Actualitate

ISJ Bistrița-Năsăud, dat în judecată. Ce spun inspectorul școlar general și prefectul

La începutul anului, mai mulți membri ai Consiliului de părinți de la școala din Nepos au protestat la Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud, nemulțumiți că începând cu data de 1 septembrie 2017 școala respectivă nu va mai avea personalitate juridică, mai precis nu va mai fi condusă de un director şi nu va mai avea contabil, după cum Timp Online a scris aici.

Între timp, Consiliul de părinți a dat în judecată Inspectoratul Școlar General.


”În acest an am desființat, cu foarte mult zgomot, școala din Nepos. Copiii sunt înscriși la liceul din Feldru. Părinții ne-au dat în judecată, din punctul nostru de vedere cu o chestiune absolut nefondată, de ce nu numărăm copiii cu antepreșcolar ca populație școlară. Sigur, orice sentință judecătorească suntem obligați să o punem în aplicare”, a spus inspectorul școlar general Camelia Tabără.

Ovidiu Frenț a afirmat: ”Sunt alți factori de interes acolo. Pot să vă garantez că ISJ a luat decizia corectă. Nu pot să fie copiii din antepreșcolar numărați ca făcând parte din sistemul educațional de stat. Justiția este la îndemâna tuturor, poate să dea în jduecată oricine pe oricine. Noi la București am făcut demersurile necesare și punctul de vedere este clar, unul care susține poziția ISJ”.

1 comentariu

  • Cea mai buna rezolvare este infiintarea unei scoli private la Nepos in care profesorii si elevii sa faca exact cum le taie lor capul fara a se mai supune legilor statului roman si regulamentelor scolare…sau o scoala semiprivata la care primaria sa contribuie din fonduri proprii si sa plateasca salariile profesorilor si celelalte cheltuieli….eventual sa isi numeasca si inspectori tot dintre ei….

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS