Actualitate

Liberalii și ”verzii” fac front comun. ”E nevoie de referendum local pentru Piața Centrală”

Liberalii și ”verzii” au organizat o conferință de presă comună, la sediul PNL, pentru a arăta în acest fel că sunt uniți în demersul de salvare a copacilor din Piața Centrală care ar urma să fie tăiați printr-un proiect cu fonduri europene pe care îl va derula municipalitatea.

”Există o emoție publică legată de intențiile administrației PSD cu privire la Piața Centrală”, a spus președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc, care s-a alăturat campaniei inițiate de Partidul Verde, semnând pe listele pentru oprirea proiectului în forma actuală.

”Am adus o dracenă, o floare interesantă, în dar ca simbol al unei relații bune, prietenești între partidele noastre”, a spus președintele Organizației Municipale Partidul Verde, Marius Bălan, care a adăugat că a strâns până acum peste 800 de semnături pentru stoparea proiectului de modernizare a Pieței Centrale în forma actuală, semnături care să susțină contestația la APM.

”Contăm pe sprijinul real al PNL. Liberalii s-au alăturat bătăliei noastre. Bistrița nu-și mai permite să piardă o rămurică, nu 100 de copaci. Se vede și din avion că în Piața Centrală este spațiu verde, că sunt arbori de aliniament, 64 din 104, nu poți să spui că nu este spațiu verde, chiar am orbit cu toții? Terenul respectiv trebuie cadastrat real. Este inadmisibil ca din 1939 să avem în cartea funciară trecute grupuri sanitare, lemnării, construcții și curți. Pentru numele lui Dumnezeu, chiar așa? Suntem cu toții legați la ochi? E spațiu verde gata amenajat. Primarul ne râde în față, zice că poate intra cu buldoexcavatorul să radă fiindcă nu e spațiu verde. Prin proiect rămân patru castani din opt, dar ceilalți, vecinii lor, ce defect au? Ce defect au laricele, molizii argintii? Atenție la legi! Cetățenii au fost duși cu preșul. Lumea vegetală trebuie să rămână acolo. Cerem referendum dacă Primăria nu ține cont”, a declarat Marius Bălan.

 

Președintele Organizației Județene Partidul Verde Bistrița-Năsăud, Cristian Țetcu, a menționat că ”la Bistrița persistă criza mediului înconjurător, iar cetățenii plătesc greu prețul politicii nesăbuite a administrației”: ”Noi nu ne putem exprima în Consiliul Local, neavând consilieri, dar solicităm ca PNL să o facă în numele cetățenilor, inițiind un referendum local, de interes pentru comunitate, care să scoată încă o dată în evidență că bistrițenii nu sunt de acord cu ceea ce se întâmplă în Piața Centrală și nu numai. Am lansat un sondaj pe Facebook și 98% din cele peste 3.100 de persoane au răspuns că nu sunt de acord cu acest proiect. Identitatea Pieței Centrale trebuie să rămână. Nu vorbim de defrișarea unor arbori ca moft, ci de distrugerea unui simbol al Bistriței. Petiția online a strâns peste 3.000 de semnături. Am considerat că trebuie să facem un pas mai departe, că merită să facem această propunere PNL pentru a iniția procedura de referendum local și noi în paralel vom iniția procedura de audiere publică”.

39 comentarii

  • România condusă de PSD este alandala, adică în dezordine. Viorica Dăncilă este alandala, adică fără cap. Liviu Dragnea este alandala, adică împotriva sensului comun. Ovidiu Crețu face lucrurile alandala, adică fără nici o noimă. Ioan Deneș este un ministru alandala, adică propus din întâmplare, deoarece Partidul Social Democrat este alandala, adică pe dos. Ecaterina Andronescu umblă alandala, adică brambura. Glanda lui Dan secretează alandala, adică de tot aiurea, după cum Alan Dala de la noi din județ este complet alandala.

  • Dragi iubitori ai spatiilor verzi. Initial era vorba ca in data de 3 mai este ultima zi in care se pot depune contestatii la APM pt. acordul de Mediu solicitat de primarie in vederea aprobarii acestui proiect nemilos cu iarba, florile si copacii. Am mai castigat timp si am fost la APM cu o cerere de prelungire al termenului fixat. Domnul director mi-a transmis ca mai avem la dispozitie niste zile, si vom urmari presa zilnic cu anuntul celor de la APM care vor fixa o noua data. Rog pe toti care nu ati semnat inca petitia intitulata NU VREM PIATA CENTRALA MINERALIZATA afisata pe GOOGLE sa o faceti. Merita ZAU sa salvamarborii si sanatatea noastra.

    • Ce parere aveti domnul Balan despre viceprimarul Cristian Nicolae? Nu are nici un cuvant de spus? A fost seful Garzii de mediu! Nu cunoaste legea spatiilor verzi? Nici autoritatile cu competenta in aplicarea acesteia (garda, agentia de mediu)?
      Aveati, nu de mult timp, o impresie fff buna despre acest domn Cristian Nicolae!

  • Bla bla bla. Vreți referendum pe banii noștri? Bravo măi liberalilor, ați bifat conferința pe săptămâna asta, week-end plăcut!

  • Astazi am fost in Piata Centrala.Arata frumos cu teii,castanii ,florile….Aer cat de cat respirabil.Nu pot sa concep ca cineva va merge si va macelari aproape tot ,ca sa puna pietroaie de care sa ta impiedici.Trebuie sa ai un blocaj mental incurabil, sa vrei sa tai pomi pentru pietre si alte bazaconii.In conditiile in care clima este tot mai vitrega, sa ne bucuram ca inca-i mai avem!Si mai ales este primitiva ,mizerabila, mentalitatea care te face sa nu respecti viata, chiar daca ea inseamna doar un biet copac!Renuntati!O sa dati dovada ca nu ati trecut prin viata degeaba.

  • Pai faceti referendumul odata, sa se termine tevatura asta, sa se poata apuca baietii de modernizare, ca odata afisat adevaratul proiect, nu stiu zau ce sa zic de semnaturile alea adunate pe dezinformari. Doar nu credeti ca veti castiga? Ce se face, e bine facut, vorbele, mai pot disparea.

    • noroc cu smecherasii ca tine, care vor sa mentina Bistrita la nivel de Nasaud, ca apoi sa o poata da cu „she” prin piata centrala sau pe la centrele comerciale.

  • Nu vă pese de țară. Nu vă pese de noi. Nu vă pese de animale. Nu vă pese de păduri. Nu vă pese de nimic. Să vă pese de voi. Numai de voi. Vă pese de gușa voastră. Vă pese de burtă. Trei rânduri peste brăcinare. Vă pese de voi și de neamurile voastre. Proaste. Cât mai proaste posibil neamuri proaste. Așa.

    • Și eu fac parte din statul paralel ca foarte mulți alți bistrițeni, troglodiților, și sunt foarte mândru de asta. Trăiască dl. Marius Bălan întru mulți ani!

  • Sunt foarte nemultumit ! UNDE ???? GASIM ACEST FORMULAR????D-le BALAN? Sunt mii de oameni care vor sa semneze acest formular (on linie),dar… unde?… din cauza unor deficiente majore de comunicare ,proiectul primarului si al acolitilor lui(vezi un consiliu local si un viceprimar penibil) ,va trece!! D-voastra mai vedeti ca vre un functionar public din primarie,din CJ ,etc,mai ridica ,capul??? Salarii „babane”la multi incopetenti! D-na SABAU? faceti un reportaj cu ceea ce se intampla cu salariile la LEONI,etc! Veti avea surprize mari!

  • Daca in CF sunt inscrise curti si constructii, Primaria va trebui sa obtina AUTORIZATIE de DEMOLARE pentru acestea. Sa vedem proiectul de demolare!
    Relevee, Fatade existente pentru constructii, memoriu, AVIZE….

    • Titlul propus aici mi se pare incorect. Revizuiește!

  • Cretu sufera de narcolepsie , a fost filmat dormind chiar si in Senat . Omul doarme si la birou si in masina si peste tot . In timpul somnului , mai si viseaza cate ceva . De data asta a visat ca taie arborii aia si face el nu stiu ce ghidusii acolo . Dupa ce se trezeste o sa-i treaca , nu va faceti griji .

  • Oameni buni, voi vă imaginați piata centrala fără copaci deloc după realizarea acestui proiect. Nu înțeleg de ce nu va informati. Municipalitatea vrea ca orașul nostru sa devina modern, la standarde europene. De ce nu vreți ca în preajma sărbătorilor să avem și noi un târg de Crăciun așa că în orașele mari? Lumea să își dorească să viziteze piata cat mai mult, sa atragem cat mai mulți turiști în orașul nostru, in acest fel putem promova turismul și să ne dezvoltăm. Așa au fost comentarii și cu pârtia de schi, dar până la urmă când a funcționat toți cârcotașii erau prezenți pe ea, practicând schiul. Cel mai bine ar fi că fiecare cetățean sa se informeze corect și în acest caz cu siguranță lumea va fi mulțumită. Ideea e sa nu ne lăsăm influențați de niste oameni care nu au făcut nimic pentru orașul nostru, care fac doar reclama negativa , crezand că vor câștiga niste voturi.

    • Marcus, cati turisti straini au schiat pe partia lui Cretu? Cati?
      ahm ah, Nu te balbaii!

      Cate din centrele de informare construite cu bani grei, cat un apartament, au fost deschise Sambata si Dumnica?

      In cate Duminici a functionat liftul la biserica evanghelica?

      Nu te mai balbaii. ZERO! NICIODATA!

      Turistii daca vin, ce impresie isi fac de orasul nostru? Ce impresie iti fac tie strazile pline de gropi, praful, pavajele in care iti rupi picioarele?

    • @impresie de groaza
      Partia nu e facuta pentru turisti straini! E pentru oras. nici nu cred ca vor veni turisti straini numai penrtu partie. =)) Ma crucesc cand vad cat sunteti de inteligenti!

  • Eu chiar cred ca oamenii astia , verzii si galbenii, nu-s normali! Serios!!!! Cum e posibil sa vezi planul de modernizare a pietei centrale, sa ti se spuna clar ca nu se taie castani si nu se atentează iresponsabil asupra copacilor ălora și tu faci ” alianță cretină” și o ții tot pe asta? Vedeti, de aia nu ajungeti sa gospodariti un municipiu, de aia, ca sunteti niste….Doamne Dumnezeule! Ce mizerie! Sa-si faca ăstia ” reclamă” pe seama unui asemenea subiect, mi se pare penibil.

    • Ho, Adriatico, că nu-s mai proști ca Viorica Vasilica Dragnea Dăncilă!

    • Lasand la o parte minciunile lui Cretu, acesta a declarat, PE OCOLITE,ca va taia 80 din cei 104 arbori existenti, va planta inca 16 cu circuferinta de 14cm (OAUW!) astfel vor ramine 40.

      40 de tufe cu inaltimea la burdihanul edilului sef, ca sa nu obtureze privelistea.

  • Mai oameni buni, oxigenul nu edat in acest oraș de 5 castani. Pentru numele lui Dumnezeu, sa fim o nație de oameni care nu mai vor să gândească? De ce tot timpul suntem împotriva noului? Conservatoristii lui Ceaușescu.
    Ne merităm soarta!

    • Asa cum oxigenul ne e dat de orice planta vie, asa si Natalia ne da besini.
      O si vad pe Natalia cu curu ei latit de la fotoliul caldutz, platita din banii nostrii, cum iese la manifestatie pentru taierea copacilor, scandand:
      Fara oxigen! Fara oxigen! Traiasca dujba! Huo, umanilor, huo ecologistilor, huo conservatoristilor, meritati besini!

    • Natalia, Cretu nu vrea sa taie 5 castani, vrea sa taie 80!
      As propune sa te sinucizi ca sa ramina aerul consumat de tine, celorlati.
      Daca tot vrei sa renunti la aer, renunta!

  • Adri esti prost facut gramada. Citeste omule mai multa presa cu atentie. Intra pe stenograme de sedinta ai o hotarare luata in 2015 in care Cretu prezenta deja ce si cati copaci raman. Este foarte clar ce au discutat liberalii si verzii astazi, ce naiba. Vezi ce zic si ecologistii si alti ziaristi si Claudia Andron , totul este clar. Ieri primarul a scos o alta schita in care a mai ponctat cu verede niste copaci cum ca ar ramane netaiati. Palavre goale pentru prosti ca tine .

    • Te-au corupt si pe tine cu dezinformarile? : ) Tocmai vor ar trebui sa va simtiti fraieriti, ca v-au fraierit cu discutii, inainte sa vedeti adevaratul proiect. Inca se discuta despre taierea castanilor, si aia nici macar nu au vreo treaba cu proiectul asta. Ia de unde nu-i.

  • Daca ceilalti nu sunt de acord cu „verzii”, deja sunt prosti si fraieri. Votati-i voi pe aia care nu au facut nimic atatia amar de ani si lasati-ne pe noi restul in pace, ca de bine de rau, banii au fost investiti in Bistrita pana acum. Ma doare-n 14 cat isi ia primarul, ceilalti dinainte au luat fara sa faca nimic. Si mai lasati odata subiectul asta ca oricum proiectul se va efectua, ca sa va puteti si voi face poze dupa, in noua piata centrala. Ca in parc , nu mai e loc de voi, astia gica contra. Pregatiti telefoanele, stergeti memorii. Sunteti cinici.

  • Am intrat pe site APM si am vrut sa citesc Decizia APM nr. 131 acordata primariei. Toate celelalte decizii se deschig, aceasta nu. Este vreun secret sau aveti „mentenanta” pentru aceasta?

    • Se lucreaza la „asezonarea” deciziei. Se photoshopeaza niste pete verzi.

  • „care ar da alt aer”
    Ca bine zici, alt aer, mai plin de praf, mai cald, mai zapuseala, mai multe dale care se misca….

  • Tazman bata-te drujba, da prost si mic la creier esti. Du-te la Apm si vezi proiectul. Numeri gogoloaiele cu verde din plansa si pe urma vi si numeri copacii, dupa care vezi exact ce o mai ramas. No vezi cat esti de putred la minte ?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS