Elevii din Spermezeu, îmbrăcaţi în haine negre, purtând cufere vechi la ei, au cinstit memoria evreilor din comună, deportaţi al Holocaust. Împreună cu Eliezer Sângeorzan, responsabil de cimitire din partea Comunităţii Evreilor din Bistriţa-Năsăud, au mers la cimitirul din sat să le aducă un omagiu celor care au suferit atât de mult.
„Eu zic că merită noi, generaţia de azi, să ne aducem aminte de suferinţele evreilor. Pe Valea Ţibleşului, atât la Căianu Mic, cât la Spermezeu de unde suntem originari, cât şi la Târlişua, evreii au fost deportaţi, duşi în ghetoul de la Dej şi, din câte ştim noi, foarte puţini s-au mai reîntors în localităţile natale. În Spermezeu, doar două familii au revenit la casele lor, iar la Căianu Mic, dintre cei deportaţi, niciunul nu s-a mai reîntors. A fost o suferinţă pe care eu zic că aceşti copii merită să o înţeleagă ca acele greşeli ale trecutului să nu se mai repete niciodată. Ura, invidia şi dezbinarea care şi astăzi sunt prezente în societatea noastră au făcut să se întâmple ce s-a întâmplat. Sper ca ei, tânăra generaţie, să înţeleagă greşelile pe care le-au făcut înaintaşii noştri şi să facă în aşa fel încât să fim mai uniţi, mai buni şi mai înţelegători unii cu ceilalţi. Evreii au trăit pe meleagurile noastre în pace şi bună înţelegere cu românii. Din păcate, totul a luat o altă turnură, ura şi-a făcut loc în societatea românească. Ei au fost luaţi din propriile locuinţe şi duşi la exterminare, la soluţia finală”, a spus Alexandru Deneş, profesor la Liceul „Ion Căian Românul” din Căianu Mic, originar din Spermezeu.
Expulzarea evreilor din Spermezeu s-a făcut la începutul lunii mai, 1944.
Macedon Şerban îşi aminteşte. Noi, fecioraşii tineri, eram premilitari, <<levente>> cum ni se spunea atunci. Într-o seară am fost adunaţi toţi premilitarii satului şi ne-o pus câte doi să stăm de pază la câte o casă jâdovească, să-i păzâm să nu părăsească deloc casa. Dimineaţa i-o adunat pe tăţi grămadă la şcoală: bătrâni, tineri, copii de şcoală, copii mici şi i-o controlat dacă nu au aur. După amiaz i-o dus cu carele la lagărul din Dej.
“…vreo 12 jandarmi cu pene o mobilizat carele cu boi din sat. I-o suit apoi pe cară cu ce aveau pe ei. Erau vreo 40 de cară şi jandarmii unguri îi păzău cu pistoalele, parcă amu-i văd. Copiii plângeau de pe care. Românii, când treceu pe drum carele cu evrei ieşau pe la porţi şi plângeu şi ei. <<Ce plângeţi după tălharii aştia, vreţi să vă duc şi pă voi?>>, o strâgat un jandarm la românii care să cântau (plângeau, n.n.). I-o dus pă toţi la Dej şi de acolo în lagăr. Puţini s-o mai întors. Mama ştia jâdoveşe bine. Era bună prietenă cu Dudăl, care avea cea mai mare prăvălie din sat. Înainte cu vreo câteva zile de a-i duce, i-o zis la mama: <<Tu, Ană, ia-ţi lucrurile din prăvălie şi ţi le du acasă că pe noi ne-or duce>>. Pentru că jâdanii aveau o stea în piept, mama s-o temut de jandarmi să ieie ceva şi apoi nu o lăsa inima să ia nimic de jalea lor” (Vasile Drăgoi).
La ghetoul din Dej (pădurea “Bungur”) au fost transportaţi cu aceeaşi brutalitate atât evreii din Spermezeu şi localităţile din preajma Dejului, cât şi cei din oraşul Dej. Nu au fost exceptaţi nici evreii care nu purtau steaua galbenă. Au fost internaţi în ghetou 7860 de evrei, după unii 8000 de evrei. Viaţa în ghetou a fost foarte grea, cazarea necorespunzătoare, iar aprovizionarea cu alimente defectuoasă. Ghetoul era organizat în condiţii inumane, fără adăpost, fără hrană, fără apă, fără closete, fără aşternut, doar cu frunze uscate. Din cauza acestor condiţii vitrege de viaţă au murit 25 evrei şi mai mulţi copii sugari. Printre schingiuitori erau Fekete Margareta, Janczo Rozalia (moaşă în Reteag), Gecze Iosif, Dejakanai etc. Acesta din urmă, comisar de poliţie, îi bătea groaznic peste tălpi pe evrei şi apoi îi punea să joace sârba, în timp ce-i bătea în continuare peste burtă şi peste spate. A torturat o mamă de faţă cu fiii ei, după aceea au fost şi aceştia torturaţi. Criminalul de război Gecze Iosif a maltratat atât de crunt pe dr. Biro Samoilă din Târgu Lăpuşului, încât acesta a murit.
Deportarea tuturor evreilor din toate ghetourile din Transilvania s-a făcut în modul cel mai inuman, pe căldurile de la sfârşitul lunii mai şi începutul lunii iunie 1944.
Adaugă comentariu