Actualitate Recomandări

”Justiția nu poate face obiectul referendumului”, spune Augustin Zegrean

Preşedintele României Klaus Iohannis a anunţat că a decis să facă o reconsultare a Parlamentului pentru lărgirea ariei de cuprindere a referendumului din 26 mai, avertizând Guvernul ca până la referendum să nu dea OUG pe justiţie şi pe politica penală.

Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a declarat pentru b1.ro:

”Când a informat Parlamentul că vrea să consulte poporul prin referendum, a spus niște domenii în care vrea să consulte poporul. Acum vrea să extindă aceste domenii în care el dorește să pună întrebarea. Justiția nu poate face obiectul referendumului. Să întrebi poporul dacă vrea să se respecte legea? Cum să întrebi așa ceva? În domeniul ăsta al Justiției e foarte greu să găsească, cel puțin din ce am văzut că vorbesc tot felul de specialiști, o întrebare care, dacă trece referendumul, să nu presupună modificarea Constituției. Faptul că poporul spune ”da, să-i bage la închisoare pe toți” nu înseamnă că o să-i bage la închisoare. Trebuie să modifici Constituția și legile în urma referendumului, or președintele însuși nu poate promova modificarea Constituției decât la solicitarea Guvernului. Și dacă întrebi poporul dacă e de acord ca Guvernul să nu mai dea OUG. Și dacă e de acord ce? Constituția prevede că Guvernul poate să emită OUG. Până nu se modifică Constituția… Plus că termenul de 26 mai e prea scurt să mai consulte Parlamentul, pentru că Parlamentul o să-i pună zi de consultare în 27 mai”.

5 comentarii

  • mi se pare corect! Dar interesul lui Iohannis nu este nici pe departe justitia, ci mandatul lui de inca 5 ani, de liniste si pace in Tenerife sau Maiami, departe de bratul lung al legii privind casele.Si mai are o treaba: sa traga PNL-ul dupa el, ca altfel n-are nici o sansa!!!! De data asta domnul Zagrean are dreptate!!!! atentie, ca o sa votati cu cei care va vor duce inapoi….la salarii diminuate, pensii reduse…spitale inchise…

    • mda… tu „radu fake news writer” l-ai vrea pe draknea presedinte ca sa avem toti liniste… in siberia. lasa ca da draknea salarii si pensii mari din imprumuturile pe care le face theodoroviki visarionovici cu cele mai mari dobanzi cu care s-a creditat romania vreodata iar spitalele le inchide ministresa pintea haiduca (vezi ploiesti si tg.jiu). pana una alta, iohannis este cel mai bun presedinte pe care l-a avut romania posdecembrista.

    • Daca interesul lui Iohannis era strict viitorul mandat, nu era normal sa puna referendumul la alegerile prezidentiale? Eventual chiar in al doilea tur, ca sa fie treaba oabla.
      E normal sa se sondeze terenul dupa o intrebare pertinenta.

  • ”Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum”
    .
    Art. 2 din Constituție.

    Prin urmare, chiar dacă strict constituțional, rezultatul unui referendum nu trebuie urmat imediat de modificarea unei legi/de luarea unei măsuri, aleșii nu pot face abstracție de voința poporului, manifestată prin referendum.
    Asta înseamnă îndeplinirea cu bună credință a mandatului de ales.

  • Ba tu esti bat ? Care mandat de buna credinta ? Tu nu ai vazut ca hotii din Parlament se dau intre ei cu apa sfintita sa scape de puscarie .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS