Actualitate

Liceul Agricol Bistriţa, de acord să cedeze teren pentru cartierul tinerilor. Condiţia pusă viceprimarului Niculae

Profesorii care fac parte din Consiliul de Administraţie al Liceului Tehnologic Agricol Bistriţa au fost de acord să renunţe la 32 de hectare de teren aflate acum în administrarea şcolii pentru ca municipalitatea să poată concesiona parcele tinerilor interesaţi să îşi construiască aici case.

Cadrele didactice i-au cerut viceprimarului Cristian Niculae care s-a dus să discute cu ei ca municipalitatea să modernizeze şi şcoala.

„Pentru că proiectele devin cu adevărat importante atunci când se transformă în fapte, am dus astăzi (marţi -n.r.) proiectul cartierului modern de tip Smart & Green City pentru tineri, în ședința Consiliului de Administrație al Liceului Tehnologic Agricol Bistriţa.

Cu această ocazie, consiliul a înțeles importanța proiectului pentru comunitate și am intrat într-o nouă etapă a acestuia. Astfel Consuliul de Administrație al Liceului Tehnologic Agricol a renunțat la o parcelă cu suprafața de 32 de hectare, atât cât am solicitat, din totalul de 38 de hectare aflată în administrarea şcolii, în favoarea acestui proiect.

Mai mult, reprezentanții Consiliului de Administrație au propus, ca pe lângă acea grădiniță care va fi în incinta cartierului să reabilităm și să modernizăm spațiile nefolosite din clădirile actualului Liceu Agricol și să înființăm și o școală generală în viitorul cartier, asigurându-se un cadru de dezvoltare a copiilor, aproape de casă.

Menționez faptul că spațiile și clădirile Liceului Tehnologic Agricol ocupă actualmente 3 ha, iar în urma discuţiilor de azi, le-au mai rămas 3 ha pentru cultivarea terenului agricol în scopuri didactice, în total 6 hectare.

De asemenea, am bucuria să vă anunț că ieri am primit acordul de principiu și în Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean, așadar suntem pe drumul cel bun, tot mai aproape de a pune prima cărămidă a cartierului pentru tineri.

Aceștia sunt primii pași, urmând ca în ședința Consiliului Local din 19 iulie să intru cu proiectul de HCL pe care l-am inițiat, pentru schimbarea destinației terenului din teren agricol dat în administrarea Liceului Agricol, în teren pentru edificarea cartierului de locuințe individuale destinate tinerilor prin atribuire de loturi prin concesionare de către Primăria Municipiului Bistrița. Bistrița ta, casa ta!”, a scris viceprimarul Cristian Niculae pe Facebook. 

În prezent, clădirile Liceului Tehnologic Agricol Bistriţa, cea mai veche şcoală agricolă din zonă, nu arată aşa cum ar trebui să fie o unitate europeană, aşa cum se poate vedea din imaginile de mai jos.

 

Potrivit site-ului şcolii, învățământul agricolîn oraşul nostru își are originile în sec. XIX, mai precis în anul 1870, când a luat ființă, la Bistrița, „Școala de Agricultură” pentru băieți, care a aparținut comunității germane, devenită „Școala de Agricultură” cu o durată de doi ani. Cursurile se desfășurau din luna octombrie până în luna aprilie, după care urma o practică în gospodăria părintească. Scopul acestei școli era să pregătească pe fiii sașilor, în domeniul agriculturii, cheltuielile de școlarizare fiind asigurate de către cei interesați, prin comunitatea germană.

Ridicarea noii școli pe zidul Rosenburg s-a datorat dobândirii aici a unei suprafețe de 5755 mp de teren, care cu timpul, prin donații și cumpărări succesive, a ajuns să măsoare peste 100 ha. Pe acest teren s-au înființat sera, loturile experimentale pomicole, viticole și horticole, precum și o fermă zootehnică. Aici, sub supravegherea inginerilor agronomi, școliți la institute europene, tehnicienilor și profesorilor, elevii germani cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani, în doi ani de școlarizare trebuiau să-și formeze deprinderile practice și să-și însușească cunoștințele necesare pentru a fi un buni agricultori.

După 1918, școala și-a pierdut caracterul etnic, fiind deschisă tuturor elevilor.

Această școală a avut un rol deosebit în practicarea de către marea masă de tineri țărani a unor agrotehnici moderne, a unei agriculturi ce avea baze științifice la nivelul acelor timpuri. În sistemul de învățământ nu erau cuprinși și români, însă cum majoritatea sașilor aveau un număr mic de copii, iar suprafața terenurilor agricole din proprietate depășeau, de regulă, capacitatea forței de muncă a femeilor, aceștia erau obligați să apeleze la ajutorul vecinilor români, care din omenie, sau chiar ca slugi angajate, au contribuit la prosperitatea gospodăriilor săsești, „împrumutând” însă, în scurtă vreme, meseria, aplicând noutățile văzute și în propriile gospodării, ceea ce explică în mare măsură de ce românii ardeleni erau buni gospodari, stăpânind o agrotehnică mai avansată.

„Școala de Agricultură” funcționează sub această formă până în anul 1944, când din cauza războiului a fost închisă. După război, „Școala de Agricultură” s-a organizat pe trei ani de studii, plus un an de practică. În ianuarie 1945 se reiau cursurile, cu 11 elevi în anul I. În școală se primeau absolvenți a patru clase primare, iar după absolvire, cursanții puteau deveni ingineri agronomi, după continuarea studiilor în școlile de agricultură de gradul II.

În septembrie 1947 școala inferioară de agricultură din Bistrița se transformă în „Liceu Tehnic Agricol”, iar în toamna anului 1948, primește caracterul și gradul de „Școala Medie Tehnică Horticolă”, intrând în subordinea Ministerului Agriculturii. În această formă a funcționat în actuala clădire a Colegiului Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița, până în anul 1952. După această dată s-a numit „Grupul Școlar Mediu Tehnic”, cu secții de horticultură și zootehnie, până în 1955, când se transformâ în „Școala Profesională de Ucenici și Pomicultori”, formă sub care funcționează până în anul 1961.

Între 1962 – 1966, funcționează sub denumirea de „Centrul Agricol Bistrița” și ocupă o parte din clădirile Unității Militare de pe strada Avram Iancu. Centrul Agricol avea în componență: „Școala profesională horticolă”, „Școala profesională veterinară”, „Școala de contabilitate agricolă” și „Școala tehnică de maiștri”.

Din anul 1966 „Centrul Agricol” se transformă în „Liceul Agricol”, apoi „Grupul Scolar Agricol” până in 2012, iar forma sub care funcționează și astăzi este „Liceul Tehnologic Agricol”.

25 comentarii

  • Zona e superbă. Și iată că se găsește cate o soluție și în tara noastră pentru a scăpa de buruieni și stufăriș . Daca se vrea se poate civiliza orice loc să ne transformăm și noi in tara civilizata. Eu sunt nou venita din străinătate după o lungă și grea perioada (cam tristă ca pentru majoritatea celor plecați din țară…) Și abia aștept să îmi depun actele pentru o căsuță unde să îmi intemeiez o familie frumoasă. Felicitări pentru inițiativa.

  • O decizie inteleapta pentru folosirea acelui teren , care de atatia ani nu avea o folosinta . O decizie inteleapta in conducerea Liceului Tehnologic Agricol, in a ceda acel teren, pentru un proiect atat de benefic tinerilor din orasul Bistrita.

  • E super! Ma bucur ca municipalitatea si Liceul Agricol au ajuns la un acord, realizand cat e de important pt tineri acest proiect. Oricum terenul era nefolosit de atatia ani de zile, cladirile de asemenea, ajunse ruine, iar acum s-a gasit solutia ideala. Felicitari tuturor celor care gândesc astfel de proiecte pt sprijinirea tinerilor.Tineti-o tot asa!

  • Felicitări pentru inițiativa! Este un proiect foarte bun pentru tineri! Aceștia vor avea oportunitatea de a-și construi propria casă. În acest fel, tinerii se vor stabiliza în oras și vor rămâne aici să-si întemeieze o familie. Zona în care se vor concesiona terenurile este una foarte bună! Abia aștept momentul depunerii documentație!

  • Cum adică, tu ca profesor de școală agricolă să renunți la obiectul muncii tale care este pământul și în loc să te extinzi – lucru elementar, pe care îl știa și Ion a lui Rebreanu – tu te restrângi. Așa procedează o școală agricolă, își cedează pământul? Auzi că în România ferma de porci a lui Dragnea din Teleorman este în creștere, că Balta Brăilei este concesionată cu rândul ba lui Culiță Tărâță, ba la nu știu care șeic arab, că Traian Băsescu și Elena Udrea cumpără pământ la Nana, că Radu Mazăre în Madagascar etc. iar tu faci exact invers. N-ai un director căruia îi pasă, n-ai un inspector care să te salveze, care să se bată la sânge chiar cu mafiile imobiliare dacă e cazul? Toți sunt doar niște simpli politruci buni doar la lipit afișe în campaniile electorale și întotdeauna pentru partidul care trebuie? Ce o să facă în viitor profesorii tăi, pe care cu onor zici că-i reprezinți? Noi, bistrițenii, asistând neputincioși la prăbușirea lentă a învățământului agricol din orașul nostru, clamăm acuma precum odinioară Virgiliu: O fortunatos nimium, sua si bona norint, agricolas! pentru a nu uita niciodată că în lumea normală învățământul agricol salvează o țară.

  • O tinut liceul agricol terenul ala 50 de ani si nu o facut nimic cu el. E foarte bine ca i s-a gasit o utilizare.

    • Aţi pus nenorocita voastră labă
      Pe-această tristă ţară Basarabă.
      Şi vreţi cu-ameninţarea şi cu biciul
      S-o faceţi curva voastră de serviciu.
      Mimaţi respectul pentru cele sfinte,
      Dar vindeţi şi pământuri şi morminte.
      (Apud Adrian Păunescu)

  • Vad cum inteleptii postaci lauda neputinta unui liceu demult apus pentru ceea ce a fost creat , prin faptul ca cedeaza terenul scolii unde pe vremuri normale se facea adevarata practica agricola. Acuma desigur papica vine congelata si pe urma retrasa de la vanzari de frica bacterilor ucigase. A se vedea cazul porumbului fiert care a ucis oameni. Nimic laudabil tovarasi. Cand o scoala, o comunitate si o tara renunta la arabilul mina de aur in alte vremuri, si il da pe pomeni, pedeapsa in sine va veni candva. Desigur ca Romania nu o mai doare capul de agricultura cum nu o doare capul nici de gazele din Marea Neagra pt. ca si-a distrus si combinatele chimice care produceau ingrasaminte.Acuma ce mai conteaza spun unii 32 de ha la care mai adaugam cele 40% de teren arabil vandut strainilor si peste 100.000 ha de paduri. Uite asa se pierd valorile si o tara intreaga dispare cel putin in CF-uri.

  • Foarte bine! Ar trebui sa cedeze si cladirile si sa plece toti acasa! Cu 1 elev care isi ia bacalaureatul in fiecare an din peste 50 care termina, n-are rost sa consume bani publici si sa pacaleasca lumea pretinzând ca fac educatie. Nu-i intereseaza nici scoala nici agricultura nici cat negru sub unghie. E doar o gospodarie anexa la ograda politica locala.

    • Cine este de vină că învățământul agricol din Bistrița este falimentar? Trebuie să vină arabii să ne învețe agricultură acuma că sașii au plecat? Cuvintele țărane, agricultură au devenit apelative cu care-ți poți jigni aproapele, la Bistrița, de când scursorile ne conduc. Quo vadis, Bistritz?

  • Sașii din Bistrița au înființat Școala de agricultură la 1870 de proști? După cum merg lucrurile ai zice că idioții s-au instalat aici, în acest frumos oraș medieval din Transilvania, numai după ce-au plecat sașii. Dar nu este o problemă că s-au instalat, problema este că acuma ei dau tonul în oraș orientându-l după gustul lor, cu fundul în sus, iar și iar, până când Bistrița va deveni Noul Absurdistan.

  • Din vârful dealului se deschidea o priveliște măreață. Valea Bistriței, ocrotită sub o pânză fină de ceață argintie, se deștepta din somn în mângâierile calde ale soarelui tomnatic. Jos, în față, rezemat pe o spinare de pădure cu frunze verzi și ruginii, orașul bătrân părea plăpând ca o jucărie de copii, iar turnul bisericii săsești un paznic uriaș și ursuz, îmbrăcat în straie străvechi, cenușii, mâncate de vreme.
    – Uite Bistrița! zise Herdelea înviorat, întinzând brațul.
    – Bun pământ… Și bine muncit! adăugă Ion rotindu-și privirea peste cuprinsul văii bogate care părea o grădină imensă fermecată.
    (Ion – Liviu Rebreanu)

    • dumneata crezi ca cineva mai citeste romanul „Ion”?
      nu vezi ca toti stau cu nasul în telefoane si tablete si habar n-au pe ce lume traiesc?
      nu m-ar mira sa nu fi auzit nici de Liviu Rebreanu, nascut la nici 20 de km de Bistrita, în memoria caruia ar putea sa i se ridice o statuie amplasata în locul vreunei arteziene penibile plantata de taranul sef.

  • Inspectorii școlari din Bistrița ne-au arătat încă odată că nu sunt doar niște simple sperietori de ciori, așa cum se crede uneori prin oraș, ori, și mai rău, biete coțofene bicolore care țopăie din creangă în creangă și dintr-un partid într-altul, în căutarea butucului convenabil. Nu-i mai judecați greșit. Ei s-au luptat mult, până la capăt, ca liceul de pe deal să-și sporească suprafața funciară cu încă 32 de ha. Așa că astăzi le putem zice toți, împreună : Bravo, domnilor inspectori școlari! Suntem mândri când cu onor, ne reprezentați.

  • Herdelea din povestea de mai sus ar zice acuma; uite Bistrita cu turnul sasilor festit in lavabila. Uite ca in Bistrita au aparut strutii pe strazi, uite cum au fost ciuntiti copacii, uite cum statiunea pomicola a fost batjocorita si in locul merelor din marile livezi au aparut mere gigant din poliester.Uite Bistrita manelizata si chicizata cu o mare bina pt. chirmase montata si demontata cand nu te astepti.Uite Bistrita plina de cersetori care asteapta 50 de banuti numai sa-i dai carutul gol de cumparaturi de la supermarketuri.Uite cum apar blocuri puse ca din furca printre cvartalele de case traditionale. Uite cum se duce pe apa sambetei stadionul municipal care apartinea bistritenilor si pe vremuri fiecare angajat in special barbatii contribuiau cu drag in fiecare luna cu suma de 10 lei vechi.Uite cum stau curvele in zona industriala si isi asteapta clientii printre balariile unde candva erau fabrici.Trist, foarte trist pt. noi bistritenii mai vechi nascuti aici si crescuti in cu totul alt fel.

  • Asta e cartierul pesedistilor care de-a lungul timpului au dat din coada si au latrat in stanga si-n dreapta in campanii electorale… fain se lucreaza la stat… in sezatoare la povesti cu viceprimarul… astia sunt cei care au salariile marite si boonuri de vacanta???? noi cei din privat ii sustinem pe astia sa aiba salarii mari si vacante platite de stat, adica din banul nostru. Cum de cei de la stat primesc bonuri de vacanta iar cei din privat nu primesc???? De ce psd se intampla aceste lucruri??? Angajarile la stat nu mai zicem, ai pile ai post la stat… ce tara de rahat

  • O țară în care un liceu agricol își înstrăinează pământul este ajunsă deja la faliment iar orașul în care se întâmplă acest lucru este condus de impostori. După asemenea performanță liceul agricol ar trebui desființat pe loc. Dar n-o faceți, nu pentru că ați avea nevoie de agricultori pe viitor, ci pentru că aveți nevoie doar de niște zombi care vor vota pentru voi, cum îi veți orienta voi.

  • Pe vremuri ls Liceul Agricol erau loturi experimentale unde se invata cum se face altoirea, cum se tsie pomii, cum se planteaza, cum se gradinareste, se cresteau animale,invatau sa conduca tratorul si alte utilaje, loturi pentru producere rasaduri, seminte, intrun cuvant liceul traia din ce ptoduceau si mai si vindeau, ieseau profesionisti adevarati, unii sunt astazii doctori, profesori, ingineri f buni. .Erau de toate dar este adevarat cu profesori de elita, dl dir.Petringel si sotia, fam prof Ignat, prof Ciotmonda , prof Vlaicu si multi alti de un calibru remarcabil. Iubeau pamantul, invatau elevi de toate.
    Astazi este adevarat sunt numai buruieni si din pacate se distruge tot pentru niste minciuni si campanie electorala.
    As vrea tsre sa vad cum si cand se vor intampla toate astea.
    DIN PACATE AVEM CE MERITAM.
    Respect pe toti si ideiile tuturor dar plang soarta acestei tarisoare frumoase pe mana cui a incaput.

  • Domnule Daniel, a cui este vina ca elevii nu invata, a vui este vina ca s a distrus totul?
    De ce in trecut cum spunea cineva mai sus se facea adevarata scoala, au iesit dictori docenti cu doctorat neplsgiat, ex Dr ptof Minoiu, Dumitrache, Ivan, si multi alti ingineri de renume. Agricultura a tinut aceasta tara, eram gransrul europei si scuma se bucura da se scapa de teren, rusine sa va fie.
    De ce nu se face cartietul de case la Wandarland ca tot s au cheltuit milioane grele pe infrastructura si sta gol degeaba, datori in banci pe viata noastra si a copiilor nostri? asa cun a fost facuta o alta propunere, dar hopa a sarit psd-ul din ambitie fara sa mai judece doar sa fie ei primii cu o alta varianta.
    Am ausit ca se va face un psrc dupa ce s a ras padurea.
    Cine o sa se plimbe in parc? Adica am cheltuit milioane de eur, pantru plimbari in parc, piscina cand nu suntem in stsre sa o intretinem pe cea de la Codrisor
    Mincinosi ordinari.

    • Asta spun si eu cu mult sarcasm. E vina celor care dau acum din coada la comanda partidului in loc sa-si fi facut meseria, sa-si fi respectat munca si sa fi lasat ceva viitorimii asa cum au primit ei de la inaintasi. Dar, ti-ai gasit! Corect ar fi sa renunte si la scaunele pe care stau degeaba.

  • Ar trebuii sa ramsna jumstate la primarie iar restul acasa cei cu pile, dar NU, angajam in continuare, familii intregi, rezolvam pe toate lipitorile si puturosi ca doar este sarcina de partid.

  • De ce nu ai propus fomnule viceprimar sa se faca acest cartier la Wandarland unde s au cheltuit atatia bani si sta gol??
    Era ideia altora? Daca gandeai mai repede era si este cea mai buna ideie, dar la masa cu anumiti dezvoltatori imobiliari presupun ca aveti alta tematica.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui La școala de zombi Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS