Actualitate

Larisa Popovici, noul preşedinte al Rotary Club Bistriţa Nosa. Cine este şi ce vrea să facă (FOTO)

Larisa Popovici şi-a preluat mandatul de preşedinte al Rotary Club Bistriţa Nosa, organizaţie care anul acesta sub preşedinţia sa, a zecea, împlineşte un deceniu de la înfiinţare. De profesie inginer, originară din Bucovina, dar stabilită din 1989 în Ardeal unde a fost repartizată la finalizarea facultăţii, Larisa Popovici este manager de vânzări în cadrul unei divizii a grupului Teraplast.

În cadrul unei ceremonii organizată la Hotel „Coroana de Aur”, Larisa Popovici a preluat colanul de preşedinte de la Cristian Ţuţuruga în prezenţa asistentului de guvernator Marta Mocanu, „naşa” clubului bistriţean, a prefectului Ovidiu Frenţ, membru fondator al Rotary Club Bistriţa Nosa, a reprezentanţilor cluburilor Rotary din Bistriţa, Mureş, Năsăud, Interact, Rotaract şi a celor două cluburi Lions.

 

„Am lucrat mulţi ani în Promet Beclean unde am fost director comercial, m-am învârtit mult în lumea metalurgiei unde sunt exclusiv bărbaţi. Şi în Teraplast am lucrat cu mulţi bărbaţi. E adevărat că, în ultima vreme, femeile au devenit majoritare în echipa de management a Teraplast. Chiar nu am probleme, colaborez foarte bine cu bărbaţii şi nu voi avea nicio problemă să mă descurc din acest punct de punct. Ca preşedinte al Rotary Club Bistriţa Nosa vreau, în primul rând, să reuşesc să coagulez toate energiile să fim un club de foarte buni prieteni care, împreună, să facem lucruri importante, semnificative pentru comunitate. Aş vrea, în acelaşi timp, să fac cunoscută activitatea noastră în comunitate. E, de fapt, şi un obiectiv al Districtului în acest an să promovăm activităţile rotrariene în comunitate şi să schimbăm unele imagini eronate despre Rotary, cum ar fi că am fi o organizaţie secretă. Chiar nu! Suntem o organizaţie de voluntari care îşi pun în slujba comunităţii timpul, banii şi energia. În niciun caz nu suntem o societate secretă”, a spus Larisa Popovici.

Noul preşedinte vrea să continue proiectele începute în anii trecuţi, să reia altele întrerupte şi să înceapă altele noi pe care însă, mai întâi, vrea să le discute cu colegii de club. „Eu am stilul corporatist. Teraplast e acum o companie mare şi are aproape stilul corporatist. Sunt nişte principii pe care le voi aplica şi în club. O experienţă într-o corporaţie îţi face bine. Te învaţă să fii mai ordonat, mai organizat. Sper că deprinderile acestea să-mi folosească în club”, a adăugat noul preşedinte.

Fostul preşedinte a acordat mai multe diplome de apreciere colegilor cu care a colaborat foarte bine, inclusiv Premiul „Paul Harris” lui Ovidiu Ciuruş. La rândul lui a primit această distincţie din partea colegilor care au mandatat-o pe Marsineta Vaida să i-o înmâneze.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS