Recomandări Social

Mașină intrată într-un stâlp la Blăjeni. Doi adulți și doi copii, duși la spital

(FOTO) O maşină în care se aflau patru persoane, doi adulţi şi doi copii, a intrat într-un stâlp sâmbătă dimineaţa pe DJ 151 la Blăjenii de Sus. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa, femeia a rămas încarcerată, la locul accidentului fiind trimis un echipaj de descarcerare care să o scoată dintre fiarele contorsionate.

Managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud, dr. Annabella Muszi, a informat că în maşină se aflau un bărbat, o femeie şi cei doi copii cu vârste de circa 2 şi 6 ani.

La locul accidentului a fost trimis şi un echipaj de terapie intensivă mobilă, un echipaj SMURD şi două ambulanţe de la SAJ Bistriţa-Năsăud.

Medicii au informat însă că toate victimele sunt conştiente şi nu au leziuni majore, fiind transportate la spital.

Foto: ISU Bistrița-Năsăud

5 comentarii

  • Deschizând oricare dintre dintre ziarele electronice din judeţ, constatăm zilnic că, în judeţul nostru nu există zi, fără a fi informaţi de cel puţin un accident petrecut pe una dintre şoselele ce străbat teritoriul pe care locuim. Nu se face altceva de către organele abilitate în domeniu, decât stabilirea cauzei acestora, dar nu suntem informaţi despre o analiză obiectivă a cauzelor acestor accidente şi nici despre măsurile de prevenire şi eficienţa acestora pentru prevenirea producerii şi eliminarea cauzelor producerii unor asemenea evenimente. Se poate observa, din cele relatate de către ziariştii locali, că se fac cercetări la faţa locului, că în urma cercetărilor se constată vinovăţia participanţilor, dar nu se studiază modalităţile prin care se poate reduce numărul alarmant de mare al evenimentelor nedorite. Cauzele producerii accidentelor se cunoaşte, trebuie să se găsească metodele adecvate pentru eliminarea efectivă a acestora, deşi suntem conştienţi că nu se vor putea eradica total accidentele, dar cel puţin să se reducă numărul lor şi efectele acestora. Există reglementare în domeniu, dar se poate observa că foarte multă lume o încalcă. Trebuie să se găsească modalităţi pentru a acţiona spre conştientizarea cetăţenilor cu privire la grija şi responsabilitatea fiecăruia dintre noi, că avem datoria să trăim în aşa fel, încât să nu dăunăm faţă de semenii noştri !

    • Trebuie făcute autostrăzi sau măcar folosite drumurile europene, cine i-ar pus pe moldoveni să se bage pe drumuri județene, printre cotețele țăranilor!

  • Eram sigur ca-s din R. Moldova. Ăștia circulă kamikaze, poliția se face că nu-i vede. Și din motive de neînțeles, doar moldovenii aleg ruta asta pe la blăjeni-sigmir, ceea ce denotă că n-au prea multă minte. Drumul e mai scurt cu 10km, dar e de categorie inferioară, trece prin sate unde lumea și animalele sunt în stradă, drum îngust și plin de curbe. Dacă mergi „roată”, ieși mai bine și la consum, și la timp, dar moldovenii ăștia-s ca oile, dacă un fraier s-au băgat pe la Sigmir, face și turma la fel, fără să gândească „de ce’.

  • e vai si amar primul comentariu e foarte la obiect, asa ar trebui cum zici

    nu sunt educati, asta e unul din motive, educatia precara, teribilism si crrd ca dumnezeu ii apara …pe ei..ca au stea in frunte

    niste tolomaci, sa mergi cu copilul in masina si sa darami stalpul

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS