Actualitate

Zi sfântă de rugăciune şi reculegere la Mănăstirea Nușeni. Episcopul Europei de Nord, la hram

(FOTO) Mănăstirea ”Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Nuşeni și-a serbat hramul în prezenţa a numeroşi credincioşi, slujba fiind oficiată de Prea Sfinţitul Macarie Drăgoi, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, alături de starețul Paisie şi de alţi preoţi invitați la hram.

PS Macarie Drăgoi a fost primit cu multă căldură la Nuşeni, unde a semnat şi în cartea de onoare a mănăstirii. Bucuroşi să-l întâlnească, oamenii i-au oferit buchete de flori.

Episcopul otodox al Europei de Nord a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu părintele stareţ Paisie şi un sobor de preoţi şi călugări.

Slujba a fost oficiată în altarul de vară pentru ca toţi credincioşii să o poată asculta şi să se poată ruga împreună cu prelaţii.

PS Macarie Drăgoi a rostit şi un cuvânt de învăţătură pentru mulţimea adunată.

Mănăstirea din Nuşeni a fost înfiinţată în anul 1991. Biserica din cărămidă, ocrotită de Sfântul Ilie, a fost construită în anul 1998. Foarte căutată de credincioşi din toată ţara, mănăstirea a avut la început probleme cu drumul de acces, fiind izolată pe un deal. În anul 2009 drumul comunal către mănăstire a fost asfaltat, aşa încât accesul în incinta aşezământului monahal se poate face cu autoturismul. Acum patru ani, cu ocazia prăznuirii hramului, au fost aduse şi aşezate spre închinare, moaştele Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion, care se păstrează la Mănăstirea Halmyris din judeţul Tulcea. Mănăstirea de la Nuşeni desfăşoară şi o activitate misionară, implicându-se în diverse campanii umanitare.

Sfântul Ilie este cinstit de creştini ca aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă, dar şi ca divinitate populară a Soarelui şi a focului, atestată prin numeroase tradiţii şi datini.

Sfântul Ilie este cunoscut ca stăpân al fulgerelor şi tunetelor. În popor se spune că tot ce trebuie să facem este să închidem geamurile şi uşile casei să nu intre în casă forţele necurate. Tot de 20 iulie, se spune că e bine să dăm de pomană mere, fiindcă acestea se transformă în aur pe lumea cealaltă. Se mai spune şi că e o zi potrivită pentru cules plante de leac, busuiocul fiind una dintre ele.

Sursa foto: Facebook 

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS