Actualitate

Președintele PSD BN: Doina Pană va fi europarlamentar

Președintele PSD Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, spune că deputatul Doina Pană va deveni europarlamentar, chiar dacă unii consideră că locul 15 pe listă nu este eligibil.

”Cred că Doina Pană va accede în Parlamentul European, chiar dacă o groază de cârcotași spun că locul 15 nu este eligibil la PSD. Mai este puțin timp și o să vedeți că locul 15 este eligibil la PSD și doamna Doina Pană va deveni europarlamentar”, a declarat Radu Moldovan.

El speră ca PSD BN să obțină ”cinci procente peste media națională”: ”N-am primit target, dar am văzut în sondajele IRES că PSD are 35%, asta înseamnă 40%, dacă vom avea 34% asta înseamnă 39%. PSD este în creștere electorală și sunt convins că acest lucru se va confirma în 26 mai. Eu mă declar foarte optimist și încrezător, spun asta pentru că sunt toată ziua între oameni, văd cum reacționează și sunt încrezător că vor reacționa la fel și în cabina de vot. Oamenii văd ce se întâmplă în România, văd agresivitatea provocată de adversarii noștri și lumea nu gustă astfel de lucruri. Cred că PSD va lua peste 35%, cu redistribuiri se duce spre 38-39-40%, iar doamna Pană va merge la Bruxelles. Oamenii nu mă întreabă nimic de referendum, voi vedea ce o să fac eu personal”.

4 comentarii

  • Poza din imagine al celor trei spune totul despre ei si disperarea lor atât față de cazul Doina Pană , cat si fata de alegerile care urmează în 26 Mai .
    Poza cu figurile lor nu merg mana in mana cu declarația lor .
    Ce urmează conteaza ……

  • Dna Pana sa si vada de pensia ei. Ce doamne vrea amu sincer?! Vrea sa vada Europa ?! Poate sa o vada ca si pensionar, nu este obligatoriu sa fie europarlamentar. Lasă ne ! Lasă ne ! Lasă ne!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Viorica Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS