La mai puţin de o zi de la deschidere, pârtia nu arată nici pe departe ca una din Austria

Holistic

(FOTO-VIDEO) La mai puţin de o zi de la deschiderea Pârtiei Cocoş, consilierul municipal PNL Filip Moisil a făcut o coborâre joi, la ora 10.45, ca să vadă dacă, într-adevăr, ceea ce are Bistriţa este comparabil cu vreun domeniu schiabil din Austria, aşa cum declara primarul Ovidiu Creţu.

“ Avem o partie ca-n Austria “ – primarul Municipiului Bistrita….

Publiée par Filip Moisil sur Jeudi 10 janvier 2019

Alesul local a constatat că pârtia e plină de pietre care pot fi observate în filmul pe care l-a realizat şi că tunurile de zăpadă nu merg.

Publiée par Filip Moisil sur Jeudi 10 janvier 2019

Reamintim că miercuri, la deschiderea noului sezon de schi pe Pârtia Cocoş, primarul Ovidiu Creţu a spus: „Stratul de zăpadă bătută este de circa 30 cm, condiţiile de acum sunt ca și cele de pe pârtiile din Austria. Nu se putea deschide pârtia mai devreme, nu am avut zăpadă. Ieri pârtia era înghețată, tare, dar foarte bună, mult mai bună decât cum am pornit anul trecut. Această zăpadă ține până la prima ploaie. Dacă nu plouă până în martie, până în martie vom schia. Dacă plouă, asta e, shit happens. Soarele nu o topește, chiar dacă vor fi zile mai călduroase, că presupun că nu vor fi 20 de grade. Așa cum e prognoza acum, nici în ianuarie nici în februarie nu se prevede ploaie, nu se anunță nici temperaturi foarte ridicate de peste 7-8 grade și atunci vom putea schia până va începe să plouă, adică până în partea a doua a lunii martie. Tunurile de zăpadă vor fi folosite ori de câte ori vom avea sub minus 5 grade, stratul de zăpadă trebuie să fie împrospătat și suplimentat. De-aia avem tunuri, să facem zăpadă”, a afirmat Ovidiu Crețu.

În Pârtia Cocoş s-au investit peste 7 milioane de euro, bani luaţi cu împrumut de la bănci. Proiectul a fost aprobat în primul mandat al primarului Ovidiu Creţu cu voturile consilierilor USL, uniune formată din PSD şi vechiul PNL. Atunci, fostul PDL, partid din care făcea parte şi Filip Moisil, a fost singurul care a votat împotrivă.

Cu toate că încă de pe atunci se vorbea despre irosirea banului public, Ovidiu Creţu a mai câştigat de două ori Primăria Bistriţa cu acelaşi proiect pe care l-a concretizat prost, aşa cum singur a recunoscut AICI.

Google Ads

Comentarii

  1. Struțul schior în anii ciumei

    Ciumă roșie ori neagră,
    Struțul a făcut podagră
    De nu poate să schieze:
    – Cine o să-l împăieze?!

    (0)
    • Călin

      Să ne amintim că domnul Filip Moisil a fost unul dintre cei care au votat în 2010 și 2011 proiectul cu pârtia ?
      Și acuma ne arată că nu e bună! :)))))
      Despre subiectul ăsta nu postează nimic pe Facebook ?

      (0)
  2. Gandirea

    Ca sa arate partia ca-n in Austria trebuie sa avem mentalitate ca-n Austria… dar noi daca avem gandire de tip balcanic nu vom avea nimic niciodata daca muncim si gandim aiurea.

    (0)
  3. Gică

    Ce, îi vina primarului că nu este zăpada?V-a spus clar că dacă este zăpada,până în martie, se schiaza;dacă nu este ,asta e!

    (0)
    • ba gica!!!!!

      primaru a spus ca de acum se poate schia pana in martie daca nu ploua!!!!!!!!!!
      CONLCUZIA
      FACI POLITICA
      ADICA JUDECI CA UN POLITICIAN
      PS MINTI DE SE TOPESTE PARTIA

      (0)
  4. Dan

    Primarul asta capos si îngust la minte este rezultatul lipsei participării la vot, fapt ce a permis asistatilor pesedisti să hotărască viitorul Bistritei! Pentru acest proiect păgubos sunt la fel de vinovati consilierii care au fost de acord! Băiat deștept ERM…nu a participat alături de cei doi măscărici la deschiderea sezonului de schi! ( pe vice îl pufnea râsul de ineptiile scoase de șeful lui…pârtie ca in Austria…ba…esti nebun!)

    (0)
  5. gânditorul de la Hamangia

    Dacă ideile, chiar de el recunoscute ca fiind idioate, nu le poate susține nici românește, de ce se folosește de ”anglezisme” acest ”primar” care poate fi caracterizat că habar n-are ce vorbește, și că mereu vorbește aiurea: – dacă nu plouă, se poate schia până-n martie. Bine că se exprimă de așa natură, încât poți să-ți faci idee cu cine ai de a face. Dacă într-o singură zi s-a degradat zăpada de pe pârtie și n-au fost în stare să redreseze cât de cât cu ajutorul tunului de zăpadă, înseamnă că ”baiul” e mult mai mare decât se crede, iar mărimea datoriei, în loc să scadă, crește continuu, iar noi nici nu suntem informați cu cât suntem datori. Și cu ce face comparația, cu Austria, care are cele mai bune pârtii de schi naturale și specialiști în domeniu.

    (0)
  6. Misu

    In Austria nu exista partii sub 1000 m altitudine. Cum lampa lu’ Aladin sa arata asta ca si una din Austria? Poti sa faci zapada cu tunurile cata vrei daca nu ai un strat gros de zapada naturala. Restul sunt cioace.

    (0)
  7. Alin

    Am auzit ca a iesit primarul sa se laude cu partia. E ca si cum am vrea sa ne laudam cu spitalele din Bistrita (de unde iesi mai rau decat ai intrat) ca sunt la nivelul din Germania. Dar vai sa nu vorbim de rau pe nimeni din administratie ca mai nou te da in judecata. Vezi cazul cu spitalul judetean vs femeia din Rodna.

    (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.