Actualitate Politică

Klaus Iohannis vine la Bistriţa în 20 septembrie. ACL, ”în grafic” cu strângerea de semnături

Candidatul ACL la Preşedinţia României, preşedintele PNL Klaus Iohannis, va face o vizită la Bistriţa în 20 septembrie, pentru a se întâlni cu membrii alianţei la nivel judeţean. ACL Bistriţa-Năsăud a adunat până acum peste 10.000 de semnături pentru susţinerea candidaturii lui Iohannis, obiectivul fiind de 45.000.

”Iohannis spune că ar trebui să ne preocupe proiectele pe care le avem cu adevărat pentru România, are un limbaj dur, sec şi tranşant despre vulnerabilităţile contracandidaţilor şi pe care le avem noi ca ţară şi pe care trebuie să le îndreptăm. Trebuie să fim parteneri egali cu celelalte state din UE şi acesta este practic mesajul pe care îl dă Iohannis. Sper ca pe data de 20 septembrie să-l avem la Bistriţa, în principiu pe data de 20 septembrie, va fi o întâlnire”, a spus Stelian Dolha.

El a adăugat că pentru Klaus Iohannis s-au adunat până acum peste 10.000 de semnături la nivelul ACL Bistriţa-Năsăud aduse la sediu, plus altele care încă nu sunt încă centralizate. ”La nivel judeţ obiectivul este de 45.000 de semnături. Suntem în grafic”, a precizat vicepreşedintele PNL.


Dolha a menţionat că atacurile la persoană au coborât în ultima vreme la nivel de ”mahala”, de ”manea politică”. ”Se vede de la o poştă că preşedintele PNL Klaus Iohannis vrea să facă un altfel de politică în România, numai că aici suntem obişnuiţi cu altceva, cu atacuri la persoană şi nu cu dezbatere pe idei şi proiecte. Nu asta e important în România, ci atacurile la persoană, care în ultima vreme au coborât foarte jos, la nivel de mahala, la nivel de manea politică. O astfel de manea politică e şi cazul ăsta cu Grivco, unde martor e adus un om de casă, cu probleme penale. Subiectul e dus mai departe. Reprezentantul PSD Mircea Geoană vine el şi spune că e o minciună şi cu toate astea subiectul nu se închide”.

5 comentarii

  • Foarte bine, sa vina si domnul Johanis, sa vina si Udrea, e democratie. Oamenii au tot dreptul sa-si vada candidatii si astfel sa poata decide in cunostinta de cauza.

  • Cred ca electoratul este destul de matur. Este normal sa avem mai multi candidati, fiecare cu sansa lui. Nimeni nu obliga pe nimeni! Dace vrei, votezi candidatul care crezi ca te poate reprezenta la modul cum ai tu pretentii, daca nu-ti place, nu-l votezi, iar, daca nu vrei, nu mergi la vot! Deocamdata!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS