Recomandări Timp de gândire

La Spania şi la Italia aşa faceţi?

Mult iubiţii noştri confraţi care lucrează prin străinătăţuri, “la Spania” şi “la Italia”, cum le place să spună, veniră acasă în hoarde cu mulţi euroi în buzunare şi cu foarte mult tupeu. Au luat cu asalt hipermarketurile, băncile, institituţiile şi, evident, şoselele. E dreptul lor de băştinaţi europenizaţi să vină să ne înjure de la volanul maşinilor cu volan când pe stânga, când pe dreapta în cazul în care li se pare că nu au destul loc, iar dacă avem nesimţirea să rispostăm, ne ameninţă cu Poliţia, cu judecata, cu avocaţii.

La o oră nu tocmai de vârf când nu apucaseră să iasă încă toţi din casă, am purces cu maşina pe strada Dornei. Aşa cum se ştie, de o parte şi de alta sunt parcate maşini. Unele, mai lungi decât Orient Express-ul, nu încap în liniile trasate pe trotuare şi au jumătate de fund în stradă. Altele sunt parcate complet aiurea direct în stradă că doar sunt două aparente benzi şi traficul poate fi “strangulat” unde vrea muşchii şoferului cu tupeu, complet invizibil pentru orice echipaj de Poliţie. Aşa că probabil la un moment dat am intrat ceva mai mult pe banda din dreapta când mă trezesc claxonată de un individ care răcnea uitându-se spre mine prin geamul deschis. De regulă nu simt nevoia să conversez cu personaje ce aduc mai degrabă cu maimuţele urlătoare decât cu fiinţe umane, aşa că mi-am văzut de drum. Omul continua să behăie pe geamul deschis şi să claxoneze ca un apucat. În dreptul unei trecerei de pietoni, s-a întâmplat să trebuiască să oprim unul lângă altul, moment în care omul a început să-mi arate semne obscene, să mă trimită la origini şi să mă injure. Cum nu se întâmplă aproape niciodată să nu am la mine vreun aparat foto, l-am scos rapid din geantă şi l-am fotografiat. Atât mi-a trebuit. Scos din minţi, s-a ţinut după mine până în faţa sediului Poliţiei Locale unde a coborât cu telefonul pornit să mă fotografieze şi să mă ameninţe cu plângeri la Poliţie, la Parchet, cu procese penale. Circul infernal pe care l-a făcut a scos în stradă aproape toată Poliţia Locală. Invitat să facă plângere, a urcat în maşină şi dus a fost.

Nu e prima oară când întâlnesc în trafic astfel de specimene, de regulă bărbaţi de peste 30 de ani, care conduc maşini scumpe sau de fiţe şi care parcă s-au născut cu ideea implantată în cap că femeile nu ştiu să şofeze şi nu au ce căuta în trafic. În ce mă priveşte, destest la rândul meu să constat că şoferii care ezită cel mai mult, se încadrează pe o bandă şi de fapt vor să o ia pe alta, nu sunt capabili să traverseze printr-un sens giratoriu sunt femei, dar asta nu înseamnă că nu am văzut la fel de mulţi bărbaţi care orbecăie la volan. Cel puţin în această perioadă sunt mulţi care sunt antitalent la condus şi insistă să enerveze pe toată lumea. Pretind că nu fac parte din categoria asta. Nu merg cu zero la oră, nu pun stăpânire pe şosele, nu încurc lumea în trafic mai mult decât o face orice om obişnuit, drept urmare nu accept să fiu înjurată şi claxonată aiurea de nimeni.

Am convingerea că, în situaţia în care nu opream în faţa Poliţiei Locale şi o luam spre casă sau în altă parte, într-un loc izolat, individul respectiv ar fi încercat să mă lovească. Acolo însă i-a pierit curajul şi a tulit-o de îndată ce a fost invitat în sediul instituţiei să depună magistrala plângere cu care mă ameninţa pentru că, vezi Doamne, i-am făcut fotografii în timp ce urla la mine ca un apucat preţ de o stradă întreagă. Nici nu vreau să mă gândesc ce i s-ar fi întâmplat dacă făcea acelaşi lucru “la Spania sau la Italia” pe unde cine ştie ce amarul lui de muncă face. Probabil una de jos ca majoritatea românilor care se dau zilele acestea mari occidentali prin Kaufland şi Lidl, fac comparaţii între preţurile de acolo şi cele de aici, fac gălăgie pe la casele de marcat, prin faţa băncilor şi pe şosele. Nu le convine nimic din ţara noastră şi parcă ne acuză că nu le-am aşternut covorul roşu pentru când se întorc ei o dată pe an acasă.

Românii fără şcoală plecaţi prin alte ţări să muncească pământul altora sau să le îngrijească bătrânii şi copiii îşi trăiesc, în cea mai mare parte, viaţa cu umilinţă. Sunt trataţi ca nişte servitori, ironizaţi pentru că nu cunosc limba ţării în care stau decât silabisesc frânturi din ea. De sărbători vin însă acasă ca şi cum ar fi cel puţin nişte proprietari de holdinguri şi magnaţi. Simplul fapt că au în portofele euro şi nu lei le dă impresia că sunt deasupra celor rămaşi acasă cel puţin cu un cap de om. Au alte drepturi, nicio obligaţie. Au dreptul să fie aroganţi, nesimţiţi, să ne jignească şi să ne insulte ca şi cum niciunul dintre noi nu a călcat în afara graniţelor. Ce să vezi, am mai călcat şi nu ne-am dus nici să spălăm bătrâni la fund, nici să ştergem cu mopul pe jos. Ne-am dus să vizităm muzee şi să admirăm cultura ţărilor în care unii dintre ei lucrează şi habar nu au nimic despre ea. De regulă, ne-am ferit să vorbim româneşte exact din cauza unora dintre românii care ne-au făcut de ruşine în ţările prin care s-au stabilit, aşa că, de Revelionul următor, poate ne fac şi ei un pustiu de bine şi stau în ţările lor adoptive şi ne lasă în pace.

432 comentarii

  • sa ne ferească domnul sa se întoarcă țărănoii astia diasporei încrezuți si necivilizati ca dracu ne ia! Cei mai multi sunt niște neisprăviți! Cand se întorc scuipa si înjura si fac pe grozavii si in străinătate stau cu basca in mâna si capul plecat….. Păcat de aceia care chiar fac cinste urbei!!!

    • Nu mai visați povesti. De când aveți VOI dreptul sa generalizați? ?? Cu tot respectul pentru sexul frumos sunteți retarde mintal.

    • S a specificat destul de clar : daca nu te regasesti mai sus sa nu iei foc ! Tu de ce te aprinzi ? Si eu vin de prin europa de la munci si sunt deacord cu ce se spune la adresa „Ciobanilor” . In 3 zile am evitat vreo 5 accidente daca nu si mai bine . Nu mai luati foc nevinovați. …poate gresesc…poate

    • @x , amice , aici nu e vb de ciobani…in romania sau afara, ciobanul tot cioban ramane…problema pe care tu n-o sesizezi este ca ne pune tuturor eticheta asta doar pt. ca unii am ales sa traim departe de casa…ti se pare corect sa te etichetez o „nimeni” drept taran incult, doar pt ca iti duci traiul in afara tarii ?! caci asta face „doamna” asta !!! mie nu, pt. ca am muncit pt. statutul meu, mi-am castigat respectul prin seriozitate, bun simt si perseverenta si nu permit nimanui sa ma catalogheze astfel. mi-ar fi placut sa se refere si la episodul in care a agresat fizic si verbal o ziarista pt. ca a indraznit s-o fotografieze la un forum PSD…seamana izbitor cu individul pe care-l critica si-l catalogheaza „de la spania sau de la italia” doar pt ca numarul de inmatriculare apartinea unuia din aceste state si datorita caruia , stigmatizeaza 7 milioane de cetateni romani!

    • adevarat educatia o au inainte de a pleca din tara dar doamna jurnalist probabil a trait prin italia si generalizeaza la fel ca italienii ,adica pune pe toti in aceiasi oala .pacat ca tocmai o jurnalista nu stie sa faca diferenta ,si ca sa inchei in italia si spania majoritatea femeilor au permis de conducere si nu le injura nimeni in trafic sant cele mai respectate

    • @monica petrescu
      Nu stimata doamna, nu stergem partea cu „respectul”, sunt multi romani respectati in tari straine, de multe ori mult mai mult decat in tara lor de bastina.
      Va urez sa aveti o zi precum o meritati, nu precum v’o doriti 😉

    • Norocul vostru cu romani care sunt plecați pentru ca ringtone țara pe linia de plutire daca studiezi mai bine ei au rămas si vor fi cel mai mare investitor din Romania asa ca poate un procent din salariul tău si al domniei de mai sus tot de ei e plătit

    • La cât ești de analfabet mă cam îndoiesc ca sunt ținut în spate de tine! Sa nu mai exagerați niciodată ca trăim mai bine datorita vouă! Și eu am muncit în Spania și ,în afară faptul ca am muncit pentru mine ,altceva nu am făcut . Hai sa o lăsăm mai moale cu beneficiile aduse de către voi…eu muncesc in tara și cred ca mai mult decât voi susțin economia acestei țări! Eu tot banul îl cheltui in tara mea zi de zi nu doar doua săptămâni pe an…

    • Majoritatea nu platesc impozite, unii tin copiii acasa in Romania si dincolo iau ceva indemnizatie, unii figureaza ca si cooasigurati la sanatate , in tara , ca fiind fara venituri. La avioane, incearca sa se strecoare cu bagaje de cala ca fiind bagaje de mana, punand de fapt in pericol siguranta calatorilor. Chestia cu dubla cetatenie(pentru cei care o au) e chiar ciudata. Daca cele doua state intra in conflict si cetatenia iti impune o anumita conduita cetateneasca, careia ii raspunzi. Si-au imaginat o mare reusita in viata undeva in alta parte. Unii poate au reusit, majoritatea nu, ca peste tot. Si ce ma enerveaza cel mai tare este jignirea tarii , pentru a-si demonstra superioritatea! A, mai sunt curioasa daca in Italia , Spania claxonau in vama nerabdatori, deoarece dureaza ceva mai mult trecerea granitelor prin extinderea controloalelor impuse de UE. In final La multi ani tutur si ( „OARE CUM SE ZICE ?” )sa va fie ceva mai bine!

    • Bati campii frumos …….cocalarii aia de injura si scuipa sunt educatii de spaga si coruptia din Ro….dau cu pumnul …caci asa le-a insuflat „omul de bine ” propiile virtuti….stai calma …sa ai „o zi propice cetatene” …..iti este teama sa-ti prezinti adevarata identitate.

    • Bistritene , daca te-ai intors din Spania te inteleg si de ce esti frustrat… esec total acolo ,esec total aici ! Iar eu in doua saptamani aici ACASA amcheltuit mai mult decat ai castigat tu intr-un an aici GARANTAT !!! Hasta nunca jilipolla !

    • ada draga….multa minte iti mai trebuie 🙂 oameni ca tine ar trebui sa locuiasca izolati de restul lumii, nu de alta, dar altii, mai slabi de inger, s-ar putea molipsi….

    • Nu,draga mea sunt plecata de 11 ani,si te asigur ca atunci cand ma intorc in tara,si asta se intampla in fiecare an,nu scuip pe jos,nu injur nici situatii si nici oameni care nu-mi plac,ma port civilizat chiar si cu unii ca tine,care jignesc,si vorbesc urat despre semenii lor,si asta ptr ca sunt un om educat .
      Tot asa ma port si in tara de adoptie,unde nu stau cu caciula in mana,muncesc cinstit,iar asta-mi aduce respectul pe care-l merit,dar poate ca tu nu sti un proverb vechi de cand lumea….respectul cere respect!
      Nu prea ai imagine precisa si obiectiva a societetii,dar poate ca va doare invidia,ca este si asta o boala,care daca-i tratata cu mult bun simt se poate vindeca.Va urez succes in anul care vine!

    • Nu este frumos! Sa generalizam! Urat din partea *** CRISTIANEI*** care a scris asa de prost,…despre semenii ei, dupa care ea traieste! Daca, n am fi noi fraierii din tara ,noi unii analfabeti, avem mai multe clase decat are …mama ei…. noi am muncit si poate mai muncim si azi si nu ne place, ca **neica nimeni** sa ne jigneasca!! Ce ar face ea,,,, aceasta individa…. fara bun simt dupa cine ar trai????!!!! Sa-i fie **rusine**!! Am fiii plecati de 16 ani, am fost la ei de multe ori, au fost si ei acasa!! Nu am vazut ceea ce a scrisa aceasta **inteligenta sclipitoare**!!! Stilul care l a descris , este mereu, la cei care **nu muncesc**!!! La care le vin …banii pe banda…!! Care nu produc nici matreata!! De ce nu scrie de tiganii, de palatele lor, de manelistii care se sparg in figuri, la toate televiziunile, facand bani dupa spinarea, redusilor, care le asculta….porcaria de muzica….???!! Asta trebuia sa scrii, nu sa jignesti oamenii care au plecat sa munceasca……..de nevoie….!! Sa ti fie rusine!! Nici o scuza , nu e suficienta , la jignirile aduse!! **RUSINE SA TI FIE***!!! Vom lua legatura cu cei care ti sunt sefi si o sa ti punem o vorba buna la felul **nemaipomenit** cum scrii si cine stie,,,, poate v a trebui si tu sa pleci sa muncesti dincolo!! **Scarba**!!!!

    • Stimata doamna Cristiana,ce vi s-a intamplat este un lucru urat,dar pana a generaliza trebuie sa va informati.Iar cat despre romanii „fara scoala” gresiti amarnic.Foarte multi au mai multa scoala decat credeti d-voastra.Eu sunt unul dintre cei multi si ma simt jignit,ofensat de apreciere.Inainte de a scrie informati-va.Sper ca am scris corect,gramatical nu ca cei „fara scoaa”.

    • Stimate domn George,aveti dreptate,intamplarea a fost destul de urata,insa nu trebuie generalizata.Este adevarat ca sunt si romani plecati care fac cinste tarii dar trebuie sa recunoastem ca cei mai multi nu se incadreaza in aceasta categorie. Daca oricare dintre noi,(chiar si un barbat)ne-am pune in pielea acelei doamne,sa fii injurat in trafic,sa ai parte de obscenitati si sa mai fii i urmarit,nu as crede ca inima nu ti-ar tremura de frica.Pentru ca,din pacate,pe pamant exista si multi tampiti. Asadar ,ii inteleg reactia acelei doamne!

    • Societatea romaneasca este bolnava..un pur exemplu este Cristina…aceasta doamna..care critica alte persoane iresponsabile…un articol fara sens , un adevarat dictionar de regionalisme….orice popor a imigrat , unii sau intors altii nu, dar ceea ce descrie Cristina este ignoranta…

    • Nu as spune ca doamna Cristina chiar bate campii in relatarea de mai sus. Probabil, asa i s-a intamplat. Greseala este ca generalizeaza asemenea comportamente abuzive la toti romanii ce lucreaza in afara tarii si care, in diverse imprejurari revin in tara. Nu este drept, ar trebui sa-si prezinte scuzele.
      Nu strainatatea a format idioti romani (!!!). Romanii idioti sunt nascuti in Romania, sunt crescuti si educati de mame romance, sunt formati in tara. Faptul ca au iesit din Romania si lucreaza in alta tara, nu a facut decat sa scoata „arama” din acesti declasati.
      Ar fi o dovada de cultura ca doamna Cristina sa-si ceara iertare pentru jignirea romanilor din afara tarii si sa fie mai atenta cand ia pana sa scrie despre conationalii de pe alte meleaguri.

    • sa-i mance ghipsu pe majoritatea „muncitorilor”care au ajuns in strainatate doar sa fure ,sa insele si sa ne faca de ras pe langa cunoscuta natie de TIGANI,nu sunt nici ei nu nimic mai deosebiti.trec vama de 2 ori pe zi,locuiesc in afara si muncesc in tara.DE CE MAMA DRACULUI nu trec toti moldovenii vama spre Ungaria pe la Satu- Mare?ar fi mai aproape si pt ei in loc sa strabata toata tara,dar nu……ca bag sama acolo e foamea la ea acasa,mai bine trec prin alte puncte din vest si ne obliga sa stam cate 6 ore in vama pt ca ei vin cu toate costiugele de masini aruncate de vestici si vin de la mama dracului sa-i duca ca nu pot sa-mi dau seama de unde vin si unde pleaca,fiind renumiti ca sunt cei mai puturosi si inculti din natia romana dar e plina Europa de ei.

    • Daca te referi la moldovenii de peste Prut e Ok….dar daca te referi la cei din zona Moldovei care face parte din romania…atunci sa moara mata furuta de toti moldovenii aia puturoși!!M

    • Dati-mi voie domnule sa va acordam toti moldovenii o diploma de cel mai incult fenomen a Romaniei.O PERSOANA MAI NEEDUCATA CA TINE m-a ferit D-zeu sa intalnesc pina acum.

    • Ce legatura are asta cu de unde se intoarce,eu cunosc taranoci mai multi si din romania nu trebuie sa fie in diaspora si ce daca avea masina straina,poate ca acuma e adusa,in orice caz va anunt ca strainii care vin in tara se prind de cap cu circulatia romaneasca… de drumuri si de cum se depoziteaza masina, ca aia numai parcare nu se numeste,Si cate claxoane si injuraturi am auzit in 10 zile de Romania nu am auzit in 27 de ani in germania,nu pe mine m-au injurat dar totusi nu se circula cu coatele dragi soferi,circulatia se face impreuna nu unul contra altul,numai asa se poate circula cu siguranta

    • Soni,ai uitat cumva de unde ai plecat? Asta este tara mea, a ta , a noastra.Ce vina avem noi oamenii de rand ca Romania nu a ajuns inca cu drumurile la nivelul tarilor de afara? Ce daca unii au masini second hand? atat isi pot permite deocamdata.Voi cei care aveti masini cool sunteti mai superiori? oare daca ramane ati in tara va pute ati permite masinile ce le aveti ca lucrati afara?
      Noi nu avem nici o vina ca tara este inca asa cum este.Toti speram la mai mult,dar…nici Dumnezeu nu a facut lumea intr o zi.Nu trebuie sa ne uram ca unii au mai mult ca ceilalti.Ca unii au facut mai multa sau mai putina scoala.Toti suntem romani ,frati .Daca ne respectam reciproc si asa ar trebui sa fie ,atunci sa nu uitam ca toti suntem ,, ROMANI „. Indiferent unde muncim aducem contributii majore pentru tara noastra.Incepeti anul 2016 cu iubire,speranta in mai bine.Nu va certati,nu va urati,avem destui in conducere care ne denigreaza pe noi si tara.Hai sa dam mana cu mana cei cu inima romana.Va doresc sanatate si LA MULTI ANI ,tuturor romanilor ,oriunde in lume va aflati.

    • Dacă n—ar fi „țărănoii “ ăștia, care lucrează din greu și nu stau la mila „socialului“ și a șomajului, care trimit bani grei în țară ca să aibă hoții ce fura, ați fi terminați! Asta e propagandă deșănțată împotriva românilor din afară! Tu, asta de la „ România curată“, ai dori mai degrabă să vezi România curățată de românii incomozi sau mai degrabă de votanții incomozi … anul 2016 fiind an electoral …

    • Acum pot sa -ti raspund si eu pe acelasi ton. Nu generaliza ca e rau.Si eu sunt in strainatate de ani buni si nu generalizez. Cand ajungi acasa gasesti mizeria,nesimtirea,tupeul,coruptia ,masini parcate cum vrea marlanul,nesimtirea in fata ghiseelor institutiilor statului si multe altele. Vrei sa zici ca marlanii au plecat din tara si au ramas doar docentii care au cultivat cu buna stire si cu şpaga,clientelism si hotie in care se zbate astazi tara din cauza unora ca tine. Asa ca daca vrei sa faci ceva pt ,tine,orasul tau,tara ta incepe prin a avea un comportament model atat in ceea ce scrii cat si ce scoti prin corzile vocale.

    • D-mna Liana! Chiar credeti cà dacà se vor ìntoarce ” TARANOI” din Diaspora acasà o sà distrugà pe romàni? In primul rànd trebuie sà sti cà tàranul a muncit de la ìneputul romàniei, nu a studiat pentru cà nu a avut timp, ìn agriculturà se lucreazà zi luminà, asta nu ìnseamnà cà e prost, dacà ìn perioada interbelicà, romània avea cea mai bunà economie, era datorità acelor tàrànoi pe care d-strà despretuit, si confundati ignoranta si aroganta cu lipsa de intelectualitate. Iar dacà in ultimi 20 de ani, nu erau aceste persoane care lucreazà ca mrenajere, agriculturà, mecanicà finà sau alte sectoare, d-strà erati ìncà la rànduri pentru vize pe la ambasade. Cele 16-18 miliarde de euro introduse ìn tarà din 2000 pànà ìn 2010 au fàcut ca romània sà creascà economic. Imi pare ràu pentru d-mna cà ìn drumul ei, a ìntàlnit un necivilizat, needucat si cu lipsa celor 7 ani de acasà. Dar asa suntem noi, cànd se ìntàmplà ceva denigràm pe toti, murdàrim pe toti si devenim rasisti cu propria rasà sau natie. Uràtà rasà a làsat d-zeu pe pàmànt. Succes ìn 2016

    • Sunteti niste inculti care ati ramas in Tara si va roade invidia. Eu nu mi-as creste copiii in Romania unde Toata lumea e frustrata ca nu are Bani. Nu toti veniti din strainatate fac asa…

    • Sa te fereasca Dumnezeu cand ai de-a face cu prosti cu diploma! E clar ca prostia nu are nici varsta , nici studii, cu ea te nasti si gata!

    • Multa demagogie in articolul acesta … se bat campii cu gratie.
      Daca cititi atent partea cu „cine stie ce munca de jos face ” …. wow …aceasta replica ma face sa ma intreb mai multe : – stie macar cum sunt privite aceste munci „de jos’ dincolo?
      – de unde vine acest dispret al acestei doamne pt . „munca
      de jos?
      O sa raspund eu la prima – nu are nimeni nici o problema cu acesti oameni …nu sunt dispretuiti ,nu sunt vazuti altfel… toata lumea e tratata pe masura educatiei pe care o are …. am vazut la aceeasi masa soferi,asistente,ingineri,consilier bancar … si se simteau f bine .
      In schimb „fitele” acestea „vai cum sa ma cert eu cu lumea de jos „arata destul de multa limitare in gandire !!!! O limitare care am gasit-o destul de des la parveniti care fiind mandrii de „succesul” lor …oarecum marunt si ala … tin sa arate „unde au ajuns”!
      Nimeni nu are dreptul sa dispretuiasca un om care munceste – orice ar face … nu fura ,nu da in cap la nimeni….
      Pe de alta parte e stupida ideea articolului – cum poti sa publici asa ceva …despre o cearta in trafic in Romania …asta face parte din peisajul urban … lipsa educatiei in trafic este la ea acasa mai ales in orasele aglomerate … ce e asa interesant in asta ??
      S-au terminat problemele in Romania ? totul merge foarte bine ? …
      Cu ce ajuta articolul asta ?-nimic ; Pe cine ajuta ?-nimeni ; ce schimba ?-nimic; ce aduce nou ? -nimic………………deci e ZERO !

    • taran e un cuvant sfant netoate ce esti suntem saraci de aceea am plecat si uni care am muncit si am fost cinstiti chiar am schimbat ceva in viata noastra si a copiilor nostri , suntem tarani ne-am intors in tara si nu ne e rusine ca suntem tarani

  • nr il aveti?
    daca da publicati-l sa vedem cine e magraonu’
    sa ii fac un desen pe masina, pe fata

  • Felicitări doamna Cristiana Sabău, excelent articol. Este o imagine precisă și obiectivă a societății românești.

    • sa fim seriosi,si nu de cei ramasi asa pe dinafara si din invidie,,,,scriu randuri de genul asta! nu are nimik de a face nici educatia si nici civilizatia nici in cazul aluia smecher cu masina de fite,dar nici in in cazul alui cu pixul in mana si cine stie ce cazan! amandoi nu sunt decatdoi frustrati,ala de fite si al doilea de inferioritate! daca era mai departe de al cu fite,nu scria asa ceva SI MAI ALES ,sa puna pe aceeasi treapta pe toti romanii care suntem afara,ca noi suntem aia de ajutam ROMANIA, noi suntem cotele de sclavi,care trebuie sa slugareasca ptr imperiu ca sa aibe ei cei din tara unle facilitati,ca asa merge in regimurile astea,tot noi facem cunoscut faptul ca de fapt exista o tara si un pòpor despre care pe strain il cam doare in pìx la fel ca pe autorul articolului,si tot noi astia care ne crede de fite,ca sa lucram pe afara suntem nevoiti sa studiem aici sa obtinem calificari si nu stim decat franturi de vb ale limbii straine,asa cum a scris pe acolo din dorinta de ,,,,poate o remarca cineva,,?! vedeti-va de treaba si daca de pix,nu esti in stare fii si tu capabila sa muncesti ceva fizic,sau altfel ca nu e rusine ! decat sa faci mizerii pe hartie din lipsa de ocupatie,mai bine munceste ceva si nu e ceva de vise rele sa inveti si tu o limba !

    • Simi C ai fi si tu o persoana „culta ” ca si „DOAMNA CRISTIANA „dar va roade invidia ca unii pot si voi nu .Nu mai mancati c,,,,,,,,,,, mergeti si munciti in strainatate si dupa aceea comentati.Persoanaele cu adevarat sange in vene sunt acelea care au curajul sa mearga si sa munceasca in strainatate acele persoane stiu sa infrunte greutatile voi stitti doar sa latrati ca nu costa nimic

    • Bine zis..doamna care a scris articolul asta trebuie sa se uite in oglinda in fiecare zi si sa se scuipe pentru toata aroganta pe care o are …o fi studiat …dar nu se simte..tara noastra adoptiva nu ne desconsidera cum desconsidera doamna pe cine munceste in agricultura,pe cine spala la fund pe cine face curatenie….atita timp cit muncesc cinstit sunt respectati…voi persoanele care le apreciati sunt hotii…sunt smecheri ….imi este rusine de rusinea ei cind spune noi am fost in strainatate …dar sa vizitam…aroganta
      injuraturi a primit pentru arganta ei nu pentru poza .Ti e rusine ca esti romanca din cauza ta nu ca romanii au facut Romania de rusine.Doamnei ii trebuie o iesire sa schimbe mentalitatea aia mizerabila care o are ,dupa aceia articolul va avea alt continut ,si n o va mai injura nimeni si n o va mai jigni nimeni…vai de facultatile voastre a ti intrat unde sunteti prin cunostinte…

    • Doamna Sabau,nu v-i se pare un „pic”exagerat sa generalizati ca am fi toti la fel??
      Imi cer scuze in fata dumneavoastra ca sunt plecat din tara de la varsta de 15 ani…si tot Roman am fost,sunt si voi ramane!!
      Eu stiu ca la unii invidia e o boala incurabila…pentru ca unii dintre ei nu au avut curajul sa faca un pariu cu viata…si sa isi incerce sansa intr-un alt loc,alta tara,pentru un salariu mai bun,un stil de viata poate mai bun.
      De accord cu dumneavoastra,ca cei veniti in tari straine la sezon(3 luni)…la intoarcerea dansilor in tara deja au uitat limba materna!!
      Cu inima amara recunosc ca aveti dreptate,dar puteti da crezare si celor plecati…de ani buni cand mai gresesc,un cuvant sau doua!!
      Dar tipologia si mentalitatea noastra de romani…va ramane aceeasi pentru eternitate…sa judecam,sa judecam si iar sa judecam!!
      Eu as vrea sai vad pe cei ce au comentat aici…dupa 2-3 luni in afara Romaniei…ramanromani sau fac ce a facut acel sofer??
      99% dintre ei se transforma in acel sofer!!
      Pe final…imi cer scuze,daca mi- scapat vreo eroare de ortografie!!

    • Publicatia d-voastra prezinta doua comportamente similare imbracate cu diverse detali, intr-un mod foarte personal si subiectif.
      Partea periculoasa este inconscienta cu care creati clivaje intre romanii din diaspora si cei din interiorul granitei.
      Defapt, publicatia d-voastra inspira diverse sentimente, peintre care si tristetea de a asista la asemenea „circ” al carui protagonisti sunt doua personage similare dar cu pretentii diferite. Va doresc un an bun si multa, multa pace interioara 😉

    • De obicei nu te claxoneaza nimeni in trafic daca nu ai facut nimic.Se pare ca sunteti genul soferitei care loveste prin parcari si fuge sau calca pietonii si spune”da undeeee era ca eu nu am vazut nimic”Ca si sfat :”treziti-va”

    • stimata doamna ziarista…superb articolul pina la nesemnificativ, ce vreti sa spuneti???? ca numai necivilizatul, nemanieratul s-a dus afara sa munceasca??nu doamna….s-au dus afara aceia care simteau ca pot mai mult, aceia care nu au vrut sa stea pe salarii de 2 bani numai sa nu faca nimic si invirt niste hirtii sau celor care le-a ajuns cutitul la os!!!! iar cei ca dumneata–-nu am cuvinte–manipulati poporul! spuneti sa nu mai vina acasa de sarbatori, bun- dar daca nu ar mai trimite bani in romanica cum ar fi?? miliarde bune se trimit de cei de afara in romanica pt un trai mai bun, iar din acesti bani isi trage si statul si bugetarul o fff mare cota!!
      vreti sa va spun impresia mea…..acest articol e ca o poveste pt cei de 2-3 ani–numai aveati ce scrie, va venit ideea si hop…..ia sa scriu eu bai asa la general. sa imi iau si eu de un sorici si o sarma , acum de sarbatori…..mai spuneti ca dvs vizitati muzee si nu spalati la fund batrini–si? e o rusine??? mai mare rusine este jigodismul de care dati dovada decit îngrijirea unui batrin!!! vai steaua voastra!!! lehamite mi-a fost de hahalere ca tine, stimata doamna

    • Nu aveti curajul sa-mi demonstrati ca acea masina nu era imatriculata cu numere de pe Dambovita, comentariul dumneavoastra denota ca ati circulat foarte putin sau chiar deloc in afara granitilor, mai ales in Italia, sunt aici de 20 de ani, aici exista respectul fata de alt conducator in trafic, in ,,de la Romania” nu am vazut asa ceva, da aveti dreptate, cand vin in Romania exact relatarilor dumneavoastra, mi se intampla mie, iese romanul la semafor cu toporul sau cu bata, te incadrezi rau pentru ca de multe ori tranzitand un oras nu-l cunosti si incerci sa te incadrezi pe traseul bun, acolo incepe adevaratul razboi, ai sansa sa fii injungheat sau sa pleci cu masina sifonata, asta numai din invidia pe care o are romanul, da am masina foarte mare, am muncit pentru ea, am si casa aici cat si-n Romania, romanul are BMW vechi de 20 de ani si inmatriculat in Bulgaria, doarme si mananca in el ca bani de benzina nu are. Locul de munca l-am dobandit numai prin fortele mele si studiile pe care le am, sunt geometru la o firma foarte mare de constructii, nu sunt analfabet si nici sluga, castig destul de bine incat sa maresc invidia multor ca dumneata!

    • draga doamna Cristina sant o rominca fara studii superioare doar 8 clase am putut face pentru ca parintii mei nu au avut prea mari posibilitati dea ne purta in scoala dat fiind ca suntem 5 frati si tatal meu avea un salariu minim pe economie .am crescut mari asa cum mama a stiut ea sa ne creasca si sa ne educe cit mai bine.si apoi am plecat in tari straine sa ne cistigam piinea lucrind terenul altuia da in Italia la vie am vazut ca aici am fost tratati egal cu ei din ceea ce priveste dreptul omului ca angajat lastat si chiar si de patronul la care am fost angajati care era si este un domn cu studii si stie sa se puna la nivelul fiecaruia stie sa poarte o conversatie si cu cei fara diplome si scoli superioare(ceea ce dumneavoastra nu prea dati dovada )din moment ce ne subestimati pe cei fara studii.nu imi este rusine sa spun ca lucrez munca de jos in afara tarii dar totodata va spun ca si aici lucreaza persoane de origine italiana la fel ca mine in campanie in agricultura si nu se simt deloc inferiori la cei ce lucreaza in birouri.de la ei am invatat ca sintem toti egali.si sa fim orgoliosi ca ne cistigam fiecare salariile si nu asteptam de la nimeni pomana ca avem putere sa mergem cu fruntea sus sa ne intretinem familia.am venit si eu in tara cu o masina mare asa cum ziceti dv platita cu sudoarea fruntii si am fost da la supermarketuri si am facut cumparaturi si am circulat pe strada civilizat si in tara si afara tarii nu am deranjat pe nimeni si nu am fost deranjata de nimeni in Romania nici macar de agenti de circulatie care in general sint cu ochii pe masini cu nr strain .am fost si eu in vacanta in anumite locuri si zone minunate din Italia chiar de nu am studii superioare si am vorbit romaneste nu mi-a fost rusine sa vorbesc limba mea sau sa spun ca sunt romanca si nici nu imi va fi indiferent unde as fi pt ca cine e destept stie sa vada diferenta intre persoanele ce se comporte bine si cele ce nu se comporta bine ,in concluzie aveti dreptate sa fiti suparata peacel domn din trafic ,dar sa ne incadrati pe toti in acest gen de persoane(romani fara scoala aroganti si nesimtiti)doar pt ca nu am putut sa muncim in tara pt ca nu am avut un loc de munca in tara este mare pacat si o mare greseala,vad ca mai aroganta sunteti dv cu scoala decit noi ,deci nu scoala si statutul da bun simt la o persoana

    • Ar trebui sa va fie rusine pentru felul in care jigniti toti romanii plecati sa MUNCEASCA in afara tarii. Si probabil printre ei sunt si unii care vorbesc limba tarii de adoptie mai bine decat vorbiti dumneavoastra propria limba. Si au cu siguranta mai multa educatie si bun simt decat dumneavoastra, care va permiteti sa jigniti milioane de oameni. Si va e rusine sa va vorbiti propria limba. Asta spune mult, tare mult!

    • Esti frustrata rau,mergi la un psiholog,nevoile tale interioare iti ies pe gura fara sa stii de ce…ptr lipsurile si neimplinirile tale,scuipi venin…esti ieftina in spirit si gandire!

    • Ce partid reprezentati ? Fiind un an electoral , incercati sa denigrati o buna parte a cetatenilor Romani , acoperind esecul asigurarii dreptului la vot a tuturor cetatenilor care muncesc in strainatate.

    • Doamnă ( vorbesc civilizat, se vede?) ce ar fi să vă lăsați de jurnalism ieftin, de doi lei, de radio-șanț! Treceți la evanghelia babelor… Halal jurnalism! Profesionism! Un an vechi, recondiționat, de la Italia, de la Spania dau de la Anglia cu înjurătură pe dreapta!

    • Doamna draga ati putea face publica originea d.voastra? Localitatea copilariei? Asa poate vom intelege noi ,, incultii”frustrarile d.voastra

    • Oricum n ati facut nimic ,inafara ca v ati facut de ris cel putin in fata mea
      oribil articol prefer sa fiu deranjata in timp ce conduc o masina de o persoana
      de aia decit sa citesc articolul asta oribil…aveti mentalitate evul mediu

  • Aveți cam multa lipsă de respect. De la claxoane in trafic ați ajuns să numiti românii plecați în străinătate niște analfabeți. Si va numiți ziaristă? Intamplarile dumneavoastra zilnice se numesc știri mai nou?

    • Nu se numesc ştiri, se numesc „opinii”. Astfel de lucruri li se întâmplă multor oameni, dar nu toţi au posibilitatea să le facă publice. Camil Petrescu spune aşa: „onest nu poţi vorbi decât la persoana întâi”, iar eu cred că e cât se poate de real. Restul e literatură.

    • Opinia dvs. nu este deloc obiectiva, ci subiectiva unei intamplari ,intamplare care f usor ar fi putut fi provocata si de un roman „local” …nu generalizati,pt ca indirect jigniti si pe acei romani din diaspora care au bun simt si nu i-au „facut banul”, care inca sunt umili chiar daca au euro,care au respect pt omul de langa el.Clar ca buna ziua ca individual are probleme.Repet, articolul dvs nu este obiectiv, este chiar instigator!Rusinica!!!!

    • Generalizarile nu sunt indicate aunci cand vorbim de persoane.In mare parte aveti dreptate ,dar mi se pare nedrept ca din vina unora sa suportam noi ,cei onesti, caracterizari de acest tip.Acuma inteleg ce avrut sa spuna sotia unui nepot cand ne-am intalnit pentru prima data:”Imi place de d-ta ,nu semeni cu alte „italience”!Oricum mie nu-mi este rusine ca sunt romanca si caut mereu sa dovedesc ca stiu mai mult decat ei ,ca pot sa fac mai bine decat ei ,dar mai ales le arat ca nu sunt o sclava cum ziceti ,ci o persoana care merita tot respectul!Va doresc un nou an cu realizari , putere de discernamant si obiectivitate!La multi ani!

    • Genul ăsta de opinie sau cum vrei tu să îi spui mă face să rad, tot articolul tau pleacă de la frustrarea ta pe acei oameni care au muncit mult mai mult decât tine pentru banii lor, si au tot dreptul sa faca si să spună ce vor, sau in cazul lor „opiniile” cum le spui tu nu se pun in aplicare? Și ajungi să arunci cu cacat in niste oameni fara sa te gandesti de 2 ori înainte, dar dacă țăranul ăla era de acolo și mai mult ca sigur era, ai curajul sa mai faci un articol in care sa le ceri scuze romanilor ca tu esti o taranca frustrata?

    • Stimata doamna, sunt dezamagita de reactia dumneavostra. 1. Sunt o romanca plecata de 9 ani din Romania, am facut un doctorat aici, cercetare iar acum lucrez ca inginer intr-o companie multinationala foarte renumita din domeniul medical…cand vin in tara nu vin sa arunc cu bani dar vin sa-mi vad parintii batrani si daca ajung sa cumpar mai mult e pt ca imi doresc sa ii fac sa se simta si ei putin in vacanta…ei au sacrificat vacantele lor pt ca eu sa pot invata pt ca in societatea romaneasca nu e usor sa te ridici daca nu esti fiul cuiva. Munca cinstita nu ajunge! Asa ca nu imi prea pasa cum judecati dumneavostra asta pt ca oricum e complet eronat. Asa ca nu toti romanii din afara tarii sterg pe jos sau au grija de batrani. 2. Sa stiti ca in societatea vestica munca nu e o rusine: speli pe jos, sa ingrijesti batrani … e munca cinstita si esti respectat. Gandirea de felul celei promovate de d-voastra e un alt motiv pt care am preferat sa plec din Romania…preconceptii cum ca munca in primul rand diferentiaza oamenii nu ii innobileaza. ..total gresit. 3. Limba…strainii apreciaza efortul de a le invata limba, respecta efortul de a incerca …ei promoveaza folosirea limbii chiar daca stalcit, ca cea mai buna metoda de a invata o limba…sunt mandrii daca incerci si nu sar sa judece ca nu e corect. Asta e ceva din nou specific romanesc de tipul: nu vad barna din ochiul meu dar vad paiul vecinului …probabil e conjunctivita. Asa ca stimata doamna gresiti mult cand generalizati, judecati si promovati stereotipuri in numele dreptului la opinie si libertatii cuvantului…ca jurnalist are trebui sa stiti asta foarte bine! Dumneavoastra ar trebui sa fiti formatoare de opinii fundamentate si nu sa promovati radio-santul. Cu stima, o romanca dintre cei multi plecati din Romania

    • Experienta trista a dvs.nu trebuie sa puna eticheta negativa…pt ca acesti romani au primit educatia in tara lor si sunt adoptati de tari ca Italia,Spania….asa cum sunt ei!!!cred ca problema e baza din Romania.Imi pare rau si iti inteleg supararea dar mie mi s-a intamplat fara sa aiba vreo legatura cu,,de la Italia”sau ,,de la Spania”!Ti-a scris o persoana care e din diaspora si care a mai adaugat la educatia primita,,de baza”multe lucruri pozitive….inafara..!Te salut numai bine ,un an mai bun !

    • Va rog da nu generalizati stimata doamna jurnalista! Orice padure are uscaturile ei , dar d-vs sunteti mult mai uscata in cultura si inima . Lucrez afara de 3 ani, toti romanii care au plecat afara sunt ce i mai curajosi si educati. Nu-mi vine sa cred va acestea sunt opiniile unui ,,jurnalist ”

    • ,,Dacà Camil Petrescu v-a zis deja cà doar la persoana ìntìi de ce vorbiti la plural????esti giornalistà si cìstigi de pe umerii nostri a acelora care spàlàm mosnegii la cur si nu ne e rusine ,,,dar cu persoane ca tine si ca toti cei care ne sàrutà ìn fund ne este nouà rusine,,,,noi tinem tara deocamdatà si nu voi care jecmàniti tara prin toate mijloacele,,,,pàcat cà ai pierdut atìtia ani pe bàncile scolilor ,,,faci rusine si pàrintilor care te-au crescut,,,,

    • Cititi definitia cuvantului diaspora! Nu toti plecatii fac parte din diaspora. Iar cei violenti pe strada sunt , in majoritatea cei care au facut un du-te–vino peste hotare! Fiecare incearca sase descurce , dar nu va ridicati in slavi. Pentru case , ati facut imprumuturi bancare in Romania si mergand la munca prin alte zari reusit sa platiti ratele. (Nu totdeauna!) . Si cum explicati numarul mare de copii monori lasati in tara, fara suport material constant? Deci mai moale cu contributia la buget prin taxe si impozite!!

    • Cand o sa mai aveti ocazia sa veniti pentru a vizita cultura si muzee in afara granitilor, v-as sfatui sa va blindati intr-o masina sau sa va puneti o masca de anul nou, asa nu o sa vin cu un bener mare pe care sa scriu ca sunteti romanca dar va e rusine cu limba si traditia romana, eu sunt aici din timpuri uitate de lume (,,la Italia”), limba si obiceiurile strabune, nu le-am uitat si ma mandresc ori de cate ori am ocazia sa vorbesc romaneste, chiar sa si etalez un costum popular, am impresia ca regretati foarte mult ca va-ti nascut cu statutul de ,,la romanca”, incep sa am migrene numai de la profilul si descriierea pe care o aveti pe blog!

    • Te ascunzi după masca ipocriziei. Mai bine, ia, zi tu „românilor culți, de România“, cine te plătește atât de „baban“ să faci dezbinare între români și români? Cui îi folosește dictonul „ dividae et impera“, că nouă românilor nu, în nici un caz … Ești tot o sculă „deșteaptă și educată“ ( în mâna cui?) … Mie mi—am fi rușine și scârbă de mine să mă pretez la așa „ lucrare“ …

    • Multa stima pentru cei ce au avut curajul sa intre in casa strainilor si sa reuseasca sa se descurce,sa nu se certe ,sa indure uneori si la final sa fie apreciati.Doamna ziarista da dovada de multa ignoranta si nu reuseste sa se descurce nici la ea acasa .Oameni buni si ziaristi de genul afiliati politic si ei sunt vinovati de dezbinarea romanilor.Aici este o ura pe cei ce lucreaza afara de nu va imaginati.Nu ma mai mira faptul ca m-am angajat asa greu cind m-am intors acasa daca o ziarista judeca in halul asta.Eram sincera spuneam unde am lucrat cu toate ca eram foarte buna in meseria mea ,stateau pe ginduri.Cind nu am mai spus unde am lucrat m-au angajat.Acesti ziaristi au aratat de ani de zile numai ce este rau pe la TV ..prostitutie,hoti,cersetori..NU AU VRUT ODATA SA POVESTEASCA de cinste,munca cinstita ,realizari.Asta de ce oare??

    • Francesca, mai multa stima din partea noastra pentru cei care au ales sa ramana in tara si sa faca tara sa functioneze. Uite ca asa au unde sa se intoarca si sa se dea smecheri.
      Eu consider ca mai mult curaj au avut cei care au ramas in tara si au dus greul.

    • Opinia e o intamplare trecuta prin prisma dvs strambata de complexe de inferioritate?! N-am invatat asa ceva in facultate, e clar ca e o definitie care va apartine.
      Toti cei care lucreaza cinstit in tari occidentale au o putere de adaptare si un curaj pe care dvs n-o sa le puteti niciodata egala. Am mai multa scoala facuta in tari occidentale decat aveti dvs vacanta, dar ii respect pe toti care fac aici munca cinstita, adica marea majoritate a românilor. Niciodata, dar niciodata nu o sa-i intelegeti, pt ca nu va puteti ridica la nivelul lor.

    • In nici un caz evenimentul descris nu trebuia sa duca la scrierea unui asemenea articol. Traficul din Romania e la fel de nervos tot anul nu numai de sarbatori sau in vacantele romanilor din strainatate. Se poate rezolva fiind atent la volan si ignorand idiotii descrisi.
      Dar Cristiana, pentru ca e cam frustrata, l-a folosit de pretext pentru a exprima o opinie, zice ea, destul de raspandita din pacate.
      Acum probabil ca ii pare rau si ar prefera sa fi mancat mai bine un cacat.
      Cristiana, adevarul este ca romanii care au plecat sunt la fel cu cei care au ramas: culti si inculti, destepti si prosti samd. Incearca sa-ti imaginezi Romania cu vreo 5 milioane de someri in plus…

    • Da, adevarat, tine de dreptul nostru de a avea „opinii”, dar ar trebui ca acestea, inainte de a fi „publicate”, sa fie trecute cat de putin prin filtrul gandirii, al analizei. Ma doare sufletul sa vad ca un roman de-al nostru gandeste in acest mod, am citit cu tristete aceasta „publicatie”…..Mi-ar placea sa cred ca azi, cu putin recul, nu ati folosi aceleasi cuvinte jignitoare, ati reformula ceea ce ati scris cu atata ura, nu ati mai generaliza…
      In strainatate sunt plecati romani din toate categoriile sociale, a caror munca este apreciata si nu merita jigniri din partea nimanui, mai ales din partea ” fratilor” nostri.

    • Stimate domn, dacă nu sunteţi un „român fără şcoală” care vă întoarceţi acasă şi trataţi cu aroganţă pe toată lumea, nu înţeleg de ce vă simţiţi atacat de cele scrise. Dimpotrivă, ar trebui să condamnaţi orice derapaj al oricui oriunde în lumea aceasta. Eu am sancţionat o atitudine a unui om care face parte dintr-o categorie, din păcate, destul de largă. Nu am generalizat, nu am condamnat pe nimeni. Ce ar fi trebuit să fac? Să plâng în faţa lui? Să aştept să mă bată? Trăiesc într-o ţară în care oamenii nu sunt apăraţi de legi, din păcate, ca şi în ţările în care locuiţi dumneavoastră. E motivul pentru care unii ca şi domnul despre care am scris îşi permit orice. Faceţi parte din categoria asta? Sper că nu, totuşi. Păreţi o persoană de bun simţ.

    • Domnu Dan,asa zisul cioban impreuna cu alte 4 milioane…arunca in buzunarul statului 201 milione euro anual!!

    • Din alea 4 milioane iohanis o sa va faca o statuie pentru eroismul vostru de a-l vota!
      Ciolos…pentru ceilalti 63!

    • Și eu sunt plecata din tara, dar sincer nu m-am simtit descrisă, și cu părere de rău trebuie sa recunosc ca majoritatea așa sunt! E durerosul adevar! Chiar și cu avionul când călătorim, cursa spre România e cea mai gălăgioasa, cei mai nemulțumiți și agitați oameni acolo sunt!

    • Deci da muncesti cinstit, sa dai cu mopul pe jos sau sa stergi batranii la fund este o rusine? Daca lucra la un azil de batrani din RO sau era angajat la o firma de curatenie din RO era mai bine ? Cu o asemenea mentalitate nu-i de mirare……..

    • trebuia sà publice fotografia cu persoana si era perfect,,,dacà nu a fàcuto sà tacà,,,a generaliza ìnseamnà a pune pe toti ìn aceeasi roabà,,,deci d-na Flavia toti avem ale noastre dar cum le au unii, lasà de dorit,,,,,efectul negativismului asupra romanilor pleacà de la clasa politicà si pìnà la ultimul romàn asa cà mai usor cu impresiile proaste despre altii si impresiile bune despre propia persoanà,,,,,,un 2016 fericit la toti romanii,,,

    • Am prieteni si cunostinte care lucreaza „dincolo „si ii respect pentru ca merita asta , dar din pacate multi tineri mai ales de etnie roma care nu au venit in tara cu bani munciti au un comportament agresiv si un limbaj urat. Nu cunosc regulile de circulatie si au impresia ca soseaua exista numai pentru ei.

    • Subscriu, multa lipsa de respect din partea doamnei ziariste… va inselati crezand ca toti romanii „de la Spania si la Italia” sunt niste taranoi. Daca tot ati avut posibilitatea sa faceti publica aceasta intamplare, nu generalizati. Va asigur ca sunt pe „la Spania si la Italia” oameni care au adus prin munca si rezultatele lor mai mult respect si beneficii Romaniei decat multi dintre „taranoi” care au ramas in frumoasa noastra patrie.

    • Este un fapt!!! Nu o știre, doar ca cineva a avut curaj sa spună! Cineva se simte cu musca pe căciula? Căci sigur cei care sunt educați si Civilizați nu!!!

    • Aveti impresia ca „citit”e cel ce scrie „ave-ti”sau „facuto”?Astea sunt doar cateva!Compatiotii nostrii nu-si dau seama ca banul e ochiul dracului.Va spun eu care am trait in Italia 6 ani,cum stau „smirna”romanasii nostrii peste tot.Nu auzi un zumzet niciunde,nici in magazine,pe strada,oriunde trec.Aici prind ei curaj si devin instantaneu foarte vocali .Sufera mult unde lucreaza ,fiind umiliti,si cand se intorc acasa,simt nevoia sa se declare „SEFI”sa se comporte ca atare.Bineinteles ca asta o fac mediocritatile,persoanele care se respecta nu fac niciodata excese de ingamfare.

    • daca cei plecati sunt asa cum ii descrieti dv ..atunci de ce Tara se afla in aceasta situatie??pentru ca a ramas pe mana celor drepti si buni si educati …ca sa nu zic ignoranti cu doctorate cumparate????economic am contribuit mult ..citeva procente din pib care sigur au influentat marirea salariilor celor ca dv vin de la acei ..tarani si ignoranti,.cum ii numiti in iteligenta dv imensa.

  • Publica-i poza… Inregistrarea…. Oricum e un no name!!!
    Dar macar vecinii si familia o sa stie despre cine e vorba….
    Dna Sabau… Poza lui si nr masinii…si sunt ferm convins ca poate fi identificat de catre autoritati…macar sa i se deschida un dosar penal….sa fie cercetat….mai mare denunt decat asta nu cred ca exista….

    • Asta daca intamplare e reala si nu inchipuita! Adica, daca pe bune vi s-a intamplat dvs, sau e doar o poveste mai frumos ambalata…dovezile pe care sustineti ca le aveti fac diferenta intre real ta si realitatea altora! :-p

    • nici macar nu se intelege de unde stia ca e vorba de un „diasporean” sau un neam prost autohton…cei din diaspora au aceeas compozitie ca si cei dinauntru, putin imbunatatiti de legile tarilor unde lucreaza…facand asa o diferentiere dupa locul de munca este tendentios.

    • Ok, am inteles… Dar chiar este o reclamatie! Daca nu aratati dovezile, atunci de ce mai pomeniti de ele…publicati-le, si daca se sesizeaza organele, depuneti o cerere ca retrageti reclamatia, altfel, eu personal, va banuiesc de pura fictiune, de victimizare pentru audienta, rating…. Serios! Sunt 99% convins ca intamplarea e reala…dar am ala 1% de indoiala… Stiu ca nu sunteti politician….dar totusi…traim printre ei!!! :-p

    • Bravo! :))) chiar nu mai am ce sa zic…inca nu sunt convins ca e real…dar e strict problema mea :))))
      Eu am dat sah de cateva ori…dar am luat mat la prima slabiciune :))))))

    • Sunt romani si romani…in tara si afara.Dumneavoastra ati incercat sa-i umiliti pe toti …cei de-afara.De unde stiti cum sunt tratati,si de ce ar trebui sa dispretuiti un om care munceste din greu si este prost platit?Pentru ca ati intalnit un om care se comporta ca dumneavoastra ,diferenta fiind doar aceea ca are mai putina scoala?
      Din doua ,una:habar n-aveti despre realitatea romanilor din strainatate,ori mintiti cu buna stiinta.Este vorba despre sapte milioane de romani, pe care i-ati raportat la un analfabet.
      Inca ceva,este de prost crescut sa te uiti in portofelul omului .

    • Cu comentariul asta chiar ai dat cu stangu’ in dreptu’. Bea o cafea sau odihneste-te un pic ca esti obosita rau.

    • Daca recitesti ce ai scris o sa vezi ca greseala din trafic iti apartine si injuraturile au fost meritate.
      Si daca esti ziarista nu esti mai presus decat cel ce matura strada,ca scoala multa nu ai sigur ai facut facultatea la Spiru.

    • Auzi cucoana sunt o persoana foarte educata de felul meu si plecat din tara de vreo 10 ani….De obicei nu vorbesc asa oamenilor,si nici animalelor cu toate ca tu cam esti,o sa iti vorbesc asa ca ”la Spania” si ”la Italia” pentru ca daca tot te-ai gandit sa ne bagi pe toti in aceeasi oala o sa va bag si eu pe Romanii astia patrihoti ca tine. 1-Cine pula mea esti tu sa generalizezi? 2- Cine pula mea esti tu tragi la raspundere pe cineva? si ultima dar cea mai importanta 3- CINE PULA MEA ESTI TU?. O sa iti spun eu cine esti.
      Esti o dobitoaca si o cretina spurcata, imputita si frustrata cam ca orice jurnalist de 1 ban care exista in Romania,o tara pe care voi jurnalistii astia de cacat ati transformat-o intr-o tara de cacat.Deci in concluzie pentru ca nu imi place sa stau de vorba cu PROASTE ca tine prea mult o sa iti spun urmatoarele: Esti o vaca proasta si frustrata si iti bag pula in gat din parte tuturor romanilor astia care suntem plecati asa ca de inceput de an …nu de alta dar sa ai si tu ce manca pentru ca din salariul tau mizer de 600 de lei abia daca iti ajunge sa bagi benzina la Dacie…si zic sa ai frigiderul plin.Vezi cucoana ce repede am facut un articol despre o JURNALISTA DE CACAT??? poate totusi o sa intelegi ceva din comportamentul meu fata de tine….JIGODIA DRACU FRUSTRATA.Intre timp tu scrie despre Diaspora si o sa iti asiguri cateva batai pe an dar macar o sa ai un frigider plin….CU PULE SI CACAT … Am observat ca iti plac amandoua. Intre timp tu mergi cu Dacia si noi astia care spui tu ca stam cu mana intinsa pe aici si facem ce spui tu acolo o sa ne plimbam cu masinile noastre de lux si o sa te scuipam pe tine pe strada cand o sa te vedem….Deci nu ai facut altceva cu acest articol decat sa intarati cateva milioane de Romani . Eu personal daca o sa te vad pe strada iti garantez o mare flegma in ochi. Proasta Romaniei ce esti. SUGI PULA

    • Benis nici nu stii cat ma bucur ca personaje ca tine au plecat din tara. Stiu ca ne stricati imaginea pe acolo, dar macar nu ne mai batem de voi pe strada.

  • Deseori intalnesc mucaliti cu miros strident de parfum care se incurca la magazin din cauza unui cuvant romanesc de care nu.si mai aduc aminte, pentru ca sa aflu ca este plecat doar de cateva luni din tara.Abia intra in tara si deja bubuie de indignare , stramba din nas in magazine, au un aer de superioritate, ne privesc ca pe niste ratati si nu pierd nici un moment ca sa ne aminteasca ca sunt din strainatate.Cei care au un asemenea comportament sunt parveniți care au plecat de la visme de cauciuc pentru ca cei care au fost educati inainte de a pleca tot asa au ramas..Nu traim noi cei ramasi aici din banii lor ci părinții lor isi primesc pensia din impozitul meu.

    • Părintii aia de care vorbesti , si-au platit cu varf si indesat amarata aia de pensie,asa ca lasa-i în pace.

    • Tata si mama au peste 50 de ani. Au muncit 32 ani (tata) si 30 ani (mama)…….Tu ai trecut macar de 35 de ani. Imi poti zice din banii cui au pensie? Daca din banii vostri, au ai mei pensie banii lor unde sunt?…. As vrea sa o vad si pe Doamna Cristiana Sabau facand munca de jos. Sau macar sa munceasca intr-un abator o saptamana. Nu merg mai departe, numai unde muncesc eu. Sa vada cum se castiga EURO. Vorba romanului: „AI CARTE, AI PARTE”. Am facut facultatea la finante banci si muncesc in abator. Uite cata parte am, daca am carte. sunt la 2000 km de casa. Voi cei din Romania credeti ca noua celor din diaspora ne e usor sa fim asa departe de cei dragi? Dar ce ne ofera romania? Nu ne ofera nimic. Nici macar posibilitatea de a avea un trai cat de cat decent. Mama imi zicea „Invata puiu mami ca ai sa ajungi departe!” si acum sunt in germania.

    • Nu mai lua in seama ce spun toti,sunt multi care cred ca din banii trimisi de noi din afara beneficiaza doar familiile noastre,dar nu e asa. Din acesti bani se achizitioneaza produse si servicii,pt care se plateste TVA care merge la stat. Un economist spunea analizand salariul minim net ca din suma de 780 lei,cam 280 lei se intorc la stat prin taxe si accize. Atunci daca raportam numai la 1 miliard de euro cat estimeaza specialistii ca se trimite din afara,minim 300 milioane merg la stat. Plus caci prin acest consum se mentin si dezvolta afaceri,care au angajati,angajati care consuma la randul lor,platesc alte taxe si impozite,patronii la randul lor,deci suma initiala de 300 milioane ar putea fi mai mare. Toti cred ca am plecat aici din lacomie,dar multi am plecat din necesitate. Iti dau exemplul meu,mama are 57 ani,in oraselul meu e prea batrana pt a o mai angaja cineva,si prea tanara pt pensie. Cat sa castig eu in Ro sa ne ajunga la amandoi,ca sa o las sa moara de foame nu pot. Si nu,eu nu tin capul plecat aici,sa muncesc din greu e una,dar sa ma considere sclav sau inferior e alta,asta nu o tolerez. A fost suficient sa bruschez vreo 2,inclusiv pe manager si s au lasat la mana lor. Dar ce sa i faci,numai noi care suntem departe mai ales de sarbatori putem intelege asta. La multi ani !

    • Ce facultate ai facut? La buget , cu examen cum era inainte de ‘ 89 sau pe bani(la apelul de noapte cum se spune);ai avut concurenta de macar 2 , 3 pe un loc sa nu mai zic de 10 , 15 , 17 pe un loc…despre ce vorbim!

    • Adrian,doamna Cristina Sabău nu are nici o vină ca unii fac muncă de jos în străinătate,asta nu le justifica în nici un fel comportamentul marlănesc și de prost crescuți.Nu trebuie totuși generalizat ,am văzut și oameni care au preluat câte ceva din civilizația țărilor în care lucrează dar din păcate aceștia sunt,,minoritari”.

    • Prietene,din nas stramba si unu care lucreaza in ro pt 1000 de lei,si bv lor,au tot dreptu daca ceva nu le convine,stramba din nas pe buzunarul lui…,si app,si pt bunicii sau strabunicii tai au lucrat altii,akm taci din gura aia ,si dute la munca!

    • Cei ce muncesc în România nu plătesc pensii pentru alții din salariul lor, ci doar pentru ei și pentru ajutoarele sociale ale celor ce nu muncesc, nu produc nimic, ci trăiesc din mila socială. Pensionarii de astăzi și—au plătit contribuția la pensie atunci când munceau —așa că terminați cu prostiile că ați cam deviat de la subiect și ați luat—o pe arătură …

    • parintii nostri traiesc din pensiile pe care si leau platit cat au muncit si din banii trimisi de noi nu din contributiile pe care le platesti tu .le platesti sa ai o pensi si tu daca o mai apuci .

    • Ia fa putin calculul, cat a platit, fiecare pensionar cat timp a lucrat, lunar ka fondul de pensii, cat este totalul si vei descoperi ca banii aia i-a luat de mult! Acum primesc pensii datorita noua astora, care nu am plecat de acasa, care lucram aici in romania, pe salariul ala de mizerie, dar care am ramas aici pt ca si noi aveam copii si am preferat sa ramanem alaturi de ei. Lucram aici, suntem frustrati asa cum spuneti, ca nu avem bani, lasam tot castigul in romania, dar… daca putem facem economii si plecam si noi cateva zile in concediu in strainatate , plecam cu cativa euroi, nu asa multi ca voi, dar plecam. Eu, mereu am vorbit limba romana in strainatate, am fost mereu mandra ca sunt romanca si mereu am spys: sunt din romania si sunt in concediu in tara dvs!

    • Dragul meu Ion, simt nevoia să fac anumite precizări și sper să te fac să înțelegi câteva aspecte simple. Parfumul, prin natura lui (dacă nu e fals), are un miros strident. Dacă tu nu folosești deloc, e normal să ți se pară strident. Este vina celui care folosește parfum? Clar până aici, sper. Când intram în țară, suntem fericiți. Urmează să ne întâlnim familiile/rudele nevăzute de săptămâni/luni/ani. Nu ai cum sa înțelegi senzația. Când tu și ceilalți, de exemplu, mergeți pe stadion și vă faceți poze cu tricolorul în mâini, neștiind nici primele trei strofe ale imnului, știi ce facem noi? Simțim cum, la intonarea imnului, ni se încețoșează privirile în lacrimi. Nu te consideră nimeni un ratat, nu e vina ta că am ales să plecăm pentru a câștiga mai mulți bani și nu se cade să îți ascultăm nemulțumirile nefondate. E responsabilitatea noastră, ne-o asumăm și plătim ani din viață pentru deciziile pe care le-am luat. Ani departe de familii, rude, cunoștințe. Încă un sentiment pe care, crede-mă, nu dorești să ajungi să îl cunoști. Dacă ne așezăm la aceeași masă, acum, după 6 ani de străinătate, îți pot dovedi că te înșeli în ceea privește cunoașterea limbii române și că ești la fel de necunoscător în tainele ei ca aproximativ 60% din populația întregii Românii. Eu nu am făcut Facultatea de Litere (precum autoarea acestui articol), mi-am axat viata/munca pe matematică (liceu+facultate). Părinții noștri și-au plătit propriile pensii prin ani de muncă. Asta faci și tu, acum, îți plătești viitoarea pensie. Ieșirea în afara granițelor presupune un risc. Există posibilitatea nu primim ceva atunci când ajungem să ne pensionăm. Din nou, e riscul nostru. Posibil să reușim să avem propriile afaceri, posibil să ajungem să lucram în România și să avem o pensie infimă, posibil să nu trăim până la înmânarea primei pensii. Nu ne-am născut bogați și nu ai de ce să ne urăști pentru că dorim mai mult decât ți-ai dorit tu de la viață. Nu suntem proprietari de firme și lucram pentru patronii firmelor respective. Acei oameni sunt stăpânii propriilor firme, nu ai oamenilor care lucrează pentru ei. Epoca sclaviei a apus de multă vreme, te invit să mai răsfoiești o carte și să-ți îmbunătățești cunoștințele de cultură generală. Și încetează a urmări telenovelele de pe Acasă, cred că doar acolo mai vezi stăpâni. Stăpânul Mariei, stăpânul lui Ignacio de la Cruz, Sărmana Maria la del bario etc. Numai bine! Cu drag, din Dar es Salaam, Tanzania

    • Aiczoom ….. foarte bine zis, eu in Februarie o sa am 8 ani de UK, ultima data cand mi-am vazut familia a fost in 2014, cu exceptia momentelor cand ii vad online desigur. Parintii mei nu si-au vazut nepotul inca dar oameni ca Ion sau altii, stiu ei mai bine cum e cu viata afara, tocmai ei care probabil nu au iesit niciodata din judetul in care locuiesc. Munca printre starini nu este usoara dar cu siguranta ca nu suntem sclavi aici, muncim din greu pt a putea oferi un viitor copiilor nostri, banuesc ca este un lucru rau a-ti dori numai bine pt copii tai corect? Am muncit si in Romania pt un salar de mizerie, dar nu am cautat a arata ca sunt cineva nici atunci si nici acum, macar ca acum as avea cu ce sa ma laud. Dar multumesc doar Lui ca m-a intarit si binecuvantat in tot ce fac. Pt cei care habar nu aveti ce inseamna viata printre straini, si ma refer la viata petrecuta cu anii in afara tarii natale si nu a 2-3 luni pe an asa cum fac unii, v-as sfatui sa terminati a mai blama pe cei care sunt in afara tarii. Stiu ca va va fi greu, dar incercati, nu strica dimpotriva va va face bine la suflet.
      Fiti binecuvantati !!!

  • Doamna Sabau sunteti cea mai tare jurnalista! Mai rar asa obiectivitate la un jurnalist. Sunteti un dar divin pentru acest judet sinistru! Sper ca si in 2016 sa am bucuria sa va citesc articolele. La multi ani!

  • E doar un caz,nu generalizati!Putea fi la fel de bine un „bastinas”,un taximetrist,o alta femeie,avem si noi „supersoferii „nostrii.Pentru lipsa de educatie si intoleranta nu se face vinovata tara adoptiva,tot la noi e buba!Putea fi si mai rau,ca in USA,pana cotrobaiati d-voastra dupa aparatul foto,scotea ala de spaima pistolul…!Pe viitor incercati sa dezamorsati situatia cu un zambet si o ridicare de umeri.Orice prost se moaie la un zambet de femeie!Un an nou fericit!

  • Sunt cu totul deacord ca cei plecati sa stea acolo sa nu mai vina acasa. Sunt niste ghiolbani si putina educatie pe care o aveau la plecare,au uitat de ea, pt ca la spalat curu unor batrani ce educatie sa mai ai? Niste increzuti carora nimic nu le place,nimic nu le convine acolo sun SCLAVI si vin aici crezand ca nu stim cine sunt. Sunteti cei ce in urma cu ceva ani nu va-ti gasit locul pe aici, nu vi l-ati gadit nici acolo si uite asa veti muri plini de frustrari dezradacinatilor.

    • Nu ti se pare ca generalizezi?Deocamdata Romania e tara noastra,asa ca nu poti spune tu daca sa ne mai intoarcem sau nu…Atata timp cat facem o munca decenta,care e problema?Furam cumva ,dam in cap…?!!!Nu,muncim pt a ne castiga painea…Asa ca NO COMMENT!

    • -…Daniela Riciu ,cind nu te simti ”vizat” ,iar comportamentul respectiv nu-ti apartine ,nu ai de ce sa te simti ofensata . ”Specia” asta exista si nu vad ca articolul sa se refere la cineva educat si cu un minim de maniere. Nu sint necunoscator a aspectului ,ba chiar am avut de a face cu astfel de ”subspecii”…! Nu consider analfabet pe unul limitat in cunostinte si scris …insa daca nu stii nici macar sa citesti un articol ,sa-i faci analiza pe subiect ,aci apare un ”bai’…! Daca d-ta nu esti asa …de ce iei apararea unor ”jegosi penali ” ? Aici e atacat comportamentul ….nu apartenenta ! Daca stii cum zic…! La multi ani !

    • Ai grija cum vorbești pentru ca nu toată lumea e la fel și nu toți spală bătrâni la cur,iar dacă ar face așa ceva cel puțin muncesc.Sa Îți fie rușine și ție și acestei reporterite de 2 bani.Apropo tu ce meserie ai în Romania?

    • „Va-ți găsit”? Excelent acest comentariu. Este scris de un român care, probabil, își pierde vremea urmărindu-l pe Capatos și înjurând-i pe cei care au plecat în afara granițelor. Dragul meu comentator, ai făcut gramatica limbii române într-o țară străină? Ești mai agramat ca Leo de la Strehaia. Mi se pare de acceptat să manifești o părere atunci când ești apt a scrie corect în limba maternă. Tu, cu părere de rău, mai ai de învățat unde se pune corect cratima. Cât despre doamna jurnalist, se simt multe neajunsuri în tonul în care este scris acest articol. Este un troll veritabil, menit a turna gaz pe foc. Scopul: trafic online. Atât. Plus că, la o simplă analiză pe text, lipsesc multe virgule iar conținutul o ia pe arătură. Facultatea de Litere? Unde, la fără frecvență? Ce limbi străine stăpâniți, doamna Sabău? Nu „din auzite”, vă invit la o probă scrisă: română, engleză, franceză, rusă. Sincere urări de bine pentru 2016, un român care lucrează în Tanzania și care, conform articolului dumneavoastră, se simte în aceeași oală cu toți ceilalți despre care aveți cele mai proaste păreri. Ah, și lucrez la patru ace, apropo. Asta nu-mi oferă vreun drept să îi judec pe cei care îngrijesc bătrâni, culeg căpșuni sau lucrează în supermarketuri, dimpotrivă, îi respect pentru munca depusă. Cât despre ceilalți comentatori, ar fi mai bine să vă uitați în oglindă și să vă puneți în locul românilor din diaspora (ipotetic vorbind) pentru a vă testa propriile capabilități. Până atunci, vizionare plăcută la Măruță/Capatos/Mădălin Ionescu.

    • Subscriu domnule Aiczoom,
      Doamna Sabau, ca tine si ca el, soferite si soferi sunt peste tot … dupa cum ai descris … situatia se intampla intr-un oras aglomerat unde nenea era posibil sa fie autohton si „s-a descurcat si el ” sa isi ia o masina de germania sau austria la un pret de nimic ptr ca atat ii permite bugetul, sau vre-un bisnitar care adusese masina unui client, dar posibil sa fi fost si taranul descris de dvs.
      Eu sunt cel mai putin in masura sa comentez cat de tarani poti fii romanii din diaspora, deoarece cunosc specimene si mai grave, dar sa ne amintim si de taranii autohtoni. Cum spunea un comentator mai sus, un zambet si un ridicat din umeri dezamorsa orice situatie. Dar din cauza frustrarilor tale si impresiilor de jurnalist te-ai atacat ca nu stiu ce taran te-a luat la p..alme in trafic.
      In loc sa iti vezi de meseria ta , cum isi vad spalatorii la cur, maturatorii si alti tarani plecati din romania (descrierea dvs). Hai sa te iau altfel doamna ziarista, jurnalista cu facultate la litere ( oare le stii pe toate …. la litere ma refer ). Sa scrii si tu de mismasurile si combinatiile din politica nu iti da mana sa dai din tastatura, ca poate iti pierzi postul, mergi si pupa-ti in cur seful si arata-i cat trafic ai facut tu pe pagina cu un text instigator.
      Sunt roman plecat de foame, da ai auzit bine de, foame si te acuz pe tine si cei ca tine de asta ptr ca in loc sa va faceti meseria de jurnalisti sa demascati combinatii, sa scrieti despre nedreptatile la care este expus poporul din care si dvs faceti parte, ati ales sa scrieti texte pro politica actuala, si sa dezbinati societatea intre cei de afara si cei din tara netinand cont ca puterea de cumparare a romaniei se dubleaza cand vin „taranii” acasa.
      Si acum o sa ma transform in taranul care l’ai descris : pai fa frustrat-o, cand esti la volan intalnseti toti prostii, si ei te intalnesc pe tine, iar daca scandalul s-a tinul a politia locala, nu il lasa nimeni sa plece asa usor daca tara era una civilizata. Dar tu si cei ca tine s-au asigurat ca oamenii sunt asa! Cate articole ai scris despre problemele din politie, despre coruptia din jurnalism, despre manipularea la nivel politic din media? Ia spune fa frustrat-o cate articole ai scris despre neregulile din sistemul de educatie si cum profesorii sunt nedreptatiti cu salariul minim cand sunt responsabili pentru educarea unei intregi natii? Ia spune fa ? Sau tu esti genul de jurnalista care il pupa in cur pe Voiculescu si ai lui ?
      Nu spal pe jos si nici la cur, nici nu lucru in supermarketuri, ci pentru companii care iti permit tie sa ai un blog si un website. Da lucrez in IT, ca multi alti romani si nu avem egal in strainatate. De ce suntem in strainatate? Ptr ca tu si cei ca tine au permis prin tacere si stiri manipulatoare ca politicienii si parvenitii sa detina toate aparaturile de stat si private, tara in care daca nu esti baiat de baiat din stat esti un nimeni si ne critica tampiti ca tine.
      Inca nu am vazut pozele cu numarul masinii si a tampitului care te-a ofensat asa de tare cand tu cel mai probabil habar n-au unde parchezi si in loc de dreapta semnalizezi stanga cand faci o parcare laterala.
      De ce ma simt in aceeasi oala cu cei descrisi de tine, ptr ca si eu tot de foame si din cauza coruptiei am plecat. Ptr ca daca nu dai spaga nu prinzi un contract ca firma de it in sistemele bugetare, nu conteaza ca pretul e atat de mica incat asigura doar supravietuirea atunci cand esti pe cont propriu( ca mai zicea cineva … daca nu te simti descris sa taci ? De ce sa tac ? sa va las pe voi sa faceti ce vreti ? Asta e frustrarea ta ? Cand vine taranu din germania si isi stie drepturile si contributia pe care o face ca tu si ai tai sa aveti bani sa manipulati ? Ca ii doare la banana cand ii spui tu ca esti ziarista, ca el apreciaza pe cel ce munceste nu pe cel care trancane si e staul de tine si cei ca tine ? Ca are mai multi Euro in portofel ca tine draga doamna ? care ti-e frustrarea ? )
      Fara pic de respect … un taran din diaspora

    • Frustrat de situatia in cauza, a-ti putea fi voi, ptr ca nu intelegeti ca bunastarea nu ne-o aduceti voi indiferent cat de mult a-ti castiga si indiferent cat de mult a-ti munci in strainatate. Cheltuiala o faceti pentru voi si nu pentru noi. In schimb, credeti ca cu bani cumparati totul, politisti si doctori, sunteti primii care aveti nevoie de coruptie, sunteti primii care favorizati, mentineti flacara ei din nevoia de a va rezolva problemele mai repede atunci cand veniti acasa.
      Nu va place generalizarea, nu va simtiti ca unii care incalca legea si bunul simt, dar in schimb ne faceti pe toti romanii de acasa, din Romania, lenesi si corupti. Voi credeti ca stindardul dreptatii si corectitudinii umbla alaturi de voi, asa cum numai faraoni credeau. Cand a-ti plecat, nu v-ati simtit datori catre Romania, ci numai respinsi de Romania. Si cu toate astea, in societatea romaneasca a-ti crescut, v-ati educat, ati evoluat. Nu e cazul ca si voi, cei care educati fiind, sa contribuiti la deplasarea echilibrului catre latura negativa pentru ca, asa cum padurea are uscatur si diaspora are elemente negatie asa cum nici societatea romaneasca nu este perfecta. AN NOU LINISTIT.

    • hai, nu, pe bune, I@ane?
      in articolele de genul, eu simt invidia romanului ramas langa vatra….si nici nu ma mai agit sa ma apar, pt. ca nu are rost sa te pui cu persoanele cu un IQ mai mic decat al gainilor bunicii.
      sa nu uitam ca majoritatea celor plecati sunt creiere….nu ciumpalaci de genul alora descrisi de articol.

  • aceasta este diaspora…..vorba bunicii mele FALA MARE IN TRAISTA GOALA !!!
    multii dintre ei vin sa faca sfatosala in oras in pragul sarbatorilor si pe pentru cateva zile de asa zisa maretie trag tot anul….majoritatea fara scoala care cred ca daca au cateva sute de euro in buzunar sunt zei….ei sunt clasa sociala care au fost manipulati si la alegeri….si la rândul lor ei au pus presiune pe neamurile de acasa sa voteze Romania lucrului bine facut….dar oare cu un astfel de comportament sprijina ei Romania spre Uniunea Europeana….sau asa inteleg ei civilizatia dupa ani de strainatate.

  • Fara cuvinte!!!! foarte buna ziarista ,sper sa iti de a premiul Nóbel,si cum esti asa desteapta cred ca ai inteles ironía!!!!!

    • Va invit eu doamna Cristiana , la mine La Spania , cum ziceti dumneavoastra , sa vedeti cum am uitat de unde am plecat , cum spălam la fund bătrânii , cum muncim pamantul altora, cum scuipam pe jos si cum înjurăm , cum clanxonam mult si insistent când trecem cu mașina scumpă pe stradă, cum doar putem sa silabisim limba asta straina din tara asta in care suntem și mai ales cum cheltuim mulții bani pe care i-am câștigat din munca asta mizerabilă pe care o facem…. Și vorbesc foarte serios când spun ca va invit, chiar va astept si va insotesc si eu pe la muzee , va prezint o comunitate ” urata de romaní” dintr- un sat de „la Spania” unde nu sunt deloc respectati de cei ceilalti concetateni. Cu mult respect si sa aveti un an 2016 fara astefel de incidente DIN partea celor DIN diaspora

    • rusine doamna, in strainatate sunt multi oameni de la care puteti invata, profesori , doctori,ingineri ,toti romani, nu doar sclavi cum visati dvs..articolul dumneavoastra descrie viata de zi cu zi din Romania, in toate orasele si nu neaparat cu Zei (ziaristi) si Diasporeni(sclavi),asa va castigati painea?!! nu sunteti in masura sa radeti de nimeni!! cu siguranta veti mai pati si altadata daca nu va tineti banda de trafic, o sa povestiti mereu cum va injura lumea?!!

    • vino draguta ,,la spania” dar sa nu vii ca sa speli batrani la fund si nici sa dai cu mopul pe jos, ca tu bei apa dupa aceea!

    • Stimata doamna Cristiana Sabau, mai mult decat articolul scris de dumneavoastra, v-am citit si o parte din raspunsurile la comentarii si sunt CONSTERNATA! Cam in ce fel de cuvinte ar trebui sa va explic ca nu exista nimic umilitor in a munci? In ce calitate va permiteti sa judecati pe cei care ingrijesc batrani? Stiti ca sunt profesoare plecate din tara la ingrijit de batrani, se sacrifica pentru a-si ajuta copiii, ori ca sa-si plateasca datoriile? Sincer, intre dumneavoastra si cel descris in articol, nici o diferenta!

    • La ziaristi e Premiul Pulitzer! Da’ nu—l ia nici dacă numără pruncii de pe câinii ciobănești și apoi scrie un articol despre ei, că n—are stofă …

  • nu plecam toti „la Spania „sau la „Germania”,,,,suntem o seama care ramanem indiferent de vremuri,,,,ar fi de preferat ca aceia care au tari adoptive sa ne lase pe noi astia de acasa sa votam cu cine vrem,sa ne certam noi si sa ne impacam intre noi ,,,daca ii cazul si sa ne batem intre noi,,,sa stea ei acolo cu europenismul lor si sa faca acolo toate figurile care se pregatesc sa le faca in Transilvania noastra,,,,in rest le doresc La Multi ani!,La Spania,La Germania,La Tara lor de adoptie,, Ceasuri Bune!!!!

    • aloooo jafuri securiste! cetatenii plecati au drepturi de cetateni romani! sictir jafule cu recomandarile tale!

    • nener ever ,,au si obligatii dar un jaf ca tine de unde sa stie ,,,doar drepturi vrei ca acolo ai dreptul sa lucrezi si sa respecti legislatia

    • Doar drepturi si iar drepturi! !!!!!! Dar obligatii au? Fara cei ramasi akasa pe salarii mici, ce ar fi de tara asta? Fara profesorii care au ramas in tara pe salarii de mizerie si nu au plecat la spalat funduri, ce era tara asta?Oare cine contribuie la bugetul tarii prin taxe si mpozite ca voi sa beneficiati de pomene(asistenta medicala gratuita, servicii publice gratuite etc.)

    • Au drepturi dar se pare ca nu au si obligații!!:::))) macar bine ca vs simțiți unii!! Ca nu toti sunt asa bineînțeles!!

    • FANTASTIC! uite domnule cum diaspora strica tara aia perfecta, Romania! ca fara noi, diasporenii, totul ar fi curat, corect, frumos si bine-crescut! pe strazi s-ar circula corect, frumos, fara ca salutul international al automobilistului, cetatenii ar fi necorupti si politicosi, economia ar merge struna, sanatatea ar fi de lux, ar curge pe strazi rauri-rauri de lapte si miere!
      Evrika! Diaspora strica si corupe Romania pana in maduva oaselor! bine ca am descoperit!
      ….
      Istetilor! pana si in basmele vechi romanesti, Fat-Frumos sau cel mai viteaz dintre frati pleaca in lume sa isi caute norocul! voi ramaneti langa poala mamei! pai atunci ramaneti linistiti pe locurile voastre si asteptati sa se intample ceva, dar nu ii infigeti viteazului cutitul in inima pt. ca a avut curajul sa se descurce singur si a revenit sa va ajute si pe voi!
      aveti creier! folositi-l! nu doar ca dop in gat!

  • Unii sunt aşa cum i-ai descris tu Cristiana, dar din fericire sunt şi oameni de calitate, chiar mulți printre ei. I-am întâlnit în Franța şi în Spania. Specimenul cu tupeu, de care ai dat în trafic, este sigur unul care duce lipsa recunoaşterii şi acum, acasă, epatează cu cine îi iese în cale. El o fi crezând că noi, cei nedezrădăcinați, am rămas nişte înapoiați; de fapt, e invers!

  • Din păcate e o realitate tristă. Am umblat prin Europa in ultimii trei ani si cam asta se întâmplă peste tot in Romania. Tot din cauza unora ca ăștia avem etichetele pe care le avem..

  • Va rog sa nu va luati de cetatenii cu drept de vot din diaspora, ei v-au ales presedintele. Ghinion!

    • Dacă scădeţi voturile din străinătate din totalul voturilor pentru Iohannis o să vedeţi că tot el câştiga alegerile. Voturile celor din străinătate au mărit doar diferenţa dintre ei, aşa că nu vă mai lăudaţi că el a câştigat cu voturile voastre.
      Conform BEC, pentru Iohannis au votat 6.288.765 de cetăţeni iar pentru Ponta 5.264.383 de cetăţeni. În străinătate au votat 379.116 de cetăţeni. Dintre ei, 87% au votat cu Iohannis, adică 329.830. Aşa că nu vă mai lăudaţi că voi l-aţi ales pe Iohannis. Cei din România l-au ales.

  • Imi cer scuze dar pentru un,,nesimtit,, nu trebuie sa blamati diaspora.Cati ani ati lucrat in strainatate? Le stiti greutatile si umilintele care le traiesc zi de zi?Le.ati trait cumva?Nu numai ,,gunoaiele,,Romaniei au plecat din tara…sunt atatia care fac cinste si isi poarta cu onoare numele de ROMAN.Au multe motive pentru care sunt nemultumiti cand se intorc…de la birocratie,la dat de spagi, fiecare isi face legea cum vrea…intr.un cuvant… LIPSA DE RESPECT….!!!!Sper ca imi dati dreptate….daca am sti sa ne respectam unii pe altii sigur s.ar trai altfel si la noi.Noi stim doar sa ne mandrim cu functiile si cat de avuti suntem…si bineinteles cei mai multi nu prin eforturi personale ci prin alte cai. La multi ani si un AN NOU FERICIT !!!

  • Sunt un bistritzean pleact departe, in Sud, la Pitesti, de ceva ani buni.
    Citind din pura intamplare, via Facebook, articolul de mai sus, nu pot decat sa constat cu amaraciune ca si la blanda, pasnica, serena mea Bistrita, au reusit sa „isi ia tzara inapoi”.
    Si conform ideii de „lucru bine facut”, acesti frustrati reusesc sa o faca cu asupra de masura.
    Iar noi, prostii, cei care am rabdat salamul cu soia, pseudo-revolutia, ante’ si post’ democartia neo-liberala, traind cu umilinta din „salariul minim pe economie” aici, in batrana dar vesnica Romania, suntem implicit obligati sa ii rabdam.
    Fara suparare, ne meritam soarta…
    Caci in alte „democratii”, acolo, la Spania sau la Italia, s-ar fi ales lejer cu niste amenzi, de i-ar fi usturat prin partile nevazute inca de soare…

  • Locuiesc „la” Spania ( țin sa mentionez ca niciodata nu spunem asa) nu sunt incultă dimpotrivă am studii sunt bine educată am carnet scos în România dar am invatat sa conduc aici unde apropo nu auzi claxondnd foarte rar, muncim cinstit suntem respectați si respectăm! Vii cu asemenea ” opinii” despre unul care crezi ca era din Italia sau Spania???? Atunci ce sa zic eu când am fost în România ( nu in hoardă ) m a claxonat unul ca eram cu caruciorul cu copilul si pentru ca sunt românii asa de cultii au transformat trotuarele în parcări plătite de nu mai poți circula!!!!!! ce sa zic de respectivul ca era ultimul incult ca nu a mai putut emigra sau era si ala de al meu de la Italia de la Spania????? FRUMOS ARTICOLUL!!!!!!!!! O incultă de la Spania!

    • Omu’ Vechi, dar dumneavoastră ce studii aveți? Cine v-a învățat să lăsați spațiu atunci când urmează o virgulă? Când adresați o întrebare, simțiți nevoia să puneți „?” la loc de cinste prin spații stânga-dreapta? „Cam ce/cât” ați putea să întrebați la piață, pentru o legătură de pătrunjel, nu atunci când va referiți la studiile cuiva. Nu v-ați plictisit să măcelăriți limba română?

    • Lauda de sine, nu miroase-a bine, Maria!
      AI ceva carente in exprimare si in ortografie, dar, daca ai „carnet scos in Romania”, te-ai scos! Te cred: ai studii si esti bine educata!
      Oricum, orice comportament asemeni celui descris trebuie blamat, insa nu generalizam, da?!
      La multi ani tuturor!

  • Doamna Sabau, vorbiti despre romanii din diaspora si va dau dreptate, multi se comporta asa, dar de cei care au ramas in tara, aceia cu care va intalniti zi de zi, pe strada, in trafic, in parcuri, in supermarchet, etc.ei nu v-au facut sa publicati un articol ca acesta?? Cei din diaspora macar aduc bani in tara, dar muuuulti din cei ramasi in tara..fac umbra pamantului degeaba. Daca dvs. ati avut un asemenea incident, la fel ca cei cativa „comentatori” ai articolului, nu inseamna ca toti cei din diaspora sunt la fel. Am vazut descrierea pompoasa pe care o aveti, cu toate colaborarile pe care le-ati avut, insa limbajul dvs de om necizelat si atata lipsa de respect va da de gol..ca nu sunteti mai presus de cel care v-a agresat.

  • Mare desteapta te crezi!tu nu produci nimic in rest ei produc ,aduc bani acasa cheltuie pe masini haine etc,sunt prosti ciobani urati murdari dar macar produc ! in rest tu bla bla bla esti de groaza ))))))))))))))) aa disperatu pedala etc iti suna cunoscut))))))))))))sttttt

  • Domnule Berari, nedezradacinati inseamna inradacinati. ar trebui sa stiti asta daca sunteti ziarist

  • Asta e parerea dumneavoastra despre noi romanii stabiliti in strainatate?
    In opinia dumneavoastra cei care fac curatenie prin birouri sau au grija de batrani sunt niste ratati si ar trebui sa le fie rusine?
    Cel care v-a terorizat in trafic probabil ca se comporta asa si cand e in Italia sau Spania, nu doar in Romania. Sunt sigur ca acel individ ar fi reactionat la fel chiar daca nu ar fi emigrat din Romania.
    Daca era de origine maghiara sau homosexual sau Martor al lui Iehova am fi generalizat si am fi spus ca toti se comporta ca niste salbatici in trafic?

  • eu sunt plecat de mult de „acasa”, n-am deloc comportamentul aluia care v-a insultat si sunt convins ca exista multe alte milioane de oameni ca mine. trebuie sa recunosc ca ma simt insultat de articolul dvs. pt ca din tara asta n-au plecat doar culegatori de capsune, spalatori de vase sau ingrijitori de batrani…au plecat persoane cel putin la fel de educate ca si dvs. si cred ca nu e corect sa generalizati…de altfel, d-na absolventa a unei facultati de litere, ironia „la spania si la italia” e cam in plus in conditiile in care dvs scrieti „poate fi “strangulat” unde vrea muşchii şoferului cu tupeu”, nu credeti ?! mai mult respect, caci sunt convins ca daca vi s-a atras de atatea ori atentia la volan, n-au facut-o numai aia „de la spania sau de la italia” iar simplul fapt ca cineva conduce o masina inmatriculata afara, nu inseamna ca si traieste in tara respectiva. sarbatori fericite !

  • Sunt si eu plecata din tara de mai bine de un an, si nu pentru cateva sute de euro in portofel, ci pentru a-mi vedea copilul crescand si realizandu-se intr-o tara in care ii este apreciata munca pe care o depune, ii este recunoscuta in adevaratul sens al cuvantului scoala si profilul pe care l-a ales. Si da, pentru acest lucru trebuie sa ne sacrificam si sa muncim oriunde avem sansa. Dar asta nu ne face inculti, ba deopotriva, orice persoana care munceste in conditiile unui loc de munca nu tocmai placut , stiu, mai ales cand se intorc in tara cum sa se comporte, in primul si in primul rand de acolo am plecat iar in al doilea rand din simplul motiv ca acesti straini sunt cu mult mai civilizati ca noi, iar noi incet incet invatam sa ne comportam ca ei. Dar ce padure nu are uscaturi? Dar va rog sa nu generalizati. Inculta este o persoana care are o lipsă de cultură elementară, ignorant, neînvăţat, prost, semidoct….. Chiar credeti ca toti suntem asa, doamna Cristiana!
    Va doresc un an nou fericit, cu sanatate si numai impliniri!

  • Am citit cu mare atentie articolul si am inteles ca ati avut o altercatie banala in trafic. Cu un oarecare needucat. ce nu am inteles este cum ati ajuns la un articol atat de virulent impotriva unei categorii de romani pe care nu ii cunoasteti, care nu va cunosc si care nu v-au facut alt rau decat se pare faptul ca vin acasa o data pe an sa se bucure de sarbatori cu familia. Ah da si supraaglomereaza magazinele ca doar au nevoie si ei sa faca cumparaturi. In rest tonul articolului e foarte nepotrivit si transmite doar invidie. Unii o duc mai rau alti mai bine prin lume. In acest articol dumneavoastra ati integrat toti romanii din strainatate intr-o stereotipie rusinoasa. Pacat.

    • Nu incercati sa manipulati. Se vede clar la cine s-a referit dna ziarista. Va simtiti vizata ? Nu ? Atunci , stati jos . Nota 4. Aricol excelent. Felicitari autoarei.

    • „Omu’ vechi”, esti la fel ca ala pe care l-a descris jurnalista cu pricina. Deci si de tine isi bate joc prin acest articol. Stai jos, nota 2

  • acum fiecare cu parerea lui, indiferent unde locuim, Romania, Italia, Spania, trebuie sa fim oameni, acesti domni si doamne care locuiesc departe de tara asa se comportau si cand erau in Romania, deci nu se vor schimba si nu se vor adapta niciodata la societatea adoptiva, atat mai adaug ¨omul sfinteste locul¨indiferent unde traieste, locuieste :), An Nou Fericit!

    • Eu cred ca gresiti, in tara nu prea se comportau asa. Taranii si patura de jos aveau un oarecare bun simt, cel putin din faptul ca isi cunosteau locul in societate. Problema a aparut dupa ce acestia au plecat in strainatate si s-au smecherit, au crezut ca au ajuns in varful lantului trofic.

  • Doamna Sabau, sincere felicitari pentru acest articol, care in pofida simplitatii sale, atinge un punct sensibil al problemelor din societatea romaneasca.
    Nu pot sa nu observ patima cu care unii oameni va blameaza fiind probabil incapabili de a-si accepta propria conditie umila si vazandu-se nevoiti sa va contrazica intru a se justifica pe ei insisi

  • Doamna Sabau vorbiti ca sa nu dormiti. Nu va este rusine sau sunteti fustrata. nu inseamna ca toti cei din Spania sunte-mi niste inculti si niste sclavi. Ca sa primesti respect trebuie sa oferi la randul tau. Trebuia sa va referiti la persoana implicata nu sa generalizati.

    • Eu nu înțeleg de ce cred cei plecați la munca in alte tari, ca noi cei rămași ii invidiem????? Ei trăiesc cu impresia ca noi nu putem sa ne găsim de lucru afara?? Doamne, nu-mi vine sa cred, ei chiar cred ca sunt minunați ca lucrează afara??!! Normal ca nu ma refer la cei care au studii superioare si lucrează afara in domeniul in care sunt licențiați! Dar ceilalți , chiar trăiesc cu impresia ca ei sunt cineva! Si ca noi suntem invidioși!!!! Pe ce?? Incredibil!

  • Taranoii astia de diasporeni tin romanica pe linia de plutire de mai bine de18 ani daca nu gresesc Si ce este asa de rau sa muncesti pe bani adevarati – decat sluga la mine in tara mai bine sluga la straini si sa va fereasca Dumnezeu sa se inmultesca hotii in Romania si puturosii si noi sa nu mai trimitem bani in tara sa vedeti cum muriti de foame si o sa va vindeti si chilotii de pe voi .Si in plus nu ne bagati pe toti in aceeasi „OALA” .

    • Vezi ba de euroi tai, ca tara asta nu sta in banii voștri. Oamenii ramasi care sufera zi de zi , in ei sta tara! !!!

    • Ion, stai jos, de data asta te iert, ai nota 3 cu indulgenta, ia-o de mana si pe autoarea articolului si scrieti-va in frunte romani autentici:)))))))))

    • ioane euroi mei si a altor cateva miloane de diasporeni cum zice acea ziarista .au ajuns in tara si in buzunarele bancherilor din anul 99 sa fiu mai precis ,acum da nu mai suntem de folos.si eu am stat an romania 4 ani si am muncit pe salariul acela mizer si am supravietuit la limita dar am supravietuit.multi tineri din tara prefera sa someze de cat sa lucreze asa va fi mult timp deacum incolo

    • Sigur ca gresesti Mario , nu banii trimisi din diaspora sustine economia unei tari si nu cred ca se va muri de foame fara 100 de euro trimisa la luna sau 2 luni acasa. Nu zic ca nu trimiteti bani , trimiteti dar pana la a spune ceea ce afirmi , e ridicol ! Diaspora trimite undeva la 2 mil. euro pe an si in ultimii ani cifra e i scadere , putin comparativ cu PIB-ul Romaniei , praf in ochi !

    • Bai copile … decumenteaza-te inainte sa vorbesti si vezi cat % din PIB este produs afara. Eu cheltui in romania in vacante mai mult decat faceam in romania … caz particular intr-adevar … dar perfect valabil, si ca mine multi altii.
      2 mil de eur ??? pai numai atat se fura de pe carduri bai baiatule … mai bine zis 29 mld euro … documenteaza-te inainte sa faci afirmatii ce crezi ??? mergi si plmba ursul, si un sfat de bine … dac atot esti nationalist si nedazradacinat …. ai grija ca politicienii sa nu mai fure . Numai bine ….

  • Doamna Cristina Sabau, am citit postarea dvs scandaloasa cu regretul de rigoare ca ati trecut printr-o astfel de neplacere cu soferul recalcitrant. Nu e normal ce vi s-a intamplat, nu e normal sa fiti agresata verbal, urmarita si amenintata iar agentii sa nu il legitimeze si sa il ia la intrebari. Cu forta, nu cu vorba buna sa il invite la declaratii, mai ales daca aveati probele filmate ca v-a urmarit si amenintat. PANA AICI NE-AM LAMURIT! Atitudinea dvs GENERALIZATOARE este insa una ce sfideaza execabilul si aminteste de bolsevism si stalinism. Refuz sa cred ca o persoana care a scris coerent si a relatat amanuntit o astfel de intamplare poate generaliza si arunca cu noroi intr-o categorie de cetateni din cauza unui caz izolat. Dvs ne amintiti de stalinismul criminal care spunea „Ori cu noi ori contra noastra”. Daca am ales sa plec din acest gunoi de societate pentru un trai mai civilizat si mai alcalin in alta tara inseamna ca sunt infractor? Eu nu am plecat sa muncesc in afara. Inca. Sunt jurnalist, nu bloger ca dvs si imi permit sa va taxez fara ezitare pentru mizeria pe care ati scris-o si va solicit sa va cereti scuze. Aveti o varsta care ma face sa ma simt foarte stingher pentru cuvintele pe care vi le adresez dar nu pot sa ma abtin. Si nici nu vreau. Sunteti rezultatul educatiei comuniste care trebuia sa dispara odata si pt totdeauna pentru ca ceva sa progreseze in tara asta. Din ceea ce ati scris pot sa va spun cu precizie inclusiv cu ce partid votati. Va doresc un an nou lipsit de evenimente care sa va tulbure in asa hal incat sa scrieti astfel de mizerii stigmatizatoare de neimaginat in 2016, in Uniunea Europeana. Uniune pe care sunt sigur ca o sfidati si ca nu o percepeti ca pe o viziune de evolutie.

    • Da, aceasta tentativa de jurnalista TREBUIE NEAPARAT SA ISI CEARA SCUZE IN MOD PUBLIC pentru generalizarea unui asemenea caz, pentru ca nu toti cei plecati din tara au asemenea comportament, nu toti scuipa pe jos, arunca gunoaiele pe unde apuca, claxoneaza inconstient, sau mai stiu eu ce comportament vulgar mai descrieti. Si chiar daca romanii din afara spala batrani, dau cu mopul, sau orice alta munca „de jos” ar presta, acesti oameni nu trebuie dispretuiti, pentru ca ei va trimit peste un miliard de euro anual in tara de unde Romania isi trage partea din impozite, taxe, astfel tara mentinanadu-se intr-o pozitie bunicica.Daca un jurnalist (care ar trebui sa formeze niste caractere bune, bazate nu pe ura, invidie si dezbinare) gandeste atat de murdar si se manifesta in felul asta, atat de mojic, e clar in ce directie merge ROMANIA.
      Vreau sa va spun ca eu am studii superioare si am decis sa plec din tara din pricina unora ca dvs., cu gandirea comunista pe care o au, care nu stiu decat sa fure, sa dea locuri de munca pe spaga sau pe”pile”. Cred ca stiti despre ce vorbesc. Aici sunt respectat atat de sefi, care ar prefera sa disponibilizeze pe strainii lor decat sa faca asta cu mine, si nu numai de sefi, de toti oamenii cu care am contact. Cred ca RESPECTUL SE DOBANDESTE, NU SE IMPUNE. Dumneavoastra niciodata nu veti dobandi respect, pentru ca nu aveti o perceptie buna. FELICITARI PENTRU DOVADA DE GARTOMANIE DE CARE, CU SIGURANTA, DATI DOVADA ZILNIC.

    • te corectez … in 2015 inainte ca domnul ministru sa ne jignesca trimisese diaspora 29 de mld 😉 ha sa fim corecti in declaratii … in rest … subscriu !

    • Felicitari d-le Cristi,o replica eleganta!Cat priveste articolul,reiese un caracter comun al „duduiei”jurnaliste cu cel al „huliganului”din incident!Un an bun sa aveti!

  • Domnisoara Sabau vrea sa fie ziarista intr-un oras unde nu se intampla nimic. Asa ca „inventam” sau le cautam acele stiri care pot sa ne aduca o asa zisa audienta. Denigram si generalizam, pentru ca avem posibilitatea. Eu as numi asta abuz de putere. Ca si politistul care te incurca in trafic si daca i se pare ca te uiti putin chioras pentru ca cheltuie banii bugetului fara rost, poate supraveghind amantele sefilor politruci, iti tranteste si o amenda. Pentru indisciplina in trafic. Spunea cineva ca un zambet si o ridicare de mana, chiar daca nu ai gresit, calmeaza. Asta daca nu cauti stirile in urbea unde nu se intampla nimic. Nu toti romanii care au plecat din tara sunt cei care nu au o scoala, multi sunt cei care au plecat pentru ca nu suporta mafia si excrocheria din tara. Da unii fac munca de jos. Pentru asta nu trebuie desconsiderati. Trebuie desconsiderati cei care fura si jefuiesc. Indiferent ca e politruc sau cetatean roman stabilit pe alte meleaguri, transilvanene, oltene sau mediteraniene. Iar domnisoara sa nu o mai caute cu lumanarea. Ca poate sa o pateasca de la unul caruia sa nu ii pese. Da. Poate o sa aiba dosar penal, judecata, probleme. Domnisoara. Un sfat ce l-am primit de la tatal meu, Dumnezeu sa il odihneasca in pace, citez : „sa nu mori cu dreptatea in mana!” Si era unul la 183 cm si 120 kg. Deci fara frica. Dar cu intelepciune. Sa nu o luati ca si amenintare. Nu il cunoac pe personajul cu care ati avut de a face si da, vorbesc mai mult de o limba straina. Iar referitor la cei pe care ii desconsiderati, acei multi si prosti”cum se lasa sa se inteleaga din textul Dvs., acei multi cu banii munciti in afara si trimisi in tara aduc prosperitate tarii. Iar firmele pot sa vanda mai mult, statul incaseaza impozite si nu cheltuie nimic ca sa vina acei bani. Din contra. Politica dusa in tara face totul. Multumesc pentru gazduirea comentariului si scuze pentru greselile de dactilografiere. Multumesc si sarbatori fericite tuturor. La multi ani !!!

  • Nu trebuie sa generalizați ! Mi as dori sa nu se mai critice romanii plecați, pentru simplul fapt ca își doresc o viata mai buna! Nu toți au grija de bătrâni sau culeg fructe. Cu siguranța nu știți cum este sa nu-ti mai vezi familia cu lunile. Cei care au pus un comentariu pozitiv sunt cei care ii insulta pe oamenii plecați, ii considera „sclavi”, iar asta nu se aplica in toate cazurile !

  • D-na Cristiana Sabău, de obicei, ignor articolele scrise în ton vădit tendențios la adresa diasporei, pentru că înţeleg motivul acestui comportament. În unele cazuri, e vorba de neînţelegeri, alte ori de orgoliu personal, dar pot fi şi alte cauze pe care nu doresc să le amintesc aici.

    Datorită faptului că sunteţi o jurnalistă apreciată, cititorii se aşteaptă să găsească în colecţia dv. articole echilibrate, argumentate şi de bună calitate. Din păcate, trebuie să constat că articolul de faţă pare mai degrabă rodul unor frustrări. Unele, în legătură cu românii din străinătate, altele, în legătură cu faptul că sunteţi femeie.

    Am citit cu multă atenţie povestirea dv. şi am înţeles din ea (sper să nu greşesc) că o mică greşeală făcută în trafic de dv. s-a transformat într-o adevărată dramă. Este într-adevăr de incriminat comportamentul violent al unor şoferi, dar a face un adevărat proces întregii diaspore, doar pentru că un reprezentant al ei s-a comportat într-un mod execrabil, mi se pare puțin exagerat. Nu puteţi spune, pe baza câtorva experienţe neplăcute (câte au fost? 3-4-5?), că mai mult de 4 milioane de diasporeni „cu maşini scumpe sau de fiţe” (?) sunt în modul în care i-aţi etichetat dv.

    Pe de altă parte, am sesizat în tonul articolului o uşoară urmă de aroganţă, în modul în care-i priviţi pe românii care muncesc în străinătate.

    „Cine ştie ce amarul lui de muncă face. Probabil una de jos ca majoritatea românilor care se dau zilele acestea mari occidentali prin Kaufland şi Lidl, fac comparaţii între preţurile de acolo şi cele de aici, fac gălăgie pe la casele de marcat, prin faţa băncilor şi pe şosele. Nu le convine nimic din ţara noastră şi parcă ne acuză că nu le-am aşternut covorul roşu pentru când se întorc ei o dată pe an acasă.”

    Sigur, e posibil ca unii dintre ei să se comporte în felul în care l-aţi descris, deşi, sincer, eu nu am sesizat aşa de multe cazuri încât să concluzionez că majoritatea lor se comportă aşa. Dimpotrivă, cred că faptul că ei au trăit mulţi ani de zile în afara ţării a făcut ca mulţi dintre ei să înveţe lucruri pe care altfel nu ar fi avut ocazia să le înveţe în ţară, atât în materie profesională, cât şi civică.

    Vă citez din nou:

    „Au dreptul să fie aroganţi, nesimţiţi, să ne jignească şi să ne insulte ca şi cum niciunul dintre noi nu a călcat în afara graniţelor. Ce să vezi, am mai călcat şi nu ne-am dus nici să spălăm bătrâni la fund, nici să ştergem cu mopul pe jos. Ne-am dus să vizităm muzee şi să admirăm cultura ţărilor în care unii dintre ei lucrează şi habar nu au nimic despre ea.”

    Iarăşi cuvinte grele care trădează frustrări represe, până acum, şi acuzaţii fabricate ad hoc. Luaţi un fapt singular (sau 3-4-5), şi-l extrapolaţi, pentru a încerca să înjosiţi, în mod absolut gratuit, peste 4 milioane de români. Personal, cunosc extrem de mulţi români care nu sunt nici aroganţi, nici nesimţiţi şi nici nu jignesc pe nimeni, chiar dacă unii dintre ei, într-adevăr, spală bătrâni la fund sau şterg cu mopul pe jos. Însă, aroganţă simţim, mai degrabă, în tonul dv.

    Apoi, vă văitaţi că, atunci când ieşiţi din ţară, evitaţi să vorbiţi româneşte „din cauza unora dintre românii care ne-au făcut de ruşine”? Închipuiţi-vă cum se simt cei care locuiesc acolo, 365 de zile pe an! Oricum, chiar şi aşa, nu cred că asta vă poate îndreptăţi să le spuneţi milioanelor de români să nu mai vină acasă. Dacă aţi avea fraţi şi surori în străinătate, sunt convins că nu le-aţi interzice să se întoarcă de sărbători acasă, ca să le petreacă împreună cu dv. Nu le-aţi interzice pentru că aţi şti că ei n-ar avea nici o vină, nu v-ar fi făcut ei de ruşine în străinătate, cerşind sau furând, sunt convins de asta. Aşa cum nu v-au făcut de râs nici milioanele de români care muncesc în mod cinstit şi sunt apreciaţi de străini.

    Dar aş putea să înţeleg şi acest lucru: că aţi scris acest articol sub imperiul emoţiei. Chiar e de înţeles. Ceea ce mă îngrijorează mai mult este câte like-uri şi share-uri a primit articolul dv.

    • Doamna jurnalistă nu judecati că veți fi judecată. Sunteți perfectă în toate domeniile? Ce și cât știți cu adevărat de DIASPORA? Să nu vă pice din gură în sân….

    • Ești si tu o jurnalista de 2 lei care vrea atenție ….ce sa iti spun….cate persoane ca tine au mers sa viziteze alte tari si s-au cazat la conaționali fara sa cheltuiască nimic sau fara sa spună măcar un multumesc ?

  • Oameni buni, ce rost au jignirile? Suntem oameni cu totii, trebuie sa fim mai intelegatori. In trafic se intimpla multe, dar pt asta nu se generalizeaza. Eu fac parte din diaspora, dar nu ma identific cu ce spui dumneata.Sunt sofer de aproape 7 ani, am facut zeci de mii de kilometri si am vazut tot felul de „BOI” dar am ajuns la concluzia ca fac parte din peisaj.Iar cei din strainatate nu sunt chiar asa de nesimtiti, eu am avut experienta urita cu unul care vezi doamne era nu stiu ce la o banca, dar vorbea ca si la usa cortului cu mine, vezi doanme ca sunt o „vaca care nu are ce cauta pe sosele „.Doar ca cel care a dat cu masina in a mea a fost el, si pe deasupra beat. Pentru asta nu am generalizat, nu toti cei ramasi acasa sunt ca acea persoana. Iar smecherasii ca cel peste care ati dat nu merg in strainatate la munca, fac ce faceau si in rominia, fura, cersesc, pun femeile sa se prostitueze. Asta au facut si in rominia, nu ia schimbat strainatatea. Va spun cu mina pe inima ca strainatatea ma facut sa imi iubesc mai mult tara,portul,obiceiurile,graiul si tot ce apartine de locul copilariei. Suntem unde suntem din mai multe motive, fiecare ne-am hotarit soarta singuri, dar pentru asta nu suntem nici mai sus, nici mai jos unii de ceilalti. Suntem persoane, care ar trebui sa ne respectam mai mult si sa ne gindim,in viitor cind intilnim asa persoane sa II ignoram,o sa-i doara si mai rau. La multi multi ani pentru toti rominii, indiferent in ce parte a lumii va aflati.

  • Doamna dar nu toti care pleacă din tara spală funduri la bătrâni prin Italia sau etc. Si chiar daca, ce iti da ți-e dreptul sa generalizezi toti romanii din diaspora. Si nu toti care vin înapoi in tara se dau mari ca au euro. Daca tu ca românca din Romania iti Bati joc de Romani pai cum vrei străini sai trateze. Înloc sa iti pui energia de a scie prostii de genul nu mai bine ți-ai pune energia in face ceva pozitiv ca romanii plecați in strainate la spălat de funduri sa poată sa se întoarcă acasă si sa isi găsească de lucru in tara lor, lingă familia si copii lor, acolo unde le ieste locul ? Eu trăiesc intr-o tara cred ca destul de civilizata si chesti de genul asta se întîmplă tot timpul dar nu generalizam in felul asta? Sa va fie rusine nu numai ți-e dar si la restul care de susține in ați bate joc de atitia oameni care lucrează din greu departe de familie si copii, dar măcar ei ne se pling ca nu au ce sa pună pe masa de mincare sau cu ce sa isi plătească facturile cum fac unii. Si ce daca conduc mașini de fițe, le conduc pe banii lor, va e ciuda? Shame on you for being so nasty and so vindictive but above all for being jealous of what others have and you might not and for being embarrassed to speak your own language when visiting other countries. Shame shame shame. I’m embarrassed that there are Romanians like you out there.

    • And you think she’s gonna understand a word you said in the end of your comment? Wanna bet she speaks only romanian and sometime even that one not so well?
      Intreab-o in cate limbi stie sa se exprime ?
      Je spere que qu’ell comprandre un peut de francais … mais je ne suis pas sur.
      Strastny novy rok !

    • sa ai grija de un batran ,inainte de toate e demnitate ,in al doilea rand este o mesere ,nu oricine o poate face.fac si eu parte din diaspora de 20 de ani .Iubesc Romania si respect Italia,e o fraza pe care o repet de sute si sute de ori .Doamna draga nu trebuie sa va fie rusine cu noi ,ar trebui sa va fie rusine cu acei romani care ne-au furat padurile ,ne-au vandut fabricile ,ne-au lasat fara locuri de munca,sa va rusinati cu cei ce ne-au vandut flota maritima,siderurgia romaneasca,combinatele chimice,sa va rusinati cu cei care iau spaga milioane si milioane de euro si cate si cate ar fi de adaugat ,le stiti dumneata mai bine.

  • Doamna ziarista…… aici in partea de jos a paginii se inpun niste reguli….pe care, cei ce verifica asta vad ca le-au ignorat. Scrie: fara calomnii. Articolul dumneavoastra este o calomnie de la inceput pana la sfarsit. Asa ca nici nu ar fi trebuit sa ajunga pe o pagina de socializare. O intrebare as avea si eu:..aveti rude….cunostinte …in diaspora???????……..Daca nu aveti…va inteleg opinia .Daca aveti…as vrea sa stiu daca sunt niste neciopliti fara scoala si fara nici un viitor. Faceti niste afirmatii nedemne de o persoana care se catalogheaza drept scolita! Iar daca unii spala la fund… sau fac munca de jos … nu inseamna ca nu au scoli…doar ca in cauza ca nu au avut destui bani sa dea mita sau pile sus puse …nu au ajuns ziaristi

  • Un articol superficial, plin de prejudecati si frustrari catre cei plecati din Romania. Lucrez intr-o banca din Londra si nu ma identific cu nimic din ce ati scris mai sus

  • Deschideti ochii oameni buni. Nu mai lasati pe nimeni sa va faca inima rea. Cu tristete observ cum suntem invrajbiti prin toate modurile posibile, sa ne uram si sa devenim dusmani. Diasporeni sau „nationalisti” tot romani suntem toti, din neamul dacilor care o data traiau uniti si pasnici. Cautati adevarul, cine am fost, ce am ajuns si de ce am ajuns asa? Adevarul ne va elibera!!! Doamne ajuta sa se destepte, acest neam frumos, din somnul cel de moarte.

  • Un vierme isi intreba mama :
    Mama, noi suntem viermi si traim in cacat, dar la fel de bine puteam trai intr-un mar sau o portocala, nu ?
    – Asa e fiul meu!
    – Atunci de ce traim tot in cacat?
    -Pentru ca asta este tara noastra, si noi o iubim, noi nu ne parasim tara !!!

    • da cine te pune mai inteligentule sa mai vii in tara ta sa traiesti in c… ?(chiar si in vacanta) stai la Italia , pentru euro desigur ,apoi vino la noi si arata- ne ce frumos si destept esti!

    • In primul rând nu sunt in Italia! In al doilea rând nu sunt nici frumos nici inteligent! Dar tu cum esti ?

  • Doamna Sabau va numiti jurnalista???am citit stirea dumneavoastra si mi se pare de o lipsire de educatie si un alfabet de balta nemaipomenit…va jur ca pare scris de o persoana „normala” …deci „nu cu multe studii „postat pa facebok.Nu ma asteptam ca un jurnalist sa aive vorbe de strada cuvinte de balta ….analfabetism si foarte multa lipsa de educatie….
    Am o singura rugaminte la dvs cand vorbiti de romanii din Spania sau Italia va rog sa nu generalizati ptr ca suntem milioane de romani cu studii si cu posturi bune de munca …cum e cazul meu sant secretara sef administrativ intro firma de constructii si va spun sincer ca sant foarte respectata aici in Spania si eu chiar ma mandresc ca sant romanca ….niciodata nu mi-a fost rusine sa spun nationalitatea mea.Rusine …sa va fie e foarte urat din partea dvs sa vorbiti in acest fel generalizand de romanii nostri care au fost nevoiti sa iasa din tara sa-si gaseasca un loc de munca si chiar dac sterg funduri la batrani ….e dign ptr ca are munca si nu sta in tara sa traiasca din ajutoru statului roman.
    In fine astai Romania noastra….
    An nou fericit dragi mei romani ….va doresc multa sanatate si fericire de aici din SPANIA….Doamne ajuta!!!!!!!

  • Locuiesc la italia de 20 de ani, muncesc decent, conduc decent, ma port decent. Sunt respectata si apreciata pentru ceea ce sunt ca om si nu ca una care vine de
    la romania. Da, recunosc romana mea mai da rateuri, se intampla sa uit cuvinte, se intampla sa folosesc un cuvant italian intr-o propozitie romaneasca,erc…. Personal ,cand vin in romania incerc sa fac tot posibilul sa nu se vada ca sunt plecata din tara de asa de mult timp si asta nu ca mi-ar fi rusine de ceva, ci pentru ca daca ma miros vanzatorii ca nu prea am habar de preturi, de faptul ca inca am ramas la preturile alea cu multe zerouri ma „frig” la bani. TOTI. Am intrat intr-un magazin deschis non stop in drum spre casa pentru ca ne era foame si norocul meu a fost ca sotul a ramas la intrarea in magazin sa fumeze o tigara si sa ma pazeasca. In timpul acela au aparut imediat baietii buni care vazand nr.strain la masina incercau sa o fure. Datorita oamenilor ca ei , ca cei plecati din tara iar in loc sa munceasca fura si ca dumneavoastra care ii judecati pe toti la fel, mi se face sila. Sila de tot. Mi e dor de tara, dar de tara aceea pe care am lasat-o in urma cu multi ani fara sa fie voia mea. De tara aceea in care aveam ce vedea la tv.de exemplu. Nu ii judeca pe toti pentru unul singur, nici noi astia analfabetii spalatori de caca nu va judecam pe voi toti pentru ce a ajuns romania astazi. Sa va fie rusine doamna, ati jignit milioane de romani doar pentru ca unul a avut indrazneala sa te suprere tocmai de dumneata.

    • Sa va fie rusine doamna italianca!!!!! Sunt mii de masini cu numere straine, dar nimeni nu sta la colt sa le fure.Cam aici e si esenta problemei…..voi strainezi ne vedeti pe noi hoti, lenesi, murdari si înapoiați. Si noi muncim nu doar voi

    • Asa e ioane … ia’l si pe gheorghe de mai sus si sariti in dunare. Nu se fura masini in romania ??? Am proces pe rol ca am prins roman in romania cu rigla la un amarat de ford din 2002 ca era GPS-ul pe bord …. Nu se fura masini cum nu se fura nici din buget … sau si tu esti cu mana pana la cot si iti place cum merge treaba ?

  • Stima doamna, cu atât de multă învățătura si înțelepciune acumulata de-a lungul anilor, ar fi trebuit sa realizați ca un asemenea stereotip nu va face cinste. Nu toți romanii plecați de ACASA ‘îngrijesc bătrâni sau dau cu mopul’ (deși sinceră sa fiu, este tot o munca, se câștiga un bănuț cinstit). V-ați gândit vreodată la ce sacrificii sunt supuși acești romani? Sa va dau niste exemple concrete, poate reușesc sa vorbesc pe aceiași ‘limba’ cu dumneavoastră: un barbat care a spălat pe jos in Anglia este acum patronul unei firme de succes in Londra! O femeie care a îngrijit copii acum are propria grădinița si școala românească in Londra! Un alt băiat care a început de jos cărând saci de nisip in construcții are acum propria lui firma de amenajări interioare in Londra! Am prieteni doctori si avocați, romani, acei romani pe care ii blamați si ii judecați fara nici un drept! Eu am reușit prin forte proprii, după ani petrecuți prin facultate departe de țara, sa fiu ofițer al poliției metropolitane in Londra! Toți suntem o apa si un pământ, nu-i asa?! Oare toți suntem acei romani gălăgioși, îngâmfați si plini de arfe? Cred ca ar trebui sa reconsiderați acest stereotip… Macar de dragul nostru, al celorlalți romani care purta cu mândrie steagul oriunde s-ar duce in aceasta lume si pentru care ACASA a rămas Romania!
    Cu respect,
    O românca căreia nu ii este rusine ca a început de jos!

  • pai eu cred ca suntem o natie ciudata…daca plecam undeva nu inseamna ca ne „dezbracam” de romanism si devenim altceva… pai prostia nu are nationalitate, adica nu inseamna ca ea nu-si are izvoarele in locurile natale si cand plecam undeva nu facem decat sa ne purtam „bagajul” dobandit in cei 7 ani de-acasa !?!
    prosti sunt multi si oriunde!…”generalizarea” ramane insa suspecta…pai care e diferenta intre un tampit care se crede brucelee in trafic pt ca revine acasa odata pe an si unul care isi permite sa-i puna in aceiasi oala pe asa zisii „diasporeni”?!?
    romanul e roman oriunde ar ajunge si prostia ne caracterizeaza in aceeasi masura pe o mare parte din noi chiar daca ne place sau nu !

    • mi-au scapat cateva greseli de ortografie…sper ca mesajul sa nu „sufere” din aceasta cauza….m-as corecta eu dar nu exista optiunea, scuze!

  • Si daca doar mașina era ,,diasporeana”? catre cine va-ți revarsa replicile birjarești?
    Incriminatul a urlat pe strada (asa la invatat media de mahala sa faca),dar distinsa doamnă unde ???

  • Oare de ce cautam scandal unde nu este? De ce fugim intotdeauna dupa senzational? De ce acum in preajma sarbatorilor nu putem ierta si trece cu vederea? Daca unul greseste, stim noi in ce situatie se afla? Un zambet de femeie, o ridicare din umeri, poate descreti fruntile. Cautand dreptatea ajungem la situatii penibile. Cui folosesc? Doar de dragul traficului si nu vorbesc de cel de pe strada, expunem situatii de prost gust? Aici nu e vorba de caderea unui ministru. E vorba de sarbatori cand toti ar trebui sa fim mai buni. Mai buni doar putin mai mult decat ni se ofera. Mu Raspunde nebunului dupa nebunia lui. Fii mai intelept decat el. Poate ca nu e jurnalism. Dar poate inseamna omenie. Multumesc

  • Nu ai dumneata multi ani de strainatate de sclavagie ca sa iti permiti sa rostesti asemenea cuvinte …care…in mare parte , sunt facute de persoanele care comenteaza sau care citesc linistit articolul

  • Imi pare rau d-na Cristina ca ati avut ghinionul sa intalniti acel sofer lipsit de bun simt,dar astfel de ghinioane avem parte multi dintre noi.Pot spune ca in Romania intalnesc cele mai multe cazuri de soferi nervosi,care te injura,te ameninta si pentru ei cuvantul amabilitate nu este cunoscut.In strainatate am invatat rabdare in trafic,amabilitate(se opreste coloana de masini pentru a lasa o masina care iese din curte,calc frana cand unul a gresit banda de mers si vrea sa revina,etc).Am incercat si acasa sa procedez la fel dar de cele mai multe ori am fost (in cel mai fericit caz) claxonat de masina din spate.E adevarat ca astfel de personaje intalnim nu doar acasa dar si in strainatate si evident nu fac cinste.Cat despre romanii plecati de acasa nu impartasesc aceiasi parere ca a dumneavoastra.Am intalnit medic anestezist din Ucraina care ingrijea o batrana,profesoara de limba romana din Alba Iulia care a lasat catedra si a venit aici pentru a castiga mai multi bani de care avea nevoie pentru fiul ei din Romania sa-i cumpere scaun cu rotile,proteza pentru un picior si medicamentele de care are nevoie.Ieri am intalnit-o si plangea.Fiul ei si-a pierdut si vederea.Cu siguranta nu o veti vedea nici in Lidl nici in Kaufland facand galagie sau protestand.Nu cheltuie 100-200 € pe avion sa vina in tara,prefera sa trimita banii prin western union la fiul sau iar ea continua sa munceasca si sa mai stranga ceva banuti.Va intreb,oare casa de asigurari de sanatate nu ar trebui sa dea mai mult pentru bolnavii din tara?Bolnavul internat trebuie sa-si cumpere medicamente si materiale pe timpul internarii (nu vorbesc de alte taxe neortodoxe in spital)? Haideti sa fim mai toleranti,sa acceptam ca nu doar Romania produce astfel de exemplare (soferul din cazul dvs), poti intalni persoane la fel de needucate si in randul spaniolilor,italienilor,germanilor,englezilor s.a.m.d.
    Va doresc la toti un an nou mai bun!

    • Multa sanatate si multumire sufleteasca tuturor romanilor oriunde va aflati!
      Un an nou fericit!
      Respect domnule Dorin!
      Probabil ca ma voi intoarce acasa pentru ca sunt sigur ca oameni ca dumneavoastra sunt majoritatea in ROMANIA!

    • Dna ,autoarea articolului,este acea persoana”cu mult bun simt”care isi parcheaza masina la mall de-a curmezisul ocupand trei locuri , vorbeste la tf mobil in trafic si la semafor se uita in oglinda retrovizoare gandindu-se daca sa se rujeze sau nu ! bine-nteles ca toti participantii din trafic au dorinta apriga sa-i ureze „numai de bine”! evident dansa este o doamna toba de carte!

    • bravo fratilor nu prea am timp sa stau asa mult pe net dar asta mia placut stim cu totii istoria noastra asa ca sa aveti un an bun si mai multa intelepciune toti avem greselile noastre

Apasă aici ca să comentezi

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS