Actualitate

Judecătorul Cristi Danileţ: Nu avem dreptul să controlăm conduita celor plătiţi din buget

„Avem nişte obligaţii, iar una este de a cotiza, de a ne plăti taxele şi impozitele, dar asta nu înseamnă că avem dreptul să controlăm conduita celor plătiţi din bugetul la care cotizăm”, a spus, la Bistriţa, judecătorul Cristi Danileţ la o întâlnire organizată de Asociaţia Armonia Jazz la Biserica Evanghelică.

„Oamenii în uniformă trebuie respectaţi pentru că ei reprezintă o anumită autoritate morală, legală. Vine unul şi mă trage de şireturi şi zice: Hai, bă, ce Drept ştii tu? Eu am deschiderea de a discuta cu oricine, dar mama mea m-a învăţat să spun la femei şi la preoţi Sărut mâna şi la bărbaţi Bună ziua. Şi vine unul pe Facebook şi-mi scrie „Bă Danileţ, bă!”, iar eu ar trebui să-i răspund că el se supără: Eşti plătit din banii noştri!. Eu îi răspund: M-am uitat pe card, nu am primit nimic de la dumneavoastră şi vă rog să nu-mi trimiteţi. Eu sunt plătit de stat. Dacă-mi trimiteţi mă duc la DNA şi vă denunţ, nu primesc bani de la persoane private! Eu sunt remunerat dintr-un buget la care şi eu şi familia mea cotizează şi nu sunt plătit de către cetăţeni. Este o mare greşeală să-mi spună cetăţenii: Te plătim noi pe tine! Şi dacă mă plătiţi, ce? Trebuie să aplic legea cum vrei tu? Şi eu cotizez la bugetul statului din care se fac drumurile şi dacă tu cetăţean mergi pe drumul la care am cotizat şi eu înseamnă că îţi spun pe unde să mergi?

Avem nişte obligaţii, iar una este de a cotiza, de a ne plăti taxele şi impozitele, dar asta nu înseamnă că avem dreptul să controlăm conduita celor plătiţi din bugetul la care cotizăm. Cum ar fi să-i spun doctorului să opereze cum vreau eu, nu cum scrie la procedurile lui? Sau judecătorului: aplică legea cum vreau eu că eu cotizez la bugetul statului. De fapt, eu nici aplic legea nu cum vreau eu, ci cum mă obligă Constituţia. Că se supără presa, partea sau publicul e mai puţin important pentru mine. Ferească cerul să avem judecători cărora le e frică de public sau de mass-media, sau de părţi, atunci nu mai poţi fi imparţial că sunt presiuni asupra ta şi tu favorizezi o parte sau defavorizezi o altă parte, ori judecătorul trebuie să fie în afara oricăror suspiciuni sau bănuieli de parti pris”, a spus judecătorul Cristi Danileţ.

Magistratul a spus că sunt trei „i”-uri care caracterizează activitatea unui judecător: să fie independent, adică în afara oricărei forme de subordonare faţă de o putere politică sau faptică, să fie imparţial, adică în sala de judecată să analizeze obiectiv argumentele fiecărei părţi şi să nu o favorizeze pe niciuna dintre ele şi să fie integru, adică să nu fie corupt, să nu primească bani de la părţi, şi să respecte regulile de etică profesională.

„Să încercăm să respectăm autorităţile statului. Dacă avem semnale că s-au comis abuzuri să le sesizăm fără nicio problemă, dar nu putem en-gros arunca o anatema asupra oamenilor. Dacă avem un preot pedofil, nu putem spune că nu mai avem nevoie de preoţi că toţi sunt pedofili, dacă avem un judecător care este corupt să spunem că toţi sunt corupţi, dacă avem un medic care taie în trei penisul unui bărbat la operaţie să spunem că toţi sunt neprofesionişti fiindcă în felul acesta denigrăm nişte oameni care ocupă poziţii pe merit, unii poate chiar au dat zeci de concursuri şi examene, iar noi aruncăm în derizoriu absolut orice. Dacă unii comit abuzuri şi infracţiuni există organe ale statului care trebuie să intervină şi respectul faţă de om trebuie să fie suprem”, a spus Cristi Danileţ.

10 comentarii

  • bai (…) i statul de unde (…) are bani?
    din taxele si impozitele pe care le platesti tu la stat?
    acelasi stat care îti da cu mâna dreapta îti ia înapoi cu mâna stânga?
    statul are cumva afaceri din care produce bani si nu stim noi astia mai prosti care lucreaza la privat?
    produce tigla si ciment, îmbuteliaza lapte sau cultiva pepeni?
    (…) voi sunteti rupti de realitatea care va-nconjoara, dar stai relax, realitatea asta într-o zi o sa va dea un sut (…) de nu va vedeti. comentariu editat

  • Apoi domnule dragă poti lua pluta si so iei încet la vale pe Bistrița, de la lovitura de stat încoace cel mai prost administrator dovedit este STATUL,după teoria matale înseamnă că nu tot statul e rău dar acum te întreb dacă lucrurile merg din rău in mai rău pe zi ce trece ce-i de făcut cu cei care fac parte din asa zisul stat? Suntem sătui de demagogia tuturor celor care faceti parte din el,spui că si tu plătești taxe, dar nu tot din banii cotizați de către amărâti de privati. Inclusiv lookul dumnitale nu reprezintă o persoană care să reprezinte încredere si respect.”Îmbracă-te cum ți portul și grăiește cum ți graiul” …vorba bătrânilor!

  • eu am ip777733653553 cauta-ma! (ca doar asta e obiectul de activitate a unora!) (…)
    CUM POTI SPUNE CA NU ESTI PLATIT DIN BANII MEI CA SI PRIVAT?
    DACA CE AI SCRIS ACOLO E PAREREA TA ATUNCI ITI SPUN SI EU PAREREA MEA…
    cred ca SANIUTA are efecte secundare!!!!
    intelege parerea mea!
    Angajatul de la stat platit din buget esti platit din banii mei ca si contribuabil (nu-ti cer sa-mi faci legile dupa bunul meu plac pentru ca pentru asta PLTESC PE ALTII!!!!) dar macar RECUNOASTE CA DACA TU ESTI PLATIT DIN bugetul de stat facut din IMPOZITELE MELE CA SI PRIVAT ATUNCI SI IMPOZITELE TALE PLATITE la stat E FACUT TOT DIN IMPOZITELE MELE CA SI PRIVAT!
    Spune-mi o afacere facuta de statul roman care nu e capusata si e foarte rentabila sa aduca bani la buget sa faca salarile bugetarilor! (care respecta toate regurile economiei de piata!)
    Sau…sa incercam sa respectam ..autoritatile statului…dOM’LE..ASTEA SE CASTIGA NU SE IMPUN!
    Vine statul si face o agentie de control a gunoiului din pubele si eu ca cetatean trebuie sa RESPECT pubela!
    Sau se formeaza un grup sa nu spun chiar mafiot condus de unul care falsifica voturile si castiga alegerile si eu trebuie sa-l respect ca e la guvernare! (comentariu editat)

  • O DOVADA CA AVEM TOT FELUL DE OAMENI CA SI ACEST ZIS DOMN CARE NE CONDUC SI NE SCHIMBA DESTINELE!
    PS Pentru cei ce nu au parasit inca tara sa citeasca cu atentie ce spune domnul judecator . Dovada mai clara ca asta nu avem!

    • Si eu aveam un coleg de clasa generala care semana cu acest domn (…). Doar ca asta era acum 40 de ani. comentariu editat

  • Mă analfabeților, nimic din ce spune omul ăsta nu vă convine. Spune niste adevăruri, dar sunteți setați pe ale voastre. Privații, care ce contribuții dați voi la stat, ce faceți voi pt comunitatea în care trăiți? Adevărații oameni de afaceri, care au zeci, sute sau mii de angajați, care dau de mâncare la sute de oameni și contribuie la progresul general nu stau la comentarii ca voi și nu se dau drept cei care tin lumea, ca voi, prin taxele voastre de doi lei! Trăiți într-o lume fără judecători, fără profesori, fără armată, fără politie și fără jandarmerie (mă refer la cei neaserviti politic). Făceți-vă voi dreptate, educați-vă voi copiii, asigurați voi liniștea și siguranță, din banii vostrii care nu va ajung de hârtie igienică!

    • @anonimule
      sunt privat
      lucrez in it
      fac programe
      si unul dintre ele e asta
      care
      da
      mesaje automat la ineptii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS