să dezinformați….Cu ce se face vinovat/ă un președinte de BSV dacă unii dintre membrii nu au capacitatea de a scrie după dictare?!?!?!?
      chiar si in cazul in care s-ar corecta pv (la circumscripție sau BEJ), nefiind interzis acest lucru, Președintele nu are cum sa schimbe datele din proces, odată semnate şi ştampilate
      Totuși tine cel puțin de respectul față de tine însuti, în calitate de președinte de BSV sau BEC, să te prezinți cu procesele verbale greșite sau fără să verifici „cheile de control”…
      Toate astea se întâmplă datorită faptului că NU sunt persoane responsabile, cu minime cunoștințe juridice sau măcar capacitatea de a întreba când habar nu are cum se desfășoară acest fenomen…

  • Bine zicea cineva : „Nu conteaza cine voteaza, conteaza cine numara voturile ” .
    Prin urmare, cei care nu mai merg la vot au un motiv destul de intemeiat…

  • Adevarat ca sunt PENIBILI !!! De patru ani nu i-a vazut nimeni la fata ,pana inainte dealegeri cand umblau „cu sapca in mana” dupa voturi, si ducand oameni la vot cu masina personala !

  • De acord ca de multe ori ajung presedinti si loctiitori persoane care nu au ce cauta acolo, dar as vrea sa mentionez ceva.
    Daca acel proces verbal era la membrul unui partid (nu are importanta care) inseamna ca nu acel proces verbal a ajuns la circumscriptia electorala. Era doar exemplarul ce se da unui membru de partid. De ce e corectat? Probabil ca la o anumita ora tarzie s-a gresit si pentru a nu fi refacut, de comun acord, s-a predat asa membrului de partid respectiv.
    SAU l-a scris chiar membrul respectiv si doar s-a semnat de ceilalti. Pentru ca e tarziu si pentru ca membrii partidelor se grabesc acasa dupa numaratoare, se mai obisnuieste ca, dupa intocmirea primului PV, sa se dicteze membrilor datele, ei sa le scrie si apoi se semneaza de toti.
    P.S. Ar fi interesant de vazut ce zic si ceilalti membrii ai comisiei, de la celelalte partide.

  • Acestia sunt unii functionari publici? Trist. Doamna, ce credibilitate mai are in munca prestata, daca nici o astfel de munca nu o poate duce la capat corect si bine?

  • Buuun! Am gresit, sa zic, procesul-verbal referitor la constatarea alegerilor. Ce-i de facut?!
    Pai, hai sa vedem ce zice legea: Biroul Electoral Central (BEC) arata ca, daca am gresit se poate corecta, urmand ca presedintele sectiei de votare sa certifice corectura prin semnatura si aplicand stampila de control (Hotararea nr.21/2016 a BEC).
    Totusi, nu se pot corecta, spune BEC, voturile valabil exprimate obtinute de competitorii electorali (decat ca urmare a hotararii biroului electoral pentru solutionarea unor contestatii cu privire la valabilitatea unor voturi exprimate).
    Asadar, se pot face corecturi!
    Dar…
    Daca doamna presedinta ar fi respectat legea, (L.115/2015), si ar fi inmanat membrilor din biroul electoral (adica reprezentantilor partidelor) nu procese verbale completate de nu stiu cine ci o copie dupa procesul verbal.
    Adica, o copie, eventual certificata de presedinte pentru conformitate cu originalul.
    Nu doresc sa tin partea d-nei, insa, profit de platforma pusa la dispozitie de timponline.ro pentru a va spune punctul meu de vedere.
    Succes tuturor, iar candidatilor declarati alesi le transmit ca noi, alegatorii, avem mari asteptari de la domniile lor!
    Doamne-ajuta!

    • Slaba alegere a facut psd. este o rusine pentru partid si comuna.Partidul si unii preoti l-au facut primar.preotul si partidul pina la urma ii pot face HATIRUL.

    • Cu ce au gresit oamenii din comuna sa aiba un giuri vice. Au castigat categoric. Pot pune un roman, au alianta cu alde. Dar mincinosului ii trebuie un maghiar pentru a-l apara de romani.

  • Am fost președinte la secțiile de votare de mai multe ori. Procesele verbale se întocmesc de președinte. Toate se scriu în original inclusiv cele afișate la sediul secției. După numărarea voturilor dura scrierea proceselor verbale cam 2ore. Tb sa aibă toate semnături și stampile în original. Niciodată nu am avut reclamații . Și da președintele și vicepreședintele tb sa fie apolitici. Cred că au rămas acele declarații .

  • Pt afișarea la sediul secției tb scrise câte 2 exemplare in original pt fiecare tip de buletin de vot . Doar așa se putea afișa în original fiind față verso tipărite procesele verbale. Și dosarele cu rezultatele se sigilau în prezenta comisiei apoi mergeai la circumscripție. Nu cred ca s-au schimbat prea mult aceste reguli.

  • În această situație soluția corectă ar fi: renumărarea voturilor și aplicarea unei sancțiuni doamnei președinte.
    Oricât de toleranți am vrea să fim,așa ceva nu putem trece cu vederea. După episodul Dragnea am crezut că se vor abține de la astfel de practici. Din păcate m-am înșelat.

  • LENUTA ACUM AI AVUT ocazia sa fi corecta si sa demonstrezi acelor gunoaie care au cam facut cu familia ta in ani cind ati fost la ODORHEI multe lucruri care nu se fac dar se vede ca nu ai putut respecta parametri adevarului.Oricum organele abilitate vor face lumina.Probele arata fapte penale.La ODORHEI in primarie este obiceiul neputintei,a non valorii,a tot ce este rau ,vechi si perimat .Obicei care duce pina la incalcarea legii.A aparut acest Beudean Jenor CARE V-A SPUS ADEVARUL SI NU VA PLACUT.Daca adevarul,minciuna,si neputinta nu v-a putut scoate din administratia locala se stie ca dea lungul timpului va scos din administratie „MOARTEA ” si preotul.PACAT ca acea zona frumoasa a ODORHEIULUI este bintuita de prostie……si oameni ai primariei care la tot pasul icalca legea si vorbesc cu oamenii urit.

  • sfintean NU FII ATIT DE SIGUR DE VICTORIE Se poate ajunge si dupa gratii chiar de te crezi invingator.Urita campanie ai facut o campanie urita ca si tine,o campanie bazata pe bigotism,ocultism,pe misticism si alte forte legate de religie si minciuna.PINA UNA ALTA fati ceva festanii….ca bine te-au ajutat unii….de aceasta specialitate.

  • Se povesteste ca in Sirioara la intrarea in curtea bisericii partea stinga s-a mai scos un loc de veci acum la licitatie.Printre cei inscrisi primar sfintean si inca un primar……

  • Dl OVIDIU ZAPARTAN acum se vede valoarea ce o aveti si cit va va sustine partidul bun pe care lati gasit ,pentru a ajunge viceprimar.Sant semnale ca oameni de care ati vorbit urit in campanie(pnl) vor sa va ajute.Doamne ajuta.

  • MIHAI

    10 iunie 2016 la 13:56

    LENUTA nu cred ca tu ai putut spune asa ceva.In tomberon nu am putut cauta ca acolo locuieste si pazeste sotul tau.Bine ca nu sint penibili pesedistiI, ori dupa studiile tale au promis….. ceva..FONCTIE… nu mai este bine ospatar ori din ospatar se poate ajunge OM MARE.TU STII DESTUL DE MULT CUM ESTE CU DEMNITATEA LA Odorhei. Stii ca la primaria odorhei nu au pastorit cei mai demni oameni.Posibil sa fi fost indemnata de rusinea invatamintului si a politicii locale.PACAT DE TINE.

    …… D-nule Mihai , pe numele real Sorin Leah … tu la sotului D-nei Lenuta nu ajungi nici la degetul mic… el te arbitra cand te scuipai cu socrul tau si faceai alte chestii urate , iar d-na te ducea din mila cu masina la servici . pentru ca nu aveai bani de tren …. te foloseai cu nerusinare de legitimatie…. Lenuta nu e ospatar va asigur , e Manager la acea unitate …..nu are nevoie de FONCTIE in Primarie !

  • Asa este dl LEACH nu poate ajunge la degetul mic a lui s..n deoarece nu este betiv si sotia nu l-a parasit….si alte…si alte….

  • Ionel mare rautate si ura ai in tine.Eu stiu sigur ca lenuta nu are mila de barbati,naveta bistrita-odorhei cu cfr nu costa prea mult asa ca nu este valabil,stiu ca unii cu pregatire apelau la detergentul de curatenie pentru scoala etc.,….etc. scuza-l pe om de a spus ca este ospatar.Daca este MENAJER cum spui asa sa fie….Stiu ca dna Lenuta s-a scarbit de unii din odorhei lucru care a determinat-o sa plece de la voi.Si mai stiu ca administratia si invatamintul comunei in ultimii ani cel putin sase ani a lasat de dorit.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui marius Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS