Recomandări Social

Lemnele de foc pentru Sânmihaiu de Câmpie se lasă aşteptate. Ce s-a întâmplat

Locuitorii comunei Sânmihaiu de Câmpie care nu se încălzesc cu gaz aşteaptă încă lemnele pe care Direcţia Silvică Bistriţa a promis că le va livra comunei. Este vorba de până în 30 de familii din Stupini, Brăteni şi câteva din Sânmihai care vor primi, în total, 300 de metri cubi de lemn de foc.

Primarul comunei Sânmihaiu de Câmpie, Ioan Mate, a spus că iniţial, Direcţia Silvică Bistriţa a anunţat că lemnele vor ajunge la oameni până în 15 noiembrie a.c., dar livrarea a întârziat cu o săptămână faţă de data la care a spus că le aduce pentru că s-a stricat maşina de transport.

„Satul Sânmihaiu de Câmpie şi Zoreni are gaz. Cea mai mare cantitate de lemne este pentru satul Stupini, 120 de mc, pentru Brăteni şi o parte mai mică din Sânmihai. Metrul cub de lemn de esenţă tare – fag, stejar costă 290 de lei adus aici, iar plopul şi bradul 160 de lei metrul cub. E un preţ normal în condiţiile în care este adus aici şi oamenii nu trebuie să meargă în pădure, să plătească transportul, drujbist”, a spus Ioan Mate.

Anul acesta, autorităţile locale au fost obligate să cumpere lemne de foc de la Direcţia Silvică întrucât, deşi are suprafeţe de pădure comunală, acestea nu sunt marcate.

„Noi am trecut de la Ocolul Lechinţa şi cei de la Lechinţa au lăsat lucrurile aşa, moarte. Nu au avut nici personal, s-a schimbat şi şeful de ocol şi nu a avut cine marca”, a spus Ioan Mate.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS