Maşini cu români din diaspora care au venit în ţară pentru miting, în trecere prin Beclean

O coloană de mașini cu români din diaspora care au venit în ţară pentru mitingul din 10 august de la Bucureşti a traversat joi, în jurul orei 16.30 orașul Beclean, scrie Ştiri din Beclean care a realizat şi o înregistrare video cu momentul în care maşinile au traversat oraşul.

Peste 50 români din Marea Britanie, Italia, Belgia care au intrat miercuri seara în România cu maşinile pe la Vama Borş s-a oprit, joi la amiază, în Piaţa Mihai Viteazu din Cluj-Napoca ,fiind întâmpinaţi de protestarii clujeni cu bannere cu mesaje precum „Hoţii” şi „Corupţia ucide”.

Românii din diaspora au avut steaguri tricolore pe maşini şi au scandat „Demisia”, „Sistemul mafiot conduce peste tot”, „Să vă fie frică, Ardealul se ridică”, „Ale, ale, eşti o ruşine PSD” sau „Sunteţi un partid de hoţi, de corupţi şi mafioţi”.

Mario Mocan, un român din Londra, a declarat că românii din diaspora au venit pentru a aduce democraţia reală în România, din vest, nu din est.

„Suntem pe drum de două zile, încercăm să aducem cât mai mulţi oameni la Bucureşti, la mitingul diasporei din Piaţa Universităţii. Cine vrea o schimbare să vină la Bucureşti alături de noi. Am fost în jur de 300 de maşini împărţite în 18 coloane care au intrat în ţară. La miting nu vrem partide politice lângă noi, este un protest apolitic, al oamenilor simpli”, a spus Mocan.

Înainte de a ajunge la Cluj-Napoca românii din diaspora au făcut o oprire şi în centrul oraşului Huedin, iar pe traseu se vor opri şi la Târgu Mureş şi Braşov, scrie mediafax.ro.

Un milion de români din diaspora ar urma să fie în Piața Victoriei în 10 august, potrivit informațiilor care circulă pe rețelele sociale. Pe lângă români care vin din străinătate vor fi și românii care de obicei protestează în Piața Victoriei.

Cristiana Sabău

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Google Ads

Comentarii

  1. Drag ne-a (fost calu bălan !)

    Un analfabetul somer, cu apucături comuniste, se trezește din nou vorbind alandala !
    Câtă vreme-i plin pesedeul de spălați pe creier ca el, din categoria mâncătorilor de semințe și a băutorilor de bere la pet de 2,5 l, susținuți de gloata de asistați social, maneliști și telenoveliști, Romania n-are nicio șansă.
    Dar narcisiști dornici să se vadă „scrisi” în ziarul on line sunt mulți în Romania.
    Barem învață să scrie !

    (22)
  2. Aplauze

    Întâmpinați-i cum se cuvine. Cu aplauze! De ce? Deoarece vin să vă salveze de jeg. Deoarece vin să vă salveze de șobolan. De ciuma roșie. De ce vreți voi. Dacă pe Cristian Bodiu nu l-ați aplaudat, aplaudați-i pe diasporeni. Merită.

    (15)
  3. ovidiu

    Cred ca e greu sa fi plecat din tara ta si sa tot auzi ca aceeasi sobolani penali comunisti si securisti isi fac de cap cu acest popor!!

    (14)
  4. ada

    Niste nerealizati care nu mai pot smecherii prin alte tari ca s-au inasprit reglementarile !Cati au platit impozit in tara?Daca vrei sa ai drepturi trebuie sa respecti si obligatiile!Agresivi si inculti!Dirijati?nu toti au plecat pe vremea PSD-ului. Limbajul folosit pe fb de acesti aducatori de democratie e „suburban”

    (-5)
  5. Punguta cu doi bani .

    De multe ori ma intreb , oare din acest partid cati lideri se vor mai ridica , care mai apoi sa sfarseasca lamentabil in groapa de gunoi a politicii romanesti ( Nastase , Oprescu , Geoana , Ponta ) , urmeaza Dragnea . Da asta ultimul e belea rau , vrea sa schimbe legile doar doar o ajunge priministru . N-are alte prioritati doar astea . Nu-l auzi vorbind de autostrazi si alte proritati nationale . Numai baliverne. Dati inainte cu el stimamibilor Radu Moldovan , Nicu Moldovan , Alexandru Pugna si multi altii . Domnilor nu-i bine, intelegeti .

    (12)
  6. Arbaiten Ljesus Bolchevism

    De neconceput ca românii să-și “rupă” una sau mai multe zile de vacanță pentru a-și apăra nevoile și neamul , nu-i așa ? Azi vor scrie istorie , așa cum pentru aspirantul la dictatură și acoliții săi tocmai începe Codul Maro . Bine ați revenit acasă , cu Dumnezeu înainte !

    (10)
    • Radu

      Vor scrie pe naiba!!! Aia vin in vacanta și cu una cu alta se prind in acest joc penibil!!! Dacă au ales sa plece fosrte bine și bravo lor, dacă vor sa protesteze foarte bine, bravo lor, dar sa creadă ca noi cri rămași suntem toți prosti este prea mult!!!!

      (-1)
  7. Rodica Grapini

    Poate ar trebui să publicați poze de ansamblu să vadă românii cam câți din diaspora vin acasă cu acest scop. Apoi ar trebui să-i prezentați mai pe larg pe cei care se ocupă de această mobilizare, să vedem și noi ce hram poartă, nu-i așa ?

    (3)
  8. eu care nu pot fi de acord cu voi

    Nici un dislike la toate postarile!!!! wow!!!! Oare de ce? multe din like-uri probabil ca sunt din greseala….. (alea functioneaza)….. Am vrut sa verific si am dat si eu vreo 2…beh!
    probabil ca nu va aparea mesajul acesta…. nu va trece de aprobarea dvs

    (-6)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.