Recomandări Social

Mănăstirea Nuşeni și-a sărbătorit hramul. Slujba, oficiată de Mitropolitul Andrei

(FOTO-VIDEO) ACTUALIZARE Mănăstirea Nuşeni și-a sărbătorit, joi, hramul, slujba fiind oficiată de IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei Andreicuţ, alături de un sobor de preoți în frunte cu arhimandritul Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopie, și protopopul Becleanului, Doru Zinveliu.

„Sfântul Ilie este unul dintre marii sfinți ai lui Dumnezeu. A trăit înaintea Mântuitorului Iisus Hristos, undeva prin secolul 8 înainte de Hristos, în Regatul de Nord al vechii țări Israel. Trăsăturile Sfântului Ilie, fermitatea mărturisirii credinței în Dumnezeul Cel Viu și minunile deosebite pe care le-a făcut (învierea fiului văduvei din Sarepta Sidonului, a pogorât foc din cer peste jertfele pregătite și, apoi, răpirea sa la cer) îl prezintă ca o personalitate aparte în rândul sfinților cinstiți în Biserica Ortodoxă. Joi, 20 iulie, în Biserica Ortodoxă este prăznuit Sf. Ilie. Dovada puternică a cinstirii sale este numărul mare de mănăstiri și biserici cu hramul „Sf. Ilie” din România, cât și faptul că mulți români poartă numele Sfântului Ilie”, spune părintele stareţ Paisie.

Aici mai multe fotografii.

Mănăstirea ”Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Nuşeni a fost înfiinţată în anul 1991. Biserica din cărămidă, ocrotită de Sfântul Ilie, a fost construită în anul 1998. Foarte căutată de credincioşi din toată ţara, mănăstirea a avut la început probleme cu drumul de acces, fiind izolată pe un deal. În anul 2009 drumul comunal către mănăstire a fost asfaltat, aşa încât accesul în incinta aşezământului monahal se poate face cu autoturismul. Acum trei ani, cu ocazia prăznuirii hramului, au fost aduse şi aşezate spre închinare, moaştele Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion, care se păstrează la Mănăstirea Halmyris din judeţul Tulcea. Mănăstirea de la Nuşeni desfăşoară şi o activitate misionară, implicându-se în diverse campanii umanitare.

Sfântul Ilie este cinstit de creştini, ca aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă, dar şi ca divinitate populară a Soarelui şi a focului, atestată prin numeroase tradiţii şi datini.

Sfântul Ilie este cunoscut ca stăpân al fulgerelor şi tunetelor. În popor se spune că tot ce trebuie să facem este să închidem geamurile şi uşile casei să nu intre în casă forţele necurate. Tot de 20 iulie, se spune că e bine să dăm de pomană mere, fiindcă acestea se transformă în aur pe lumea cealaltă. Se mai spune şi că e o zi potrivită pentru cules plante de leac, busuiocul fiind una dintre ele.

6 comentarii

  • invitat pomohaci? sau poate episcopul din Husi?

    si cativa baieti fragezi din organizatia tinerilor ortodocsi.. mmm.. :)))))

  • Fiecare isi duce pacatele cum poate, nu pot sa arunc cu pietre… Asa cum fiecare incearca sa-si curateasca propriul suflet, asa si Biserica se cuvine sa isi curateasca trupul si sa nu abdice de la menirea ei. Imparatia lui Dumnezeu n-are nici o legatura cu materia din care este plamadita lumea de azi si cu apucaturile vremurilor de acum.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS