Actualitate Cultură

La împlinirea vârstei de 50 de ani, primarul Anchidim Pavelea a primit un tablou pictat de Marcel Lupşe

Primarul comunei Runcu Salvei, Anchidim Pavelea, a primit în dar, la împlinirea frumoasei vârste de 50 de ani, un tablou al satului, pictat de maestrul Marcel Lupşe. Pânza, care se regăseşte şi pe coperta monografiei comunei, i-a fost oferită primarului chiar de artist. Lui Marcel Lupşe i-a fost decernat anul acesta "Premiul de la Runc - Spirit, tradiţie, cultură”.

Primarul Anchidim Pavelea le-a mărturisit celor prezenţi, duminică, în Căminul cultural din Runcu Salvei, că s-a născut în anul 1963 în data de 9 decembrie însă, fiind o iarnă grea, iar familia sa locuind departe de centrul satului, tatăl său a reuşit să ajungă la primărie, să-l înregistreze, abia în 2 ianuarie 1964. Pe certificatul său de naştere este trecută a doua zi din noul an, dar tatăl său a avut grijă să scrie de mână, pe spatele actului, data reală a naşterii sale.

Întrucât monografia comunei Runcu Salvei a fost lansată cu o zi înainte de aniversarea reală a primarului, fiii satului i-au oferit în dar un tablou pictat de maestrul Marcel Lupşe, care i l-a înmânat personal imediat după ce a primit el însuşi de la primar Premiul de la Runc ”Spirit, tradiţie, cultură”, o distincţie anuală acordată artiştilor care, prin operele lor, pun în valoare satul românesc.


Deşi este bârgăuan, Marcel Lupşe a mărturisit că se simte legat de Runcu Salvei şi este mândru că lucrarea sa, ”Veduta Runcu Salvei”, a fost aleasă drept copertă a monografiei satului. El l-a îndemnat pe primarul Anchidim Pavelea să expună tabloul în incinta Primăriei Runcu Salvei.

”Iată omagiul la propriu al unui bârgăuan pentru runcani, iar la figurat este ”Fabricat în Runcu Salvei” şi ambalat în Bârgău. Sper ca lucrarea mea să dăinuie în Primăria Runcu Salvei. Am lucrat la multe coperte de carte, peste 100 cred. E un cadou pe care l-am pictat cu plăcere. Pictez de 40 de ani, dar a trebuit să treacă o vreme să îmi dau seama că pentru a vedea foarte bine un lucru trebuie să te depărtezi de el. Asta am făcut eu în primăvara asta, am căutat un loc în care să mă instalez şi de unde să surprind specificitatea locului şi a oamenilor lui”, a spus Marcel Lupşe, declarat în această vară cetăţean de onoare al municipiului Bistriţa.

Marcel Lupşe este al treilea laureat al ”Premiilor de la Runc”, după prozatorul Alexandru Vlad (2011) şi poetul Ioan Es. Pop (2012).

Mai multe fotografii, pe pagina noastră de Facebook!

1 pavelea anchidim 8 dec 2 marcel lupse 8 dec 3 tablou runc lupse 4 pavelea tablou lupse

9 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS