O lecţie de neuitat, învăţată de elevi de pe Valea Ţibleşului. Ura a dus la Holocaust (FOTO)

Elevi de la Liceul „Ion Căian Românul” din Căianu Mic, îmbrăcaţi în haine negre şi purtând cufere negre, au venit, înşiruiţi, la Monumentul Deportaţilor de la Sinagoga Bistriţa. Au învăţat astfel o lecţie de istorie pe care, probabil, ar fi înţeles-o mai greu dacă ar fi stat în bănci.

 

„Eu zic că merită noi, generaţia de azi, să ne aducem aminte de suferinţele evreilor. Pe Valea Ţibleşului, atât la Căianu Mic, cât la Spermezeu de unde suntem originari, cât şi la Târlişua, evreii au fost deportaţi, duşi în ghetoul de la Dej şi, din câte ştim noi, foarte puţini s-au mai reîntors în localităţile natale. În Spermezeu, doar două familii au revenit la casele lor, iar la Căianu Mic, dintre cei deportaţi, niciunul nu s-a mai reîntors. A fost o suferinţă pe care eu zic că aceşti copii merită să o înţeleagă ca acele greşeli ale trecutului să nu se mai repete niciodată. Ura, invidia şi dezbinarea care şi astăzi sunt prezente în societatea noastră au făcut să se întâmple ce s-a întâmplat. Sper ca ei, tânăra generaţie, să înţeleagă greşelile pe care le-au făcut înaintaşii noştri şi să facă în aşa fel încât să fim mai uniţi, mai buni şi mai înţelegători unii cu ceilalţi. Evreii au trăit pe meleagurile noastre în pace şi bună înţelegere cu românii. Din păcate, totul a luat o altă turnură, ura şi-a făcut loc în societatea românească. Ei au fost luaţi din propriile locuinţe şi duşi la exterminare, la soluţia finală”, a spus Alexandru Deneş. Alexandru Deneş, profesor la Liceul „Ion Căian Românul” din Căianu Mic.

Potrivit acestuia, evreii de pe Valea Ţibleşului au avut marele merit de a le fi transmis românilor tehnica voştinăritului. „La Spermezeu, de exemplu, erau evrei care făceau cărăuşie, cărau cărbunele din Agrieş la tren la Reteag. Majoritatea erau oameni înstăriţi. Cei din Căianu Mic au învăţat voştinăritul şi au câştigat foarte bine de pe urma acestei îndeletniciri. Sunt case frumoase făcute chiar în comunism de voştinari”.

Cristiana Sabău

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Google Ads

Comentarii

  1. cc

    E un gest educativ frumos, dar privind prezența masivă a celor din Spermezeu şi Căian ( fruntaşi la vot) la un referendum unde era vorba de intoleranță , natural urmează întrebarea: au asimilat lecția critic??? . Sau e vorba de o lecție de coregrafie, mise en scene.
    Adică se înțelege foarte puțin cum a fost posibil şi cum ar fi posibil.

    (0)
    • Donald the Duck

      Nene, ce matale ti se pare a fi intoleranta pentru altii este normalitate. Fiecare are dreptul la opinia proprie, iar matale nu poti pretinde ca detii singur adevarul.

      (2)
    • Alan Dala

      cc, rar am vazut pe cineva mai intolerant decat tine! Tu ai fi in stare sa ii pedepsesti pe cei care au fost la vot. Nici nu te intereseaza cum au votat, vina suprema e ca au fost la vot in numar mai mare decat in alte localitati.

      (0)
  2. Alex

    Credinta te invata ce inseamna a iubi , atat pe Dumnezeu , cat si pe aproapele tau . Daca incercam sa facem abatere de la ce inseamna credinta si Dumnezeu pentru fiecare, atunci ramanem cu ceea ce noi numim iubire fata de aproape , iubire in toate formele ei. Acesti elevi au invatat sa iubeasca , sa fie ei cei care nu isi vor manifesta “iubirea” fata de aproape asa cum Hitler a facut-o cu evrei , sau , in contextul actual , asa cum noi, romanii, suntem iubiti de dragii nostri conducatori .
    Fie ca este evreu , sclav , homosexual , politician , parinte, profesor sau un simplu om, iubirea este aceeasi in forme diferite . Asa ca nu domnule draga nu vreau sa intelegi ca iubesc homosexualitatea, dar iubesc honosexualii, sunt oameni ca mine si ca tine .

    (3)
    • Donald the Duck

      La acest referendum nu a fost vorba de a urî pe cineva pentru anumite preferințe, cum au sustinut activiștii LGBT. Foarte simplu a explicat Adrian Papahagi despre ce era vorba, dar mesajul lui clar si de bun simt a fost acoperit de diverse mesaje manipulatoare (ca e referendumul lui Dragnea, al popilor, ca ne scoate afara din UE etc.) venite de la diverse ONG-uri pro LGBT, cu buna acoperire mediatica.

      (5)
    • cc

      Papahagi a început din trecut diatraba împotriva norvegienilor(cazurile de abuz unora din Bavernet) a Norvegiei, iar când i-am prezentat scurt și la obiect, cum se face că o societate așa nedreaptă, abuzată, în toate clasamentele mondiale, ONU posibile performează foarte bine la toți indicatorii posibili, a tăcut mâlc și cu coada-ntre picioare a spus că el de fapt apără valorile neamului pe care le-a moștenit.
      Iar apoi s-a lămurit cu unele cupluri care postau în victime ale regimului.
      Mai o bătăiță înainte de culcare pentru rugăciune, mai un post obligat la copilași, mai o oră obligatorie în genunchi să repete Tatăl Nostru.
      Asta însemna iubirea pentru ei.
      Îndoctrinarea cu jordița și trăirea copilăriei în biserică.
      Scuzați dar asta în limbaj universal se cheamă a abuza copiii .
      Nu e îndeajuns să-i procreezi dar trebuie să-i și crești fără traume psihice și fizice izolându-i total și transformând viața lor în frică de neînțeles la vârsta respectivă.
      Bavernetul a greșit, pentru că în loc să contacteze să educe părinții ce e acceptabil ce nu e acceptabil , a scos birocratic brutal copiii din mediul respectiv familial ceea ce după orice standarde de viață e inacceptabil. Nu zice nimeni că nu au și ei oile negre.
      Dar de acolo în a afirma că Norvegia este o țară barbară,e totuși cale lungă.
      Dl Papahagi confundă activitatea teologică cu activitatea administrativă statală.
      Nu spunea nimeni nimic, dacă Biserica ar fi votat, decis cu mâinile deschise să celebreze-recunoască doar căsătoria între bărbat și femeie.
      Problema că au încercat-o să o introducă în Constituție. Alt nivel.
      La fel cum acum se pare că nu au înțeles absolut nimic și se pregătesc de o Lege care să legalizeze două tipuri de români.
      În familie și parteneriat civil, fără drept de adopție.
      Acum întrebarea e.
      Preferi un copil abuzat de cupluri heteresexuale sau preferi un copil iubit de două mame sau doi tați.
      Se asociază automat în capul unora homosexualitatea cu pedofilia, ceea ce e de departe de a fi adevărat și se consideră că adulții de același sex nu sunt capabili să iubească și să crească un copil.
      E parțial adevărat să spunem din perspectiva că competențele femeilor și ale bărbaților în educația copiilor nu sunt aceleași într-un sens.
      Dar scenariul două femei lesbiene cresc un băiat,nu l-a transforma pe acesta în lesbian, desigur.
      Am văzut zilele astea cum conturile penticostalilor erau alimentate cu fotografii ale unor traverstiți rujați care explicau în grădiniță sexualitatea lor și oripilați oițele cultului spuneau că a venit sfârșitul lumii.
      Vai.
      Ar trebui să fie liniștiți .
      Nu a venit și nici nu va veni în felul acesta.
      Mai mare e riscul să moară de rujeolă pentru că nu și-au luat vaccinul sau să se infecteze cu clostridium în școli – spitale murdare decât să sfârșească iubindu-se băieți cu băieți și fete cu fete.
      Apoi mai au dificultatea să trăiască cu ideea că alții nu cred că există un Dumnezeu.
      Păi e treaba lor, la judecata de apoi vor fi primii să plătească.
      Până atunci Dumnezeu pare că e îngăduitor cu opțiunile oamenilor.
      Nu le-a vorbit în somn să meargă la vot.
      Și nu i-a pedepsit cu fulgere pe cei care au votat nu.

      (6)
    • lipsa toleranta

      Se vede de la distanta, cei prezenti sunt penticostali, sau ceva de genul… fetele sunt dotate cu baticuri (naframa) pe cap, deci sunt profesioniste… Cu toleranta nu prea le au ei cu astea deoarece daca nu esti penticostal esti marginalizat iar daca esti intr-o firma cu patron penticostal, baptist, martor, adevntist esti chiar dat afara din firma in caz ca nu treci la religia lor.

      (-1)
  3. Crestin

    Va veni, daca ingaduie Dumnezeu, o vreme cand crestinii o sa fie o minoritate, redusi la tacere… o sa vedem atunci cat de toleranti o sa fie cei care acum se bat cu pumnul in piept ca sunt TOLERANTI… daca ne uitam un trecutul apropiat, inainte de ’89, ma tem ca o sa uite de toleranta.

    (7)
  4. ura

    Ura a dus si la desfintarea bisericii greco catolice in ’48 cu participarea directa a bisericii ortodoxe prin prelatii din acea vreme, justinian marina, nicolae balan etc. si tot din cauza urii biserica de la coroana este neretrocedata si furata din nou…

    (0)
    • Dina

      Nu este nicio ura intre Biserica Catolică, Ortodoxa, Baptiști, Penticostali, Alianța evanghelica in ce privește familia și copiii.
      Toți sint uniți sa susțină căsătoria dintre un bărbat și o femeie.Toți sint uniți intre ei sa nu susțină adoptarea copiilor de către homosexuali.

      (2)
  5. CE USOR E SA IUBESTI TRECUTUL!!!

    Dupa cum vad e la moda sa aniversezi….sa comemorezi…sa ai zile de depus coroane, etc!

    Un exemplu bun de lasitate!!!
    Traiti prezentul plin de abuzuri…orbeste…asteptati copii nostri sa le…comemoreze cu…coroane ???

    (0)
  6. borgo kaliman

    cc esti un sexoneomarxist avangardist;extremist de stanga! foarte bine sau foarte rau, pentru ca totul e fluid ,nu?pentu d-ta ar fi confortabil ca nepotii/copiii sa-ti fie educati obligatoriu in spirit crestin in scoala si aiurea?Daca nu,atunci de ce ar fi acceptabil pentru un crestin practicant sa-i fie educati copiii/nepotii in spirit neomarxist?

    (0)
    • Lucid

      Extrema de stanga s-au aliat cu muslimii ca sa distruga cultura iudeo-crestina, civilizatia occidentala si statul Israel.
      In Iran pe homosexuali ii spanzura de macarale in pietele publice.Nu vezi nici un progresist ca face manifestatie impotriva Iranului.
      La schimb le-a casunat pe Romania, unde homosexualii n-au nici o problema, nimeni nu-i spanzura si nu-i va spanzura niciodata, cum nu va spanzura nimeni in Romania vreodata un om betiv.
      In Gaza pe homosexuali ii omoara arabii pe loc.Homosexualii fug in Israel sa scape de moarte.Nu vezi nici un progresist sa condemne si sa manifesteze pentru asta impotriva Hamas.
      La schimb, le-a casunat pe Romania si pe romani in care arunca galeti de rahat ca-s intoleranti cu homosexualii ca nu-s de acord cu adoptiile de copii.
      In Rusia pe homosexuali ii prigonesc peste tot si daca n-au noroc ii ma junghie si pe strada.
      Nu ai sa vezi niciodata, da niciodata vre-un progresist sa spuna ceva impotriva Rusiei.
      La schimb, daca stai sa-i asculti in Romania unde nimeni nu baga homosexuali la inchisoare,oamenii nu-i dau afara din prietenie pentru asta, e mult mai rau ca-n Rusia.
      In Arabia Saudita la homosexuali le taie capul in public.Au condamnat la taierea capului o fata tanara Israa al-Ghomgham care cerea drepturile femeilor.
      Daca, daca stai sa-i asculti pe progresisti in Romania e mult mai rau ca la muslimi.
      Nu vezi niciodata un progresist sa spuna ceva rau de un muslim.Toate relele ei spun ca sunt din cauza culturii iudeo-crestine.
      In Canada daca esti muslim sau LGBT ai toate drepturile.Muslimii pot sa ceara sa aiba ore separate de acces la piscinele publice, numai ei, nimeni altcineva.Trudeau primul ministru a pus pe twitter o poza cu baiatu lui de 9 ani pe care l-a imbracat cu rochita roz ca sa celebreze diversitatea.Daca esti crestin si ai tupeu sa porti cruciulita la inchietura mainii, colegii te privesc ca pe un nebun si te iau la intrebari.
      Daca ai turban sau esti LGBT poti sa fii sigur ca nimeni nu indrazneste sa te ia la intrebari.
      Progresistii neo marxisti urasc cultura iudeo-crestina si se aliaza cu oricine ii ajuta sa o distruga.S-au aliat cu muslimii la distrugere.

      (1)
    • cc

      2 secunde pentru rândurile lui, borgo un aiurit.

      Traducere.
      Poți să educi în orice spirit vrei copiii , în orice cultură atât timp cât:
      -nu-i inciți la violență împotriva altora diferiți
      -nu îi bați , abuzezi .
      În numele Domnului sau a ateismului, egală măsură se aplică regula.

      2 secunde pentru lucid,
      Hai mă :)) în Canada dacă porți cruciuliță la încheietură ești ostracizatul societății?
      Musulmanii s-au aliat cu ateii?
      E complet non-sens și sunt fabricații fantasmagorice.
      Discuții există, privind semnele religioase.
      Dar sunt între maturi.
      Nu cu fantasmele unora izolate.

      Câteva considerații în general.
      Zilele de după referendum au adus costuri economice directe( 32-45 milioane aruncate aiurea direct) dar și indirecte- costuri de împrumutare mai mari, avertismente verbale și scrise, explicații cerute, suspiciuni împotriva drumului europeean a României, întărite și de reacția post-referendum.
      Politicienii nu au înțeles absolut, dar absolut nimic despre ce a fost vorba.
      O țin cu discursul lor intern , ba PSD vinovatul, ba BOR ba PNL.
      Și că rezolvă printr-o lege în sertar.
      Mă, zevzecilor e vorba de integrarea în spiritul dreptului europeean, iar o nouă lege restrictivă care dă drepturi limitate unora în defavoarea altora..nu e în acel spirit de protecție a drepturilor individuale.
      Homosexualii pot să fie și creștini în alte culte, religii(aici tace mâlc B.O.R) căsătoriile la biserică se oficializează în funcție de politica fiecărei entități, iar unele state, sacrilegiu admit și adopții…și până acum cu revista presei se pare că nu au o rată de abuz a copiilor ce depășește norma unor familii heteresexuale.
      Dacă se vrea cu adevărat protecția copilului,
      -politică zero copii abandonați în orfelinate.
      -politică zero violență domestică
      -politică de încurajare a mamelor în perioada postnatală
      -politică de asigurare a unui minim de bază în viață copiilor deja născuți. mâncare, îmbrăcăminte, educație.
      Altfel preapiosul Borgo la biserică, înfuriat trage picioare-n cur după slujbă copiilor de romi care cerșesc o bucată de covrig prin centru și nu înțelege de ce sunt aceia acolo.
      Pentru că nimeni nu se ocupă de ei.
      Mama acelor copiii nu are competențele parentale și nici cele de contracepție , iar instituția socială nu are fonduri-programele generale , într-o societate în care protecția copiilor și a bătrânilor (categoriilor celor mai defavorizate) intră în singura politică (ne)oficială- Dumnezeu cu mila.
      Dar la biserică și slujbe…ooh ce de îngrijorare, Vestul pervers care fură copiii neaoși.
      După ce părinții lor de (ne)bună voie și siliți de situația precară economică au luat drumul pribegiei și dezrădăcinării.
      Bisericile sunt goale, acum încep școlile să fie goale.

      (1)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.