Locuinţele din ansamblul rezidenţial Garden Residence, la preţ redus (FOTO)

Bistriţenii care vor să locuiască într-o zonă liniştită, bine securizată, în care nu vor avea acces decât proprietarii, au ocazia să-şi cumpere apartamente cu 10% mai ieftine şi să plătească mai puţin cu 5000 de euro pentru o casă, anunţă pe Facebook firma Consult Imobil, care a introdus pe piaţa imobiliară din Bistriţa conceptul de ansamblu rezidenţial, în adevaratul sens al cuvântului.

Garden Residence, fiindcă despre el este vorba, cuprinde 5 imobile cu un număr redus de apartamente, 5 imobile înşiruite cuprinzând fiecare câte 4 case şi un duplex. Accesul în zonă este securizat şi restricţionat, întreaga locaţie va fi îngradită, iar accesul va fi controlat prin mijloace tehnice moderne.

 

Potrivit dezvoltatorului imobiliar, ansamblul va avea 2500 mp de spaţii verzi, iar locatarii se vor bucura de aer curat, liniste, relaxare şi sănătate. În incintă, vor avea  loc de joacă pentru copii, parcări şi spaţii de depozitare generoase. Mai mult, vecinii vor fi „oameni cu profiluri similare şi valori comune”, asigură compania care a ales să dezvolte acest proiect într-o „locaţie ferită de zgomot, poluare şi agitaţie”, mai precis pe str. Salcâmilor, în zona zona Politub.

„De Black Friday (17 – 24 noiembrie 2017), perioada cu cele mai mari reduceri din an, avem preturi promoţionale în ansamblul Garden Residence: discount 10% la toate apartamentele şi discount 5.000 euro la toate casele!”, anunţă compania. Mai multe informaţii puteţi afla la numărul de telefon 0749.10.11.12 la care vă va răspunde George.

Mai multe informaţii găsiţi şi pe pagina de Facebook a companiei accesând acest LINK. 

Cristiana Sabău

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Google Ads

Comentarii

  1. Adrian C.

    Adică o sa vă autoizolati, o să fiți in arest la domiciliu.
    -acces restrictionat
    -zonă securizată
    -vor avea acces doar proprietarii
    -vecinii vor fi oameni cu profiluri similare si valori comune.
    Ăsta este un ghetou in care vor trăi doar un tip de oameni, care au celasi nivel material, votează cu acelasi partid, isi trimit copiii la acelasi Colegiu National, etc
    Este UNIFORMIZARE.
    Ce plictisitor să trăiesti undeva undw vecinii tăi sunt „clonele tale”.

    (6)
    • Adrian C.

      Nu este vorba de invidie. Dacă vreau mâine mă intorc in țară şi mă mut acolo. Am salariu mai mare ca al domnului primar sau ca şi preşedintele CJ.
      Dar mai degrabă voi face ca şi doamna care si-a cumpărat o casă la Tonciu intr-un sat AUTENTIC, sau de ce nu in centrul vechi al Bistriței.
      Intr-un sat sau oraş viu, cu istorie, tradiție, clădiri istorice, cu obloane la geamuri, străzi pavate, felinare, un cartier cu suflet, şi cu oameni de tot felul.

      (12)
    • Dan

      Adrian C, ai dreptate sa vrei sa locuiesti intr-o comunitate vie. Mai ales intr-un oras asa mic, unde pe o raza de 20 km gasesti o gramada de sate faine in jur. Dar multa lume dupa asta alearga, dupa uniformizare, standardizare, viata ca-n reclame. Pana isi da seama ca nu-i chiar asa, dar e prea tarziu, contractul de ipoteca e deja semnat 🙂

      (11)
  2. Gânditorul de la Hamangia

    Primul lucru la care m-am gândit la citirea articolului a fost, dacă aceste case sunt gata sau nici nu există decât în închipuirea societăţii imobiliare? În acest caz, cumpăr „pielea ursului din pădure”, care se va construi cu banii încasaţi ca avans de la mine şi alţii care dispun de bani, respectiv va trebui să aştept până când vor fi gata sau să iau o ţeapă (cum se întâmplă des pe la noi, vezi creşterea veniturilor promisă prin aşa zisul „program” de minciuni a PSD) şi să aştept până „la sfântu’ aşteaptă”. Dacă tot faceţi reclamă, învăţaţi să o faceţi ca lumea, să comunicaţi detaliile necesare unei informări corecte a eventualilor solicitanţi. Parcă-l aud pe George răspunzând la telefon, că de fapt caută investitori pentru un vis al patronului firmei de imobiliare, care s-ar putea să nu ajungă niciodată realitate. Nu prea mai ţin azi amăgirile, prea ne-am ars unii, destul de târziu şi ne-am dat seama de minciunile înşirate în campania electorală a PSD, precum şi de alte partide care au ros „osul cel mare” în cei 28 de ani de la aşa zisa „revoluţie” care nici n-a fost revoluţie.

    (8)
  3. Calin

    George, care raspunde la telefon, este de fapt un robot al dezvoltatorului imobiliar. La fel cum Marcel este robotul de la GPS-ul auto.

    (7)
  4. Mona

    George – robotul dezvoltatorului imobiliar, e acelasi George care iși face antireclamă pe facebook ? ( antireclámă sf [At: DEX2 / Pl: -me / E:+reclamă] = Reclamă prost făcută care are rezultat contrar celui urmărit) . Anunturi proaste, incomplete, ciuntite. Agresive ca si impact vizual, plicticoase de lecturat.

    (1)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.