Actualitate

Opt lucrări pentru grupul statuar din Piața Unirii. CL va alege. Iată machetele

(FOTO) Opt proiecte au fost depuse la concursul de soluții organizat de Primăria Bistrița pentru realizarea unui grup statuar din bronz în Piața Unirii, prin care să fie celebrat Centenarul Marii Uniri. Obiectul principal al concursului a fost elaborarea unui concept de ansamblu, respectiv a unei soluții artistice, care să cuprindă o propunere de lucrare de sculptură ca monument de for public și amenajarea amplasamentului.

 

Lucrările au fost realizate de artiști plastici din București, Cluj-Napoca, Dâmbovița, Bistrița, machetele fiind expuse la Primărie. ”Îngerul Unirii”, momentul desemnării reprezentanților Bistriței la Marea Adunare de la Alba Iulia, cei cinci delegați ai Bistriței la Marea Unire, ”12 stâlpi ai înfăptuirii Marii Uniri”, mâini întinse unele spre altele, reprezentări sub formă de coloane și unele viu colorate sunt soluțiile prezentate juriului.

Primarul Ovidiu Crețu a spus că într-o viitoare ședință de Consiliu Local se va decide prin vot, din primele patru lucrări în ordinea punctajului, proiectul care va fi pus în practică.

”Au fost prezentate opt lucrări, iar comisia a făcut un punctaj de la 776 și până la 549 de puncte. Primele două lucrări sunt foarte apropiate ca note, 776 respectiv 751, mai sunt două lucrări cu peste 700 și într-o ședință viitoare de Consiliu Local, poate una extraordinară, voi supune votului selectarea din cele care au peste 700 lucrarea care se va realiza”, a menționat primarul Bistriței, fără a le nominaliza.

Câștigătorul va primi un premiu de 500 de euro.

Membrii juriului: Radu Moraru – rector al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca (președinte), Șerban Țigănaș – arhitect, președintele Ordinului Arhitecților din România, Gheorghe Mândrescu, istoric de artă – Universitatea Babes Bolyai Cluj-Napoca, Narcisa Turcanu, arhitect – Ordinul Arhitecților din Transilvania – Cluj-Napoca, Oliv Mircea – președintele Asociației UAP Cluj-Bistrița, Alexandru Uiuiu – Directorul Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Național Bistrița-Năsăud, Alexandru Gavrilaș – directorul Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, Monica Pop – arhitect șef Bistrița, Vasile Duda – istoric de artă, Liceul de Artă ”Corneliu Baba” Bistrița (membri), Mihaela Vrabete, arhitect, Primăria Turda, Corneliu Gaiu, istoric, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud (supleanți).

2,6 milioane lei au fost alocate la începutul anului de la bugetul local pentru realizarea unui grup statuar în Piața Unirii, suma incluzând și amenajările necesare.

14 comentarii

    • Lui Pomohaci s-ar impune de urgență o statuie. Sau preoților de pe vremea lui ceașcă care erau majoritatea informatori la securitate și înregistrau spovedaniile cu magnetofoane Majak.

  • De data asta MARIA SA PRIMARU a catadicsit sa ne trimita spre vizualizare cu ajutorul presei cele opt fotografii. Despre gusturile personale nu voi aminti nimic, ca nu conteaza in ecuatie. Nu inteleg un lucru insa. De ce consilierii majoritatii care dau tonul la felul in care se cheltuie banii orasului pe tot felul de aberatii sa aiba din nou controlul asupra a ceea ce doresc doar ei. Democratic, fata de bistritenii contribuabili se impune sa se afiseze un concurs pe FACEBOOK, si noi locuitorii acestui oras sa avem dreptul de a hotari care grup statuar il vrem a se instala. Nu de alta dar am vazut ce gusturi indoielnice cam demult persista in randul alesilor si cat de tare sunt praduiti banii pe fantasmagorii.

  • Desigur se va face ceva deosebit,incantator ochiului,trainic si cu mult bun gust precum fantana de la Consilul Judetean.

  • poza 1/5 – maria sa cretu la bancuri cu popa
    poza 2 – o alta sula, dar in colturi
    poza 3 – protestatari in fata primariei
    poza 4 – ajuta-ne doamne sa scapam de cretu
    poza 6/7 – hora veveritelor din primarie
    poza 8 – o sula partata, disecata longitudinal
    poza 9 – la impartirea ajutoarelor sociale

  • „Sula” de la Prefectură, a înghițit deja prea mulți bani publici.
    Nu cheltuirii banilor publici pentru statui, în timp ce clădirea veche a CNLR poate să cadă în orice moment peste elevi și profesori!!!

  • Domnule Victor ,respect !!!!!

    Informatie bine sintetizata si cel mai important : ati reamintit ADEVARUL !
    BISERICA ORTODOXA prin LIDERII EI
    cosmetizeaza in continuu ADEVARUL ,
    iar la Bistrita nu putea fi altfel .

    Bineinteles ca se va gasi cineva sa va contrazica….

    Cred ca printre cei care merita statuie sau bust este si Iuliu Maniu…un MARE ROMAN , ucis chiar de catre „fratii ” lui ,
    fara sa-i faca un loc de veci…
    innobilind astfel Cimitirul Saracilor din Sighet.

    • Din pacate, lui Iuliu Maniu nu putem sa ii facem statuie, deoarece a fost penal. Chiar acum demareaza o strangere de semnaturi pentru campania „Fara penali in statui publice”.

    • @alandala Desigur pentru penalii de azi, rămân penali în continuare și subiect de batjocură toți aceia care li s-au opus și pe care ei, urmașii comuniștilor i-au condamnat și ucis. Astăzi, fără rușine amestecați lucrurile într-o mare de minciună și relativism moral pentru a vă justifica. Pentru a justifica susținerea unor hoți și mincinoși care au furat de la copii și s-au îmbogățit peste măsură în fruntea țării pentru a fura și minți în continuare, pentru a vă bate joc de viitorul acestei țări pe care o vedeți doar o pradă pentru gașca voastră nesătulă și nerușinată!
      @ErikvonDanniken Da, Iuliu Maniu merită o statuie în fiecare oraș și n-o va avea pentru că modelul lui e atât de depărtat de lumea conducătorilor de astăzi. Și nu e o coincidență că și el era greco-catolic.

    • Pai chiar tu zici ca a facut puscarie. Deci a fost penal. Departe de mine gandul de a-l vorbi de rau. Eu doar aplica standardele voastre si uite ce iese.

  • Multi nu pricep ce a facut biserica greco catolica pentru tara asta. Dar cum sa stie romanul cand altii ascund adevarul, dar si cand il afla tot adormit ramane pt ca nu cumva sa deranjeze pe altii. Noapte buna romani.

  • Felicitari VICTOR pentru comentariu. Ai perfecta dreptate !
    Un juriu plin de super-experţi: rectori, pro-rectori, contra-rectori, etc. Se pare că tot un juriu asemănător, ne-a „ blagoslovit” cu Monumentul „Sula” din Parcul eroilor şi cu Monumentul : „Ceternele rişii din PVC” – din faţa C.J.
    Dar, pe noi simplii cetăţeni ai oraşului pe banii cărora se vor face aceste lucrări, cine ne reprezintă în onoratul JURIU-??? Chiar nimeni? Deci parerea noastra nu conteaza ?
    Stimaţi domni juraţi : Unirea s-a făcut de către OAMENI-!!! Prin urmare noi simplii cetăţeni, dorim un monument cu OAMENI -!!! Sau credeţi că Bistriţa nu a avut OAMENI de seama la Marea Unire? İa citiţi aici, şi alegeţi :
    Doctorul veterinar Pavel Tofan – un luptător pentru Marea Unire-!
    Originar din Neposul legendar, cunoscut şi sub numele de Vărarea, Petru Tofan a intrat în galeria fruntaşilor năsăudeni, alături de Victor Onişor, deputat în prima Adunare Constituantă, Iulian Marţian, coordonatorul Gărzii Naţionale din Năsăud şi Enea Grapini, membru al Consiliului Naţional Român Central, care au luptat pentru realizarea Marii Uniri de la 1 DECEMBRIE 1918.
    İată şi Componența Senatului național român (prezidenți : dr.Gavril Tripon, Vasile Pahone, dr.Leon Scridon, Dionisie Vaida, Grigore Pletosu, dr.Alexandru Pop ; notari : Dr. Victor Moldovan, Emil A. Chiffa, dr. Ioan Lazăr, Ioan Petringel, Aurel Belteag ; cassar : Ioan Corbu ). Nu lipsesc nici numele a 16 ofițeri din gărzile naționale : Grigore Bălan-locotenent, Cornel Ordace-locotenent, Emil Monasterian-locotenent tehnic, Emil Rebrean-locotenent, etc.
    Alegeţi domnilor juraţi, dar numai împreună cu noi.
    Pentru că DE LA NOI vin acele câteva zeci de milioane care vor intra în buzunarul câştigătorului-! Nu de la Onor-Juriu-! Să fie clar.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS