Actualitate

Locomotivă de epocă, punct de atracție în fața Gării Bistrița

Locomotiva cu abur construită în anul 1947 la Uzinele de Fier și Domeniile Reșița, care a fost adusă la Bistrița în luna august a acestui an, va fi expusă în fața gării.

Lucrările pentru amenajarea locului în care va fi amplasată pe șine, în anul Centenarului Marii Uniri, sunt în toi.

 

Locomotiva de epocă face parte din ”Seria 150.000”, a celor fabricate între 1946 şi 1961 la Reşița. Construită în 1947, locomotiva are inscripționată seria 150.010, ceea ce înseamnă că este a zecea dintre cele 282 ieșite pe poarta fabricii.

După ce a ajuns la Bistrița acum două luni, locomotiva a intrat în secția L8 pentru ”cosmetizare”.

”Ne dorim ca ea să devină un punct de atracție pentru cei care ne vizitează orașul și un motiv de mândrie pentru bistrițeni. Să ne bucurăm toți de ceva care va înfrumuseța municipiul Bistrița”, spune viceprimarul Cristian Niculae.

 

Foto: Facebook Cristian Niculae

10 comentarii

  • 4 postaci de serviciu baga de zor ode… mai usor cu limbile sa nu faceti herpes. Ideea ii apartie senatorului Dobra si nu semidoctului Niculaie. Oricum, locomotiva care zace la Remat e mult mai valoroasa decat cea adusa.

    • Penibil esti tu, cu comentariile tale de doi bani.
      Subiectul este locomotiva si tu hop cu vicele !
      Nu îți convine ca se implică?! Că muncește ?’

  • Fiind pasionat de trenuri inca de mic copil, salut aceasta initiativa! Pe langa factorul decorativ, cel istoric este de asemenea prezent,fiindca daca nu stim de unde pornesc anumite lucruri, nici nu stim incotro sa ne indreptam.

  • Dorine tu unde vezi ca lucreaza vicele???? vizitarea micilor santiere din oras se numeste munca??? Casca ochii ca oricare roman care trece prin zona, asta nu e munca. Se baga in seama sa-l voteze lumea. Tu esti chiar penibil mai dorine, tu nu reusesti sa vezi cum stau lucrurile??

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS