Luni, circulație restricționată pe o stradă din Bistrița, pentru lucrări

Holistic

În cadrul programului de reparații curente la străzi, derulat prin Direcția Servicii Publice Bistrița, Primăria municipiului Bistrița anunță următoarele:

Luni 24 iunie, se vor executa lucrări de ridicare la cota carosabilului a căminelor și gurilor de scurgere aflate pe partea carosabilă a străzii Toamnei.

Traficul rutier va fi închis sau restricționat între orele 8.00 – 17.00.

Toate lucrările vor fi semnalizate corespunzător.

Participanții la traficul rutier sunt rugați să dea dovadă de înțelegere și să folosească trasee alternative.

Primăria Bistrița a anunțat în ultima perioadă restricții de circulație și pe alte străzi unde s-au făcut sau se fac lucrări: Simion Bărnuțiu, Constantin Dobrogeanu Gherea, Andrei Mureșanu, Vasile Alecsandri, Nicolae Titulescu, zona trecerii la nivel cu calea ferată str. Slavici – Colibiței – Eroilor (închisă până în 28 iunie).

Eugen Gheorghe

A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Eugen Gheorghe

Google Ads-sub articol

Comentarii

  1. Vasile

    Primărie europeană. De ce nu se putea lucra în weekend? Daca primarul și adjuncți sunt in slujba cetățenilor atunci sa le f_____a confortul!

    (2)
  2. Unu

    In weekend reparatia ar dura 8 luni…asta vrei? Nu se lucreaza, jos primarul, se lucreaza…de ce nu se lucreaza in weekend???? Jos primarul….

    (-2)
  3. Paul Medesi

    Pai,nu tot voi va laudati acum vreun an ca veti lucra noaptea si in week end?!
    Acum va deranjeaza intrebarile oamenilor!?

    (3)
  4. Yako Yuku Tawa

    Dacă ai locui pe acea stradă, ți-ar conveni să lucreze noaptea, să bâzâie și să vibreze utilajele nopți întregi sub fereastră? Plus strigătele de luptă ale drumarilor? Sau în weekend, când în sfârșit ești acasă după o săptămână grea de lucru și vrei doar puțină liniște? Nici efortul financiar nu ar fi de neglijat, oamenii care lucrează în afara orelor de program trebuie plătiți cel puțin dublu.

    (2)
  5. Paul Medesi

    Bla,bla! Daca as locui acolo ,as fi fericit ca mi se rezolva problema!Ah,pe voi banii va dor,dar banii dati celor ce dorm si taie frunze la caini pe banii nostri,nu va preocupa!!!?

    (-1)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.